Mai rîdem (8) – Mahai: Gargaracatița


Da, e sîmbătă după-amiază, așa că, după obiceiul mai recent, dacă deja a fost Kyre, ne vizitează Mahai, cei doi povestitori misterioși, care ne oferă povești nu mai puțin misterioase…

GARGARACATIŢA

          Veţi citi mai jos, cutremurătoarea poveste a marelui Purcean. Veţi citi, şi vă veţi cutremura ca salamu-n frigiderul gol, de încercarea acestuia de a instaura şi la noi legea nescrisă a tăcerii şi puterea absolută a Familiei. Chiar aici, unde prin tradiţie domneşte o altă lege, şi mai nescrisă, ba chiar dată anonimă şi semnată cu pseudomimul “X” : a vorbăriei cât mai multe, la derută. Va reuşi oare el, în sarcina primită, sau va fi “scos la plimbare” de şeful său direct? Sau, amândouă? Sau, poate, pe şeful său direct, îl arestează poliţia, el promite că spune tot şi atunci i se oferă postul de ambasador în Venezuela? Dar, gata cu aberaţiile: 

La volanul unui Cielo croit pentru coreeni, deci neîncăpător pentru magistrala sa burtă, ascultând vioi ritmurile muzicii greco-romanes emanate de Philipsul de bord, bătând mereu tactul pe tabla maşinii cu ghiulul adevărat de 5 grame cu piatră de onix negru, şi înjurând la întâmplare câte-un şofer sau pieton (care cum se nimerea prin faţa sa), tenacele şi incoruptibilul mafiot român Ghiţă “Bebe” Purcean îşi întindea o tentaculă acolo unde nimeni înaintea lui nu reuşise: în Oraşul nostru.
Nu în oraşul tău, cititorule, Doamne fereşte, stai liniştit, asta e ficţiune curată, al tău e normal. Aşa-zisul “Oraşul nostru” este de fapt, o raritate şi-o extravaganţă atât de mare, încât se poate spune că nu există deloc: e un oraş în care cum apare un mafiot sau chiar şi numai un şmenar ordinar pe stradă, toată lumea se uită cruciş la el, şi nu-l consideră o parte integrantă din peisaj. I se închid uşile, nimeni nu vorbeşte cu el, toţi îl privesc bănuitor de pe după perdele, după care fuguţa-fuguţa, dau fuga la Poliţie şi îi ţin la curent pe ofiţeri cu tot ce face bietul om. Apoi Poliţia, ca o primă verigă la baza monstruasei piramide ce constituie sistemul judiciar, îl urmăreşte cu ochi vigilenţi, şi-i pândeşte prima mişcare greşită, pentru a-l ataca şi a-l preda următoarei verigi, a cărei nume, mafiotul nici nu cuteză să-l rostească, darămite să se mai ţină în relaţii cu exponenţii ei.
Deci fii liniştit, cititorule: nu e vorba de oraşul tău.
Pe de altă parte, din descrierea de mai sus, se vede ce misiune grea primise Ghiţă, şi ce conflict spectaculos se anunţă în continuare.
Totuşi, el era încrezător în forţele proprii, în capacitatea lui de pilire, în sacul lui de bani şi în burta pe care o ţinea la piept de atâţia ani, ca pe un talisman norocos. Cum trecuse prin atâtea impasuri şi nenorociri, avea să treacă şi prin asta.
“Mai greu e la început”, îşi zicea în gând. O porni agale spre o cafenea, cu gândul de a se înviora puţin (era încă dis-de-dimineaţă). În spatele lui, cohorta de urmăritori (care încă de la intrarea în oraş ghicise ce hram poartă Bebe), îi observa fiecare gest, apoi observaţiile le transmitea în şoaptă din gură-n gură până ce ajungeau la ofiţerul de serviciu de la IJP, care le nota conştiincios pe un caiet cu pătrăţele.
“Îşi bea cafeaua!”, observă primul informator, pe care îl chema – nu că ne-ar interesa în vreun fel – Basiliu.
“Îşi bea cafeaua!”, spunea al doilea informator celui de-al treilea, aflat în colţul străzii.
Şi astfel, informaţia ajungea nealterată la ofiţer. Sau aşa ar fi ajuns, dacă nu s-ar fi găsit o babă, cu trei străzi mai în jos, să adauge de fiecare dată câte-o remarcă despre cât de fericită se simte, ce bine se descurcă cu pensia etc.
Astfel că în cele din urmă, ofiţerul trebuia să scrie:
“Îşi bea cafeaua! Asta îmi aminteşte cât de fericită şi binecuvântată de Dumnezeu sunt acum, în amurgul unei vieţi pline, dedicate unui stil de viaţă modest, fără excese, dar care mi-a adus această imensă bucurie de a mă pensiona cat. III, cu care pensie mă descurc dealtfel foarte bine, împreună cu copiii şi nepoţii mei, care îmi împlinesc şi mai mult…”
În cele din urmă, baba fu înlocuită.
Între timp, Bebe îşi termină cafeaua şi începu să se plimbe prin frumosul centru istoric al Oraşului. Se aşeză pe o bancă.
“S-a aşezat pe o bancă!”, începu să murmure cohorta de urmăritori. “Cohortele” e mai bine zis, fiindcă toţi mai mulţi locuitori aflau de prezenţa mafiotului.
“Aici îmi voi înfiinţa primul centru de schimbat la negru”, se gândea Bebe, visând cu ochii deschişi. Acest lucru fu din păcate, fatal pentru viitorul său în Oraş, pentru că imediat urmăritorii raportară la Poliţie, iar Poliţia îl predă următoarei verigi, care chiar îşi făcea treaba.
Cohortele se împrăştiară pe la casele lor, aşteptând cu sufletul la gură venirea următorului.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Mai rîdem (7) – Kolossal


