Sigur, cu Dorel și povestirile sale umoristice, e mai mult rîsu decît plînsu și e foarte bine așa. Și o glumă grafică de la Ion Fercu.
PROBA DE ABSOLVIRE
Mi s-a
povestit o întâmplare din vremurile trecute, cu un căruțaș (respectiv șef de
utilaj) care avea un ucenic talentat. Băiatul s-a dovedit foarte destoinic, a
devenit calfă și, înainte de a deveni independent, adică tot șef (de utilaj), a
trebuit să treacă, cum se obișnuiește, o probă de absolvire.
– La
întrebările în scris ai răspuns foarte bine, i-a spus profesorul. Ai obținut un
punctaj splendid. Dar în viață există situații când nu poți rezolva problema
numai după materia învățată, sunt lucruri care nu sunt scrise în nici o
carte… Așa că va trebui să treci și un examen oral.
– Bine, a
răspuns învățăcelul. Întreabă-mă!
– Să
presupunem, a spus mentorul, că ai de făcut o deplasare lungă pe un drum
necunoscut. Te-a prins ploaia, drumul e noroios și desfundat, s-a mai lăsat și
întunericul, caii sunt flămânzi și uzi, tu ești obosit și nedormit și peste
toate, ți se rupe o roată… Ce faci? Cum procedezi?
– Schimb
roata, s-a repezit tinerelul.
– N-ai…
– Merg o
bucată de drum pe jos și cer ajutor.
– E
departe, nu cunoști traseul, plouă…
– Mă culc
sub căruță și aștept să se facă dimineața.
– Nici o
șansă. Din pădure se aud cum urlă lupii.
–
Atunci…, atunci nu știu, s-a dat bătut absolventul.
De atunci
a trecut multă vreme. Dar s-a întâmplat nu de mult să-l întâlnesc în piața de
legume pe bătrânul căruțaș. Era pensionar.
– Domnule
Mihăilă, i-am spus, de ani de zile vreau să te întreb. Și eu, și alți prieteni
ai mei care cunosc problema, suntem curioși. Ești departe, plouă, e noroi,
întuneric, urlă lupii, s-a rupt o roată și nu ai rezervă. Ce faci?
– Ce fac? s-a încruntat Mihăilă… Chiar nu-i bine de loc. De cincizeci de ani pun întrebarea asta, poate știe careva. Dar nimeni nu știe. Nici eu nu știu. De unde să știu? Dacă știam mă făceam prim ministru, cu toate că nici el nu știe mai mult decât un căruțaș.
BANCUL CU LUDOVIC
Circula
mai demult un banc simpatic pe care vi-l povestesc îndată.
Cică un
tip vede pe stradă un cetăţean care semăna foarte bine cu un fost coleg de-al
lui pe care nu-l întâlnise de multă vreme. Se apropie de el, îl îmbrăţişează
afectuos şi exclamă:
– Ce mai
faci, măi Ludovic? Te-ai maturizat, bă, ai început să cheleşti, ai făcut un pic
de burtă, ţi-ai lăsat barbă, te-ai schimbat”…
Celălalt,
surprins, îi spune:
– Dar nu
mă cheamă Ludovic!.
Şi atunci
tipul se miră:
– Cum
aşa, şi numele ţi l-ai schimbat??
Ăsta-i bancul… Ce ideie mi-a venit într-o zi? Ia să verific pe viu cum
se comportă omul într-o situaţie similară, care este reacţia naturală şi
replica spontană a individului. Aşa că am ieşit în oraş, în centru, şi mi-am
căutat atent clientul.
L-am
găsit cu uşurinţă, era o persoană serioasă, cam de vârsta mea, care părea că nu
se grăbeşte. M-am apropiat de dumnealui şi, cu vădită afecţiune,
aproape că l-am
îmbrăţişat, în timp ce exclamam cu o surpriză bine simulată:
– Ce
faci, măi Ionescule? De când nu ne-am văzut! Dar te-ai schimbat, ai făcut
puţină burtă, ai început să cheleşti, acum porţi ochelari şi mustaţă…
– Da,
spune el, aşa este, dar matale cine eşti, că nu-mi amintesc?
– Nu-ţi
aminteşti? Păi eram colegi, am stat în aceaşi bancă la şcoală.
