M & P 6 – Metallica


De ce am spus acum vreo două postări că aceasta va fi una surprizătoare chiar și pentru cei care știu că iubesc rock-ul, laolaltă cu jazz-ul, blues-ul, preclasicii italieni, Bach etc? Pentru că unii cred că nu-mi place metalul. Povestea e lungă. În tinerețea mea, cînd eram cam fixist și oleacă fraier, respingeam metalul, socotindu-l o direcție care va distruge rockul. Bun, în același timp, nu eram nici măcar consecvent, eram fan al progresivului, rock-ului simfonic și jazz rock-ului, care bănuiesc că nu dăunau purității. Ei, apoi mi-a venit oleacă mintea la cap, m-am deschis spre metal, am trupe pe care le reascult, socotesc Metallica a urcat sus de tot curentul, dar și că este una din marile trupe ale rock-ului în general…

Postez primul volum, deși am prins grustul trupei abia cu al doilea și un amplu de tot mixaj, cu muzică din perioadele mai recente. Video-uri din turnee de-a lungul lumii, inclusiv la București…

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii

M & P 5 – Liviu Antonesei – Cînd va fi să fie…


Mă gîndeam să închei ziua muzicii și poeziei de pe blog cu muzică, dar am impresia că poezia chiar e molipsitoare. Citind poeziile foarte bune postate astăzi, m-a apucat și pe mine. Habar n-am cum este, am cules-o imediat, n-am lăsat-o să stea oleacă scrisă de mînă, dar asta e!

Cînd va fi să fie…





Cînd va fie să fie,

nu va fi nimic trist, spăimos,

nu va fi nici o tragedie –

ca o plimbare prin iarbă,

prin valurile mării,

în pas ușor, ca la bunicul

Teodor în vie…





Cînd va fi să fie,

nu voi fi mai bogat ca acum,

dar fiecare poet va primi în dar

un pogon de cîmp alb

și multă cerneală ca să-l umple

de poezie…





Cînd va fi să fie,

nu voi mormînt bogat,

doar o lespede și-o cruce de piatră

cu axul prelung, elansat,

să le acopăr noapte de noapte

ca un huhurez blînd cu insesizabila

mea poezie…





14 Octombrie 2019, în Iași

Publicat în Fără categorie | 10 comentarii

M & P 4 – Brîndușa Palade – Opera insomnia


Am schimbat ritmul, după poeezie voi posta tot poezie. Postarea muzicală are nevoie de ore de ascultare, așa că schimbare ordinii se impunea de la sine. De altfel, pentru cei care mă cunosc, postarea muzicală va fi o surpriză. Revenim la poezie, la poezia pe care o postez acum.

Poeta noastră – și să fie clar, toți poeții care sînt postați sau comentați aici sînt poeții noștri pe vecie! – a fost aseară la clubul de poezie/ lectură pe care îl susține prietenul meu mai tînăr Claudiu Komartin, da, poetul, excelentul comentator de poezie și editorul. Acolo, a susținut un frumos recital poetul Constantin Abăluță, cel lovit astă-iarnă de NM și restul juriului cu Premiul Național de Poezie în cap! După ce poetul a fost anunțat că este lautreatul anului, ba chiar i s-au trimis și banii în cont, pentru că din motive de boală nu s-a putut deplasa la Botoșani, a fost anunțat că premiul i-a fost retras și că trebuie sa înapoieze banii! Deh, ca la noi! Probabil, întîmplarea a impresionat-o pe BP, n-a avut somn și dimineață s-a trezit cu poemul acesta în vizită. Poem foarte frumos și care-mi reconfirmă ce spun mereu, poezia adevărată este întotdeauna ocazională. Lectură plăcută!

Opera insomnia    


Și ca o dovadă că iarna e mai presus într-o zi
de ianuarie când luna se rătăcise pe lângă trenuri
între două țigări mecanicii erau în viață de-a
lungul jandarmilor care psalmodiau tot iarna
fiind în momentul ăla mai mare
ca soarele  



un poet se plimba în baston prin camera de bloc
privea dintre hapuri volumul lui patruzeci în ochi
avea un râs cu mâini legate de copaci mai târziu
parcurgea tot cartierul în somn trimitea înapoi o
mare sumă de ani  


și nu mai avea nici un rid zâmbea și era prieten cu
toată lumea chiar și cu iarna beteșugul și trenurile
ca să nu vorbim de grefierii cu   
anatema  


scria mai departe poezie în oraș adormeau dune
albe deși zăpada n-avea nicio vină să fim
neserioși.
Publicat în Fără categorie | 7 comentarii

