Phil Jutzi, Berlin-Alexanderplatz, Germania, 1931


 

Un excelent film realizat de Phil Jutzi în 1931, după romanul omonin al lui Alfred Döblin- – sigur, titlul integral este Berlin Alexanderplatz: the story of Franz Biberkopfs. Cele două linkuri trimit la cele două părți ale filmului. Filmul este, desigur, vorbit în germană, dar cu o bună subtitrare în engleză… Măriți ecranul! Mulțumesc vechiului meu prieten William Totok pentru semnalare.

 

Reclame
Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Mircea Dinescu – Iisus protejînd lăzile de zestre ale fetelor sărace din Moldova


După cîte săptămîni de articole/ pamflete, MD revine cu un poem din ceea ce se întrede deja a fi noul său volum de poezii. Din ce-am văzut aici în ultimii vreo doi ani, poate mai mult, de la apariția ultimului volum, pare să iasă unul grosuț,. dacă nu chiar gros…

https://www.catavencii.ro/editorial/iisus-protejind-lazile-de-zestre-ale-fetelor-sarace-din-moldova/

60409000

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Veorica la Otopeni!


Iată și varianta optimistă a întîlnirii ratate dintre Veorica și Juncker! Femeia n-a ajuns mai tîrziu la aeroport, cum se mai întîmplă cîteodată femeilor la îmtîlniri, ci mai devreme. Și doar nu poate fi ea de vină că nu s-a deschis geamul avionului! Sigur, puteam păstra poza pentru ședințele de rîsoterapie din week end, dar era păcat să amîn, poza e nostimă, se îndepărta momentul… Mulțumesc Dlui Dumitru Ion pentru această fotografie care pune lucrurile la punct…

facebook_1537284873277

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Videografie la „Povestea scribului care ne-a furat fericirea”


Am mai postat filmul acesta acum vreo două luni. Acum, grație prietenului Mihai Dinu Gheorghiu, am terminat de citit și cartea despre care este vorba. O  carte fascinantă despre felul care prima religie abrahamică, cea iudaică, a introdus păcatul în lume, fiind urmată riguros și de celalalte două, creștinismul și islamismul. Asta s-a petrecut cînd scribul J, autorul unei versiuni a Genezei, a plagist textul sumerian Enki și Ninbursag – dar a împrumutat și din alte texte, inclusiv din Ghilgamesh – mai epurînd, mai modificînd, schimbînd complet sensul originar. Asta se întîmpla acum vreo 3000 de ani, la 1500 de ani de la apariția origialelot. Și astfel, de trei mii de ani evreii, de două mii creștinii și de o mie cinci sute musulmani trăiesc sub semnul păcatului originar, sînt condamnați la suferință și ispășire. Asta nu înseamnă că înainte de scribul J omenirea era în întregime și mereu fericită, înseamnă doar că nu era condamnată la suferință și și durere „din principiu”. Oamenii puteau fi fericiți sau nefericiți din propriile motive, datorită conjuncturilor nefaste etc. Acum, îmi explic măcar parțial enomenul de atracție/ repulsie care l-am simțit din adolescență față de religiile monoteiste, toate totalitare, în centrul cărora stă un Dumnezeu invidios și răazbunător și atracția față de gnoze și față de tot felul de politeisme, de la animismul elementar la religile egipteană și sumeriană, greco-romană, hinduiste, culmimînd cu buddhismul tibetan…

Sigur poemul poate fi citit, am și văzut că a fost foarte citit și apreciat și fără video/bibliografie, dar tema e fascinantă și mă voi apuca de ea și în proză eseistică, probabil…

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Liviu Antonesei – Povestea scribului care ne-a furat fericirea


Probabil că poemul ar fi mai bine înțeles de cei care știu povestea modificării Facerii de către scribul J, la vreo mie cinci de ani după apariția orginalului sumerian. Am postat cîndva un film despre asta, iar acum citesc cartea lui Pierre Jovanovic, protagonistul filmului. Dar cum poemele trebuie mai degrabă simțite decît înțelese…

pg 2

 

Povestea scribului care ne-a furat fericirea

 

Amarnic de frumoasă este vara care se prelungește

în toamna aceasta care a început, vara indiană,

după o tradiție care a trecut de curînd Oceanul…

Soarele e mai blînd, dar are încă puterea necesară

pentru a susține vitalitatea, hibernarea pare departe,

cu ploile ei nevrotice și zăpezile moi și murdare.

verdele e încă stăpîn în frunzișuri, dar petele roșii,

galbene și castanii încep să ocupe paleta, de parcă

un pictor aruncă culorile după logica întîmplării –

vor începe și școlile înalte și boboacele au inundat

deja străzile în ținute subțiri, lăsînd hectare întregi

de piele arămie descoperită la îndemîna ochilor

nu lacomi, cît fericiți de un spectacol fermecător.

