Un excelent film realizat de Phil Jutzi în 1931, după romanul omonin al lui Alfred Döblin- – sigur, titlul integral este Berlin Alexanderplatz: the story of Franz Biberkopfs. Cele două linkuri trimit la cele două părți ale filmului. Filmul este, desigur, vorbit în germană, dar cu o bună subtitrare în engleză… Măriți ecranul! Mulțumesc vechiului meu prieten William Totok pentru semnalare.
După cîte săptămîni de articole/ pamflete, MD revine cu un poem din ceea ce se întrede deja a fi noul său volum de poezii. Din ce-am văzut aici în ultimii vreo doi ani, poate mai mult, de la apariția ultimului volum, pare să iasă unul grosuț,. dacă nu chiar gros…
https://www.catavencii.ro/editorial/iisus-protejind-lazile-de-zestre-ale-fetelor-sarace-din-moldova/
Iată și varianta optimistă a întîlnirii ratate dintre Veorica și Juncker! Femeia n-a ajuns mai tîrziu la aeroport, cum se mai întîmplă cîteodată femeilor la îmtîlniri, ci mai devreme. Și doar nu poate fi ea de vină că nu s-a deschis geamul avionului! Sigur, puteam păstra poza pentru ședințele de rîsoterapie din week end, dar era păcat să amîn, poza e nostimă, se îndepărta momentul… Mulțumesc Dlui Dumitru Ion pentru această fotografie care pune lucrurile la punct…
Am mai postat filmul acesta acum vreo două luni. Acum, grație prietenului Mihai Dinu Gheorghiu, am terminat de citit și cartea despre care este vorba. O carte fascinantă despre felul care prima religie abrahamică, cea iudaică, a introdus păcatul în lume, fiind urmată riguros și de celalalte două, creștinismul și islamismul. Asta s-a petrecut cînd scribul J, autorul unei versiuni a Genezei, a plagist textul sumerian Enki și Ninbursag – dar a împrumutat și din alte texte, inclusiv din Ghilgamesh – mai epurînd, mai modificînd, schimbînd complet sensul originar. Asta se întîmpla acum vreo 3000 de ani, la 1500 de ani de la apariția origialelot. Și astfel, de trei mii de ani evreii, de două mii creștinii și de o mie cinci sute musulmani trăiesc sub semnul păcatului originar, sînt condamnați la suferință și ispășire. Asta nu înseamnă că înainte de scribul J omenirea era în întregime și mereu fericită, înseamnă doar că nu era condamnată la suferință și și durere „din principiu”. Oamenii puteau fi fericiți sau nefericiți din propriile motive, datorită conjuncturilor nefaste etc. Acum, îmi explic măcar parțial enomenul de atracție/ repulsie care l-am simțit din adolescență față de religiile monoteiste, toate totalitare, în centrul cărora stă un Dumnezeu invidios și răazbunător și atracția față de gnoze și față de tot felul de politeisme, de la animismul elementar la religile egipteană și sumeriană, greco-romană, hinduiste, culmimînd cu buddhismul tibetan…
Sigur poemul poate fi citit, am și văzut că a fost foarte citit și apreciat și fără video/bibliografie, dar tema e fascinantă și mă voi apuca de ea și în proză eseistică, probabil…
Probabil că poemul ar fi mai bine înțeles de cei care știu povestea modificării Facerii de către scribul J, la vreo mie cinci de ani după apariția orginalului sumerian. Am postat cîndva un film despre asta, iar acum citesc cartea lui Pierre Jovanovic, protagonistul filmului. Dar cum poemele trebuie mai degrabă simțite decît înțelese…
Povestea scribului care ne-a furat fericirea
Amarnic de frumoasă este vara care se prelungește
în toamna aceasta care a început, vara indiană,
după o tradiție care a trecut de curînd Oceanul…
Soarele e mai blînd, dar are încă puterea necesară
pentru a susține vitalitatea, hibernarea pare departe,
cu ploile ei nevrotice și zăpezile moi și murdare.
verdele e încă stăpîn în frunzișuri, dar petele roșii,
galbene și castanii încep să ocupe paleta, de parcă
un pictor aruncă culorile după logica întîmplării –
vor începe și școlile înalte și boboacele au inundat
deja străzile în ținute subțiri, lăsînd hectare întregi
de piele arămie descoperită la îndemîna ochilor
nu lacomi, cît fericiți de un spectacol fermecător.
