Dorin Tudoran – Kilometrul zero

Publicat pe 15 martie 2021 de Liviu Antonesei

Este foarte posibil ca Dorin Tudoran, deși am citit puzderie de reacții inteligente pînă acum, să spună primul cuvînt corect în chestiunea conflictelor scriitoricești a acestor zile. Voiam să scriu „primul cuvînt cuminte”, în sensul mai vechi al acestui cuvînt, dar riscam să fiu înțeles greșit…

Kilometrul Zero

Timp de zece ani, motto-ul pe care l-am folosit pentru blogul Certocrația a fost: “În România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie.“ Unele întâmplări polemice, sângeros-interesante, ale zile îmi dau dreptate.

Se lipesc – cu talent după puteri – etichete. Se spun vorbe de toate felurile. Se înoată în mări de cuvinte spumoase, dar nu se spune nimic despre kilometrul zero. În cazul zilei, iată-l:

“Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Roland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu.” (Ana Blandiana, Soră lume, Editura Humanitas, 2020)

Doar doi dintre invitați erau “opozanți cunoscuți ai vechiului regim”. Și Ana Blandiana nu era unul dintre ei. Scriitoare remarcabilă, Ana Blandiana a devenit opozantă a vechiului regim abia după ce acesta se prăbușise.

Contribuția postcomunistă a poetei întru neuitarea victimelor comunismului și a rezistenței – Muzeul de la Sighet, administrat de Fundația Academia Civică și altele – este demnă de tot respectul și nu are nevoie de a fi echivalată fraudulos cu opoziția față de vechiul regim.

Cine a făcut-o “cunoscută” pe “opozanta” Ana Blandiana, după căderea vechiului regim?

Noile regimuri ale mistificărilor naționale cu extinderi internaționale. Numai că în cartea publicată la Humanitas, Ana Blandiana face un pas periculos alăturându-se mistificatorilor: își atribuie de una singură o ipostază pe care nu a cunoscut-o – cunoscută opozantă a vechiului regim.

Rezistența prin cultură a mai fost cum a mai fost – pentru mulți, rezistență numai prin cultură – dar rezistența prin motanul Arpagic a devenit în postcomunism de un eroism ridicol-epopeic. Despre celelalte câteva poezii, cu adevărat remarcabile, care au stârnit o temporară încruntare a fostului regim la adresa Anei Blandiana, se pare că poeta a vorbit cândva cu sinceritate.

Înțeleg că într-un episod din Dreptul la adevăr, ciclu realizat de TVR, Ana Blandiana mărturisea că poeziile respective apăruseră dintr-o întâmplare și nu din cine știe ce dorință de protest sau conspirație anticeaușistă. De altfel, supărarea oficială a trecut repede și s-a încheiat cu un masiv volum al poetei publicat în colecția Biblioteca pentru toți.

Deși nu a găsit puterea să devină opozantă a vechiului regim, Ana Blandiana a fost un om demn de respect în acea perioadă. Poeta și-ar fi făcut un mare bine dacă în anii postcomunismului ar fi refuzat public merite ce i s-au atribuit fără motiv. Și pentru asta nu ar fi avut nevoie de puterea pe care nu a găsit-o spre a fi opozantă a vechiului regim.

Într-o expoziție organizată la Cotroceni în 2019 – Rezistenții. Amintire și recunoștință – despre Ana Blandiana se puteau citi lucruri cutremurătoare, dar care nu s-au întâmplat niciodată: “Ana Blandiana decidea să protesteze public față de nerespectarea drepturilor omului de către regimul comunist.”/…/ “Ana Blandiana a continuat să dea interviuri unor publicații străine și postului de radio Europa liberă unde a vorbit despre situația extrem de grea din România.” Aiuritor.

În 2018, Ana Blandiana era invitata Târgului de Carte de la Bogotá, Columbia. O prezentare a poetei vorbea despre Ana Blandiana ca despre un Havel al României. La un festival de literatură desfășurat la Copenhaga se vorbea despre Simbolul disidenței în România – Ana Blandiana. În Spania, mistificării Blandiana – un Havel al României i se adăuga încă una: Blandiana – o Ana Ahmatova a României. Ș.a.m.d.

Un caz asemănător este cel al redutabilei prozatoare Gabriela Adameșteanu. În aprilie 2013, André Clavel semnează în L’Express un portret al autoarei intitulat, márquezian, L’Amour au temps de la Securitate. Din recomandarea revistei aflată deasupra textului lui Clavel, cititorul află că prozatoarea a fost “portdrapelul disidenței românești”!?!

