Mai este posibilă existența Marelui Premiu Național de Poezie? Update important!


gethumb.details

Nu-mi dau seama, ceea ce e sigur este că, după ce a plecat și a mers bine, fără mari scandaluri, în ultimii ani acestea se tot întețesc. A fost mai întîi cazul laureatului Gabriel Chifu, caz halucinant, problema nefiind aceea dacă vicepreședintele USR trebuia premiat, între altele în dauna lui Mircea Cărtărescu, ci dacă este cu adevărat un poet, fapt de care puzderie de lume se îndoiește. A urmat premierea unui critic foarte bun, dar ca poet, ceea ce iarăși pune probleme, este posibil să fie poet dar, vorba francezului „a ses heures” sau chiar „a six heures”. N-a ieșit scandal mare, că e greu să te iei de un critic literar cu autoritate și măcar niște merite clar literare avea. Însă, ceea ce s-a petrecut la această ediție a depășit orice limită. Practic, doi poeți de valoare, au fost făcuți laolaltă de rîs, fără ca unul dintre ei să aibă vreo vină. Și au fost și într-o situație falsă de adversitate. Sînt bucuros că poetul Constantin Abăluță, printr-un mail trimis pe o listă largă, deci public, din acest motiv îl voi și posta, spune clar că nu are ce să-i reproșeze lui Liviu Ioan Stoiciu, unul din destinatarii mailului. O situație halucinantă crestă nu de cei doi poeți, ambii laureați, dar în zile diferite!, ci de juriu și organizatori. Este inadmisibil că nimeni dintre membrii juriului și organizatori  nu i-au comunicat lui LIS situația de dinainte de a fi anunțat în grabă să vină la Botoșani pentru a ridica premiul. Poetului Constantin Abăluță i s-a retras premiul acordat pentru că, fiind octogenar și bolnav, nu avea cum să facă deplasarea la Botoșani. Ciudat, și la școală și la muncă există și absențe motivate de natură medicală. Premiul Nobel a fost acordat de zeci de ori, la toate categoriile, unor laureați care n-au putut sau pur și simplu n-au dorit să se deplaseze. Dacă prostia asta cu precizarea obligativității prezenței laureatului chiar există – nu știu regulamentul – e clar că trebuie eliminată. De altfel, membrii juriului și organizatorii fiind acolo, se putea face modificarea pe loc! Fără a mai umili un poet respectabil de o anumită vîrstă și bolnav. La 80 de ani, fără să fi dat înainte semne de boală, Emil Brumaru ne-a părăsit. Asta trebuia să riște Dl Abăluță. De altfel, în textul trimis pe listă, DSa spune că regulamentul ar trebui să excludă poeții bătrîni în general!

În sfîrșit, voi posta și un text al Dlui Dan Lungu, o scrisoare către organizatori, care atrage atenția că MONP riscă să cadă în ridicol și că trebuie făcut ceva pentru evitarea acestui pericol. Eu sînt mai sceptic, cine știe, poate că Premiul și-a trăit epoca de glorie. Scrisoarea Dlui Lungu este însoțită de declarații ale unor scriitori revoltați de întîmplarea aceasta sinistră. Cred că unele accente sînt deplasate, insultele la adresa Dlui Stoiciu fără măcar să-l întrebe și pe el cineva despre poveste. Abia aseară, LIS a postat pe blog propria explicație. Pe care o cred plauzibilă. Ca noi toți, are și LIS defectele sale, dar nu-l știu de mincinos…

Aici poemul Dlui Abăluță din Dilema

https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/zbenghiuri-pe-zapada?fbclid=IwAR0J8HqLTgt159DpdpI124ByN-TVHJPwLAqspD9tTc6T9EwEfMhE4dNFq00

Aici postarea Dlui Liviu Ioan Stoiciu de pe blogul propriu. Aș fi folosit altă formulă decît „scandalul Abăluță”, dat fiind că nu poetul a provocat scandalul.

