Ieri, am făcut pauză aici, că m-a chinuot oleacă poemul postat spre seară, dar cum am mai spus, jurnalul merge mai departe. Astăzi riscul de a ieși malformat din această experiență. Și după cum mi se pare, nu doar eu…
Liviu Antonesei – Jurnal din celulă și ogradă (7)
Voi rămîne cu malformații?
Am fost mereu un singuratec – prefer forma antebelică, cum observa și prietenul meu, poetul Lucian Vasiliu -, iar mulțimile îmi priau și îmi priesc tocmai din pricină că-mi pot camufla perfect această singurătate. De bună seamă, în privat, în micile cercuri de prieteni, sînt altfel, vorbesc, comunic, sînt expansiv etc, deci alt comportament decît în marile anturaje. Prin urmare, ar fi mai potrivit să spun că sînt un singuratec cordial, cum am și spus-o în titlul unui interviu mai din tinerețe. După cum văd, îmi păstrez această singurătate cordială și atunci cînd mă manifest în spațiul virtual. Cînd eram pe Facebook, intram în discuții în timp real pînă mă apuca amețeala, cu toți contacții care se manifestau. În proporții mai mici, la fel stau lucrurile și pe blogul pe care scriu acum.
Pe la începuturile autoizolării, în prima săptămînă, cea în care a funcționat voința proprie și nu ucazul, am avut prilejul și curiozitatea să mă auto-observ. Am constatat niște schimbări în comportamentul meu, inclusiv riscul să mă trezesc la finalul captivității un fel de gospodar. Am scrie atunci o postare pe blog, la rubrica Din Foișor, pentru că nu-mi venise încă gîndul acestui jurnal, poate chiar notația aceea va fi născut gîndul. Scriam atunci:
„Fac parte dintre norocoșii aproape neafectați de autoizolare. Cu excepția flanării – ca să-l evoc pe regretatul Vintilă Mihăilescu –, pe aceasta am mutat-o în cyberspațiu, fac exact ceea ce făceam și înainte, cu o excepție despre care va fi vorba mai la vale, prin urmare, citesc mult, scriu cînd mă apucă, ascult multă muzică, postez pe blog, răspund la mailuri, deambulez pe internet, citesc lucrurile interesante semnalate de alții, îi mai consiliez de la distanță pe cei care suportă deja mai greu izolarea. Apropo, autoritățile s-au gîndit la asta, dar nu și la această chestiune care se va agrava tot mai mult, pe măsură ce se extinde epidemia și se lungește autoizolarea. Știu că unii colegi psihologi fac acest lucru spontan și gratuit, dar ar trebui inventat un sistem organizat, tot telefonic și online în cea mai mare parte. Psihologic, va fi greu pentru foarte mulți… Ar fi culmea să ieșim integri din epidemie, dar cu nervii praf…
Nu doar că nu mă plictisesc, dar începe să nu-mi ajungă timpul datorită unor ocupații intervenite din pricina stării, să-i spun de urgență, prin care trecem. Nu cred că mama și sora, fiica mea, soțiile, alte rude, prieteni sau cunoscuți și-au putut imagina vreodată că aș avea abilități gospodărești, că risc să ajung vreodată un gospodar! Și iată surpriză! De mai bine de o săptămînă, am devenit, ba chiar unul frenetic, ca orice neofit! O dată la două zile igienizez pardoseala din tot apartamentul – și mă felicit că la renovare am pus gresie peste tot. Igienizez cu clor – dat fiind că clorul este singurul produs care distruge lighioana, deși industria a fost mai preocupată de parfumarea detergenților decît de eficacitatea acestora. Zilnic pus la spălat o mașină sau două de rufe, apoi le pun la uscat, cu mult talent la calcularea spațiilor. Cînd revin acasă din scurtele drumuri pentru cumpărături, igienizez tot, ochelari, telefon, portofel, pe mine însumi etc etc! Sigur, mai dau clanțele și diverse obiecte și suprafețe atinse înainte de decontaminarea proprie cu spirt și mai fac nu știu cîte altele. De pildă, scot rucsacul încăpător la aerisit cel puțin 24 de ore. O veste bună este că vînzătorii de la magazinele alimentare și farmacistele poartă mască și mănuși.
