Cercul Poeților Apăruți (1) – Nicoleta Dabija: raport către l. greco


Cum presimt că și în nopatea asta voi adormi tîrziu și, prij urmare, mă voi trezi tîrziu, mă grăbesc să postez poemul acedta frumoa, care dovedește că distinsa noastră autoare n-a făcut degeana drumul în Creta! Dacă mai are ceva în sesagă, eu nu știu. Dar sper că vom afla cu toții…

raport către l. Greco





dragă l.,

paradisul e întocmai

cum l-ai lăsat,

doar pe alocuri ciobit,

cu femei cerșetoare

de atenție, de iubire, de bani

și câțiva îngeri triști.

eu?

iubesc mai disperat egeea,

neliniștea ei nesfârșită s-a împletit cu a mea.

știi, marea a venit atât de aproape,

îi ascult vuietul din fereastră

noapte de noapte,

îmi mai alungă dorul, plânsul,

nu și iubirea,

rămâi liniștit,

sunt aripi care s-au rupt

când am plecat de-acasă.





dragă l.,

cu fiecare om pe care-l iei cu tine în lume

reinventezi lumea.

și deodată,

m-am trezit aruncată în marginea fericirii.

în paradisul nostru coborâse noaptea.

cu cât inima îți bate pentru mai mulți,

îți sugrumi libertatea,

îndepărtezi paharul de la gura muribundului.

libertatea mea? s-a oprit

la ultimul pion al geamandurii,

la balonul mare, portocaliu,

de-acolo,

a fost rândul mării.





dragă l.,

nici zeița egee nu poate avea totul,

nici eu nu mai am suflet,

mare sfântă, mă rog,

spală, curăță bine

zgura celui neînvățat cu ura de sine.

eu sunt calamarul mort de pe plajă,

cu ochiul drept întins spre adâncuri,

cu ochiul stâng disprețuind lumea,

eu sunt marea nevoită

să rostească azi:

neputință,

cu toate că alerg după noi

în luna plină,

în șirul de palmieri ce străjuiește drumul,

în măslinii, lămâii și rodiile coapte,

în smochinii ce au uitat de roade.

sunt pescărușul ce plutea azi pe mare,

stânca roșiatică și apoi neagră

care-mi odihnește trupul

sunt peste tot și totul îmi face sete.

sunt piatră, ascult egeea, do not disturb,

sunt peștișorul ei de aur.





dragă l.,

valuri, valuri se sparg de malul sufletului,

valuri roșii, valuri de dor,

ești departe, îți simt umerii

fragili ca o insulă.

rămâi liniștit,

fericirea e ploaia aceea de vară

răsunând între coapse, de-acasă.





(24 august-7 septembrie 2020, Hersonissos, Creta)

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

Led Zeppelin, Live, DVD 1 & 2


Sigur, vizionarea unui concert integral are meritul că te ajută să prinzi oarecum și atmosfera desfășurării acestuia. Dar nici DVD-urile de acest fel nu sînt lipsite de merite. În fond, îți poți imagina că muzicienii – sau producătorul – au ales cele mai bune versiuni din nenumăratele concerte în care au fost performate piesele. Aceste două DVD-uri mi se par reușite, cuprind cam toate marile piese ale celebrei trupe…

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

The Moody Bluesc – Nights in White Satin, 1968; 2000


Am continuat dimineața asta cu Moody Blues, mai multe versiuni la Nights in White Satin – vă las să găsiți singuri una din 1967 de la Paris! -, piesa dansată de sute de milioane de tineri cînd, la „ceauri” venea comanda „luați aproape”, după o rafală de rockuri! O s-o postez într-o versiune din 1968 și în cea din concertul din 2000 de La Royal Albert Hall, cu World Festival Orchestra. Și dacă tot am postat concertul integral din 1979 de pe Insula Wight, postez în întregime și concertul din 2000…

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

The Moody Blues – Melancholy Man, 1970


Mulțumesc lui Radu Ciobanu pentru linkul către această înregistrare cu o calitate a sunetului de o calitate neobișnuită pentru înregistrările vechi. Plecînd de la ea, am audiat ieri mai multe piese ale trupei, vizionînd și filmul concertului de pe Insula Wight.. Puteți încerca experiența, merită.