 

Nu, nu e păcat să te bucuri de frumusețea corpului,

nu e păcat ca femeia să se bucure de trupul ei

și în trupul ei, acestea sînt minciuni recente,

n-au decît trei mii de ani, cînd scribul ticălos

a furat textul plăcuței de argilă de la începuturi

și l-a siluit pînă i-a ieșit la socoteală povestea

păcatului dintîi și afurisirea pentru eternitate

a Evei și a frumoaselor sale urmașe…

Cîtă ură, cîtă neputință, cîtă fervoare nebună

pentru a ne destina unei căderi fără capăt!

Vom regăsi oare bucuria, ne vom întoarce

voioși la zeii cei vechi dintre marile fluvii?

 

 

17 Septembrie 2018, în Iași

Publicat în Fără categorie | 16 comentarii

Cîinii britanici vor un nou referendum despre Brexit!


37DD455800000578-3772237-image-a-96_1472917727087

Bănuiam de multă vreme că animalele sînt mai inteligente decît foarte mulți oameni! Iată acum o nouă probă venind de la ginta canină. Pe 7 Octombrie, câinii se vor aduna in fata Parlamentului ca să latre pentru un nou referendum! Nu unul, doi cîini, ci mii! Mulțumesc londonezului meu de bază, George Stănică, pentru linkuri!

https://mobile.twitter.com/wooferendum/status/1032251112911458304?lang=en-gb

https://www.mirror.co.uk/news/politics/thousands-dogs-descend-parliament-pet-13225944

 

Publicat în Fără categorie | 10 comentarii

Liviu Antonesei: Povești filosofice cretane din AD 2018 – toate


Am recitit poeziile și le-am pus într-un singur fișier, să fie grupate pentru viitorul volum, am făcut puține schimbări, dar le republic laolaltă, ca să poată fi citite și așa, chiar și de mine înainte de a definitiva volumul. Am făcut munca asta vreme de vreo două ore dimineață, dar postez abia acum, pentru că pe 11 laptopul meu a înnebunit, a intrat într-o updatare în buclă, ca să spun așa, și abia acum jumătate de oră, am reușit să-l conving că, măcar în principiu, nu eu trebuie să fie la dispoziția capriciilor sale…

DSCN1200

Povești filosofice cretane din AD 2018

 

  1. Bătrîna Doamnă

 

O bătrînă Doamnă, o adevărată bătrînă Doamnă,

se apropie de malul mării, cu un baston negru, elegant.

cu măciulie de argint, în mînă, cu pași mici și regulați,

în bluză neagră și fustă pepit, negru și cenușiu închis,

și pantofi negri, sobri, fără toc, cu talpa normală –

nu e din satele vecine, e de aici, nu poartă basma

peste părul parcă asortat cu fusta, doar că alb-cenușiu…

 

Înainte de a se așeza pe banca de beton, și-a făcut cruce

înspre biserica pe jumătate îngropată în stîncă,

care luminează alb, aproape fosforescent de partea

cealaltă a golfului, cu vapoarele vasale la poale.

S-a așezat privind către mare cu niște ochi ciudați,

foarte vii și foarte stinși în același timp, nu în alte clipe.

Era opt seara cînd a apărut, mi-am terminat pipa

și am plecat lăsînd-o în pacea ei. Mîine seară, la opt

voi fi iarăși acolo, voi fuma pipa de cină în același loc.

Am fost, am fumat, era acolo. Va fi acolo mereu…

 

 

23 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Două trupuri în soare

 

Pe șezlongurile din spatele meu, două frumuseți aurii,

două trupuri în auroră, cu plete castanii pînă sub umeri –

cu fața în sus, cu formele acelea deja date în pîrg,

două trupuri în echilibru perfect, care nu vor dura infinit,

dar care acum, cînd le privesc pe furiș, există, sînt acolo

în toată splendoarea lor. îmi mîngîie privirea proaspătă.