Nu, nu e păcat să te bucuri de frumusețea corpului,
nu e păcat ca femeia să se bucure de trupul ei
și în trupul ei, acestea sînt minciuni recente,
n-au decît trei mii de ani, cînd scribul ticălos
a furat textul plăcuței de argilă de la începuturi
și l-a siluit pînă i-a ieșit la socoteală povestea
păcatului dintîi și afurisirea pentru eternitate
a Evei și a frumoaselor sale urmașe…
Cîtă ură, cîtă neputință, cîtă fervoare nebună
pentru a ne destina unei căderi fără capăt!
Vom regăsi oare bucuria, ne vom întoarce
voioși la zeii cei vechi dintre marile fluvii?
17 Septembrie 2018, în Iași
Bănuiam de multă vreme că animalele sînt mai inteligente decît foarte mulți oameni! Iată acum o nouă probă venind de la ginta canină. Pe 7 Octombrie, câinii se vor aduna in fata Parlamentului ca să latre pentru un nou referendum! Nu unul, doi cîini, ci mii! Mulțumesc londonezului meu de bază, George Stănică, pentru linkuri!
https://mobile.twitter.com/wooferendum/status/1032251112911458304?lang=en-gb
https://www.mirror.co.uk/news/politics/thousands-dogs-descend-parliament-pet-13225944
Am recitit poeziile și le-am pus într-un singur fișier, să fie grupate pentru viitorul volum, am făcut puține schimbări, dar le republic laolaltă, ca să poată fi citite și așa, chiar și de mine înainte de a definitiva volumul. Am făcut munca asta vreme de vreo două ore dimineață, dar postez abia acum, pentru că pe 11 laptopul meu a înnebunit, a intrat într-o updatare în buclă, ca să spun așa, și abia acum jumătate de oră, am reușit să-l conving că, măcar în principiu, nu eu trebuie să fie la dispoziția capriciilor sale…
Povești filosofice cretane din AD 2018
O bătrînă Doamnă, o adevărată bătrînă Doamnă,
se apropie de malul mării, cu un baston negru, elegant.
cu măciulie de argint, în mînă, cu pași mici și regulați,
în bluză neagră și fustă pepit, negru și cenușiu închis,
și pantofi negri, sobri, fără toc, cu talpa normală –
nu e din satele vecine, e de aici, nu poartă basma
peste părul parcă asortat cu fusta, doar că alb-cenușiu…
Înainte de a se așeza pe banca de beton, și-a făcut cruce
înspre biserica pe jumătate îngropată în stîncă,
care luminează alb, aproape fosforescent de partea
cealaltă a golfului, cu vapoarele vasale la poale.
S-a așezat privind către mare cu niște ochi ciudați,
foarte vii și foarte stinși în același timp, nu în alte clipe.
Era opt seara cînd a apărut, mi-am terminat pipa
și am plecat lăsînd-o în pacea ei. Mîine seară, la opt
voi fi iarăși acolo, voi fuma pipa de cină în același loc.
Am fost, am fumat, era acolo. Va fi acolo mereu…
23 August 2018, Hersonissos
Pe șezlongurile din spatele meu, două frumuseți aurii,
două trupuri în auroră, cu plete castanii pînă sub umeri –
cu fața în sus, cu formele acelea deja date în pîrg,
două trupuri în echilibru perfect, care nu vor dura infinit,
dar care acum, cînd le privesc pe furiș, există, sînt acolo
în toată splendoarea lor. îmi mîngîie privirea proaspătă.