Disidență, opoziție și rezistență au devenit cuvinte-umbrelă atât de încăpătoare, încât sub protecția lor își găsesc loc și asemenea mistificări.

Când excelenta editoare Georgeta Dimisianu era dată afară de poliția de partid de la Editura Cartea Românească pentru felul în care apăra cărțile ”cu probleme” și pentru legăturile pe față cu oameni intrați în opoziție/disidență, printr-o surprinzătoare, pentru mine, solidaritate câțiva potențiali înlocuitori au evitat să accepte postul rămas liber prin înlăturarea Georgetei Dimisianu, unul sau doi dintre ei nevând în acel moment un loc de muncă.

Cea care a acceptat cu entuziasm postul, deși avea unul echivalent la o altă editură, a fost ”portdrapelul disidenței românești”. Nicio mirare, căci ”portdrapelul” refuza să semneze până și unele din cele mai plăpânde scrisori de nemulțumire/protest semnate de alți scriitori.

Până când nu vom avea tăria să ne întoarcem la kilometrul zero, efectul tuturor dezbaterilor sau polemicilor va fi, în cel mai bun caz, zero. În cazul de față, kilometrul zero trebuie căutat pornind de la niște întrebări.

Cine a băgat sub nasul lui Roland Dumas o listă de patru invitați dintre care doar doi erau ”cunoscuți opozanți ai vechiului regim”, în vreme ce ceilalți doi erau o poetă remarcabilă și un actor minunat? Cine continuă să intoxice mijloacele de informare în masă – străine și autohtone – cu mistificări de proporții?

Resetarea kilometrului zero, dacă mai e cumva posibilă, este un efort care ar trebui inițiat tocmai de beneficiarii și beneficiarele unor mitologii frauduloase. Altfel, vom continua să citim, din când în când, pamflete – unele excepționale, altele foarte bune, cele mai multe între mediocre și slăbuțe. Toate inutile după zece minute de la citirea lor. Războaie de futilitate publică.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

35 de răspunsuri la Dorin Tudoran – Kilometrul zero

  1. Nicolae Coande zice:
    15 martie 2021 la 16:13

    Îmi plac, de regulă, pamfletele, dar asta-i „muzica” ce-mi place! Analiza dlui Dorin Tudoran este ceea ce lipsește frământatei elite intelectuale românești – rigoare, fapte, date, probe. Nu există un examen real de conștiință al acestei intelectualități, cu mici excepții, avem până acum doar forma lirică, predominantă la noi, un soi de disculpare cu efecte speciale. Au preferat să se răfuiască reciproc, semn al insuficienței de caracter. Umbra comunismului fondator cade între ei – Between the idea/ And the reality/ Between the motion/ And the act/ Falls the Shadow.

    Apreciat de 5 persoane

    • Dorin Tudoran zice:
      15 martie 2021 la 17:41

      Cum sunt autorul multor, poate chiar prea multor pamflete, nu mă pot ridica tocmai eu împotriva dreptului pamfletului de a ocupa locul ce i se cuvine la masa literară. Firește, atunci când are calități literare.

      În cazul de față, vroiam să spun – nu știu cât am reușit – că înainte de a trece la pamflete se cuvine să punem realitatea în termeni exacți, reci, chiar dacă nu lipsiți cu totul de suflet. Să punem și să răspundem la întrebări punctuale.

      Apoi putem frecventa pamfletul – scriindu-l sau citindu-l – , bucurându-ne de tot ce ne poate oferi el, când are valoare literară.

      Abia așa pamfletul biciuiește nu doar omul care o personifică, ci și mentalitatea. Oamenii vin și trec, mentalitatea se eternizează. A biciui doar omul e curată futilitate.

      „Castigat ridendo mores” tocmai asta ne învață…

      Apreciat de 7 persoane

      • Liviu Antonesei zice:
        15 martie 2021 la 18:43

        Sriam ca am uitatat ceva, sa reamintesc ca esti un pamfletar refutabil!

        Apreciază

      • dinu adam zice:
        15 martie 2021 la 19:44

        excelent, Dorine.
        tare mult s-ar schimba lucrurile dacă ne-am raporta la fapte și nu ne-am baricada – comod, e drept – în mituri și legende.

        Apreciat de 1 persoană

      • stefanbragarea zice:
        16 martie 2021 la 5:48

        Dlor Antonesei și Tudoran
        Corect, la obiect și…excelent!

        Apreciat de 1 persoană

      • Liviu Antonesei zice:
        16 martie 2021 la 8:33

        Mulțumiri….