Un amplu grupaj primit de la scriitorul Ion Fercu. Dar și o glumă grafică apărută instantaneu în mediul francofon sosită aseară de la Anonimul Craovian și revenită dimineață și de la Dan Cristian Ionescu. Pare să circule mai repede decît guvidul ăsta chinezesc…

* – Vasile îl vede pe Ion că trece cu căruța și, observând că-i atârnă lanțul, strigă la el:
– Ioane,vezi mă că-ți atârnă lanțul de la căruță!
– Ce, mă?
– Vezi, mă țărane, că-ți atârnă lanțul de la căruță!
– Ce, mă?!
– Vezi, mă prostule, că-ți atârnă lanțul de la căruță!
– Apoi, no, că nu te aud, că-mi atârnă lanțul de la căruță și face mult zgomot…

* – De ce te cerți mereu cu nevastă-ta și pe soacră o respecți?
– A fost singura care s-a opus căsătoriei.

* Începând cu 1 martie, la internarea în spital pacienții sunt obligați să aibă: extinctor, trusă de prim ajutor și lanternă de semnalizare.

* Un arab este întrebat:
– Cum poți trăi cu două sau trei femei în același timp?
– La fel ca voi, doar că noi nu ne ascundem…

* Ați mâncat parizer toată viața și acum nu vă vaccinați că ”nu știți ce se bagă în vaccin”…

* La spitalul de nebuni.
– Eu sunt Ștefan cel Mare!
– Mai avem noi aici câțiva domnitori, o să vă simțiți bine.
– Eu nu sunt domnitor, eu sunt bulevard.

* – O cafea, vă rog!
– Lapte, zahăr, să pun?
– Fără săpun!

* Rai – Salariu american, casă englezească, mâncare chinezească, soție româncă.
Iad – Soție americancă, mâncare englezească, casă chineză, salariu românesc.

* Dacă ar fi să sacrificați o țară pentru a ne salva de COVID-19, ce țară ați alege și de ce Ungaria?

* – De ce ai venit la mine?, întrebă un dentist pe un țigan care avea toți dinții îmbrăcați în aur.
– Am venit să-mi pui o alarmă…!!!

* De ce sunt acceptate mai ușor teoriile conspirative decât cele științifice?
Pentru a le înțelege pe cele științifice, trebuie să înveți.

* – Pe o scară de la 1 la 10, cât ești de sărac?
– Nici scară n-am.

* Vaccin COVID-19:
Bărbaților li se va implementa un cip, iar femeilor li se va da telecomanda!

* – Aveți șampon?
– Numai de ouă.
– Și pe restul cu ce mă spăl?!

* Am visat toată noaptea că slăbeam…
Așa de mult slăbeam, încât am mâncat repede o ciocolată și trei gogoși, să nu ajung, Doamne ferește, piele și os!
Hmmmm…, nu-i de glumă cu sănătatea!

* În fiecare an, în lume sunt tăiate 3 miliarde de flori pentru ziua de 8 Martie.
Protejați planeta, domnilor! Cumpărați diamante!

* Țineți minte când de Crăciun râdeați de fete că vine moșul la ele?
Să văd ce faceți în Martie, când vin babele voastre!

* – Iubi, ce îmi cumperi de 8 Martie?
– Nimic.
– Poți să-mi spui măcar că sunt frumoasă?
– Îți spun de 1 Aprilie!

* – Cine își mai amintește? Pe vremea noastră, când se lua curentul, ne uitam cu lumânarea la televizor!

* Aseară mi-am comandat niște aripioare de pui și m-am așezat la masă. La știrile ProTv arăta un reportaj despre o familie de țigani săraci care locuiau într-o baracă, umblau desculți prin zăpadă, erau subnutriți…
Atunci, un nod mi s-a pus în gât, lacrimile au început să-mi curgă pe obraji și mi-am zis: ”Morții mă-sii, ce picante sunt aripioarele astea!”

* Soțul meu m-a enervat foarte tare astăzi, așa că am turnat niște apă pe jos, în fața mașinii de spălat…
De 2 ore încearcă să-și dea seama care e problema!

* Se spune că minciuna are picioare scurte. Deci toate astea care aveți sub 1,60 sunteți niște mincinoase. Nu avem ce discuta! 

* Cercetătorii canadieni au descoperit că cercetătorii americani i-au descoperit pe cercetătorii britanici.