https://liviuioanstoiciu.ro/o-minima-reactie-la-scandalul-afacerii-abaluta/

Aici scrisoarea Dlui Lungu împreună cu declarațiile unor scriitori:

http://revistatango.ro/dan-lungu-nu-lasati-premiul-mihai-eminescu-sa-cada-in-ridicol-101775

„Draga Liviu Ioan Stoiciu,

 Precum stii desigur, poezia dumitale mi-a fost intotdeauna aproape, ba chiar, acum multe decenii, impreuna cu prietenul Constantin Crisan, la cererea dumitale, ti-am prezentat a doua carte de versuri (dupa ce prima, ”La canton” facuse furori in lumea literara) chiar in orasul de bastina, Focsani.

Iar pozitia mea fata de situatia ambigua creata de un regulament pe care, oricat as incerca, nu-l inteleg, dar caruia, ca om civilizat, i-am dat intaietate in fata sentimentelor personale si m-am supus lui – pozitia mea, asadar, este aceea exprimata intr-o scurta scrisoare trimisa dlui. Gabriel Chifu imediat ce am luat numarul 2 al revistei Romania Literara.

Reproduc aici spre stiinta inceputul acestei scrisori:

Constantin Abaluta 

Către:CHIFU Gabriel

17 ian. la 23:24

Draga domnule Gabriel Chifu,

 Sunt tusat si va multumesc Dumneavoastra si Dlui. Cristea-Enache pentru publicarea unei cronici la cea mai recenta carte a mea, la numai o saptamana dupa ce v-o daruisem. Si de asemeni felicit pe cei ce au avut ideea corecta si ingenioasa de a temporiza disputele cu privire la premiul Eminescu ale Consiliului Local Botosani, pana cand lucrurile se vor lamuri, intr-un mod cavaleresc : publicand -echidistant – in acelasi numar texte despre cei doi posibili premianti.

Ca acest Consiliu Local Botosani, printr-un regulament ciudat care ii discrimineaza pe poetii batrani, cei ce nu se pot deplasa la jumatatea lunii ianuarie la polul frigului, legand in felul acesta subtila productie care este poezia performanta exclusiv de sanatatea trupului,– este o alta poveste pe care nu eu sunt chemat sa o rezolv.

 

Cu aceasta, dragul meu coleg, inchei acest text lamuritor pentru oricine este de bunacredinta si stie dintotdeauna inapetenta mea pentru scandal. Spun asadar, odata cu Ion Pop, cel ce a facut obisnuitul Laudatio la Premiul Eminescu, ca meritai intrutotul acest premiu – si dupa regulament, si fara regulament – caci opera dumitale constituie un focar de energie textuala si de dramatism omenesc.

Faptul ca mie mi s-a comunicat ca nu mai pot lua acest premiu pentru că n-am putut fizic sa fiu acolo, iar faptul ca dumitale nu ti s-a spus că inaintea dumitale fusesem votat eu – sunt detalii poate bulversante pentru fiecare dintre noi. Cred insa ca nu trebuie sa ne lasam doborati de efectele nedorite ale regulamentului, sa nu ne consideram ”victime” si sa ne vedem inainte de scrisul nostru. Ceea ce eu unul fac. Si nu ma indoiesc ca vei face si dumneata. Nu ne-a ”facut” pe noi doi un premiu, fie el chiar premiul Eminescu – poetul care ar fi fost si el, sunt sigur, deasupra unor regulamente. Poezia ar trebui sa uneasca, nu sa dezbine.

Acestea spuse, rog pe toata lumea sa-mi dea linistea necesara creatiei literare si plastice, domenii pe care incerc acum sa le finalizez cat mai expresiv.

Cu cele mai bune sentimente,

Dinu Abaluta

PS Poza am preluat-o de pe Ziarul de Iași, mulțumiri Edi Antoniu pentru semnalare.