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

Rîdem! (6) – Mahai: Coeficientul osmotic în 20 de zile


Și iată că a revenit Mahai încărcat cu una din misterioasele lui proze pe care iute ne-a oferit=o spre lectură și harnic colportaj. Ceea ce am și fpcut, ceea ce și facem!

COEFICIENTUL OSMOTIC ÎN 20 DE ZILE

            Era odată un ţăran (asta, ca şi celelalte poveşti, se referă la ţărani). Şi, mergând el la sapă, prin ploaie şi noroi, găsi o pungă cu mâncare. A doua zi, mergând el la sapă prin ploaie şi noroi, găsi o tot pungă cu mâncare. A treia zi nu mai ploua. Şi, mergând el la sapă, pe acelaşi drum, găsi o pungă cu mâncare. De unde, ţăranul trase concluzia că fenomenul nu are legătură cu vremea. A patra, a cincea şi-a şasea  zi merse la sapă pe alte drumuri, şi tot o pungă cu mâncare găsi. Ajuns acasă, oripilat, a şaptea zi, se înverşună si puse mâna pe tratatul de Chimie-Fizcă, aflat la îndemână, la closet. Însă, din tratatul de Chimie-Fizică fuseseră rupte multe pagini, în peregrinările anterioare la closet ale ţăranului și numeroasei sale familii. Totuşi, de un lucru îşi dădea seama: fiind un fenomen independent de drum, funcţia asociată (Gp = găsirea pungii) era o funcţie de stare. Aşadar,

f(Gp) = 0

            A opta, a noua şi a zecea zi, ţăranul continuă să găsească punga, indiferent de temperatură, presiune atmosferică sau luminozitate. În acelaşi timp, mai realiză că Gp lua valori doar în mulţimea (0,1). Apoi, în a 12-a și a 13-a zi, ţăranul nu merse de loc la sapă. În acele zile, stătu toată vremea în pat și nu găsi nici o pungă. Apoi, în a 14-a zi, merse la târg, și iar nu găsi nici o pungă. Repetând experimentul, iar nu găsi nici o pungă. Apoi, în a 16-a zi, mergând la sapă găsi iar punga cu mâncare.

 Aha! Îşi spuse atunci tăranul. Ehehei, funcţio, funcţio, cum te găsii eu pe tine!

 Funcţia Gp era :        

1, dacă mergea la sapă şi                                                                                             0, dacă nu mergea la sapă.

Cu aceasta, problema părea rezolvată. A 17-a zi, fiind Duminică, merse la biserică şi se spovedi. Iar popa îl certă pentru trufie, și îi spuse să se mai gândească asupra a ceea ce făcuse, dacă e meritul lui sau al Celui de Sus, iar apoi îl iertă și îl împărtăşi în aceeaşi zi.

            Ajuns acasă, măcinat de gânduri funeste, ţăranul adună pungile și începu să le examineze mai atent. Primul efect fu că, în ziua aceea, uită să dea de mâncare la porci. Apoi, constată că între pungi erau ceva diferente în volum. Comparând presiunea atmosferică și temperatura mediului în ziua găsirii pungii pe de-o parte, și volumul pungilor pe altă parte, găsi că acesta din urmă variază după relaţia:

Vp = A x RT/Patm + B

            pe care o notă pe coteţ, cu cretă și o denumi Legea lu’ Moa.

            Singura lui preocupare în a 18-a, a 19-a și a 20-a zi, rămase găsirea experimentală a valorilor A și B. Şi, cum-necum, găsi A=14,3, iar B=1,5 – mărimi adimensionale.

            Ăsta fu, deci, Coeficientul osmotic.

Publicat în Fără categorie | 8 comentarii

Nu aveți încă „De bunăvoie, autobiografia mea” de Dorin Tudoran?