* Îmi amintesc, copil fiind, cât așteptam să cresc mare, să am un servici, responsabilități…
Acum mi-e clar…, de mic am fost tâmpit.

* – Mamă soacră, ce faci la fereastră?
– Mă gândesc dacă să sar sau s-o închid.
– Sari, c-o închid eu!

* – Iubitule, te rog, spune-mi ceva electrizant!
– Trăsni-te-ar Dumnezău!

* La intrarea în ascensor:
Bărbatul: – Mergeți la 4?
Tipa: – Doamne ferește!, eu merg doar la Costică!

* La petrecere, Rozi toarnă în ea cel de-al cincilea pahar de țuică, când Gheorghe îi spune încet:
– Măcar strâmbă-te și scutură-te un pic, femeie!

* Polițistul: – Doamnă, aveți idee de ce v-am oprit?
– Sunt la fel de confuză ca și dumneavoastră!

* Bulă: – Nu zic că ești mic de înălțime, însă, când plouă, tu ești ultimul care află!

* Fosta mea iubită îmi zice să scriem pe o foaie 4 persoane cu care ne-am culca dacă am avea ocazia. Ea a scris:
– Brad Pitt
– George Clooney
– Cristiano Ronaldo
– Gerard Butler
Eu am scris:
– vecina de la 3
– educatoarea copilului
– vara ei de la Galați
– Veta, prietena ei cea mai bună
Noi bărbații suntem așa, mai simpli, nu căutăm lux.

* Pe vremuri, moții din Apuseni au primit niște ajutoare din Germania. Printre pachete era și o cutie plină cu lingurițe mici. Ion, mirat, întreabă:
– Mă, Gheo, ce-s aistea, mă?
Gheo se uită atent, cugetă îndelung și zice:
– Mă, Ioane, aruncă-le dracului, că alea sigur îs sămânță dă lopată!

* – Mamă, m-am îndrăgostit.
– Cum o cheamă? Gătește bine? Dar cine-i sunt părinții? Ce studii are? Măcar e frumoasă? V-ați pupat? De ce nu mi-ai spus mai devreme?
– Tată, m-am îndrăgostit.
– Femeie?
– Femeie.
– Bine.

* Fiecare borcan cu gem ascunde sub capac tragedia unor prune ce puteau deveni pălincă! Mănânc și plâng…

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Mai rîdem (6) – Kyre: Imortele grele


Cei de-o seamă cu mine, ba chiar și mai mari, poate își amintesc că se afla în bibliotecile părinților un curs scurt de istoria partidului comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice/ Se afla acolo nu neapărat din dragoste, ci pentru că salariații erau obligați să-l cumpere. Un curs scurt ne oferă și Kyre azi, doar că despre imortelele grele și, pe deasupra, nu ni-l vinde, ci ni-=l oferă cu generozitate…

ȘTIAȚI CĂ EXISTĂ IMORTELE GRELE?

– CURS SCURT PENTRU ÎNCEPĂTORI –

            Vom începe cu definiția obiectului de studiu.

            „Imorteaua” (plural „imortele”, popular dar greșit „imorteala”) este o piesă a tehnicii din dotare aptă de a schimba statutului uneia sau mai multor persoane din muritor în nemuritor sau din citav în olog.

            Scopul principal e primul, respectiv transformarea omului din muritor în nemuritor.

            Ca orice obiect meșterit de om, nici imorteaua nu este perfectă, astfel încât adeseori își atinge doar ce-a de a doua menire, aceea de a transforma omul din citav în olog.

            Azi vom discuta despre un tip particular de imortele, imortelele grele sau parabolice.

            Aceste se numesc „parabolice” deoarece, ca Iisus, vorbesc în parabole.

            Imortelele seamănă, într-un fel cu Iisus, deoarece ambii au ca scop schimbarea statutului persoanei din muritor în nemuritor, și ambii au ales aceeași metodă de a schimba statutul persoanei, respectiv prin moarte.

            Imorteaua, însă, se deosebește de Iisus la scopul al doilea, deoarece Iisus schimba statutul unui om din olog în citav, iar imorteaua face fix pe dos: din citav îl transformă în olog.  Primul procedeu se numește „vindecare”, al doilea „ologire” sau, popular „schilodire”.

            Astăzi vom da două exemple de imortele grele sau parabolice.

            Prima: aruncătorul de rachete cu muniție termobarică pe șasiu de tanc TOS.

            TOS-1 – Wikipedia

            TOS-ul se găsește în mare prietenie cu ursul rus.

            Aruncă 24 de rachete la o distanță maximă de 10 km, iar acestea sunt umplute cu muniție termobarică.

            Corect ar fi fost să i se spună muniție termo-barbarică, deoarece este nepoata bunicului senil Napalm, însă e mult mai rea decât era bunicul în tinerețe.

            Muniția termo-barbarică de la un singur TOS poate genera la detonare o bilă de foc cu raza de 10 hectare, cu o temperatură de 2000 de grade Celsius. În plus, absoarbe tot oxigenul din aer din zonă și generează vid (așa-numita bombă cu implozie).