M & P 3 – Nicoleta Dabija – Fata mării


Mai întîi muzică și poezie, cu Nicu Vladimir, apoi numai muzică, cu Șerban Nichifor, a venit vremea poeziei. Mai întîi, am avut alt poem al autoarei pentru această rubrică, apoi poeta s-a răzgîndit și bine a făcut. Nu pentru că primul n-ar fi fost la fel de bun, dar acesta se potrivește perfect cu constatarea mea mai veche – dacă nu se duc de bunăvoie, băieții ăștia și fetele astea, poeții și poetele, trebuie expediați cu forța în Creta, la împrospătarea puterilor. Și chiar știu ce spun!

fata mării             





ia aminte, marea, soarele, măslinii, fericirea,

toate vor dura, în vreme ce eu,

poate curând, nu voi mai fi.

era prima noastră seară pe insulă și

nu m-am întristat, credeam încă

în dragostea ce aduce nemurirea,

totuși mi-am imaginat ochii mei, ochii tăi

privind marea pentru ultima dată,

fără rest. un trup fără iubire,

fără tine, e un trup mort, am răspuns,

iar învierea în mare poate nu va fi reală,

poate nu va fi posibilă,

poate nu va mai fi.





extaz de arbore retezat de umbre,

extaz de iarbă proaspăt tăiată,

extazul limbii dansând sirtaki,

extaz de egee, extaz de medee.





legământ de vorbire cu piatra mea galbenă,

acolo, în marginea plajei,

legământ de moarte cu marea cretei,

aici, în capătul opus al plajei.

drept și încruntat, privind neclintit valurile,

așteptai…

m-ai îmbrățișat ca un copil la întoarcere,

până ne-am bucurat amândoi că exist.





piatră, mare, măslini, amurg,

trei păsări în zbor

ca trei fete fluturându-și rochiile,

lumini șovăind în noapte,

gânduri în bătaia brizei,

toate iau forma inimii mele.





sunt un da pentru libertate,

sunt golanca mării,

spun ne pentru a exista în limba copiilor,

unde totul devine posibil.

sunt fata cea mică a mării,

fata mării, cum m-a numit mama,

și-mi închipui ce a fost în sufletul ei

când a trebuit să renunțe la a rosti fata mea.





marea își vântură pletele ca o amantă nesățioasă,

în ce limbă vuiește oare?

în ce limbă s-o cuprind în brațe?

sărut gura sărată a pietrei mele,

adio thalasa mu, adio petra mu.

luna, subțire ca o nimfă, ne luminează

ultima noapte în paradis,

o tăcere densă, îndepărtată,

îmi înnoadă largul egeei de suflet.





insulă, poem cu mângâieri sărate…

după plâns vine mereu singurătatea,

pe care înveți să o trăiești,

cum ai învățat să înoți, să face dragoste,

să fii fericit.





în creta nu există oameni triști,

în creta nu există tristețe.





verzi și roșcate sunt pietrele spălate de mare,

noi luăm culoarea timpului, devenim uitare,

și egeea va spăla nepăsătoare alte trupuri

și alte trupuri își vor urla extazul în hoteluri, pe plaje,

zadarnic cântăm apusul de soare și răsăritul coapselor

în creta veșnică, insula zeilor și poeziei,

fericirea nu ține cât moartea,

fericirea nu ține cu moartea.





(19 august-2 septembrie 2019, Hersonissos Village, Creta)

Publicat în Fără categorie | 25 comentarii

M & P 2 – Șerban Nichifor (ne) cîntă „Cantorial Hymns” de Solomon Rozumni


După poezie și muzică cu regretatul Nicu Vladimir, a doua postare a zilei muzicii și poeziei de pe blogul meu este dedicată compozitorului Șerban Nichifor, aici ca interpret la instrumentul său de elecțiune, violoncelul. Sigur, am postat de multe ori compoziții ale acestui muzician la care țin mult, l-am postat și ca interpret, al operelor lui sau ale altora, dar mai mult la pian și mai puțin la violoncel…

Publicat în Fără categorie | 4 comentarii

M & P 1 – Poemoteca Nicu Vladimir


Sub sigla obscură de la începutul titlului trebuie să citim Poezie și muzică 1, pe care o voi folosi în zilele în care blogul se va dedica acestor arte. Încep ziua cu preluarea unei postări a prietenului Bogdan Stoicescu din 10 octombrie, ziua în care Nicu Vladimir ne-a părăsit, o postare care îngemănează amîndouă artele sufletului. Mulțumesc Bogdan pentru reminder…

https://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.com/2019/10/poemoteca-in-memoriam.html#links

Adaug linkul către articolul de pe acest blog pe care i l-am dedicat în octombrie 2015, la două decenii de la plecare.