        Apreciază

      • Alex One zice:
        17 martie 2021 la 8:39

        Excelenta analiza, deci se poate si fara jigniri, injurii si alte alea specifice plaiurilor noastre.D-l Tudoran, va urmaresc de mult si va apreciez inteligenta si luarile de atitudine atat de curajoase,extrem de rara avis din pacate.Nu sunt in masura sa va ofer eu sugestii dar ingaduiti-mi sa spun ca visati prea frumos daca sperati ca va exista candva o intoarcere „kilometrul zero”. Ramaneti un idealist. Da, ar fi interesant sa aflam cine intoxica mijloacele de informare in masa straine si autohtone ? Si pe banii cui, asi adauga ? Niste banuieli avem noi,dar certitudini ? PS. D-le Antonesei. daca tot ma aflu pe bogul dv tin sa va salut cu respect si consideratie. Din cate stiu ati incheiat cu bine cazul judiciar Liiceanu&Humanitas. O zi buna tuturor.

        Apreciat de 1 persoană

      • Liviu Antonesei zice:
        17 martie 2021 la 8:42

        Mulțumesc frumos. Ambtrecut cu bine de Tribunal și Curtea de Apel. dar cum filosofii sînt tineri și nelinuștii, acum există un reus la ÎCCJ… Asta w.

        Apreciază

  2. În amintirea “Tânărului Ulise” zice:
    15 martie 2021 la 16:34

    Mi-a plăcut articolul Kilometrul Zero. Ce rețin despre pamflete? “Toate inutile după zece minute de la citirea lor. Războaie de futilitate publică.”

    Apreciat de 1 persoană

  3. Francisko zice:
    15 martie 2021 la 17:19

    Vreau să trăiesc mult și după ce „beneficiarii și beneficiarele mitologiilor frauduloase” se vor dezice de confecțiile care le dau roluri suprareale, ca să mă bucur împreună cu toți de revenirea la normalitate. Oare mă osândesc la o îndelungată așteptare?

    Apreciat de 2 persoane

  4. ionfercu zice:
    15 martie 2021 la 18:12

    Excelent! Olimpian!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Poetry855 zice:
    15 martie 2021 la 22:02