Acum douăzăptămîni am postat în format pdf ediția definitivă a celebrului volum de poezii al lui Dorinn Tudoran De bunăvoie, autobiografia mea, apărută recent la editura Amphion, Poate v-a scăpat postarea, așa că profit de faptul că editura postat ediția electronică la liber pe site-ul propriu și vă pot oferi un nou prilej de obținerea a volumuui. Lectură plăcută!

https://stefandincescu-octavianvoicu.blogspot.com/2020/09/normal-0-21-false-false-false-ro-x-none.html

Publicat în Fără categorie | 9 comentarii

Rîdem! (5) – Scurte, dar multe!


Sosote de la prietenul nostru umorist Dorel Schor. Cu o glumă grafică din aceeași sursă, ca să se asorteze!

La Sibiu se va deschide primul magazin cu produse tradiţionale ţigăneşti. Acest magazin va expune marfurile care au dispărut din magazinele vecine cu produse tradiţionale româneşti

Suspecta, in fata anchetatorului:– Ei bine, dacă totusi ai găsit acea verigheta, de ce nu ati predat-o politiei?– Pentru ca avea scris in interior: „A ta, pentru totdeauna”!

La frizer– Ce s-a intamplat cu clientul tau, de a fugit ca din puscă, fara să-l fi terminat de tuns? – Habar n-am, ca nici nu mi-a mai răspuns la intrebarea:„Doriti să vă iau pe la spate?”

-Te simti mai bine?-Da’ de unde, domnule doctor! Inima imi bate cu o repeziciune uimitoare.-Lasa ca o facem noi sa se opreasca!

Ganduri grele. Cei buni merg in Rai. Cei rai merg in iad. Cei ca mine si ca tine, merg la munca !…

Perioadele cele mai importante din viața femeilor pot fi împărțite în trei etape:– Îl enerveaza pe tata.– Îl termina pe soț.– Îl distrug pe giner

Pentru a avea un abdomen plat, este recomandabil sa mâncam numai alimente plate. Ex: pizza si ciocolată …

Reclamă DNA :„Vrei un sejur de la 3 la 10 ani, totul inclus, intr-un cadru mirific, cu restrictii la programul de duş …Nimic mai simplu: Dă o mită, revendică o padure „

Cuplurile din România fac sex in medie de 2-3 ori pe saptamană, in timp ce cuplurile japoneze de 2-3 ori pe lună. E destul de frustrant pentru mine sa aflu asta, deoarece nici macar n-am ştiut pana acum ca sunt japonez !

Mi-ar placea sa câstig la loto, ca sa ajung sa îmi cunosc rudele.

Am visat ca nevasta-mea sforăie. M-am trezit cu transpiratia rece si am constat ca totul e bine…Nu sunt casatorit!

Dumnezeu a zis:– Sa fie lumina! O voce suava:– Vai, dar nu sunt machiata!

Diferenta dintre vicii şi obiceiuri? Viciile sunt defectele celorlalţi, iar ale noastre sunt obiceiuri!

– De ce cozonac e de genul masculin, iar pâine de genul feminin? Raspuns:– Sa nu uitam, cozonacul are oua!

Pe Facebook circula stirea ca dupa partidele de sex, nevasta lui Bill Gates isi da de fiecare data seama de ce compania sotului  se numeste „Microsoft”.

Am trimis un SMS unui prieten:„Mergem sa bem 2-3 beri ?”Ce credeti ca mi-a raspuns?– „23 se scrie legat fraiere !”

„Maseuza am fredonat-o si eu, pentru că îmi place foarte tare !” (referindu-ma la imnul Franței – „La Marseillaise”)

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Rîdem! (4) – Cu titluri


Prin urmare, de la Cezar Stratonn, după cum ne-a obișnuit. Și o glumă grafică de la alt prieten, Dan Olatu…

Timp. ”Repede mai trece azi timpul”, i se plânge pensionarul Gică unui prieten. Mă culc de două ori cu nevasta și gata…a trecut anul!

  Deviză. După lungi dezbateri pe tema dragostei, ”Asociația
bărbaților octogenari” și-a ales deviza: ”Dragoste cu sula nu se poate!”  