            Nu trebuie să vă mai zic ce pățește oamenii din zonă, vă las să vă gândiți.

            În bârlog la ursul rus trăiesc ca la vreo 50 de TOȘI, toți sunt treji și turbați de foame.

            A doua: mortierul calibru 240 mm auto-propulsat pe șasiu de tanc TYULPAN.

            2S4 Tyulpan – Wikipedia

            Fiara (denumită astfel deoarece este făcută din fier) aruncă proiectile de peste 100 de kg la 10 – 20 km distanță (în funcție de proiectil), iar proiectilele pot fi anti-beton, anti-personal, muniții cu dispersare, termo-barbarice, chimice sau atomice tactice (bombă cu neutroni sau clasică de putere mică, de 2 kilotone).

            Tyulpanul-ul este tot o prietenă de-a ursului rus (10 stau treze și 140 în hibernare).

            Cele treze se află în prezent în raza de acțiune a Ucrainei de est (de fapt invers, Ucraina se află în raze de acțiune a acestor imortele). Am aflat acest lucru de la un om, Igor Grîșkin, de profesie agitprop ucrainean, prin intermediul unei oglinzi a Satanei numite Twiter (ciripitoriul).

            La următorul curs vom studia imorteaua baletică (dacă se va mai ține cursul).

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Nechifor Bugeac – De mutarea la Domnul a Principelui Filip


Deși postarea este primită de la vrednicul nostru Hronicar, am scos titlul referitoe la rîs. Sîntem noi urmașii dacilor, dar nu mai rîdem la plecarea cuiva într-o altă lume, poate mai bună… Chiar dacă Principele avea un neobosit simț al umorului!

De mutarea la Domnul a Principelui Filip

Năprasnică veaste primit-am den crăiia anglizească, unde pristăvitu-s-au Principele Filip, căruia i se mai đicea și Herțegul au Voievodul de Edinburg, în etate de nouă-đeci și încă nouă leaturi; că de mai viețuia încă doauă mesețe, plinea un veac și căpăta carte de la preacinstită nevasta sa dupre datină.

Fost-au acest Filip Voievod legiuit soț al Ilisaftei, crăiasa. Născut den os domnesc și întru dreaptă credință în ostrovul Cherchirei, acesta au fost principe al Danilor și Elinilor, ci când aveau numai optspređece mesețe elinii l-au surghiunuit cu neamul seu, ci bejenindu-se au agiuns în țeara Anglizească, aceea cunoscută pentru iscoditorii sei; ci abătându-se preste această țeară mare năpastă, gâlceava lumească de-a doaua au slujit acesta ca matroz făcând omorânciune de dușmani pre ape. Ce fiind acesta de neam bun, i-au căđut cu tronc Ilisafta, carea macar de o știm acmu veche de đile, au fost la vremea sa muiare mândră și galeșă, deci au făcut nuntă; iară den sămânța sa născutu-s-au principele Carol și alți trei principi și principese – Ancuța, Andrei și Eduard. Ci dăruit acesta cu đile multe de la Domnul pre toate și le-au pus în slujba țearei seale, călătorind și întâlnindu-se cu feluriți oameni și oaspeți, de samă au ba, ca la doauăđeci și doauă de mii de așa însărcinări domnești. Iară de așa strădanie si vechime a đilelor, acesta au căpătat beteșuguri și, dupre vremi pretrecute în bolnițe, s-au săvârșit si s-au mutat la Domnul, căci și craii au un Domn în ceriuri – macar că lăcuitorii den ostroavele Vanuatului I se închinaseră Principelui Filip ca unui Dumneđău.

Ce dupre Filip rămâne moștenire nu numai sămânța sa domnească ci și hazul ce l-au făcut cu aceia cu carii s-au întâlnit; ci are să-l plângă mult norod, mai puțin Oltean Ioan, lăutarul. 

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

Mai rîdem (4) – Blitz la examene


Nu știu cum vor fi ajuns la Willy Shalev, tocmai în Germania, isprăvile astea ale școlerilor noștri, dar a făcut bine că le-a repatriat. Ne mai facem de rîs prin lume! Mai bine să rîdem noi! Și o glumă grafică pe tema vaccinurilor la modă tot de la el…

1. O știu pe Nichita, nu știam că o cheamă și Stănescu… Probabil între două cafteli mai scrie și poezii.

2. Eminescu a fost poet doar cât a trăit. În rest nu știu ce meserie avea.

3. Dacă Arghezi scria o poezie, Ion Barbu scria alta diferită, ca să nu-i confunde lumea.

4. Poeții nici ei nu știau ce scriu, de aceea suntem întrebați mereu: ”Ce a vrut să zică autorul?”

5. Poezia patriotică este cea în care ne arătăm dragostea de țară și ura față de dușmani. De aceea maneaua este poezie patriotică.

6. Ștefan Augutin Doi Nași a scris ”Mistrețul cu dinți de argint” în care la sfârșit el moare, dar porcu scapă.