Cea din stînga se întoarce încet, încet pe-o parte.

cu spatele la tovarășa ei, cu ochii închiși, iar mîna celeilalte

îi mîngîie alene, cu vîrfurile degetelor, în cercuri, spatele gol –

de obicei reușesc, dar acum n-am putut stabili linia precisă

dintre simpla tandrețe și un val de senzualitate difuză…

 

25 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Nu aștepta…

 

Nu aștepta niciodată nimic bun, pentru că optimismul

ascunde mereu cele mai neplăcute surprize…

Nu aștepta niciodată ceva rău, pentru că așteptările

cele mai negre se vor împlini fără greș, fără întîrziere…

Nu aștepta niciodată nimic, lasă lucrurile să curgă

în voia lor și poate vei reuși să navighezi norocos

între cele bune și cele rele precum un marinar

printre stîncile ascuțite ale celui mai sălbatec tărîm –

așa este lumea aceasta, cea mai bună dintre toate,

după cum gîndea un filosof de pe vremuri cuprins

într-o euforie fără sfîrșit…

 

25 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. O dimineață…

 

O dimineață grea ca o chilotă din iernile copilăriei.

în care nimic nu reușește să mă trezească,

nici frumusețea uluitoare a zilei care se naște din ape,

nici zîmbetul ei absent, pierdut undeva în liniștea rece

a nopții, nici apa întinsă ca o foaie de hîrtie –

și nici urîțenia majestuoasă a celor două namile

de ambe sexe cu care ne-am intresectat pe plajă.

 

Înot pe jumătate adormit, cu mișcări automate

ale brațelor ce se termină cu mănsuși negru-albastre

și ale picioarelor în pantofi cauciucați de protecție…

Va mai trece o zi, alta, și alta, vor trece nopțile perecchi

și nu mă voi simți, ca alteori, acasă…

 

26 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Umbra mării nu este marea

 

Mai întîi, îmbrățișarea de dimineață a mării,

apoi soarele cu razele sale atît de agere –

și mîinile ei răcoroase întinzînd gelul acela bleu,

făcîndu-l să intre în piele, să se substituie încet

magaziilorde soare cuibărite toată dimineața acolo.

sub pielea mea, înlăuntrul întregii mele ființe…

 

Și deodată, n-am mai simțit răcoarea albastră,

ci adîncurile fierbinți ascunse de umbra din jur.

Și nu era peștera nașterii zeului zeilor, grota

pietroasă și rece din podișul Lassithi, ci chiar

grota renașterii mele, după un somn lung cît noaptea

și cît dimineața, pînă tîrziu, la vremea amiezii.

 

Și poate tocmai trăiam amiaza vieții mele…

 

26 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Rebecca

 

Membrii micului trib de fideli în spuneau Rebe sau Becky,

dar ea era, pe toată supla ei înălțime ca miere, cea mai reușită

Rebecca pe care am văzut-o vreodată, în viața asta lungă –

sînii pulsau ritmic în cupele de bumbac și două jumătăți elastice

de sferă tresăltau ușor asimetric la fiecare pas prin patio…

 

Am privit-o în lumina aproape amurgului cum s-a desprins

cu un salt ușor de mal și s-a scufundat parcă pentru totdeauna –

și, de aceea, am strîns lucrurile mele, am întors spatele apei

și am plecat de parcă nici n-aș fi fost vreodată pe-acolo.

 

Mai bine să n-o cunoști decît să ratezi întîlnirea cu cea mai…,

cu cea mai adevărată Rebecca dintre care fi bîntuit vreodată

partea aceasta de lume. Asta a fost, asta era să se-ntîmple.

 

27 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Sirena și scufundătorul

 

El avea tot echipamentul necesar scufundărilor ușoare –

mască de apă, tub pentru respirație, ochelari de înot,

labe albastre XL, precum și o grămadă de mușchi lucrați

așezați ecumenic pe cei 165 centimetri de trup atletic…

N-a ieșit din apă toată dimineața, în vreme ce ea citea

absorbită Medyczyna Estetyczna,cum zăream pe copertă.

 

Spre prînz, a ieșit din valuri cu tot harnașamentul pe el,

s-a întins pe prosop și a verificat în Men`s Health, cum

iarăși am citit pe copertă, dacă făcuse totul după reguli,

urmărea rînd după rînd tabloul cu căsuțe colorate roșu.

verde, abastru galben și mișca fruntea aprobativ…

 

Și nu era nebun!