Cea din stînga se întoarce încet, încet pe-o parte.
cu spatele la tovarășa ei, cu ochii închiși, iar mîna celeilalte
îi mîngîie alene, cu vîrfurile degetelor, în cercuri, spatele gol –
de obicei reușesc, dar acum n-am putut stabili linia precisă
dintre simpla tandrețe și un val de senzualitate difuză…
25 August 2018, Hersonissos
Nu aștepta niciodată nimic bun, pentru că optimismul
ascunde mereu cele mai neplăcute surprize…
Nu aștepta niciodată ceva rău, pentru că așteptările
cele mai negre se vor împlini fără greș, fără întîrziere…
Nu aștepta niciodată nimic, lasă lucrurile să curgă
în voia lor și poate vei reuși să navighezi norocos
între cele bune și cele rele precum un marinar
printre stîncile ascuțite ale celui mai sălbatec tărîm –
așa este lumea aceasta, cea mai bună dintre toate,
după cum gîndea un filosof de pe vremuri cuprins
într-o euforie fără sfîrșit…
25 August 2018, Hersonissos
O dimineață grea ca o chilotă din iernile copilăriei.
în care nimic nu reușește să mă trezească,
nici frumusețea uluitoare a zilei care se naște din ape,
nici zîmbetul ei absent, pierdut undeva în liniștea rece
a nopții, nici apa întinsă ca o foaie de hîrtie –
și nici urîțenia majestuoasă a celor două namile
de ambe sexe cu care ne-am intresectat pe plajă.
Înot pe jumătate adormit, cu mișcări automate
ale brațelor ce se termină cu mănsuși negru-albastre
și ale picioarelor în pantofi cauciucați de protecție…
Va mai trece o zi, alta, și alta, vor trece nopțile perecchi
și nu mă voi simți, ca alteori, acasă…
26 August 2018, Hersonissos
Mai întîi, îmbrățișarea de dimineață a mării,
apoi soarele cu razele sale atît de agere –
și mîinile ei răcoroase întinzînd gelul acela bleu,
făcîndu-l să intre în piele, să se substituie încet
magaziilorde soare cuibărite toată dimineața acolo.
sub pielea mea, înlăuntrul întregii mele ființe…
Și deodată, n-am mai simțit răcoarea albastră,
ci adîncurile fierbinți ascunse de umbra din jur.
Și nu era peștera nașterii zeului zeilor, grota
pietroasă și rece din podișul Lassithi, ci chiar
grota renașterii mele, după un somn lung cît noaptea
și cît dimineața, pînă tîrziu, la vremea amiezii.
Și poate tocmai trăiam amiaza vieții mele…
26 August 2018, Hersonissos
Membrii micului trib de fideli în spuneau Rebe sau Becky,
dar ea era, pe toată supla ei înălțime ca miere, cea mai reușită
Rebecca pe care am văzut-o vreodată, în viața asta lungă –
sînii pulsau ritmic în cupele de bumbac și două jumătăți elastice
de sferă tresăltau ușor asimetric la fiecare pas prin patio…
Am privit-o în lumina aproape amurgului cum s-a desprins
cu un salt ușor de mal și s-a scufundat parcă pentru totdeauna –
și, de aceea, am strîns lucrurile mele, am întors spatele apei
și am plecat de parcă nici n-aș fi fost vreodată pe-acolo.
Mai bine să n-o cunoști decît să ratezi întîlnirea cu cea mai…,
cu cea mai adevărată Rebecca dintre care fi bîntuit vreodată
partea aceasta de lume. Asta a fost, asta era să se-ntîmple.
27 August 2018, Hersonissos
El avea tot echipamentul necesar scufundărilor ușoare –
mască de apă, tub pentru respirație, ochelari de înot,
labe albastre XL, precum și o grămadă de mușchi lucrați
așezați ecumenic pe cei 165 centimetri de trup atletic…
N-a ieșit din apă toată dimineața, în vreme ce ea citea
absorbită Medyczyna Estetyczna,cum zăream pe copertă.
Spre prînz, a ieșit din valuri cu tot harnașamentul pe el,
s-a întins pe prosop și a verificat în Men`s Health, cum
iarăși am citit pe copertă, dacă făcuse totul după reguli,
urmărea rînd după rînd tabloul cu căsuțe colorate roșu.
verde, abastru galben și mișca fruntea aprobativ…
Și nu era nebun!