7. Baltagul e un fel de topor cu care babele își căutau soții prin pădure.

8. Tudor Arghezi și-a luat numele de la râul Argeș, deci este un poet acvatic. În schimb, Ion Dunăreanu este poet Fluvial.

9. În Luceafărul poetul arată cât de proastă e femeia care refuză un super gagiu nemuritor și rece pentru un ospătar muritor și cald.

10. După titlu, poezia ”Zdreanță” pare să fie despre o curvă, dar știu precis că este un câine care punea botul la ouă.

Publicat în Fără categorie | 4 comentarii

Mai rîdem (3) – Sex cu titluri!


Dacă avem titluri, de bună seamă că sînt de la Cezar Straton. Sigur, nu toate sînt cu sex, dar mai aplicăm și noi tehnici de captatio benevolentiae! Și o glumă grafică, aș spune că asortată, de la Dan Cristian Ionescu…

Sex. ”Mărul Evei, tăiat în două” (Jean Cocteau)

Revoluție. O revoluție e întotdeauna începută de naivi, continuată de intriganți și exploatată de escroci.

Mariaj. Mariajul este acea situație fără ieșire în care o femeie îi cere unui bărbat să-și dezbrace pijamaua doar pentru ca ea să i-o pună în coșul cu rufe murdare. (Albert Finney)

Soluție. Soțul cuprins de gelozie are două soluții: să fie răbdător sau să călătorească mai des.

Dezertare. Ne va fi mereu mai ușor să renunțăm la o iubire decât să o susținem, să o salvăm, să o hrănim.

Trei. Există trei lucruri importante în viață: dragostea, secretul și prietenia. Deci faceți dragoste, păstrați secretul și…rămâneți prieteni (inclusiv cu soțul ei)

Guvern. Orice guvern este o dihanie cu două mâini inegale: cu cea lungă ne umblă prin buzunare, iar cu cea scurtă ne dă de pomană.

Bani. Trebuie cheltuiți chibzuit, dar nicidecum obținuți prin privațiuni, credite și împrumuturi împovărătoare. În fond, nimeni nu a urcat la Ceruri…în ”Mercedes”.

Fericire. ”fericirea nu înseamnă să ai ceea ce dorești, ci să dorești ceea ce ai.” (Octavian Paler)

Femei. ”Dacă femeile n-ar exista, nicio bogăție din lume n-ar avea sens.” (Aristotel Onassis)

Răsturnare. Trăim într-o lume în care să-ți pierzi telefonul este mai grav decât să-ți pierzi virginitatea.

Scuze. Uneori scuzele sunt o formă de răzbunare.

Romantism. Când are un bărbat însurat de mult inițiativa de a aprinde o lumânare, la cină? Cum adică!? Atunci când e o pană de curent…

Celibatar. Un bărbat care este obsedat fie de sex, fie de Internet. Ori…un bărbat divorțat (dintr-unul din cele două motive expuse). (Luc Fayard)

Iubire. ”Sexul fără iubire nu prea este simpatic. Dar este oricum, mai suportabil decât iubirea fără sex.” (G. Wolinski)

Inimă. ”Inima femeilor nu este decât un sex adormit. Sexul lor este o inimă care bate cu putere.” (Malcolm de Chazal)

Tensiuni. ”Sexul calmează tensiunile. Iubirea le exacerbează.” (Woody Allen)

Zei. În materie de sex, prea mulți bărbați se consideră a fi niște zei. Probabil că din această cauză, prea multe femei au devenit…atee! (O femeie)

Nevoie. Sexul e o dorință. Iubirea e o nevoie.

Curvă. Cuvânt inventat de femei pentru acele femei mai frumoase decât ele.

Bermude. Creierul unor conducători politici este ca Triunghiul Bermudelor: informația intră în el și nu mai iese niciodată la suprafață!

Traduceri. Femeile sunt ca traducerile: cele bune nu-s fidele, iar cele fidele nu-s bune.

Fericire. Secretul fericirii: să trăiești fără să-ți faci iluzii!

Farmec. O femeie frumoasă este acea femeie pe care o remarci. O femeie fermecătoare este aceea care…te remarcă.

Tabasco. Precum trebuie trei picături de Tabasco pentru un cocteil Bloody Mary reușit, așa e nevoie de o tușă de ură pentru ca o iubire să aibă gust.” (Jean- Michel Ribes)

Cosmetice. Cosmeticile nu-s infailibile. Căutați mai bine un bărbat miop! (Marie Langlais)

Gargară. Unii beau din fântâna cunoașterii. Alții…fac gargară.

Categorii. De câte feluri erau românii înainte de 1989? De două feluri: mulțumiți (pe care-i căutau miliția economică) și nemulțumiți (pe care-i căutau Securitatea).

Succes. Succesul este ca și cum ai fi însărcinat. Toată lumea te felicită, dar nimeni nu știe de câte ori ai fost regulat până ai ajuns aici.