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2015/12/25/nicu-vladimir-portret-in-picioar/

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Rîsu-plînsu (5). Cu Dorel Schor…


Sigur, cu Dorel și povestirile sale umoristice, e mai mult rîsu decît plînsu și e foarte bine așa. Și o glumă grafică de la Ion Fercu.

PROBA DE ABSOLVIRE

   Mi s-a povestit o întâmplare din vremurile trecute, cu un căruțaș (respectiv șef de utilaj) care avea un ucenic talentat. Băiatul s-a dovedit foarte destoinic, a devenit calfă și, înainte de a deveni independent, adică tot șef (de utilaj), a trebuit să treacă, cum se obișnuiește, o probă de absolvire.

   – La întrebările în scris ai răspuns foarte bine, i-a spus profesorul. Ai obținut un punctaj splendid. Dar în viață există situații când nu poți rezolva problema numai după materia învățată, sunt lucruri care nu sunt scrise în nici o carte… Așa că va trebui să treci și un examen oral.

   – Bine, a răspuns învățăcelul. Întreabă-mă!

   – Să presupunem, a spus mentorul, că ai de făcut o deplasare lungă pe un drum necunoscut. Te-a prins ploaia, drumul e noroios și desfundat, s-a mai lăsat și întunericul, caii sunt flămânzi și uzi, tu ești obosit și nedormit și peste toate, ți se rupe o roată… Ce faci? Cum procedezi?

   – Schimb roata, s-a repezit tinerelul.

   – N-ai…

   – Merg o bucată de drum pe jos și cer ajutor.

   – E departe, nu cunoști traseul, plouă…

   – Mă culc sub căruță și aștept să se facă dimineața.

   – Nici o șansă. Din pădure se aud cum urlă lupii.

   – Atunci…, atunci nu știu, s-a dat bătut absolventul.

   De atunci a trecut multă vreme. Dar s-a întâmplat nu de mult să-l întâlnesc în piața de legume pe bătrânul căruțaș. Era pensionar.

   – Domnule Mihăilă, i-am spus, de ani de zile vreau să te întreb. Și eu, și alți prieteni ai mei care cunosc problema, suntem curioși. Ești departe, plouă, e noroi, întuneric, urlă lupii, s-a rupt o roată și nu ai rezervă. Ce faci?

   – Ce fac? s-a încruntat Mihăilă… Chiar nu-i bine de loc. De cincizeci de ani pun întrebarea asta, poate știe careva. Dar nimeni nu știe. Nici eu nu știu. De unde să știu? Dacă știam mă făceam prim ministru, cu toate că nici el nu știe mai mult decât un căruțaș.





BANCUL CU LUDOVIC

   Circula mai demult un banc simpatic pe care vi-l povestesc îndată. 

   Cică un tip vede pe stradă un cetăţean care semăna foarte bine cu un fost coleg de-al lui pe care nu-l întâlnise de multă vreme. Se apropie de el, îl îmbrăţişează afectuos şi exclamă:  

   – Ce mai faci, măi Ludovic? Te-ai maturizat, bă, ai început să cheleşti, ai făcut un pic de burtă, ţi-ai lăsat barbă, te-ai schimbat”…

   Celălalt, surprins, îi spune:

   – Dar nu mă cheamă Ludovic!. 

   Şi atunci tipul se miră: 

   – Cum aşa, şi numele ţi l-ai schimbat??

     Ăsta-i bancul… Ce ideie mi-a venit într-o zi? Ia să verific pe viu cum se comportă omul într-o situaţie similară, care este reacţia naturală şi replica spontană a individului. Aşa că am ieşit în oraş, în centru, şi mi-am căutat atent clientul.

   L-am găsit cu uşurinţă, era o persoană serioasă, cam de vârsta mea, care părea că nu se grăbeşte. M-am apropiat de dumnealui şi, cu vădită afecţiune,

aproape că l-am îmbrăţişat, în timp ce exclamam cu o surpriză bine simulată: 

   – Ce faci, măi Ionescule? De când nu ne-am văzut! Dar te-ai schimbat, ai făcut puţină burtă, ai început să cheleşti, acum porţi ochelari şi mustaţă…

   – Da, spune el, aşa este, dar matale cine eşti, că nu-mi amintesc?