27 August 2017, Hersonissos
De la Albatros, pe Demos Demokratia, traversezi șoseaua.
mergi mai departe și după Aquarium, Casa Poliției și liceu,
găsești parcul cu opt bănci de lemn și doisprezece măslini…
și vreme de o cigarillos, poate două, găsești liniștea nesfîtșită
de acolo, darul cel mai de preț lăsat de Zeus acestei uriașe
corăbii prelungi de piatră din care el, nemuritorul,
s-a întîmplat să vină pe lume și să-i facă acesteia legea…
Undeva la mijloc stă și acum mărturie o peșteră
ca un uter divin cu margini de piatră…
În întuneric, ne-am făcut curaj ținîndu-ne de mînă.
27 August 2018, Hersonissos
Din balcon, înaintea mării și a clădirilor presărate pe țărm.
văd mai întîi pinul mediteraneean ca un catarg de corabie
cu toate velele strînse – ramuri verzi și zvelte orientate
în sus, într-un magic triunghi ascuțit, purtate ușor,
ușor, de un vînt răcoros de după amiază, o adiere.
În spatele meu, în camera umbrită, un corp bronzat
întins pe cîmpurile de bumbac, iatr eu privesc atent
cum respirația ridică ușor pieptul și apoi îl coboară.
Nu e liniștea parcului, este liniștea ridicată la putere,
Măduva liniștii, atunci odihna își pregătește sfîrșitul.
27 August 2018, Hersonissos
Dacă prinzi trei curcubee aici, devii pentru totdeauna cretan –
vocea băiatului de la terasa Poseidon îmi sună clar de opt ani
în minte de cîte ori văd adunîndu-se nori pe cerul insulei.
De al doilea avusesem parte chiar atunci și acolo, se îndindea
între două culmi din munții din partea cealaltă a golfului…
M-am bucurat să văd adunîndu-se grabnic norii de jur împrejur,
să simt pe piele stropii mărunți și rari, care îmi dădeau
un curaj și o speranță nemaiîncercate de exact opt ani…
Nu, nu e vorba localnicilor, e doar superstiția muncitorilor
oaspeți din toată lumea – și nimeni nu știe dacă e valabilăp
și pentru simplii vizitatori, cum se întîmplă să fiu eu.
Mă opresc din speranță, cerul se limpezește brusc,
soarele apare deasupta majestuosului meu pin maritim…
Cel de-al treilea curcubeu se amînă. Sine die.
28 August 2018, Hersonissos
O zi poate fi perfectă și fără cel de-al treilea curcubeu!
E destul un cer plumburiu, metalic, tunetele difuze și,
mai ales, fulgerele nicăieri văzute, care se dilată ca un ghem
de lumini pe un întreaga partea vizibilă a cerului…
O zi poate fi perfectă dacă toate acestea sînt încununate
cu scena balconului, partea cea mai vie a combinatei sudice,
care părea imposibilă în acest loc și căreia părea
să-i fi trecut vremea, dar care a învins circumstanțele…
Nici cel mai intens, mai policrom fulger exterior
nu seamănă, nu va putea învinge ceea ce s-a petrecut
înăuntru…
28 August 2018, Hersonissos
În fiecare dimineață, intru în labirint și rătăcesc în căutarea
taurului magic, a minotaurului, după cum îi spuneau cei vechi,
dar el nu apare decît la amiază și pîndește de după pietre
firul Ariadnei – îl apucă înainte de a putea să mă mișc și
trage încet, încet, cu tot cu ea la celălalt capăt al funiei…
Cînd se lasă seara, ne eliberează, dimineața o luăm de la capăt,
eu cu rătăcirea, Ariadna cu firul și el cu vînătoarea de zi cu zi,
parcă am trage un număr infinit de duble pentru un film vechi,
dinaintea asistenței computerizate, postsincronului digital
și a celorlalte minuni ale tehnicii care au distrus pas cu pas,
dar temeinic, dimensiunea artizanală a artelor noastre.