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

Mai rîdem (2) – Dan Cristian Ionescu: Romanul lui Ilzi, fecioara geto-dacă (final)


Ei, am rîs noi cît am rîs cu Ilzi, ne-am amuzat de aventurile ei mai mult decît dublu milenare, dar romanul a ajuns la sfîrșit. Asta, desigur, dacă autorul nu găsește prin dosare noi episoade sau dacă nu scrie unele noi…

                                                RECTIFICARE

            Dragele mele, toată viața m-am străduit să vă dau sfaturi – sfaturi multe, sfaturi bune. M-aș bucura să fiu informat că le respectați.

            Nu de mult, v-am atras atenția asupra zvonurilor care se colportează în această lume murdară și ticăloasă, zvonuri care pot distruge vieți și destine inocente. Și v-am spus să nu credeți tot ce auziți, după cum v-am spus să nu răspîndiți ce nu ați verificat.

            Iată un caz zguduitor.

            După cum știți, toată viața am fost un bun organizator. Am organizat congrese și consilii naționale de partid, am organizat festivaluri culturale, am organizat nunți, înmormîntări și parastase, am tot organizat. Vorba bietului tata, cînd s-a pus problema să sfințim porțile și pictura din praznicarul de la biserica din Vaideeni: „Măi băiatule, eu nu îl las pe popă să organizeze el, că nu se pricepe, te ocupi tu fiindcă te pricepi!”. Săracul, a murit însă înainte de sfințire, așa că de atunci nu am mai organizat decît înmormîntarea și parastasele lui…

            Cel mai bine mi-am pus în valoare acea pricepere de care vorbea tata (cred ca a fost singura dată cînd m-a lăudat!) în momentul în care împreună cu finuța Monica am hotărît să-l însurăm pe Sandu cu Brănoaia. Știți nu numai acest plan, dar din scrisoarea către Sandu știti și pregătirile pe care le pusesem la punct. Practic, Sandu nu trebuia decît să aducă rochia de mireasă (măsurile i le comunicam eu prin mail).

            După care nu ați mai aflat nimic – normal, fiindcă nu s-a mai întîmplat nimic. Cineva, nu știu cine, a picurat otrava în urechea lui Sandu și i-a spus că Brănoaia a vrut să fure chiloții lui Ilzi. Revoltat, Sandu mi-a scris că el nu se însoară cu o hoață de chiloți.

            Am început propria mea anchetă și, într-un timp record, cît un demnitar să încaseze o șpagă grasă, am aflat adevărul. Bun, eu știam adevărul, dar nu aveam probe. Și atunci am profitat de faptul că Ilzi, deși între timp măritată, îmi dăduse mail-ul ei.

            În ziua de 5 mai 2008 i-am trimis lui Ilzi urmatorul mail:

Sent: Monday, May 5, 2008, 10:17:35 AM GMT+3

Subject: Cerere de cooperare

La propunerea finei Monica, ne-am hotarit sa-l insuram pe prietenul Sandu din California cu Branoaia, vecina de la Corbi a finilor, despre care toata lumea stia ca a vrut intr-o noapte sa-ti fure chilotii de pe sirma. Sandu refuza, spunind ca nu se insoara cu o hoata de chiloti. Dupa ce am aflat adevarul, i-am explicat ca nici vorba de intentie de furat chiloti, dar el nu crede. Vrei sa ne ajuti, si sa scrii o scrisoare in care sa povestesti tu adevarul?

            În aceeași noapte, după ce terminase o nouă teză de doctorat, Ilzi m-a sunat și mi-a oferit toate probele. Iata notițele pe care le-am luat pe măsură ce îmi vorbea:

Azi noapte am purtat o lungă discuție cu Ilzi și am aflat adevărul istoric, adevărul adevărat. Am aflat un lucru pe care eu nu îl știam, și din cauza asta v-am dezinformat (desigur, fără să vreau). Iata acest adevăr: Brănoaia nu a vrut niciodată să-i fure chiloții lui Ilzi!

Ce s-a întîmplat de fapt. Într-o seară, cînd eu venisem cu Ilzi la Corbi iar Ilzi înainte de culcare își spălase chiloții tetra de un alb strălucitor pe care îi agățase la uscat pe sîrma din curte, Brănoaia a constatat că una din gîște (pe vremea aceea avea și gîște) nu s-a întors de la rîu. O știa bine, era cea mai rea și mai încăpățînată dintre toate.

După ce a închis în coteț gîștele întoarse, a plecat pe Rîul Doamnei în jos căutînd, cînd pe un mal, cînd pe altul, obrăznicătura. A găsit-o după lungi ore de căutare,  la vreo 6 km. în aval.

În timp ce se întorceau spre casă, Brănoaia discutînd cu gîsca amical despre cum o să o gătească pentru prînz, au ajuns în dreptul casei finilor și în acel moment Brănoaia a observat că vîntul dăduse jos de pe sîrmă chiloții lui Ilzi, cu care tatăl lui Veniamin se hîrjonea umplîndu-i de praf.

Femeie săritoare la figurat, a vrut să fie și la propriu, adică a vrut să sare gardul, să ia chiloții de pe jos, să-i scuture de praf  și să-i pună la loc pe sîrmă. Dar tatăl lui Veniamin, care nu lăsa pe nimeni noaptea să intre în curte, s-a pus pe lătrat, așa că biata femeie s-a speriat și a renunțat.