Update – O declarație a patru dintre membrii ai juriului – Al. Cistelecan, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu -privind situația de la premierea din acest an…

https://www.observatorcultural.ro/articol/un-mare-poet-nedreptatit/

 

Reclame
Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

Rock argentino!


c_2_articolo_3061382_upiimagepp

Nici spre zona aceasta n-am plecat din motive exclusiv muzicale, ci și pentu că mă interesează ce fel de rock se cîntă în țara lui Borges, Bioy Casares și Cortazar, țara de unde au ieșit Mardona, Messi și alți mari vrăjitori ai balonului, țara care, de la nașterea rockului încoace, a cunoscut unele din cele mai ciudate metamorfoze politice, de două ori populismul peronist, dictatura mulitară, exotismul peronist al Evitei, dar și exotismul regimurilor, tutelate de organismele financiare internaționale poreclite neoliberale, în fapt neoconservatoare, în care s-a născut formula „noua argentinitate” etc. În fine, țara în care mai bine de o treime din populațe are rădăcini italiene, ceea ce nu poate să nu marcheze limba și feluritele arte, inclusiv muzica. Și era să uit de altă ispravă argentinianp. tangoul, apreciat de Borges și detestat Manuel Martinez Estrada!

Am găsit pe Youtube mai multe zeci de ore de rock din Uruguay. În czuk de față, vorbim de foarte multe mii de ore, explorarea poate dura săptămîni. Foarte mult rock, foarte divers – rock clasic, rock&roll, jazz rock, progressive etc – și adesea foarte bun, cu vîrfuri  competitive cu muzica bună a lumii… Pun un lik către mixul ROCK NACIONAL ARGENTINO, după care audiția poate dura mii de ore în șir…

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

Serban Nichifor – 5 Cretan Preludes On The Poems By Liviu Antonesei


Bine. știam eu că dragul de Șerban pregătește ceva, mi-a și spus la telefon că se adîncește în textele mele, dar habar nu aveam că s-a și apucat de compus… Mie preludiile mi se par uluitoare, dar e drept, eu sînt autorul în marginea căruia compune… Sper să aibă impresii apropiate și alți ascultători…

Aici partiturile pentru eventualii interesați

http://www.free-scores.com/partition?p=adNW5SsJwv

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Îmi place „Serotonine” de Houellebecq


serotonine-flammarion

Pe 4 ianuarie a apărut la Paris, pe 6 sau 7 mi l-a cumpărat prietenul Mihai Dinu Gheorghiu, pe 10 mi l-a înmînat în cadru festiv la ospătăria din pasajul subteran de la hală, pe 11 am început să-l citesc și, oricît aș întinde lectura, e clar că în seara asta se termină! Așa procedez adesea cu cărțile care mă prind de la primele pagini. Știu că pe Facebook – am văzut prin pagini prietene -, cititori infinit mai rafinați decît mine își manifestă dezamăgirea, o duducă chiar regreta că a dat 20 de euro pe ea! Asta e, nu cred că toată lumea merită să-i placă Houellebecq, se pare că eu merit! Dacă nu eram atît de prins cu vreo 200 de teze pe care trebuie să le citesc și notez, ba chiar și cu multe altele, poate scriam mai lung. Așa reiau ce-a spus o autoare in Franța chiar în ziua apariției cărții – am postat articolul, parcă era din Le Monde. Prin urmare, „Serotonine este cel mai houellebecqean dintre romanele lui Michel Houellebecq”. Deci, duduca se plângea că a dat 20 de euro pe roman, eu am dat 50! Glumesc desigur, nu face Mihai speculă cu cărți! Dar i-am mai comandat ceva, un volum-album Rene Char. Acum, e la Paris din nou și cînd se întoarce, îmi aduce Char complet, ediția din Pleiade

Am vrut să am cît mai repede romanul nu doar din nerăbdarea cititorului complet al lui MH, ci și pentru că, măcar în puținele limbi pe care le cunosc, prefer să citesc autorii pre limba lor…

Aici articolul postat la începutul lunii

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2019/01/04/laurence-houot-de-ce-este-serotonine-cel-mai-houellebecqien-si-cel-mai-trist-roman-al-lui-houellebecq/