–
Dumnezeule, tu eşti Ludovic!? Dar te-ai schimbat foarte mult, să ştii… Ai
slăbit mult, acum porţi plete, ai fruntea mare şi nasul drept, mai să nu te
recunosc, măi Ludovic…
– Dar nu
mă cheamă Ludovic!
– Ca să
vezi, ţi-ai schimbat şi numele între timp!
M-am
lămurit, uite aşa se omoară o poantă bună. Nu mai fac experienţe psihologice
din astea absolut niciodată, cel puţin deocamdată.
SFATURI PENTRU ÎNCEPĂTORI
Eliahu şi
Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum
şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi
de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia, bona, care e englezoaică, domnul
Biton s-a obligat să supravegeze zi şi noapte apartamentul, are el relaţiile
sale şi noi, ceilalţi vecini, le dăm doar câteva sfaturi folositoare.
– Dacă
plecaţi în Anglia, spune doamna Gurnişt, trebuie să vă luaţi umbrele, câte una
de persoană şi impermeabile idem, pentru că plouă, e ceaţă şi smog, ştiţi ce-i
asta…
– Pentru
smog să vă luaţi ghete sau pantofi cu talpă antiderapantă, adaugă Leopold. Şi
cravată, că sunt localuri unde nu poţi intra fără…
– Să
aveţi la voi medicamente, intervine dentistul Kleinergrois. Că dacă trebuie să
cumpăraţi, vă cere reţetă şi plata se face în sterline. Ştiţi ce scumpe sunt
acolo medicamentele? Eu am fost nevoit să-mi cumpăr un plasture şi mi-au cerut
recomandare de la medic…
– Foarte
important e ce mâncaţi, intervine Boris Israelovici Glazpapier. Un deranjament
stomacal poate să vă saboteze toată excursia. Englejii ăştia aud că te servesc
zilnic cu eghen bechen, un soi de mâncare capitalistă, de-ţi vine să-ţi baţi
copiii. Zilnic, sunt sadici!
– Asta e
din cauza climei şi a geografiei, este de părere doamna Brodiciche din Odesa.
Aud că nu au vitamine, la ei, acolo. Să vă luaţi neapărat nişte fructe, măcar
câteva lămâi, un avocado, o juma’ de piersici, ştiu eu… Şi ciocolată, că are
calorii. Şi cafea…
– Cel mai
practic este un număr de cutii de conserve de tuna, susţine Şimon Şeinerovici.
La hotel îţi dau masa de dimineaţa şi gata. La prânz mănânci un peşte cu
cartofi prăjiţi, dar seara? Desfaci o conservă şi ai rezolvat problema.
– Dar voi
ştiţi engleza sau araba? îşi aminteşte doamna Gurnişt. Păi vedeţi? Şi atunci,
cum o să vă descurcaţi, prin semne? O să vă dau eu un ghid de conversaţie
ruso-englez şi un dicţionar englez-ebraic ediţia a douăsprezecea, completată şi
revizuită de autor. Luaţi-vă şi un ghid turistic, câteva reviste, nişte cuvinte
încrucişate, altfel ce o să faceţi în tipul liber dacă nu cunoaşteţi limba
ţării?
– Nu
uitaţi săpun şi burete! Nu e de râs, treburile astea nu le găsiţi la orice
hotel. afirmă domnul Ghezuntertoit. Vă spun din experienţă. Nu vreau să jignesc
pe nimeni, dar englejii nu se prea îndeasă la baie. Ei nu transpiră, sunt
flegmatici, au un calm britanic. E un lucru stabilit ştiinţific! Dumnealor cred
că străinii care fac zilnic duş procedează astfel datorită unor sentimente antibrexit.
– Să avem
pardon, spune domnul Oiţerman care până acum a ascultat cu răbdare. Tot ce
susţineţi este valabil pentru unul ca mine, care pleacă la Londra pentru
busines şi nu are timp de magazine. Dar ei? Ei sunt turişti, nu? Şi atunci,
pentru ce pleacă în Anglia? Nu ca să facă tot felul de cumpărături? Nu vă luaţi
nimic, ascultaţi-mă pe mine. Cumpăraţi totul acolo, e made in Anglia şi in
China… Vă duceţi pe Oxford street. Luaţi-vă două valize goale şi
atât… Sau, ştiţi ceva? Cumpăraţi şi valizele acolo. Plecaţi în pielea goală,
luaţi-vă, vorba dentistului, câte un plasture. Atât şi nimic mai mult.