Problema mea nu este că fac toate aceste lucruri care mă și distrează, cel puțin pe moment, teama este alta – dacă, Doamne iartă!, rămîn așa, gospodar pentru tot restul vieții?!”
La două săptămîni distanță, constat că lucrurile s-au agravat! Dacă nu am rufe pentru o mașină de spălat plină, mai completez și cu rufe deja spălate! Mi-am perfecționat sistemul de dezinfecție, pe lîngă alcool și clor, mi-am procurat o lămpiță cu UV și mă pasionează s-o folosesc. Cînd am aflat că în frigider lighioana din Kitai poate rezista și multe luni de zile, am mînuit-o abil prin interiorul acestuia. Mă gîndeam să-mi comand și un ozonificator, dar slavă Domnului, scriitor talentat cum sînt, mi-am dat seama că ar fi un pleonasm de toată frumusețea. Gelul de mîini cu alcool pentru mîini e pe terminate, așa că mi-am pus într-un borcănel de sticlă, ca la spital, tampoane îmbibate în spirt. Din cutia cu măști de protecție, cu o sută de bucăți, am folosit cîteva, că ies o dată la cîteva zile pentru aprovizionare, asta nu înseamnă că nu întreb de fiecare dată la farmacie dacă n-au primit. Vestea proastă e că n-au primit, dar poate e o veste bună, mai descurajează oleacă bulimia asta ne-alimentară, să întreb de ele cînd încă mai am. Cum nu uit să-mi iau complexele de creștere a potențialului de imunitate, dintre produsele naturiste am făcut o pasiune pentru chimen, poate și pentru că-mi amintește de ceaiurile bunicii Ruxandra din perioadele cînd eram răciți, gripați, virusați. Vestea proastă este că a cam dispărut. Eu am băut ceai aseară din căpătat, după aproape 50 de ani, mi-a plăcut la fel de mult. Și pentru că veni vorba, înainte nu mă prea uitam la prețuri, acum aleg ce-i mai scump, fără să pot evalua corect raportul preț-calitate. Poate că subconștientul îmi spune, dacă e s-o mierlești, măcar să fie boierește!
E limpede că voi ieși malformat din experiența asta, cum vor mai ieși și alții. Nu deformat, malformat. Un obiect, o stare etc. deformate se repară, se vindecă ușor, îndrepți ceea ce e îndoit. Cu malformațiile e mai dificil, trebuie să acționezi la nivelul structurii, iar asta nu e niciodată foarte ușor. Și dacă malformația s-ar manifesta doar la acest nivel, n-ar fi mare pierdere. Lumea chiar s-ar îmbogăți cu un nou gospodar, și așa bărbații sînt mereu acuzați, adesea pe bună dreptate, că nu sînt astfel! Doar că sînt o mulțime de alte dimensiuni. Așa singuratec cordial cum sînt, dădeam mîna călduros cu cunoscuții, la fel și cînd mi se făcea cunoștință cu cineva. Îmi îmbrățișam cu efuziune puținii prieteni cînd ne întîlneam. Intram în vorbă cu oricine mă aborda pentru o informație, un sfat etc. Structură latină în cele din urmă, cu rădăcini mediteraneene. Participam la evenimente culturale în săli oricît de mari, la conferințe, la lecturi publice, la lansări de carte ș. a. m. d, Cum va fi după? Nu știu exact, depinde și de cît va dura starea asta specială, de urgență. E posibil să rămîn cu o suspiciune difuză, dar global, să devin reticent la noile cunoștințe, să evit spațiile închise aglomerate. E foarte posibil. Și nu știu dacă formația mea se psiholog și experiența buddhistă, care oricum te îndeamnă spre înăuntru, îmi vor fi de folos…
PS – Nu strică să cauți, să întrebi ! La megafarmacia din apropiere, pe care o evit tocmai pentru că e așa de mega, am găsit mănuși de protecție și ulei esențial de chimen – îmi place foarte mult și numele!. Nu și ceai sau semințe, dar izolarea durează !
