„In schimb, eu stiu ce inseamna sa fii un intelectual, adica un individ cerebro-spinal; sa ai mintea atit de plastica cit este posibil si coloana vertebrala atit de dreapta cit e necesar” (Michel Foucault, 1967)
După transcierea tradusă și bogat ilustrată a filmului despre Umberto Eco din 2022, poetul, traducătorul și editorul Adrian Graunfels iar ne face o surpriză. De data aceasta ne oferă transcrierea tradusă și la fel de bogat ilustrată a unui interviu acordat de Salvador Dali BBC-ului. Și completează excelent interviul cu un excelent eseu propriu despre ecuația Dali – Picasso. Pe coperta acestei cărticele, găsiți și linkul către interviul video cu Dali. Lectură și vizionare plăcute!
Acum vreun an, poate un pic am mult, am avut plăcerea să salut aici apariția integralei de poezie a prietenului și colegului meu de generație Dumitru Chioaru, apărută sub titlul Opera poetică, Editura Rocart,2023, cu o prefață de Ion Bogdan Lefter, bio-bibliografie și referințe critice). Dar apariția mi s-a apărut atît de important încît am revenit cu un articol mai rotunjit în Expres cultural. Nu am un link pentru ultimul articol, revista se afișează doar în format pdf, în schimb postez linkul către semnalul meu inițial.
Din fericire, integrala nu era chiar integrală, sau era una de etapă, pentru că Dumitru Chioaru a revenit la începutul acestui an cu un volum de poezii noi – Melancoliile unui bătrîn cărtur (Editura Tracus Arte, 2024) – probă clară că poetul scrie în continuare, ba chiar scrie excelent. Există prin urmare poezie și după „integrală”, precum există și după acest volum recent! Voi ilustra afirmația cu un poem care îmi place foarte mult, scris în zilele premergătoare Sărbătorii de Paște din acest an. Ilustrez cu coperta volumului recent apărut. Lectură plăcută! Iar poetului o formă la fel de bună fără de sfîrșit…
Iată sosește Marele Will cu un alt sonet în excelenta traducere a poetului Adrian Vasiliu. Frumos mai sună și acesta! Drept reminder, repostez coperta ediției în care le puteți reciti pe toate în original și în această splendidă nouă traducere. Lectură plăcută!
Sonetul CII
My love is strengthened, though more weak in seeming;
Prietenul Ioan Big îmi semnalează interviul pe care i l-a luat foarte recent celebrului actor de teatru și film german, dar și muzicianului, Christian Friedel. Cea mai recent performanță internațională a actorului este rolul comandantului de lagăr nazist din filmul Zonă de interes – două premii Oscar în acest an și Marele Premiu la Cannes -, după celebrul roman cu același titlu de Martin Amis. Am citit romanul de curînd, acum caut și filmul. Cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Shakespeare de la Craiova se va deschide cu Macbeth în concert, un hybrid performativ pus în scenă de trupa fondată de Christian Friedel, Woods of Birnam Company. Un interviu lung și foarte interesant. Lectură plăcută!
Nu mai aveam de multă vreme vreun semn de la prietena noastră Brîndușa, eram puțin îngrijorat, și i-am scris un mesaj. Mi-a răspuns imediat „gînd la gînd cu bucurie”, iar mesajul era însoțit de acest excelent poem, care e o mărturie lirică a călătoriei ei în Mexic și Cuba! Postez linkul către blogul ei, dar și poem „în clar”, ca să spun așa. Lectură plăcută!
Bancul a sosit de peste Ocean, de la Virgil Glăvan, care pleacă o vreme în vacanță, așa că i-o doresc plăcută. Și o glumă grafică, poate în premieră, de la vechiul meu prieten și coleg Alexandru Tomozei… Enjoy!
Povești
La ora de română, profesorul le predă „Prințul fermecat”. La sfîrșit, îi întreabă:
– Ce v-a plăcut și ce nu v-a plăcut?
Un băiat de vreo 9 ani răspunde:
-Mie nu-mi plac poveștile. De fiecare dată, sîntem transformați în broscoi sau în alte scîrboșenii, sau sîntem trimiși la luptă, iar fetele stau ca niște dive și vor cîte-n lună și-n stele!