Vîrsta creației genuine, vîrsta foliletonistică, iar acum
înghițiți de cumplita vîrstă a tehnicii…
29 August 2018, Hersonissos
13, A treia pipă
Nu trebuie să fii căpitan de corabie ca să fumezi pipa
cu voluptate, așezat pe stîncile aspre de la malul mării,
nu trebuie să fii nici localnic din moșii și strămoșii tăi
ca s-o aprinzi nepăsător pe a doua în balconul care dă
spre apele deja ațîțate acum ale celei mai iubite mări…
Dar de-abia la cea de-a treia pipă, ai înțeles ce-a vrut
să spună Duchamps sau vreun alt poet al suprarealității,
hrănit din Freud ca dintr-un fagure plin de miere,
în propoziția acea aparent contradictorie, în contrast,
un fel de oximoron îngemănînd vorba și imaginea:
„Ceci n`est pas une pipe…”!
Sigur că era o minciună adevărată, nu poți înțelege
adevărul ei decît atunci cînd joci scena balconului
uitînd complet de elisabethan, uitînd conjuncturile,
jucînd-o ca și cum ar fi prima oară, jucînd-o numai așa
cum rolurile impregnate de viață pot fi jucate…
29 August 2018, Hersonissos
Amurgul de ieri, răsăritul de dimineață, două blînde
îmbrățișări ale aprigului soare din insula noastră,
după cum îmi scria un prieten istoric de acasă…
Ți se întîmplă o dată pe an – și nu în toți anii –
dar capeți destulă putere să reziști un ciclu întreg.
să reziști așteptări, să reziștii frigului umed din nord…
Și asta se transmite între noi prin vase comunicante,
sîntem o baterie care se încarcă de la sine, din noi –
doi electrozi și o tensiune blîndă în ploaia acidă!
30 August 2018, Hersonissos
Cam de vîrsta mea, dar capul e ca o bilă aerodinamică –
s-a încălzit, s-a antrenat, a făcut exerciții de respirație
ca un concurent serios la vreo olimpiadă de vară.
A plecat pe sub apă și l-am văzut ieșind la jumătatea bazinului –
m-a enervat puțin mișcarea finală a capului, nu chiar de laudă,
dar nici foarte departe de asta…
Cînd a ieșit, m-am dus la capătul bazinului, am respirat adînc,
am luat rezervele de aer și am țîșnit pe sub apă – m-am oprit
cînd am simțit malul celălalt cu mîinile mele. Am dat din cap,
nu chiar a laudă, ci ca un fel de „vezi?”…
Nu, bărbații nu se maturizează niciodată, rămîn de-a pururea,
de-a pururea pururi băieți! Și cred că este foarte bine așa!
31 August 2018, Hersonissos
Mă privea insistent, cu un fel de reproș,
cu trupul vălurit al femeilor etichetate urîte –
sigur că eram alintat cu gelul de protecție solară,
dar era o plăcere împărtășită, nu un privilegiu
masculin, dacă nu de-a dreptul unul machist.
Sigur cu că nu există femei urîte, frumosul,
urîtul, sînt în noi, nu în ceea ce auzim sau privim,
așa că îmi retrag eticheta de la început…
Și cînd a plecat înotînd întins în mare,
s-a depărat ca o săgetă pînă la o distanță
la care aș fi gîndit de două ori dacă o parcurg,
31 August 2018, Hersonissos
Îi urmăresc de cînd au sosit la Grand Hotel,
poate veniseră certați sau poate erau prima oară
plecați într-o vacanță laolaltă – nu, nu e urîtă,
are o frumusețe standard, cum scriu revistele glossy,
mai degrabă el este arătos în ciuda burții relaxate.
Și totuși ea se poartă ca Mana Princesse din reclame
Oricîte mofturi îi îndeplinește el fără să clipească –
o fotografiază din orice poziție, îi aduce băuturi
răcoritoare în pahare brumate, îi vorbește șoptit.
Pînă azi dimineață cînd se lipiseră unul de altul
pe șezlongurile devenite unul singur și au intrat
pentru prima oară împreună în apa piscinei –
păreau doi gemeni prinși unul de altul,
prinși ca în plasa unui cocon lichid de mătase
Sigur, discordia este mai provocatoare pentru
observatorul care sînt, așa că i-am lăsat
în liniștea lor atît de greu cîștigată!