Trezită de lătratul tatălui lui Veniamin, Ilzi a coborît în curte, a văzut ce se întîmplase, i-a mulțumit Brănoaiei pentru intenție, a luat chiloții din praf, i-a clătit încă o dată și i-a agățat la loc, de data aceasta cu două cîrlige de rufe.

Iată cum, vrînd să facă un bine, Brănoaia s-a ales cu un renume nemeritat. Acum știți cu toții adevărul – Brănoaia nu a vrut niciodată să fure chiloții lui Ilzi. Brănoaia este o femeie aproape fără de păcat (spun aproape fără de păcat, fiindcă fără de păcat nu este nici una).

Pînă să obțin eu probele, sarmalele pregătite de fina pentru nuntă riscau să se altereze, așa că am început să le mîncăm. Cu ocazia asta, am început să bem și țuica, și vinul. Cînd l-am convins pe Sandu de nevinovăția Brănoaiei, era prea tîrziu. Ce nuntă ar mai fi fost aia fără sarmale, fără țuică, fără vin?

Fetelor, vă dați voi seama de consecințele acelei calomnii? Două inimi neprihănite au fost zdrobite, o tînără familie fericită a fost împiedicată să se unească, eforturile mele pentru organizarea unei nunți perfecte au fost aneantizate. Biata Brănoaia a rămas tot văduvă, bietul Sandu și-a găsit într-un fel consolarea în brațele unei chinezoaice din San Francisco (într-un fel doar, fiindcă familia ei nu îl acceptă întrucît nu este chinez – curat rasism, dar la ei nu se pune,

Deci, fetelor, multă atenție la adevăr! Nu mai răspîndiți toate minciunile!    

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Mai rîdem (1) – O selecție


Nu foafte mare, dar aș spune că aleasă! Și o glumă grafică de la Radu Ciobanu, o interesantă ofertă de servicii!

Dan Cristian Ionescu – Între șampanie și viol

Un algerian cu o barbă mare este asezat alături de un francez, într-un avion Paris-Alger. După decolare, stewardesa începe să servească băuturi pasagerilor. Francezul cere o cupă de sampanie. După ce l-a servit, stewardesa îl întreabă pe musulman dacă vrea si el una. Răspunsul acestuia, foarte ofensat:
– Prefer sa fiu răpit si violat cu sălbăticie de zece prostituate de la Babilon decât să las o singură picatură de alcool să atingă buzele mele!
Francezul, înecându-se, dă repede înapoi cupa lui de sampanie stewardesei, spunându-i :
– Si eu prefer, nu stiam că se poate alege!

Dan Olaru – Un bătrîn la bordel

Un batranel se duce la bordel sa isi ofere si el o bucurie. Matroana il conduce la o tanara apetisanta si dispusa la orice. Sigura pe ea, aceasta ii spune :
– Mosule, hai, dezbracarea, ca sa trecem la lucruri serioase!
Se dezbraca mosul, iar tipa ii ia hainele si i le arunca pe geam.
– Ce faci, nenorocito??! sare batranelul suparat.
– Lasa, mosule, nu-ti face probleme, ca pana dimineatza vom face dragoste de or sa-ti ramana hainele mari !
Tipa se dezbraca la randul ei, iar mosul ii ia hainele si el hainele si i le arunca pe geam.
– Ce faci, tataie, te razbuni ?!?!
– Ba nicidecum, dar pana reusesc eu sa fac dragoste cu tine, oricum se schimba moda”.

Luci\no USA – Incendiu

– Alo, pompierii?

– Da.

– Mi-a luat foc casal

– Tinere, răspunde, de unde a inceput prima dată focul?

– Din Paleolitic … dar ce legătură are asta cu casa mea?

Florin Iaru – Iarăși la ginecolog

O blondă se duce la ginecolog.

– Doctore mă doare.

Doctorul îmbracă o mănuşă şi întreabă blonda:

– Unde, aici?

– Nu, mai sus, zice ea îndurerată.

El bagă mâna mai sus şi întreabă:

– Aici?

– Nu, încă mai sus.

Bagă el mâna mai sus, atunci blonda strigă într-un glas:

– Aaaiiici!!! la care doctorul:

– Auzi, ai incurcat cabinetele, pe tine te doare gâtul.