 

27 August 2017, Hersonissos

 

 

  1. Un dar al zeului

 

De la Albatros, pe Demos Demokratia, traversezi șoseaua.

mergi mai departe și după Aquarium, Casa Poliției și liceu,

găsești parcul cu opt bănci de lemn și doisprezece măslini…

și vreme de o cigarillos, poate două, găsești liniștea nesfîtșită

de acolo, darul cel mai de preț lăsat de Zeus acestei uriașe

corăbii prelungi de piatră din care el, nemuritorul,

s-a întîmplat să vină pe lume și să-i facă acesteia legea…

 

Undeva la mijloc stă și acum mărturie o peșteră

ca un uter divin cu margini de piatră…

În întuneric, ne-am făcut curaj ținîndu-ne de mînă.

 

27 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Fața și reversul

 

Din balcon, înaintea mării și a clădirilor presărate pe țărm.

văd mai întîi pinul mediteraneean ca un catarg de corabie

cu toate velele strînse – ramuri verzi și zvelte orientate

în sus, într-un magic triunghi ascuțit, purtate ușor,

ușor, de un vînt răcoros de după amiază, o adiere.

 

În spatele meu, în camera umbrită, un corp bronzat

întins pe cîmpurile de bumbac, iatr eu privesc atent

cum respirația ridică ușor pieptul și apoi îl coboară.

Nu e liniștea parcului, este liniștea ridicată la putere,

Măduva liniștii, atunci odihna își pregătește sfîrșitul.

 

27 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Povestea celor trei curcubee

 

Dacă prinzi trei curcubee aici, devii pentru totdeauna cretan –

vocea băiatului de la terasa Poseidon îmi sună clar de opt ani

în minte de cîte ori văd adunîndu-se nori pe cerul insulei.

De al doilea avusesem parte chiar atunci și acolo, se îndindea

între două culmi din munții din partea cealaltă a golfului…

 

M-am bucurat să văd adunîndu-se grabnic norii de jur împrejur,

să simt pe piele stropii mărunți și rari, care îmi dădeau

un curaj și o speranță nemaiîncercate de exact opt ani…

 

Nu, nu e vorba localnicilor, e doar superstiția muncitorilor

oaspeți din toată lumea – și nimeni nu știe dacă e valabilăp

și pentru simplii vizitatori, cum se întîmplă să fiu eu.

Mă opresc din speranță, cerul se limpezește brusc,

soarele apare deasupta majestuosului meu pin maritim…

Cel de-al treilea curcubeu se amînă. Sine die.

 

28 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. O zi perfectă

 

O zi poate fi perfectă și fără cel de-al treilea curcubeu!

E destul un cer plumburiu, metalic, tunetele difuze și,

mai ales, fulgerele nicăieri văzute, care se dilată ca un ghem

de lumini pe un întreaga partea vizibilă a cerului…

 

O zi poate fi perfectă dacă toate acestea sînt încununate

cu scena balconului, partea cea mai vie a combinatei sudice,

care părea imposibilă în acest loc și căreia părea

să-i fi trecut vremea, dar care a învins circumstanțele…

 

Nici cel mai intens, mai policrom fulger exterior

nu seamănă, nu va putea învinge ceea ce s-a petrecut

înăuntru…

 

28 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Repetiția nesfîrșită

 

În fiecare dimineață, intru în labirint și rătăcesc în căutarea

taurului magic, a minotaurului, după cum îi spuneau cei vechi,

dar el nu apare decît la amiază și pîndește de după pietre

firul Ariadnei – îl apucă înainte de a putea să mă mișc și

trage încet, încet, cu tot cu ea la celălalt capăt al funiei…

Cînd se lasă seara, ne eliberează, dimineața o luăm de la capăt,

eu cu rătăcirea, Ariadna cu firul și el cu vînătoarea de zi cu zi,

parcă am trage un număr infinit de duble pentru un film vechi,

dinaintea asistenței computerizate, postsincronului digital

și a celorlalte minuni ale tehnicii care au distrus pas cu pas,

dar temeinic, dimensiunea artizanală a artelor noastre.