Cu excepția excelentului roman Dac-aș fi Dumnezeu (2020), scriitorul Ion Fercu a publicat în ultimii șase ani numai literatură de idei: Prin subteranele dostoievskiene (2018), Cuvintele și carele de foc, amplul dialog la care îl provoacă Marius Manta, iar acum această carte dedicată lui Nietzsche. Peste 1400 de pagini. Dar nu asta contează, ci fervoarea cu care scriitorul își prezintă viziunea despre lume, dacă vreți Weltanschauung-ul. Ca și celelalte două, și această carte se citește sub presiune, cu aceeași fervoare investită de autor în scris. Postez mai jos prezentarea sintetică de pe coperta a patra și textul introductiv al cărții. Lectură plăuctă! Nu mă refer numai la acest scurt semnnal!
Urmând o sugestie a lui Liviu Antonesei, ,,Nietzsche, sihastrul din noi” este un eseu enciclopedic. Trecând prin purgatoriul locuit de trei încercări – ,,Prejudecățile, infern și provocare eternă”, ,,Prăbușiri și iviri de lumi”, ,,Supraomul versus Cyborg” –, discursul, întemeiat în orizonturi înstăpânite de metafizică, mitologie, religie, psihologie, literatură, istorie și hermeneutică, urmează un fir al Ariadnei care dorește să trezească viul moleșit al inocenței din noi, anunțând, prin vocea acestui ,,Hamlet al filosofiei” (Aura Christi), zorii sfârșitului mumificării existenței. Suntem invitați la un ospăț metafizic în orizonturile voinței de putere, nihilismului, eternei reîntoarceri a aceluiași, supraomului, dreptății, adevărului și viitorului speciei umane.
,,Sihastrul din noi” e cel care a încurajat neliniștea limitelor, a încercat să îmblânzească haosul, a umanizat infinitul, ne‑a sugerat să credem că putem fi proprii noștri eroi, a inaugurat cea mai faimoasă bancă de date pentru furia metafizică și ne‑a făcut cadou spaima de a fi rămas orfani de Dumnezeu și de sens. Nietzsche al acestui volum, însoțit/ adorat/ hulit de mari spirite ale umanității, face naveta între prăpăstii și piscuri, lăsând în urma sa incendii ideatice oblojitoare, pârjolește totul ca un zeu răzvrătit, beat de chemarea inocenței unei noi Faceri, stă cu ochii la beregata Lumii, șoptindu-i, aidoma unui Don Juan al Cunoașterii, o seducătoare declarație de dragoste.
În loc de vorbele obosite ale unui Cuvânt-înainte
M-am tot întrebat… Cine este Nietzsche?… Chiar, cine este Nietzsche? Sihastrul din mine?… Apoi am prins curaj și am îndrăznit… Cred că Nietzsche este sihastrul din noi. A fost inventat și inclus în ediția portugheză a dicționarului Michaelis cuvântul pelé, ca adjectiv, definind ceva ieșit din comun: excelența. Exact ca Pelé. Cred că în dicționarele subconștientului nostru ființează deja, ca sinonim al unui nonconformism imperial, al atitudinii care vrea să reașeze totul într-o altă matcă a supraviețuirii, un cuvânt plămădit din zvârcolirile metafizice ale sihăstriilor nietzscheene. Nietzsche face naveta între prăpăstii și piscuri, lăsând în urma sa incendii ideatice oblojitoare, pârjolește totul ca un zeu răzvrătit, beat de chemarea inocenței unei noi Faceri, stă cu ochii la beregata Lumii, șoptindu-i, ca un Don Juan al Cunoașterii, o seducătoare declarație de dragoste. Întorcându-ne sufletele pe dos, pășește peste ruinele idolilor istoriei aidoma unui Gulliver al îndrăznelilor care crede că, renunțând la ispititoarea/ dulcea otravă a nostalgiei acelui Et in Arcadia ego, am putea croi orizonturi în care viul din noi să divorțeze de vestejirile sale. Pârjolitor fără sfetnici, doar c-un Zarathustra inventat ca prevestitor, Nietzsche vrea să-l înstăpânească pe Om într-un imperiu în care el singur va fi sarea pământului, fără nicio consiliere din ceruri sau din subteranele altor idoli. Nu roagă, nu poruncește. Tună și fulgeră doar pentru a fi auzit. E un Poseidon care stârnește talazuri cotropit de bucuria trezirii umanului moleșit din adâncurile inocenței noastre. Prăpădelnic vindecător care nu mai găsește leacuri pentru rănile vechi ale pustiului din noi, Nietzsche nu ne spune însă nimic despre rănile care ar putea înmuguri în lumea ivită din zămislirile lui. E vraciul ideal care, sosit lângă patul agoniei noastre, ne mărturisește în chei aforistice că n-are în trusă decât un singur instrument programat să ne tot spună că leacul locuiește chiar în noi. A încurajat neliniștea limitelor, a încercat să îmblânzească haosul, a umanizat infinitul, ne-a sugerat să credem că putem fi proprii noștri eroi, a inaugurat cea mai faimoasă bancă de date pentru furia metafizică și ne-a făcut cadou spaima de a fi rămas orfani de Dumnezeu și de sens. Incendiile aprinse de Nietzsche în inima spiritului nostru sunt vii și astăzi. Unele dintre acestea poate că ar trebui stinse; altele, dimpotrivă, întreținute. E dificil să fii pompierul de serviciu în universul lui. Ești hulit/ premiat și când stingi, dar și EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE 9 când încurajezi unele vâlvătăi. Să stingi totul ar fi o catastrofă. Să lași în viață toate incendiile ar fi ca și cum ți-ai face un abonament pe viață la hula multora. Musil mi-a râs în bot, spunându-mi că Nietzsche este aidoma unui parc deschis publicului, dar în care nu intră nimeni. Are și Musil botul lui, așa că, arătându-i-l pe Nietzsche stând nas în nas cu Marele Cyborg, l-am persiflat întrebându-l dac-ar prefera compania unui zgomot tehnologic de tinichea inteligentă sau statutul de vizitator al unui parc în care n-ar risca să fie maimuțica specializată în giumbușlucuri de pe umărul ruginit al unor drăgălași cyborguți. Îmi place când Aura Christi zice că Nietzsche este un Hamlet al filosofiei. Iar atunci când aceasta se întreabă seducător – „Cum e să pășești și să locuiești dincolo de limită? Dincolo de ultima limită? Și asta toată viața!” –, păcătosul meu gând își investește căutările tot în universul acestui Prinț al marilor împotriviri și prăpăduri metafizice. Are Nietzsche viitor? Va fi un incendiu căruia niciun căpcăun al istoriei nu-i va putea ostoi chemarea de a ne îngâna persuasiv imnuri de reînnoire rostite de pe piscurile ruinelor? Unii se nasc după moarte, zicea el, răspunzând la această întrebare. N-am avut niciodată amintiri despre viitor, dar presimt că ecourile provocărilor nietzscheene nu se vor stinge curând. Apariția în granițele viitorului de lângă noi a unui pericol deghizat în seducții tehnologice, sfidător de Om, ar putea justifica supraviețuirea multor îndrăzneli nietzscheene.
Ieri seara și peste noapte mi s-a preumblat numai prin minte, dar dimineață muzele au decis că trebuie să-l primesc, ceea ce am și făcut. Lectură plăcută…
Simțurile
toată viața am avut simțurile explozive, în alertă, toate,
imaginile oscilează între sublim și monstruos, violente,
culorile de trecere stau asunse în spatele celor tari, ca și
Un banc foarte scurt, dar bun, de la profesorul Septimiu Chelcea, și o glumă grafică, cu o ofertă de nerefuzat, de la prietenul nostru Virgil Canadezul, căruia îi urăm vacanță plăcută. Enjoy!
O mică neînțelegere!
– Iubitule, dacă mă înșeli, mă sinucid!
– Nu te înșel, dragostea mea, dar nu știu ce v-a venit la toate să-mi spuneți asta.
@ntonesei's blog 