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii

Michael Shafir: „Oameni de valoare și lichele găsești indiferent de sistem sau națiune”


Un interviu foarte interesant acordă profesorul Michael Shafir lui Ionuț Iamandi pentru emisiunea Raftul Atenei găzduită de site-ul Pallas Atena, revistă de cultură. șah și business. Motivul discuției este recenta apariție a celei de-a doua ediții, de data aceasta în românește, a volumului România comunistă (1948 – 1989). Dar convorbirea nu se ocupă doar de aceasta, ci intră în foarte multe și interesante detalii ale biografiei și bibliografiei autorului. O prezentare a autorului, cărții și discuției se poate găsi aici

Iar discuția ca atare aici

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Dorin Tudoran: Whitman, Gorman și Thunberg


Articolul publicat de Dorin Tudoran în această săptămînă, la rubrica sa din revista România literară, este cumva urmarea celui de săptămîna trecută. De data aceasta, apelînd la exegeți cunoscuți, dar și la propria sa experiență literară, DT abordează ceea ce s-ar putea numi, mai ales dacă ar exista, calitatea lirică a discursului propagandist ținut de tînără poetă Gorman la instalarea lui Joe Biden la Casa Albă…

Whitman, Gorman și Thunberg

The Hill We Climb este mai degrabă un discurs-poematic decât un poem. Momentul, contextul și o prezență foarte plăcută au transformat, rapid, un reușit spectacol de divertisment socio-politic într-un eveniment literar. Apele oceanului de elogii au fost tulburate deocamdată doar ici și colo.

Un demers analitic semnează Tabish Khair, la 30 ianuarie în THE HINDU. La întrebarea-titlu, Does Amanda Gorman’s poem match up to the standards of the best Anglophone poetry by Black poets?, analiza lui Khair răspunde tranșant: Nu.

Autorul nici nu ia ca termen de comparație texte celebre ca Omeros, poemul epic al lui Derek Walcott, pentru bunul motiv că ar putea fi “un exemplu prea literar”, ci se mulțumește cu texte mai scurte.

În opinia lui Khair, textul Amandei Gorman nu rezistă comparat cu poeme ca Listen Mr. Oxford Don al lui John Agard sau If I Woz a Tap-Natch Poet al lui Linton Kwesi Johnson. Multe „clișee standard”, inabil administrate. Nu puține stângăcii lingvistice. Începutul poemului este considerat doar unul decent – pentru poemul unui student.Ritmulebun, când textul e recitat. În textul tipărit, el devine “dezamăgitor”.

Recunoscând meritele spectacolului oferit de poeta-activistă la 21 ianuarie, Jay Sizemore (The POM Newsletter) introduce în discuție un element important: raportul dintre poezie și subcategorii ale poeziei. Gorman este o ”spoken-word artist”, practică o lirică ce se încadrează în subcategoria de poezie cunoscută și sub numele de “slam”, “amestec de spectacol, scris, competiție și participare a audienței”.

Scrie Sizemore despre poemului lui Gorman: “Îndeplinește el, în ochii mei, standardele pe care trebuie să le atingă meșteșugul poetic modern? Nu neapărat. Pot găsi slăbiciuni în el. Cred că poate fi revăzut și îmbunătățit prin eliminarea bizareriile lingvistice, clișeelor și a efortului didactic de a-i convinge pe cei deja convinși. Dar, în același timp, pentru stilul spectacolului, multe din lucrurile acestea sunt secundare. Am simțit întotdeauna că genul de poezie ‘slam’ este predispus să cadă pradă trucurilor stilistice în defavoarea substanței, dar asta nu e decât o trăsătură a acestei subcategorii a poeziei.“

Întorcându-mă la analiza lui Tabish Khair, scriitor și profesor asociat în Departamentul de Engleză al Universității Aarhus din Danemarca, iată o secvență din finalul ei în care autorul disociază valoarea textului de speranțele poetei-activiste într-un viitor socio-politic mai bun: “Nu-i facem o favoare lui Gorman, aducând laude nemăsurate poemului ei, oricât de mult i-am împărtăși speranțele. Mai presus de orice, nu facem o favoare poeziei scrise de autori de culoare coborând ștacheta atât de jos.

Amanda Gorman are 23 de ani și trăiește într-o țară unde se poate exprima fără asumarea vreunui risc. La 29 de ani, într-o dictatură, Evgheni Evtușenko publica Babi Yar, poemul în care denunța atât falsul istoric practicat de Kremlin, care arunca vinovăția pentru masacrarea populației evreiești din Kiev pe umerii naziștilor germani, cât și antisemitismul care era încă în floare în Uniunea Sovietică.

E greu de ghicit cum va evolua, ca poetă, Amanda Gorman, dar ar fi foarte trist să fie transformată – cum pe drept se teme un om în ale cărui temeri cred – într-o Greta Thunberg a poeziei mondiale. Deocamdată, mai toată lumea dansează după partitura lansată de cei mai importanți critici și istorici literari americani ai momentului – Oprah Winfrey și Michelle & Barack Obama.

Dacă tot vorbim despre răni, durere, reconciliere și vindecare, cei trei „cognoscenti” ar putea citipoemele The Wound-Dresser și Hymn of Dead Soldiers, dinvolumul lui Walt Whitman Drum-Taps, publicat în 1865, după Războiul Civil.

Dacă vor găsi puterea să-i ierte pe Walt Whitman că a fost alb și pe albul republican Abraham Lincoln că a semnat Proclamația de Emancipare, în vreme ce Partidul Democrat, al „omului de rând”, s-a opus abolirii sclaviei, există șanse să înțeleagă diferența dintre speech și poetry.

Dacă nu, nu.

Publicat în Fără categorie | 17 comentarii