 

Vîrsta creației genuine, vîrsta foliletonistică, iar acum

înghițiți de cumplita vîrstă a tehnicii…

 

29 August 2018, Hersonissos

 

 

13, A treia pipă

 

Nu trebuie să fii căpitan de corabie ca să fumezi pipa

cu voluptate, așezat pe stîncile aspre de la malul mării,

nu trebuie să fii nici localnic din moșii și strămoșii tăi

ca s-o aprinzi nepăsător pe a doua în balconul care dă

spre apele deja ațîțate acum ale celei mai iubite mări…

Dar de-abia la cea de-a treia pipă, ai înțeles ce-a vrut

să spună Duchamps sau vreun alt poet al suprarealității,

hrănit din Freud ca dintr-un fagure plin de miere,

în propoziția acea aparent contradictorie, în contrast,

un fel de oximoron îngemănînd vorba și imaginea:

„Ceci n`est pas une pipe…”!

Sigur că era o minciună adevărată, nu poți înțelege

adevărul ei decît atunci cînd joci scena balconului

uitînd complet de elisabethan, uitînd conjuncturile,

jucînd-o ca și cum ar fi prima oară, jucînd-o numai așa

cum rolurile impregnate de viață pot fi jucate…

 

29 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Luxe, calme et volupté

 

Amurgul de ieri, răsăritul de dimineață, două blînde

îmbrățișări ale aprigului soare din insula noastră,

după cum îmi scria un prieten istoric de acasă…

Ți se întîmplă o dată pe an – și nu în toți anii –

dar capeți destulă putere să reziști un ciclu întreg.

să reziști așteptări, să reziștii frigului umed din nord…

 

Și asta se transmite între noi prin vase comunicante,

sîntem o baterie care se încarcă de la sine, din noi –

doi electrozi și o tensiune blîndă în ploaia acidă!

 

30 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. O competiție în zori

 

Cam de vîrsta mea, dar capul e ca o bilă aerodinamică –

s-a încălzit, s-a antrenat, a făcut exerciții de respirație

ca un concurent serios la vreo olimpiadă de vară.

A plecat pe sub apă și l-am văzut ieșind la jumătatea bazinului –

m-a enervat puțin mișcarea finală a capului, nu chiar de laudă,

dar nici foarte departe de asta…

 

Cînd a ieșit, m-am dus la capătul bazinului, am respirat adînc,

am luat rezervele de aer și am țîșnit pe sub apă – m-am oprit

cînd am simțit malul celălalt cu mîinile mele. Am dat din cap,

nu chiar a laudă, ci ca un fel de „vezi?”…

 

Nu, bărbații nu se maturizează niciodată, rămîn de-a pururea,

de-a pururea pururi băieți! Și cred că este foarte bine așa!

 

31 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. O apariție

 

Mă privea insistent, cu un fel de reproș,

cu trupul vălurit al femeilor etichetate urîte –

sigur că eram alintat cu gelul de protecție solară,

dar era o plăcere împărtășită, nu un privilegiu

masculin, dacă nu de-a dreptul unul machist.

Sigur cu că nu există femei urîte, frumosul,

urîtul, sînt în noi, nu în ceea ce auzim sau privim,

așa că îmi retrag eticheta de la început…

 

Și cînd a plecat înotînd întins în mare,

s-a depărat ca o săgetă pînă la o distanță

la care aș fi gîndit de două ori dacă o parcurg,

 

31 August 2018, Hersonissos

 

 

  1. Studiu antropologic

 

Îi urmăresc de cînd au sosit la Grand Hotel,

poate veniseră certați sau poate erau prima oară

plecați într-o vacanță laolaltă – nu, nu e urîtă,

are o frumusețe standard, cum scriu revistele glossy,

mai degrabă el este arătos în ciuda burții relaxate.

Și totuși ea se poartă ca Mana Princesse din reclame

Oricîte mofturi îi îndeplinește el fără să clipească –

o fotografiază din orice poziție, îi aduce băuturi

răcoritoare în pahare brumate, îi vorbește șoptit.

 

Pînă azi dimineață cînd se lipiseră unul de altul

pe șezlongurile devenite unul singur și au intrat

pentru prima oară împreună în apa piscinei –

păreau doi gemeni prinși unul de altul,

prinși ca în plasa unui cocon lichid de mătase

Sigur, discordia este mai provocatoare pentru

observatorul care sînt, așa că i-am lăsat

în liniștea lor atît de greu cîștigată!