    aaaaa banutii… hahaha ce fraiera sunt

    Apreciat de 1 persoană

  6. George Tudor zice:
    15 martie 2021 la 23:16

    Disidenții noștri nu erau anticomuniști, erau anticeausisti – cel mult. Ca membri ai pcr, aveau dreptul statutar să critice conducerea partidului si sa voteze impotriva unor hotariri ale acesteia.
    E careva dintre combatanții nimicului fudul, pe lista asta?
    Sa ti se interzică o poezie, o carte, nu era disidenta. S-au topit cărți publicate fiindcă s-a trezit careva visînd că nu trebuiau publicate, dar nu din motive politice – din bizdic, fiindca se putea.
    Adevărații adversari ai ceaușismului sînt cei exilați- Goma, Tudoran și cam atît. Cei plecati cu pasaport și rămași pe-acolo nu se pun chiar dacă, pe-acolo, au lucrat la posturi de radio „dusmanoase”. De-acolo, se putea vorbi liber despre ceausism. Atentatele Securitatii impotriva lor erau atit de riscante politic, incit sint rarisime. Dar nici influența emisiunilor de afară nu era identificabilă în cristalizarea unei opoziții anticeausisti .Oamenii ascultau, oftau și parcă le era mai usor apoi. Sa suporte, nu să lupte.
    Filosofia, sa-i zicem – era asa: comunismul a venit în urma tîrgului ruso-american (cu larg concurs britanic); și va pleca tot după un tîrg ruso-american. Pin-atunci, nu-i nimic de facut cu nenorocitii, poate Bunul Dumnezeu sa ne ajute, sa mai strîngă din ei, de pe fata pămîntului. Așa că eroismul e-n zadar.
    Cum ii spunea Liiceanu, lui Dinescu – sîntem lași. .
    Lași au fost toți est-europenii pina la Fenomenul Solidaritatea. Iar acela „a fost rezolvat” prin arestarea liderilor și instituirea legii marțiale, după ce Kremlinul i-a spus lui Jarusljelvski „Dacă nu faci tu ordine, facem noi”.
    Atunci a fost criza în lagărul socialist, partidele frățești erau dezorientate. La noi, a fost chiar mișto! Eram secretar al bob atunci, și am fost convocat la o ședință de informare despre situația din Polonia.
    Misiunea politrucului părea simpla: ne comunica faptul că se hotărîse să fie lămurită massa parisului, ca să aprobe ajutorul pentru poporul frate polonez. Concret, să fim de acord să ni se reducă ratiile de ulei, zahar si carne, ca sa fie trimise polonezilor, amenintati cu foametea.
    Intrebari?
    I-am spus politicului că era ceva în neregulă în toată povestea: Scînteia publicase cifra de 11 mil de membri ai Sindicatului Solidaritatea, care intrase în grevă generală. Am socotit repede că era cam toată clasa muncitoare (în accepție marxista) în grevă. Partidul clasei muncitoare avea-mpotriva clasa sa muncitoare. Dacă oamenii aia erau nemulțumiți de conducerea partidului lor, de ce să ne fi amestecat noi în treburile lor interne?
    Apoi, exista posibilitatea ca si clasa noastra muncitoare sa spuna „Pai, putem sta si noi cu bratele incrucisate, ca ne ajuta tarile fratesti”.
    Cît privea ratiile, n-aveam cum ceda din ratia de carne fiindcă nu aveam ratie decît de zahar si ulei – carnea era pe apucate.
    „Paetidul” nu era pregătit să răspundă la astfel de întrebări. M-am gîndit că au aparut si-n multe alte locuri, fiindca Partidul a lasat-o moartă cu democrația de partid, a facut ce-avea de executat dar fără să umble la ratii.
    Eu am ajuns secretar al bob fiindcă votasem împotriva activității fostului bob, ceva rarisim -probabil – „în viața de partid”. Votasem astfel fiindcă mă enerva să muncesc și pentru secretarul bob care se fofila după „materiale de partid” dar nu rata lista cu premieri.
    A fost un eveniment negativ, tovilor nu le venea să raporteze Comitetului de partid ca-ntr-o organizație etc. M-au convocat în cadru restrins, să mă convingă să revin asupra votului. N-am cedat. Dar am invatat ceva despre camarazii mei: inainte de adunarea cu votul, ma angajasem sa votez contra. Politrucul alocat noua a pregatit atent sedinta, sa preintimpine evenimentul negativ. Asa ca adunarea de dare de seama a bob, la jumatatea mandatului, n-a fost despre activitatea bob ci despre a mea, despre mine; s-au subliniat apasat lipsurile si neajunsurile mele, doar-doar m-ar fi intimidat. Un joc in care au primit sarcina sa intre oameni cu care lucram zilnic, pe care trebuia sa ma bazez fiindca minuiam doar hirtii cu caracter secret rau!
    Am scăpat cu bine atunci dar, peste ani, am aflat ce patise unul tot asa isteț, în alta parte: i-au dispărut niste hirtii din alea secrete si omul atit de tare s-a speriat de consecinte, incit s-a defenestrat. Deci trebuia sa ai nervii tari si doar ca „sa comentezi”, dar sa devii disident? Erai sinucigas.
    Cam asta-i povestea cu lașitatea. Chiar nu vad de ce si-ar inventa careva o biografie eroică, atunci cînd eroismul era sinucigaș. Adică, n-o mai fi trăind nimeni care să știe că nici vorbă de eroism? Ori la ce folos impostura, nu macină pe dedesubt?
    Pesemne că nu, si-atunci ce mai kikirez gîlceavă cînd omul devine tot mai mult el însuși?

    Apreciat de 1 persoană

    • Alex One zice:
      17 martie 2021 la 9:36

      D-le George Tudor, apropo de lasitate. Am trait si eu sedinta , inceputa fara reprezentantul de la centru al partidului, in care s-a pus in discutie sa cedam din cota de ulei si zahar cate un chil din fiecare daca-mi amintesc bine,de carne nu s-a pomenit, in semn de solidaritate cu poporul polonez. Sigur ca nu ne convenea dar am tacut toti. Culmea ,s-a ridicat un coleg, securistul nostru notoriu, care a spus raspicat ca el nu este de acord sa cedeze nimic ca are trei copii plus parinti la tara care nu primea nicio cota din nimic explicand ca nu este normal sa sustinem un popor in greva. A, daca ar fi fost vorba de o catastrofa naturala era altceva, dar pentru cei care n-au chef de munca, nu. S-a intrebat „colectivul de oameni ai muncii” daca mai vrea cineva sa vorbeasca ,crezand ca este o provocare, s-a auzit asa doar un murmur de validare a celor spuse de „securist”. In sfarsit, a aparut si activistul de la centru a intrebat, gata toata lumea a semnat tabelul ? Pai stai asa tovule ca lumea nu prea vrea a spus seful institutiei, ca o fi,c-o patii. A balmajit ceva ala de la centru, a plecat si cu asta basta,nu s-a mai vorbit de cote si nimeni nu a patit nimic.Apropo de cat de curajosi am fost si suntem !