Uneori mă farmecă dragostea, dragostea celorlalți,
dragostea dintre oameni străini ? Nu știu, poate e
doar indiscreția de care un artist nu scapă vreodată…
31 Augusr 2018, Hersonissos
Nici o evadare, nici măcar aici unde mă simt acasă,
nu este o pavăză impenetrabilă, o cutie umplută cu vată
care să mă apere de semnele insistente ale răului –
acestea trec prin orice material ca razele gamma.
străbat orice distanță, oricît de uriașă, pentru a te atinge.
Există soluția poetului arab, dar trebuie ameliorată –
sînii albi înconjurați de pielea de aramă cad bine,
dar nu aș scoate sentimentele din joc, ba din contra!
Și lasă lumii răutatea ei!
1 Septembrie 2018, Hersonissos
Cu sînii deasupra apei, de altfel plutind frumos
în bazinul albastru, cu forma stilizată a infinitului,
două intelectuale citesc concentrate –
ar putea fi mamă și fiică, sau sora mai mare însoțită
de una cu peste un deceniu mai mică.
Junioara ține ridicată în aer cartea grea, format mare
și cartonată, cealaltă spriiină de betonul malului
o carte broșată, vizibil mai ușoară…
Nimic nu le tulbură, nici măcar stropii aruncați
de puținii înotători care trec prin apropiere,
între care nu mă număr. Uit o vreme de ele.
Apoi, le zăresc în șezlonguri butonînd cu frenezie –
lectura este un obicei cu totul și cu totul special,
dacă nu cumva unul învăluit de neștiuite mistere!
2 Septembrie 2018, Hersonissos
Departe în larg, pe linia orizontului, văd un vapor
mergînd către Sissi – nu e alb, ar putea fi Black Rose,
corabia piraților saltimbanci, dar nu e ora potrivită,
e mai tîrziu cu un ceas, poate chiar mai mult…
Sau poate au urcat înspre nord adevărații pirați,
somalezi, totuși prea aproape de nord, în plină amiază…
Sau poate e doar vedenia provocată de nevindecabilul
dor al plutirii pe valurile acestei mări fără de pereche…
Îi spun „privește în larg” și-mi răspunde că nu zărește
nici urmă de vas, doar spuma gălbuie pe unde…
Poate un vas a trecut pe acolo, poate eu l-am văzut!
2 Septembrie 2018, Hersonissos
Acum exact douăzeci de ani, în cețurile și zăpezile
unui regat cu ceva putred în măruntaiele sale,
am inventat combinata nordică – alte personaje,
alte tabluri, alți actori, altceva, cu totul altceva!
Nu, nu vorbesc cu păcat, nu e un semn de uitare
sau, mai grav, de cumplită nerecunoștință,
dar e altceva decît scena balconului, inventată
acum doi ani aici, și cu totul altceva decît
combinata sudică, în care scena nu este decît
un detaliu, unul frumos, dar numai un detaliu –
și atunci cînd pe întuneric mi-ai apărut drept
cea mai frumoasă țigancă din viața mea și, poate,
pentru prima oară ai cîntat cinci măsuri din Beethoven,
încadrate de fantastice sunete de tobe…
2 Septembrie 2018, Hersonissos
Momentul acela în care cineva întinde tensiunea
apărută brusc, pe neașteptate, fără motiv, dintr-un fleac –
îmi dispare vocea, pînă și gesturile care ar putea înlocui
imperfect comunicarea… Aș vrea să se încheie pe loc,
dar se întinde în ciuda dorinței mele, devine un arc
sau o ghiulea din metal fierbinte și adînc tăcută…
Și mă întreb prostește – de ce suferința, de ce răul lumii
au mereu un aer atît de ciudat, de-a dreptul gotesc…
Și mă arunc în apa sărată să spăl răul de pe mine,
din mine, și cînd mă întorc constat că nu s-a schumat
nimic din ordinea alandala a lucrurilor – devin un fel
de pian dezacordat, un robot fără baterie, poate
o epavă eșuată la mal, cu motoarel moarte. În plină formă!
Ultimul cuvînt al deriziunii care este această viață,
pe care încep s-o simt de împrumut, luată în concesiune…
Și cîteodată mă înșel singur, ca un cărăbuș rătăcit
într-o pată caldă de soare, că e altfel, că ar putea fi
altfel…
3 Septembrie 2018, Hersonissos
După pipa de seară, pe malul mării, cu rucsacul sub spinare,
privesc cerul negru și roiurile sale infinite de stele –
luna a dispărut de cînd era plină și galbenă ca o mămăligă,
cum spunea copila Andreea, cum spunea și ea, dar nu recunoaște!
Poate n-a dispărut de tot, poate n-au furat-o din nou
„cei doi care care au furat luna” din filmul acela din copilărie.
Știu, aș putea căuta pe internet cînd răsare și cînd apune luna
în diversele zile și mulțimea de locuri ale lumii –
dar de ce să ucid secretul, se ce să n-o aștept seară de seară
ca pe o mare surpriză, un dar mai adevărat decît cele știute?
De la o vîrstă, știința e deziluzie, înâelepciunea deșertăciune –
rămîn clipele pe care le simți ca pe niște revelații,
care nu pot fi calculate, pentru care nu există o avangardă,
nici un plan bine ascuns. Carpe diem, concluzia de pe urmă.
3 Septembrie 2018, Hersonissos
Cînd ne vom lua zborul spre casă, Mona și Sorin vor coborî
dintr-un licurici metalic la Ischia, insula vieții lor –
Dumnezeu a împărțit cu multă înțelepciune, după dreptate și
de multă vreme, insulele lumii între grupnicii de la Iași,
mereu am fost solidari, am știut să ne predăm ștafeta
Unii dintre noi sînt deja pe veșnicile cîmpii ale vînătorii,
vom ajunge și noi, ceilalți, dar fără grabă, slowly,
în liniște deplină, precum într-o uriașă și blîndă splendoare –
vom vîna inorogi cu cornul tăios, de diamant-
și vom privi de sus insulele noastre ca intermundii,
un purgatoriu fără de care nu ținem minte paradisul.
4 Septembrie 2018, Hersonissos
Dacă nu ar exista, polonezii ar trebuie inventați.
unul după altul, din huma aceea primordială, iar
femeile, poate, din coastele adamilor lor, de altfel
un prenume foarte răspîndit, ca și Ewa –
indiferent de vîrstă, n-am întîlnit vreunul lipsit
de semeție sau măcar oleacă, cît de puțin, fudul…
Cele două tinere cupluri de dimineață, de altfel
tipuri umane splendide întrutorul cu torbe Chanell,
prosoape de baie Vuitton și Original Porsche,
costume de baie de firmă, se încurcau cu mult talent
în farfuria plutitoare de doi metri diametru…
În schumb, rușii sînt foarte tari la costume de baie,
parcă le lasă cu sfințenie moștenire o generație după alta –
și eu am avut în copilărie slip șmecher, cu fermoar
la buzunăraș, în care puneam fisa de la garderobă,
dar n-au rămas moșteniri lui Philip sau Nicky,
s-au epuizat pur și simplu în lunga trecere-a vremii.
Ori i-am asimilat precum flaneaua violetă
a Magistrului, fost salvator eminent pe lacul Ciric!
4 Septembrie 2018, Hersonissos
Cînd vinul meu negru a fost urmat pe neașteptate
de vinul lor alb, oferit nu din motive turistice,
ci din ospitalitatea unei civilizații de cinci mii de ani,
s-a petrecut ceva ciudat – a venit dimineața ultimă
fără să fi simțit lunga trecere a ultimei nopți –
vin bun, insular, fără urmări nefericite,
doar lentoarea meridională cu care m-am trezit
și am procedat la strîngerea selectivă a bagajelor…
Și iarăși lecția de aici – trăiește viața în ritmul ei,
n-o grăbi, nu încerca s-o faci mai înceată,
va merge în parametrii săi fără cel mai mic efort.
5 Septembrie 2018, Heraklion – Pe drum – Iași
„Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă aşa de tare ca poezia.”
Life is short. Live it!
suntem ceea ce gândim
„Eu sunt mai mulți”
”Be the change you want to see in the world.”
fără fariseism, despre realitate
Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!
WatchArs&Arch
„Cele mai bune cărţi sunt cele care îţi spun ceea ce ştii deja”-George Orwell
Poezii
haihui printre cioburi de gand
Walking blogger exploring London's hidden gems, sights and history!
machetedidactice.com
