Cercul Poeților Apăruți (1) – Kocsis Francisko: Lectură


Știm cu toții cum e de sărbători, între sărbători, mereu apare cîte ceva de făcut! Așa că încep sesiunea Cercului mai devreme. Și o încep cu un nou și foarte frumos poem al scriitorului și traducătorului Kocsis Francisko… Lectură plăcută. Acum, voi posta și o fotografie cît de poate de contemporană.

Lectură





Încet-încet, am întors pagina, am crezut

că romanul s-a terminat şi ceea ce se mai auzea

nu erau decât ecourile care mai vibrau o vreme

înainte de a se resorbi definitiv în materia

cu memorie universală –





aşezaţi în ţipăt ceea ce e prea greu de cărat

în raniţa de moştenitor,

am citit pe pagina albă ca o blană de miel

înainte de jupuire, deşi pe toată întinderea ei

nu se afla decât un punct ce a impregnat hârtia

şi răzbătea până dincolo ca o gaură de vierme

între lumi,

şi-a împrăştiat pentru o clipă perlele negre

pe întinderea imaculată

de parcă s-ar fi derulat sulul unui mesaj

ori de parcă privirea ar fi pătruns în vrie

în materia întunecată;





apoi totul a revenit la starea dinainte,

deşi simţeam nelămurit că s-a deschis un tunel





prin care cel ce-a fost

îl poate vedea pe cel ce încă nu e,

de parcă însuşi Nichita ar asculta de dincolo

câinii din ue.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (1) – Kocsis Francisko: Lectură

  1. ionfercu zice:

    De pus la rană, la răni, la vânătăile sufletului….

    Apreciat de 1 persoană

  2. seahorse zice:

    …despre cum să întrevedem nenăscutul – în aburii poate, abea-născutului poem… era să spun Miel! Vă mulțumesc pentru delectarea estetică.

    Apreciat de 1 persoană

  3. ontelusdangabriel zice:

    ***

    Apreciază

Comentariile sunt închise.