 

Uneori mă farmecă dragostea, dragostea celorlalți,

dragostea dintre oameni străini ? Nu știu, poate e

doar indiscreția de care un artist nu scapă vreodată…

 

31 Augusr 2018, Hersonissos

 

 

  1. Cînd răul dă tîrcoale…

 

Nici o evadare, nici măcar aici unde mă simt acasă,

nu este o pavăză impenetrabilă, o cutie umplută cu vată

care să mă apere de semnele insistente ale răului –

acestea trec prin orice material ca razele gamma.

străbat orice distanță, oricît de uriașă, pentru a te atinge.

Există soluția poetului arab, dar trebuie ameliorată –

sînii albi înconjurați de pielea de aramă cad bine,

dar nu aș scoate sentimentele din joc, ba din contra!

Și lasă lumii răutatea ei!

 

1 Septembrie 2018, Hersonissos

 

 

  1. Două intelectuale

 

Cu sînii deasupra apei, de altfel plutind frumos

în bazinul albastru, cu forma stilizată a infinitului,

două intelectuale citesc concentrate –

ar putea fi mamă și fiică, sau sora mai mare însoțită

de una cu peste un deceniu mai mică.

Junioara ține ridicată în aer cartea grea, format mare

și cartonată, cealaltă spriiină de betonul malului

o carte broșată, vizibil mai ușoară…

 

Nimic nu le tulbură, nici măcar stropii aruncați

de puținii înotători care trec prin apropiere,

între care nu mă număr. Uit o vreme de ele.

Apoi, le zăresc în șezlonguri butonînd cu frenezie –

lectura este un obicei cu totul și cu totul special,

dacă nu cumva unul învăluit de neștiuite mistere!

 

2 Septembrie 2018, Hersonissos

 

 

  1. Un vapor către Sissi

 

Departe în larg, pe linia orizontului, văd un vapor

mergînd către Sissi – nu e alb, ar putea fi Black Rose,

corabia piraților saltimbanci, dar nu e ora potrivită,

e mai tîrziu cu un ceas, poate chiar mai mult…

 

Sau poate au urcat înspre nord adevărații pirați,

somalezi, totuși prea aproape de nord, în plină amiază…

 

Sau poate e doar vedenia provocată de nevindecabilul

dor al plutirii pe valurile acestei mări fără de pereche…

 

Îi spun „privește în larg” și-mi răspunde că nu zărește

nici urmă de vas, doar spuma gălbuie pe unde…

Poate un vas a trecut pe acolo, poate eu l-am văzut!

 

2 Septembrie 2018, Hersonissos

 

 

  1. De la nord spre sud…

 

Acum exact douăzeci de ani, în cețurile și zăpezile

unui regat cu ceva putred în măruntaiele sale,

am inventat combinata nordică – alte personaje,

alte tabluri, alți actori, altceva, cu totul altceva!

Nu, nu vorbesc cu păcat, nu e un semn de uitare

sau, mai grav, de cumplită nerecunoștință,

dar e altceva decît scena balconului, inventată

acum doi ani aici, și cu totul altceva decît

combinata sudică, în care scena nu este decît

un detaliu, unul frumos, dar numai un detaliu –

și atunci cînd pe întuneric mi-ai apărut drept

cea mai frumoasă țigancă din viața mea și, poate,

pentru prima oară ai cîntat cinci măsuri din Beethoven,

încadrate de fantastice sunete de tobe…

 

2 Septembrie 2018, Hersonissos

 

 

  1. Uneori, sînt momente…

 

Momentul acela în care cineva întinde tensiunea

apărută brusc, pe neașteptate, fără motiv, dintr-un fleac –

îmi dispare vocea, pînă și gesturile care ar putea înlocui

imperfect comunicarea… Aș vrea să se încheie pe loc,

dar se întinde în ciuda dorinței mele, devine un arc

sau o ghiulea din metal fierbinte și adînc tăcută…

 

Și mă întreb prostește – de ce suferința, de ce răul lumii

au mereu un aer atît de ciudat, de-a dreptul gotesc…

 

Și mă arunc în apa sărată să spăl răul de pe mine,

din mine, și cînd mă întorc constat că nu s-a schumat

nimic din ordinea alandala a lucrurilor – devin un fel

de pian dezacordat, un robot fără baterie, poate

o epavă eșuată la mal, cu motoarel moarte. În plină formă!