   – Nu-ţi aminteşti? Păi eram colegi, am stat în aceaşi bancă la şcoală.

   – Dumnezeule, tu eşti Ludovic!? Dar te-ai schimbat foarte mult, să ştii… Ai slăbit mult, acum porţi plete, ai fruntea mare şi nasul drept, mai să nu te recunosc, măi Ludovic…

   – Dar nu mă cheamă Ludovic!

   – Ca să vezi, ţi-ai schimbat şi numele între timp!

   M-am lămurit, uite aşa se omoară o poantă bună. Nu mai fac experienţe psihologice din astea absolut niciodată, cel puţin deocamdată.





SFATURI PENTRU ÎNCEPĂTORI

   Eliahu şi Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia, bona, care e englezoaică, domnul Biton s-a obligat să supravegeze zi şi noapte apartamentul, are el relaţiile sale şi noi, ceilalţi vecini, le dăm doar câteva sfaturi folositoare.

   – Dacă plecaţi în Anglia, spune doamna Gurnişt, trebuie să vă luaţi umbrele, câte una de persoană şi impermeabile idem, pentru că plouă, e ceaţă şi smog, ştiţi ce-i asta…

   – Pentru smog să vă luaţi ghete sau pantofi cu talpă antiderapantă, adaugă Leopold. Şi cravată, că sunt localuri unde nu poţi intra fără…

   – Să aveţi la voi medicamente, intervine dentistul Kleinergrois. Că dacă trebuie să cumpăraţi, vă cere reţetă şi plata se face în sterline. Ştiţi ce scumpe sunt acolo medicamentele? Eu am fost nevoit să-mi cumpăr un plasture şi mi-au cerut recomandare de la medic…

   – Foarte important e ce mâncaţi, intervine Boris Israelovici Glazpapier. Un deranjament stomacal poate să vă saboteze toată excursia. Englejii ăştia aud că te servesc zilnic cu eghen bechen, un soi de mâncare capitalistă, de-ţi vine să-ţi baţi copiii. Zilnic, sunt sadici!

   – Asta e din cauza climei şi a geografiei, este de părere doamna Brodiciche din Odesa. Aud că nu au vitamine, la ei, acolo. Să vă luaţi neapărat nişte fructe, măcar câteva lămâi, un avocado, o juma’ de piersici, ştiu eu… Şi ciocolată, că are calorii. Şi cafea…

   – Cel mai practic este un număr de cutii de conserve de tuna, susţine Şimon Şeinerovici. La hotel îţi dau masa de dimineaţa şi gata. La prânz mănânci un peşte cu cartofi prăjiţi, dar seara? Desfaci o conservă şi ai rezolvat problema.

   – Dar voi ştiţi engleza sau araba? îşi aminteşte doamna Gurnişt. Păi vedeţi? Şi atunci, cum o să vă descurcaţi, prin semne? O să vă dau eu un ghid de conversaţie ruso-englez şi un dicţionar englez-ebraic ediţia a douăsprezecea, completată şi revizuită de autor. Luaţi-vă şi un ghid turistic, câteva reviste, nişte cuvinte încrucişate, altfel ce o să faceţi în tipul liber dacă nu cunoaşteţi limba ţării?

   – Nu uitaţi săpun şi burete! Nu e de râs, treburile astea nu le găsiţi la orice hotel. afirmă domnul Ghezuntertoit. Vă spun din experienţă. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar englejii nu se prea îndeasă la baie. Ei nu transpiră, sunt flegmatici, au un calm britanic. E un lucru stabilit ştiinţific! Dumnealor cred că străinii care fac zilnic duş procedează astfel datorită unor sentimente antibrexit.

   – Să avem pardon, spune domnul Oiţerman care până acum a ascultat cu răbdare. Tot ce susţineţi este valabil pentru unul ca mine, care pleacă la Londra pentru busines şi nu are timp de magazine. Dar ei? Ei sunt turişti, nu? Şi atunci, pentru ce pleacă în Anglia? Nu ca să facă tot felul de cumpărături? Nu vă luaţi nimic, ascultaţi-mă pe mine. Cumpăraţi totul acolo, e made in Anglia şi in China… Vă duceţi pe Oxford street. Luaţi-vă  două valize goale şi atât… Sau, ştiţi ceva? Cumpăraţi şi valizele acolo. Plecaţi în pielea goală, luaţi-vă, vorba dentistului, câte un plasture. Atât şi nimic mai mult.

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu