După 45 de ani…

Azi, mai întîi la Colegiul Național, apoi la Lord Gust, un local foarte drăguț situat înspre marginea orașului, spre Holboca, am petrecut vreo 12 ore în compania a circa 25 din colegii mei de liceu și a șapte profesori. Sigur, am fost cinci clase și am avut cîteva zeci de profesori, dar asta este situația – nu înseamnă că toți absentii nu mai sînt în acestă lume, deși mulți nu mai sînt, ci că nu au putut fi prezenți, inclusiv din pricina faptului că mulți sînt răspîndiți în toată lumea…

Din cei cinci profesori din imagine,  trei mi-au fost profesori și mie – primul din stînga este Osvald Matei, profesor de matematică în clasele X – XII, Dna Iacob, cu pălărie, mi-a fost profesoară de fizică, ca și fiicei mele zeci de mai tîrziu, iar alături Dna Maria Teleagă, profesoară de sport, care m-a băgat la cerere în noiembrie 1971 în UTC și în iunie mi-a redactat recomandarea fără de care nu puteam da examen la sociologie-psihologie. Era o noutate apărută după mica revoluție culturală a lui Nea Caisă din iulie 1971. Mi-a spus și întrebarea din statut care urma să-mi fie pusă, ba chiar mi-a dat și răspunsul, așa că pot spune și azi că „cotizația este legătura materială dintre membru și organizație”. Am rîs homeric amintindu-i astăzi situația, are umor și acum…

La o țigară, în curte interioră a liceului, unde pe vremuri se făcea „careul”, probabil asta se face și acum, deși spațiul mi s-a părut mult mai mic decît mi se părea atunci…

Flamura care însoțește aniversările din 1982, de care se ocupă colegul Constantin Baciu,  de atunci încoace, modificînd ce e de modificat, anul, luna, ediția…

Aici e Constantin „Luș” Baciu

Victor Bejan, doctorul, care e maestru de ceremonii de cînd există ceremoniile… Nicu Pârvulescu, care e cel care fotografiază în poza din curtea interioară, e adjunctul, sau executivul, el se ocupă de strîngerea banilor, plăți etc…

Micky Cahană n-a stat cu noi decît în clasa a IX-a, în anul următor a plecat la Liceul Racoviță, iar la terminarea clasei a X-a a plecat în Israel. Dar vine la aniversări! În poză, e cu Victor, maestrul de ceremonii, după cum spuneam…

Aici e Lord Gust unde am petrecut de la 15 pînă a putut fiecare… Eu am plecat la 23, printre ultimii, dar cum e prima mea participare, e de înțeles. Sper. Nu știam locul, dar mi-a plăcut, deși  e undeva spre capătul orașului… Au și jocuri de ape, păuni etc…

Poza asta ar putea să se numească Securistul si Disidentul, doar că titlul ar fi complet eronat. Nefiind membru PCR, eu nu am fost disident, ci non-conformist, opozant uneori, refuznik. Iar securistul Viorel „Vicky” Drăguț, în ianuarie 1984, cînd colegii săi voiau să mă scoată un fel de Socrate cu influență nefastă asupra tineretului, a avut o intervenție benefică, după ce întîlnindu-l întîmplător pe stradă și spunîndu-i că voi fi nevoit să reacționez violent și-a mai calmat imbecilii de colegi. Din ce am priceput, atunci era un fel de controlor al băieților de la Iași. Sigur că și-au continuat supravegherea, dar măcar pînă în toamna lui 1989 nu m-au f… direct la cap. Tot Vicky, dar cred că înainte de asta, mi-a dat definiția securistului – e un cur cu prefix și sufix… Nu cred că era pentru meseria asta, dar dacă n-a intrat din prima la istorie, iar tatăl său n-a avut răbdare… Asta e. Oricum, am stabilit să ne uităm împreună pe ceea ce am recuperat din dosarele mele de urmărire informtivă și penală, ca să înțeleg mai exact modul de lucru… Deși nu am relații cu Dan Alexe de vreo zece ani, trebuie să spun clar că, în respectiva ședință de demascare publică, eu ca agent patogen, el ca victimă, a fost de o corectitudine exemplară, și-a asumat toate cele care i se reproșau, respingînd orice alegație privind influența mea negativă. Ceea ce era adevărat, i se reproșa între altele relații trupești cu atatașata culturală de la ambasada USA. Nu doar că nu aveam habar de așa ceva, dar am eu mutră de om care se amestecă în viața sexuală a altora?! Bașca, străini?!

Bun, ședința de demascare în sine a fost o capodoperă transplantată din anii 50 la jumătatea anilor 80! Conducerea Universității, a facultății de filologie, unde DA era student, conducerea PCR pe toate nivelele, colonelul lui pește, cărui i-am uitat numele, dacă va fi avut un nume real, și eu, otrava spiritului tinerilor! Erau vremuri demente, aveam un  cuțit la mine, sub haina, nu ca să căsăpesc securistul, ci ca să mă sinucid demonstrativ. Slavă Domnului că m-am abținut, era culmea penibilului să mă sinucid pentru niște boi!

Acum, să mă ierte Domnul dacă nu știu unde să dau cu piatra, dar cînd colegi de la institut, unii dînd consultații securiștilor, cum să fiu luat, că sînt reactiv și violent cînd sînt contrariat etc, de la revistele studențești și de la cele profesioniste, din lumea literară, m-au turnat ca porcii, iar Vicky, securist cu acte, m-a ajutat cel puțin odată, cînd mintea stătea să plesnească, unde p… mă-sii e granița dintre bine și rău?! Și a propos, le mulțumesc Erminei și lui Vicky că, deși băuseră ei ei oleacă, m-au căruțat acasă, să nu pierd vremea căutînd taxiuri la marginea orașului…

Ștefan Sofroneac îmi povestea cum, fiind duși noi cu școala la film la Victoria și stînd în ultimul rînd, în fața noastră era un militar în termen cu o fată. El o ținea de umăr. Eu aș fi ouat mînă lui, am prins-o eu de umăr, iar fata și-ar fi lăsat capul pe mîna mea. Bun, golanii ăștia de colegi ai mei au izbucnit într-un rîs atît de puternic încît s-a aprins lumina și o femeie cu o mătură ne-a amenințat că ne dă afară! Nu-mi aminteam povestea asta, dar cum mă cunosc de 64 de ani, cred că e nu doar plauzibilă, ci de-a dreptul adevărată! Bun, făceam tot felul de tîmpenii, altfel nota mea la purtare n-ar fi fost aproape fără pauză opt. La pauze, primeam rar 9 și mult mai des 7!