Conciliere. În urma scandalurilor rasiste din SUA, patroana unui bordel din Los Angeles își instruiește angajatele: – Fetelor, în acest stabiliment, lucrul cel mai important e standardul. Dacă e alb, minim 25 de dolari, dacă e negru, minim 25 de centimetri!  

Duş. „Înfierbântaţi” şi goi sub duşul complice, fata îi zice băiatului: fii rău cu mine! Acesta, naiv, o stropeşte în ochi cu… săpun lichid. Nu cunosc – doar bănuiesc – continuarea.  

La alimentară. Clientul (de peste 65 de ani, ieșit la cumpărături cu învoire de la Stăpânire): 100 grame de parizer, vă rog! – 120 grame e bine? – Am zis 100! – 105 e bine? – Doamnă, repet: 100 grame! – Prindeți-mă de țâțe, vă rog! – Cum adică…!? – Păi…când sunt regulată, îmi place să fiu prinsă de țâțe!  

Viagra. Dornic să-și resusciteze, în izolare, viața intimă, un bărbat cumpără o cutia de Viagra, dar, din greșeală, papagalul i le înghite pe toate. Omul, neștiind cum să-l scoată din călduri, îl bagă în congelator. După o oră își amintește, îl scoate și-l vede transpirat tot și-l întreabă care e motivul. Papagalul: – Măi vere, știi tu cât de greu este să crăcănezi toți puii ăștia congelați!?  

Prezervative. – Am auzit că, de când cu izolarea în casă, s-au pus în vânzare prezervative fluorescente! – Da. Creează o atmosferă de discotecă..  

Sex cu mască (la propriu!). Potrivit ”mirror.co.uk”, Universitatea din Georgia (SUA) își îndeamnă studenții să poarte măști în timp ce fac sex. ”Luați în considerare acest sfat. Respirația puternică și gâfâitul pot răspândi virusul, iar masca reduce riscul. Campania mai sugerează că tinerii ar trebui ”să fie creativi în ceea ce privește pozițiile sexuale”, pentru a reduce contactul față în față. Chestia asta îmi amintește o caricatură. Un cuplu de îndrăgostiți ”mascați” stau pe o bancă, în parc. – Lasă-mă să-ți văd năsucul, o imploră el – Abia după căsătorie, îi replică fata. Universitatea respectivă mai susține că masturbarea este una dintre cele mai sigure opțiuni pe fondul pandemiei. ”Tu ești cel mai sigur partener de sex. Masturbează-te sau limitează numărul partenerilor sexuali pe care îi ai.” Măi, să fie! Când mă gândesc că până acum mai puțin de un secol, ”self-sexul” era acuzat că e nu doar imoral, ci și periculos pentru sănătatea trupească și mintală a tinerilor!  

Stări. Ora de psihologie socială. Profesorul explică – în contextul fricii generale indusă de pandemie – cele trei stări fundamentale ale psihicului uman: starea de calm, de iritare și de enervare. Scoate un celular, formează un număr oarecare și spune: – Bună ziua, aș dori cu Gică! – Gică nu locuiește aici, i se răspunde (cu calm). – Aceasta a fost starea de calm, explică profesorul și repetă apelul. – Domnule, v-am mai spus aici nu e niciun Gică! (cu iritare). Apoi, formează a treia oară numărul – Fir-ai al dracului să fii! Te bag…cu Gică al tău! (enervare dusă la furie extremă) – Acestea sunt cele trei stări, conchide dascălul. Bulă, un student isteț (cum altfel?), vine din spatele clasei și completează: – Mai există o stare în psihicul uman: cea de disperare! Ia telefonul, formează același număr și spune, candid: – Alo, sunt Gică, m-a căutat cineva!?
Publicat în Fără categorie | 3 comentarii

Rîdem! (3) – Un blitz


Un grupaj scurt, dar nu de glume scurte, care a trecut Oceanul înapoi, din Canada, de la Virgil Glăvan. Și o glumă ilustrată de la Anonimul Cracovian.