Reiau și un articol onest al Dnei Liliana Matei din Metropolis, singurul cotidian cultural  din cîte știu…

https://www.ziarulmetropolis.ro/serotonina-de-michel-houellebecq-cartea-eveniment-din-primele-zile-ale-lui-2019/

Publicat în Fără categorie | 4 comentarii

Rock Uruguayio!


th

În general, știm cu toții rockul anglo-saxon, cu putin noroc ne mai descurcăm și cu alte zone europene de performanță, uneori și din Est, dar cînd ieșim din Eur-America, se cam termină cunoașterea și chiar interesul. Mi-am propus, în zilele astea de sesiune, să fac niște explorări în rockul din America Latină, pe cît va putea să mi ajute Youtube. Încep cu Uruguay nu pentru că am găsit prima dată aste pe YT, ci pentru că asta am căutat. Din motive, să le spun, sentimentale. Poetul Dorin Popa le poate măcar bănui, de altfel și poeta Angela de Souza … Întîi sînt zece piese socotite majore, dar urmează multe altele…

Publicat în Fără categorie | 19 comentarii

„Umbra mării nu este marea” pleacă la tipar!


btcurbe umbra marii cuv. migratoare

Să fie într-un ceas bun sau, cum apare marea, vînt bun la pupă. Am verificat ultima corectură și am dat BT-ul. Sînt foarte onorat de rîndurile scrise, special pentru coperta a patra a volumului, de criticul și istoricul literar Al. Cistelecan, cel mai bun critic de poezie în activitate…

„În vreme ce mai toți optzeciștii (deși nu fără cîteva excepții relevante) dau semne vădite de oboseală ori s-au lăsat pe tînjala propriei poezii, Liviu Antonesei, din contră, pare conectat (reconectat) la o sursă de elan și efervescență creativă. În ritm de vervă inspirațională, el trăiește – deopotrivă contemplativ și senzual (cu o senzualitate sublimată ea însăși în contemplație) – din seninătatea unui scepticism cristalizat într-o aforistică de înțelept. Culege, din panorama propriei vieți și din jurnalul de cotidiene, doar „clipele pe care le simți ca pe niște revelații”, dar cu sentimentul că „ne topim, lunecăm/ ca o cenușă moale în sudul clepsidrei”. O viziune înțeleaptă, cu simțul imediat al concretului, produce scepticismul tonic al lui Antonesei.

 

                                                                                                Al. Cistelecan

Publicat în Fără categorie | 48 comentarii

O lansare foarte reușită! Update – Filmul


dscn2367

Trebuie să fie niște ani de cînd nu am mai văzut atît de multă lume la o lansare de carte! Spațiul destinat acestor evenimente la Cărturești-Pallas nu este unul mic, pe deasupra a fost dublat numărul de scaune, dar o mulțime de persoane au stat în picioare la lansarea de ieri după-amiază a thriller-ului Cu mînile legate de Adrian Onciu, apărut la prestigiioasa editură bucureșteană Trei. Poate din pricina asta, și vorbitorii au fost în mare formă – Dna Virginia Costeschi din partea editurii, Ion Milică, directoorul BCU Iași, autorul, ba chiar și eu, cu tot cu ochelariii mei negri care par de mafiot, dar sînt numai de protecție. La sfîrșit, în vreme ce invitații și publicul ciocneau un pahar de Cotnari la alegere -și oferta a fost impresionantă, iar Casa Cotnari merită feliciitări! -, autorul a cam făcut febră musculară scriind autografe. Dar pentru un scriitor nu există un mod mai plăcut pentru a căpătă febră musculară. Îl felicit pe Adrian pentru acest al patrulea roman și îi doresc să ajungă la un ritm de un roman la doi ani, numai bun pentru un autor din această zonă tematică – mai ales atunci cînd este și un scriitor foarte bun!

Update – Un rezumat video al lansării!

https://drive.google.com/file/d/1YCr60Dt1VkqWqkFI14tJQ4zhkPSVlb06/view

dscn2372

dscn2376

dscn2364

dscn2383

Publicat în Fără categorie | 7 comentarii