      Apreciat de 1 persoană

  7. Ana Muresanu zice:
    15 martie 2021 la 23:51

    Exact, adevarul deontologic adus la vedere. Perfect, parcă ar fi scris de un neamț.

    Apreciat de 2 persoane

  8. Pingback: Dorin Tudoran – Kilometrul zero – România

  10. Scepticus Scepticus zice:
    16 martie 2021 la 6:22

    Citind acum câteva decenii America ogarului cenușiu habar n-aveam atunci ca autorul cartii era însoțit in călătoria miraculoasa (ca un miracol era atunci sa poti pleca cu o bursa in USA si sa poti sa-ti iei si soția) de cineva care mai târziu se va considera opozant.
    Asa cu a explicat si autorul acesta nu este un pamflet, este o încercare onesta, riguroasa si benefica de a restabili adevărul istoric. Si nu era nimeni mai îndreptățit s-o faca decât domnul Tudoran.

    Apreciat de 2 persoane

  11. Pingback: Dorin Tudoran pune punct final in conflictul(polemica) dintre cativa scriitori | Ioanavram's Blog

  12. Radu zice:
    16 martie 2021 la 14:01

    Ei, da; dar ce părere aveți despre celălalt mare anticomunist (doar după 1990) Gabriel Liiceanu? Câtă nedreptate, totuși, i-a făcut regimul și cât de neprietenos s-a purtat cu el Securitatea, deși era un intelectual atât de prețios! Cum de se plimba el fără șofer între Berlin, Paris și Păltiniș? (pentru cei mai tineri, Paltiniș era o stațiune de brazi unde își petrecea batrânețile unul dintre cei mai celebri filozofi ai vremii, C. Noica, publicat asiduu de regim și prizat cu ardoare de ideologii oficiali ai ceaușismului). Și cum de nu a fost el lăsat să rămână definitiv la Paris în ciuda insistențelor dușmanilor regimului, Monica Lovinescu și Virgil Iernuca, cu care se întâlnea nestingherit și la care dormea fără griji? Pentru un tragician atât de îngrijorat trebuie să fi fost sfâșietor…

    Apreciat de 2 persoane

  13. Virgil Cosma zice:
    16 martie 2021 la 14:27

    Textul dlui Tudoran este o binemeritată punere la punct. Numai că sugestia din final îmi pare de un cuceritor bun simț și atât: nu se va întâmpla. Odată cu dispariția generației voastre (a noastre, mă strecor și eu la galerie, la „cucurigu”) corecțiile de acest fel se vor topi iar mistificările vor rânji triumfătoare de prin toate manualele oficiale

    Apreciat de 2 persoane

  14. Alex One zice:
    17 martie 2021 la 18:56

    D-l Antonesei ,am cititit interviul dv. din Catavencii pe care l-am cumparat dimineata cu Historia. Am pus ziarul de o parte,ce-i mai bun se lasa la urma, si l-am hapait chiar acum cu o bere. O intrebare ,ca si iubitor de animalute ce sunt,ce faceti cu Marco cand plecati in Creta ? Nu de alta dar eu am lasat mai de mult cainele in grija copiilor (mari) si cand am venit din vacanta de pe litoral m-a certat aspru latrandu-ma vreo juma de ora,l-am potolit mituindu-l cu ceva ficatel de pui si,total neasanatos, cu o juma’ de amandina. Mi-a spus veterinarul ca animalele de companie intra in panica cand nu-si vad stapanul crezand ca au fost abandonate. Mi-a fost rusine. O seara buna.

    Apreciat de 1 persoană

    • Liviu Antonesei zice:
      17 martie 2021 la 19:14

      Între timp, ampus interviul pe blog! E o diferenta intre ciini sipisivi, ciinii sint atasati mai ales de stapin, pisicile sint teritoriale. Ramine în grija cuiva, care de fapt il viziteaza zilinic, ii face curst di ii pune mincarea. Inainte de Marco, am avur insa trei canisi succesivi si stiu ce e suprarea unui ciine. Unul din canisi a facut pipi pe valiza cu care am revenit din calatorie si a latrat-o amarmc, altulmi-a sfisita sublura unui pardeiu Steilmann la revenirea din ata calatorie…

      Apreciază

  15. Pingback: CEARTA INTELECTUALILOR (4). Poziția disidentului Dorin Tudoran - Clujul Cultural

  16. Pingback: CEARTA INTELECTUALILOR. Poziția disidentului Dorin Tudoran - Clujul Cultural

Comentariile sunt închise.