O bunicuță se prezintă la examenul de admitere la facultate. Ia toate examenele cu brio și intră. Totuși, examinatorii, curioși, o intreabă, la ce ii mai trebuie școală la vârsta asta că doar e pensionară…

– Ah, nicidecum pentru carieră. Bărbatul meu, deunăzi se fălea prin birt spunând, că de aniversarea lui de 70 de ani, vrea să aibă la pat o studentă… Na, iacă îi fac eu un cadou…





Un aedelean stătea cu vaca la ia-mă nene.

La un moment dat oprește un Jeep.

Urcă el alături de șofer.

– Ce facem cu vaca? – întreabă șoferul.

Leag-o de cârlig, că dară vine ea!

Pornesc la drum cu 40 km la ora.

În oglinda retrovizoare șoferul observă că vaca aleargă tacticoasa, fără probleme.

Urcă viteza la 80 km pe oră …

Vaca tăt așe, aleargă bine.

Șoferul urcă viteza la 140 … numa așe, de-al dracu!

Vede șoferul satisfăcut cum fuge vaca cu viteză și cu limba scoasă și îi zice de asta ardeleanului.

– No, dară, pe ce parte are limba scoasă, domnule dragă?

– Pe stânga!

– Na, îi clar! Vrea să te depășească!





– Oare cum se face aici? Ia să întreb pe cineva!

– Domnule, dacă nu e cu supărare, cum se trece pe aici?

– Pai, la roșu trec proștii și la verde deștepții…

Stă ardeleanul și se gândește: apoi nu îs eu așa deștept… Dar când vede ca toți trec, își ia inima în dinți și traversează.

Dar când ajunge la mijloc, surpriză: semaforul se schimbă în roșu.

Își zice ardeleanul:

– No măi, ia, că m-o prins!





Un bărbat vrea să renunţe la viaţa de burlac, dar nu îşi găseşte aleasa inimii. Într-o zi, un prieten îl sfătuieşte:

– Mă, tu eşti în urmă cu tehnologia. În ziua de astăzi îţi găseşti nevastă imediat dacă pui un anunţ pe internet.

Bărbatul, cu o ultimă speranţă, pune un anunţ pe un site de matrimoniale: ”Bărbat săturat de viaţa de burlac, 30 de ani, foarte răbdător şi iubitor. Caut nevastă!”.

A doua zi, observă că a primit sute de răspunsuri la anunţ: ”Te rog frumos, ia-o pe a mea!!!”

Publicat în Fără categorie | 5 comentarii

Rîdem! (3) – Kyre? Speranța (2)


Și iată al doilea episod din carațiunea misteirosului Kyre, despre speranță de bună seamă, în aceste vremuri în care aceast a devenit o resursă mai degrabă rară…

II)

Manase s-a dus la bibliotecă. Înainte de asta, s-a sfătuit cu colegul, cel care-l trimisese cu nuvela la revistă.

– Uite care-i treaba, a zis colegul. Dacă vrei neapărat revista, trebuie să mergi la bibliotecă şi s-o furi. Eu în locul tău aşa aş face.

Şi cum Manase nu zicea nimic, colegul a continuat:

– Trebuie să ai mare grijă să nu te prindă. Dacă te prinde, ai încurcat-o!

– Ce-ţi face? a întrebat Manase.

Colegul n-a ştiut să spună ce-ţi face dacă te prinde. I-a spus însă lui Manase să se îmbrace frumos, ca să nu bată la ochi. Eventual să poarte un sacou sau ceva. Să fie frumos.

– Dar sunt frumos! a protestat Manase.

– Să fii şi mai frumos, a zis colegul. Dacă eşti frumos, nu baţi la ochi în bibliotecă.

După care, colegul i-a mai dat lui Manase nişte sfaturi: să pară destins şi liniştit, să fie cu ochii în patru după angajaţii bibliotecii care umblă incognito printre cititori ca să-i prindă pe cei care fură, după ce a şutit revista să o împăturească bine şi o ascundă astfel încât să nu se bănuie că a furat-o şi încă multe altele. După care au făcut şi un instructaj, de probă, şi după aceea Manase a plecat la bibliotecă.