 

Ultimul cuvînt al deriziunii care este această viață,

pe care încep s-o simt de împrumut, luată în concesiune…

 

Și cîteodată mă înșel singur, ca un cărăbuș rătăcit

într-o pată caldă de soare, că e altfel, că ar putea fi

altfel…

 

3 Septembrie 2018, Hersonissos

 

 

  1. Concluzia cea de pe urmă…

 

După pipa de seară, pe malul mării, cu rucsacul sub spinare,

privesc cerul negru și roiurile sale infinite de stele –

luna a dispărut de cînd era plină și galbenă ca o mămăligă,

cum spunea copila Andreea, cum spunea și ea, dar nu recunoaște!

Poate n-a dispărut de tot, poate n-au furat-o din nou

„cei doi care care au furat luna” din filmul acela din copilărie.

Știu, aș putea căuta pe internet cînd răsare și cînd apune luna

în diversele zile și mulțimea de locuri ale lumii –

dar de ce să ucid secretul, se ce să n-o aștept seară de seară

ca pe o mare surpriză, un dar mai adevărat decît cele știute?

De la o vîrstă, știința e deziluzie, înâelepciunea deșertăciune –

rămîn clipele pe care le simți ca pe niște revelații,

care nu pot fi calculate, pentru care nu există o avangardă,

nici un plan bine ascuns. Carpe diem, concluzia de pe urmă.

 

3 Septembrie 2018, Hersonissos

 

 

  1. Fiecare om are insula lui

 

Cînd ne vom lua zborul spre casă, Mona și Sorin vor coborî

dintr-un licurici metalic la Ischia, insula vieții lor –

Dumnezeu a împărțit cu multă înțelepciune, după dreptate și

de multă vreme, insulele lumii între grupnicii de la Iași,

mereu am fost solidari, am știut să ne predăm ștafeta

 

Unii dintre noi sînt deja pe veșnicile cîmpii ale vînătorii,

vom ajunge și noi, ceilalți, dar fără grabă, slowly,

în liniște deplină, precum într-o uriașă și blîndă splendoare –

vom vîna inorogi cu cornul tăios, de diamant-

și vom privi de sus insulele noastre ca intermundii,

un purgatoriu fără de care nu ținem minte paradisul.

 

4 Septembrie 2018, Hersonissos

 

 

  1. Apropierea de popoarele lumii

 

Dacă nu ar exista, polonezii ar trebuie inventați.

unul după altul, din huma aceea primordială, iar

femeile, poate, din coastele adamilor lor, de altfel

un prenume foarte răspîndit, ca și Ewa  –

indiferent de vîrstă, n-am întîlnit vreunul lipsit

de semeție sau măcar oleacă, cît de puțin, fudul…

Cele două tinere cupluri de dimineață, de altfel

tipuri umane splendide întrutorul cu torbe Chanell,

prosoape de baie Vuitton și Original Porsche,

costume de baie de firmă, se încurcau cu mult talent

în farfuria plutitoare de doi metri diametru…

 

În schumb, rușii sînt foarte tari la costume de baie,

parcă le lasă cu sfințenie moștenire o generație după alta –

și eu am avut în copilărie slip șmecher, cu fermoar

la buzunăraș, în care puneam fisa de la garderobă,

dar n-au rămas moșteniri lui Philip sau Nicky,

s-au epuizat pur și simplu în lunga trecere-a vremii.

Ori i-am asimilat precum flaneaua violetă

a Magistrului, fost salvator eminent pe lacul Ciric!

 

4 Septembrie 2018, Hersonissos

 

 

  1. Magia vinurilor amestecate

 

Cînd vinul meu negru a fost urmat pe neașteptate

de vinul lor alb, oferit nu din motive turistice,

ci din ospitalitatea unei civilizații de cinci mii de ani,

s-a petrecut ceva ciudat – a venit dimineața ultimă

fără să fi simțit lunga trecere a ultimei nopți –

vin bun, insular, fără urmări nefericite,

doar lentoarea meridională cu care m-am trezit

și am procedat la strîngerea selectivă a bagajelor…

 

Și iarăși lecția de aici – trăiește viața în ritmul ei,

n-o grăbi, nu încerca s-o faci mai înceată,

va merge în parametrii săi fără cel mai mic efort.

 

5 Septembrie 2018, Heraklion – Pe drum – Iași

Publicat în Fără categorie | 13 comentarii