La intrare era un paznic. Manase a dat să treacă.

– Stai aşa! a zis paznicul. Unde te crezi de intri aşa?

– Nu sunt la bibliotecă? a întrebat Manase.

– Ba da, a zis paznicul.

– Şi? a întrebat Manase.

– Şi ce? a zis paznicul. Ce, dacă aici e bibliotecă înseamnă că oricine poate să dea buzna când şi cum pofteşte?

– Ascultă, a zis Manase, eu am venit aicea să citesc, nu să mă cert cu matale. Fii bun şi lasă-mă să trec!

– Domnule, nu te cunosc! a zis paznicul. Bănuiesc că nici dumneata nu mă cunoşti. Dar eu port o uniformă, sunt paznic la bibliotecă. Sunt în slujba comunităţii şi sunt şi un om de cultură, pentru că nu oricine ajunge paznic la bibliotecă! Aşa că te rog să ai puţin respect. Unde ar ajunge ţara asta dacă toţi ar fi ca dumneata?

– Ce vrei să insinuezi? s-a enervat Manase.

– Nimic, a zis paznicul. Dacă dumneata eşti obraznic, şi eu pot să fiu obrazic. De acum înainte te ignor. Pentru mine nu exişti!

Şi paznicul s-a îmbăţoşat demn, cu mâinile la spate, şi a privit deasupra lui Manase cu vreo 10 centimetri. Manase a intrat în bibliotecă, de unde a mai prins murmurul mânios al paznicului:

„-Auzi, domnule, om de cultură, şi ăsta nici nu se uită. Ptiu!”

– Da?

În bibliotecă, lângă uşa de la intrare, era o tejghea în dosul căreia stătea o doamnă între două vârste, dată cu rimel.

– Da? a zis din nou doamna.

– Bună ziua, doamnă, a zis Manase. Am venit să citesc ceva.

– Pentru prima oară la bibliotecă? a întrebat doamna.

– Da, a zis Manase. Extraordinar. Cum de v-aţi dat seama?

– Dar e evident, a zis doamna. Am ochiul format, îi recunosc pe cei ce vin pentru prima dată la bibliotecă şi dintr-o mie.

– Şi dacă vin o mie? a întrebat Manase.

– Sunteţi glumeţ, domnule, a zis doamna. Mai bine spuneţi-mi: de unde  ideea să veniţi la bibliotecă?

– Păi, a zis Manase, am fost la un chioşc de ziare să cumpăr o carte, dar n-am reuşit să o cumpăr, şi atunci un coleg m-a sfătuit să vin aici şi să o citesc.

– Vânzătoarea de la chioşc n-a ştiut să v-o povestească? a întrebat doamna.

– Nu, a zis Manase.

– E firesc, a zis doamna. Apar zilnic atâtea cărţi, că vânzătoarelor le e imposibil să le povestească pe toate. Şi apoi, vânzătoarele stau în chioşc pentru ziare, pe acelea trebuie să le ştie, şi aceasta încă e o treabă grea.

– Vânzătoarea în cauză n-a ştiut nimic din nici o carte, a zis Manase. Ba chiar din nici o revistă. Cred că nici nu ştia să citească.

– Ba de citit ştia să citească! l-a contrazis doamna. Altfel nu ar fi angajat-o nimeni. Dar nu are rost să citească. Treaba ei e să citească ziarul şi să-l spună oricui are nevoie de informaţia din el. E firesc aşa, nu?

– Păi da, e firesc, a zis Manase. E foarte firesc.

– Ştiam că o să răspundeţi aşa, a zis doamna. Nu e deloc firesc. Şi ştiţi de ce? Pentru că asta ar însemna că vânzătoarele citesc zilnic ziarele. Corect? Corect. Dar asta ce înseamnă? Înseamnă următorul lucru: că trebuiesc tipărite atâtea ziare câte vânzătoare sunt, plus ziarele pentru biblioteci. Or, asta e deja prea mult. Prea multă cerneală irosită, prea multă hârtie irosită, şi tot aşa.

– Dar oricum la chioşc ziarul are mai multe pagini, a zis Manase. Chiar dacă se face economie la cerneluri, hârtia tot aşa se consumă.

– Nu-i adevărat, l-a contrazis doamna de la tejghea. Hârtia nu e scrisă, deci e recuperabilă. Integral. Seara vine camionul de la tipografie şi ia hârtia înapoi; la tipografie e tipărit ziarul de a două zi – e în fond acelaşi titlu, se schimbă doar data – şi cu hârtia de la vechiul ziar se face noua ediţie a acestuia. Corect? Corect. Să revenim însă la vânzătoare, că de la ele am plecat. Pe lângă faptul că, dacă fiecare vânzătoare ar citi ziarele s-ar irosi cerneală, hârtie şi muncă, s-ar mai irosi şi timp. E simplu: dacă o vânzătoare citeşte ziarele în timpul t, atunci n vânzătoare citesc ziarele în timpul (t x n). Corect? Corect. Asta înseamnă timp irosit, şi muncă irosită.

– Trebuie să mărturisesc că m-aţi zăpăcit de tot, a zis Manase. Cum adică, „dacă toate vânzătoarele ar citi ziarele”? Păi nu toate vânzătoarele citesc ziarele?

– V-am mai spus, a zis amabilă doamna, dacă toate vânzătoarele ar citi ziarele, ar fi o enormă irosire de timp. Iar timpul, după cum ştiţi şi dumneavoastră, înseamnă bani. Multe vânzătoare – mulţi bani.

– Şi atunci?

– Şi atunci nu toate vânzătoarele citesc ziarele. Citeşte una singură, iar celelalte ascultă. Treaba asta se întâmplă în fiecare dimineaţă: una citeşte, iar celelate ascultă. După aceea vânzătoarele se duc la chioşcuri, oamenii vin la chioşcuri după informaţii, iar vânzătoarele le oferă aceste informaţii. Asta e munca lor. Mă înţelegeţi?

– Da, a zis Manase. Dar să facem o presupunere. Să zicem, de pildă, că eu vreau să citesc de la dumneavoastră ziarul de ieri. Şi anume, să zicem, ziarul local. Ce se va întâmpla în cazul acesta? O să mi-l citească cineva sau o să-mi spună ceea ce conţine ziarul?

– Nicidecum, zise doamna. O să citiţi singur ziarul.

– Dar ziarul are pagini albe, a zis Manase. Ziarul are doar titlu, nu?

– Ziarele pentru biblioteci se tipăresc integral, a zis doamna. Pentru biblioteci se tipăresc integral.

– Toate ziarele?

– Evident că toate ziarele! Dar ce v-aţi închipuit, că nu se tipăresc toate ziarele?

– La chioşc mi s-a spus că toate ziarele sunt la fel, a zis Manase.

– Dar e firesc să fie aşa, a zis doamna. Într-o zi se întâmplă în lume o sumedenie de fapte, de incidente. Dacă fiecare ziar ar scrie despre alt incident s-ar isca o babilonie îngrozitoare. Vânzătoarele de le chioşcuri n-ar mai face faţă, iar cetăţeanul de rând n-ar mai afla nimic din ceea ce se petrece în lume. Şi atunci toate ziarele scriu despre aceleaşi evenimente, cele mai importante şi mai semnificative. Dar şi aici e o problemă: fiecare ziar îşi are propriul limbaj şi propriul stil, şi chiar dacă toate scriu despre aceleaşi lucruri, nu seamănă deloc între ele. Corect? Corect. Dar nu e deloc aşa. Dacă ar fi aşa, vânzătoarele de ziare ar fi suprasolicitate, nu ar face faţă, iar informaţia nu ar ajunge la cetăţeanul de rând. Asta pe de o parte; pe de altă parte, fiecare vânzătoare ar avea ziarul ei favorit, şi toţi oamenii din împrejurimi ar favoriza la rândul lor acelaşi ziar, pentru că nu ar avea de ales. Deci fiecare chioşc ar fi cu ziarul lui, şi asta ar duce în mod precis la neînţelegeri între oameni. Nu, aşa ceva nu trebuie să se întâmple! De aceea, toate ziarele sunt identice, cu excepţia titlului. Merge cetăţeanul la chioşc şi cere ziarul local, află ce scrie în ziarul local şi pleacă mulţumit. Un altul cere un cotidian sau un săptămânal, află ce e în el şi pleacă, la rândul lui, mulţumit. Şi dacă se întâlnesc şi discută pe marginea celor aflate din ziar, nu se pot certa nicicum, pentru că în toate ziarele se află exact aceleaşi lucruri. Şi e foarte bine aşa. E mai multă ordine.

– Bun, a zis Manase. Dar eu vreu să citesc o carte. Mă duc la chioşc şi îi spun vânzătoarei să-mi spună ce scrie în carte?  Şi dacă nu ştie? Păi chiar dumneavostră aţi spus că e firesc să nu ştie, cu atâtea cărţi care apar zilnic. Şi atunci?

– Şi atunci veniţi la bibliotecă, a zis doamna.

– Dumneavoastră aveţi toate cărţile?

– Cele care s-au tipărit deja, da. Le avem pe toate. Dar numai într-un singur exemplar. Tot din motive de economie – cerneluri, hârtie, timp, tot ce poate să fie economisit.

– Şi revistele? a întrebat Manase.

– Şi revistele.

– Tot într-un singur exemplar?

– Tot.

– Dar timpul înseamnă bani, a zis Manase. Dacă vin la bibliotecă să citesc o carte şi aflu că cineva mi-a luat-o înainte? Stau şi aştept, nu? Pierd bani.

– Eram sigură că o să-mi puneţi această întrebare, a zis doamna de la tejghea. Şi pot să vă spun că aşa ceva nu se va întâmpla. Vă mărturisesc că, de când lucrez la această bibliotecă, aşa ceva nu s-a întâmplat. Ar fi un fapt fără precedent. Niciodată nu vor fi doi cititori pe aceeaşi carte. Şi ştiţi de ce? Pentru că aici vin doar cititorii profesionişti, cei care şi-au făcut din citit o meserie, nu cititorii amatori. Aceştia din urmă se mulţumesc cu ziarele. Iar cei ce nu se mulţumesc cu ziarele şi vin la bibliotecă trebuie să plătească o taxă de intrare.

– Cititorii profesionişti nu plătesc taxa? a întrebat Manase. De ce?

– Pentru că e biblioteca lor. A sindicatului. Sau au abonament. De fapt, şi neprofesioniştii pot să-şi facă abonament. De cele mai multe ori, însă, preferă taxa.

– Şi cât e taxa? a întrebat Manase.

Doamna i-a spus.

– Dar să presupunem că nu sunt cititor profesionist, a zis Manase. Asta înseamnă că trebuie să plătesc taxa de întrare. Înseamnă că pierd bani. Timpul înseamnă bani. Deci pierd timp. Am dreptate sau nu am?

– Nu aveţi, a zis doamna, şi asta din mai multe motive. Unu: nu pierdeţi bani. Venind la bibliotecă, în scimbul banilor căpătaţi cunoaştere. Şi doi: nu pierdeţi timp, pentru că imediat ce achitaţi taxa de intrare vă va fi adusă cartea solicitată, pe care o veţi putea consulta în voie un timp prestabilit. Dacă nu vă ajunge timpul, mai plătiţi o taxă.

– Mă tem că nu o să pot întra la bibliotecă astăzi, a zis Manase. Nu mă aşteptam să fie cu taxă de intrare, şi efectiv nu am bani la mine.

– Nimic nu-i gratis pe lume, a zis filozofic doamna.

– Într-adevăr, a zis Manase. Ei bine, o să revin.

– Reveniţi, a zis şi doamna. Noi vă aşteptăm. În fond, suntem la dispoziţia dumneavoastră.

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu