Un film foarte interesant realizat de Agerpres Video, în care un irlandez stabilit aici își povestește „România sa”. În 2012, PH a plecat pe jos de la Săpînța pînă la Muzeul Tăranului Român, după care a scris o carte, o „însemnarea a călătoriei mele”, în care își povestește călătoria. Cartea se chema Drumul crucilor. Filmul este realizat de echipa AV care l-a însoțit. Eu spun să sacrificați o oră și 45 de minute pentru a vedea o Românie pe care noi nu mai reușim s-o vedem din pricina ceții care ne acoperă ochii… PH are și o pagină de Facebook care poate fi consultată la adresa Peter Hurley – irlandezul din România
@ntonesei's blog 
Eu „m-am omorat” aici pe subiect : https://vasilegogea.wordpress.com/2017/01/21/peter-hurley-un-irlandez-care-s-a-regasit-pe-sine-in-romania-magica/
Las „sa se mai omoare” si altii, sa ramaie la toti….
LA CONSTANTA, SAMBATA 28 IANUARIE, PROPUN „INVIEREA”….
PS Trimit imediat INVITATIA….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
INVITAȚIE
Vă invităm la intâlnirea publică cu tema “ROMÂNIA, STAREA NOASTRĂ DE VEGHE – punct de observație DOBROGEA ”, ce-și propune sa transmită la nivel internațional un mesaj de empatie pentru ințelegerea necesității determinanților proprii de dezvoltare ai societăților umane.
Noi, românii, respectându-ne destinul implacabil eminescian de a fi ospitalieri, chiar in crizele subsecvente parcursului postdecembrist care au creat o realitate de o complexitate din ce in ce mai stranie, cu riscul de a fi considerați “fraieri”, parafrazându-l pe Dorin Tudoran, am respectat toate tendințele derivate din marile comandamente ale civilizațiilor care au mișcat lumea. Am devenit membri NATO, membrii UE, dar odată săvarșită “plata cotizației”, ne-am trezit cu societatea blocată in “povești” care de care mai contradictorii, ce au făcut pâna si perioada antedecembrista mai puțin regretabilă, cea pe care am anulat-o tragic crezând că vom deveni liberi.
Sâmbătă 28 ianuarie 2017, la orele 10.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, vom dedica patru ore evenimentului menționat. Sperăm ca anual să putem organiza acest eveniment, in fiecare prima sâmbătă de după aniversarea Zilei Unirii de la 24 ianuarie 1859, in aceleași coordonate, prin întâlniri publice deschise, la care să fie invitată intreaga comunitate constănțeană si nu numai.
Aceste dezbateri vor putea fundamenta indreptățirea necesară structurării si dimensionării politicilor locale si regionale, inclusiv in ceea ce privește componenta accesării fondurilor structurale. Astfel, Constanța, locul exilului lui Ovidius, cel alungat de civilizație, ar putea deschide calea. Întrunirile, divanuri ad-hoc redivivus, pot deveni evenimente generice in “a-casa istoriei noastre”, care se pot propaga multidirecțional în societate si astfel „lumea cea mare” va ințelege până la urmă că trebuie sa fie mai puțin certă fata de incertitudinile pe care de multe ori “adulții democrației” le prezinta “copiilor ei” ca certitudini.
Trei determinanți vor fi definitorii : 1. Comunitatea 2. Sistemul administrativ 3. “O singura Românie”.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc, Liviu, pentru cadoul acesta! L-am văzut pe repede înainte, pe sărite, o să-l reiau pe îndelete, mai ales că are un pasaj pe muzică de cimpoi (chit că-i irlandez) și eu chiar am dat ieri, cum am scris aseară, peste un scoțian cîntînd la cimpoi în „amfiteatrul” lacului înghețat Beliș-Fîntînele. Tocmai ce mă gîndeam să pun aici un mesaj de 24 ianuarie cînd am prins postarea aceasta. Deci, mai cu întîrziere, o îmbrățișare din Transilvania pentru moldoveni și munteni, La mulți ani!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu plăcere! M-am gîndit că e cel mai bun semn pentru ziua de azi… Îmbrățișări, de asemenea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A, și să mai știi că tocmai închin un pahar de elixir din „Țara vinului”, de nu departe de Focșanii Unirii (dacă mai ții minte că una din fiicele mele s-a măritat „regățeancă”). Iar Săpînța e unul din locurile magice într-ale în-bărbătării militare (fratele Vasile Gogea știe de ce) și ale studenției, unde l-am cunoscut și pe Stan Ioan Pătraș, întemeietorul „Cimitirului vesel”. Așadar, avem de ce și avem și cu ce! Avem îndestulătoare lucruri care ne leagă. După luni de înțeleaptă tăcere ardelenească, mă tem c-am devenit oleacă „guraliv” cu postările din ultima vreme. Scriu totuși, să ia lumea aminte și să se întărească cu ce ne unește. Și, pentru că e bine ca fiecare să creadă în ceva, cred că o să-mi mai torn un pahar. Sănătate!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulţumesc frumos, o să ridic şi eu pahar de vin rosu sec, dar aproape negru, de aici din preajma Iaşului… Să fim sănătoşi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acum inteleg si mai bine de ce dom’Vasile era ironic pe vremurile de glorie ale « Cimitirului vesel » iar acum, in vremurile de glorie ale « Veseliei inmormantale », din cale-afara de serios…Mihai Ralea trebuia sa se faca mai explicit cu Teoria Sanctiunii Premiale….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi eu ridic un pahar, de aici, de la Bucureşti!
Multă sănătate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sănătate și noroc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar ieri l-am vizionat! Si azi, cu placere, descoperind si alte amanunte, cu incintare si mindrie pentru asa frumuseti simple si curate, ca si iile din bumbacel sub care bat si inimile irlandeze vrajite de atitea uimitoare frumuseti RO! Inspirata postare pentru o zi de Patriotice Imbratisari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi, ne mai gîndim și noi cînd postăm…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am auzit de el anul trecut.
Petru Hurlea intreprinde un act de restituire a demnitatii nationale prin re-bazarea pe valorile ei traditionale.
Pastrand proportiile – si eu ma straduiam sa le redau increderea in ei insisi si tot raportat la aceleasi valori. Au fost mai loviti ca noi. Macar noi, orice stapan am avut, tot mai putem vorbi limba noastra materna. La ei – doar putini dintre ei. Tot asa, am invatat si eu, cat am putut, limba lor. Ieri trebuia sa’ncep Avansati 1 si’nca mi’astept restituirea taxei de curs. Am avut o re-adaptare usoara si scurta, ca si cand n’as fi fost plecat. Nici macar n’am simtit’o.
Ca unul ori altul ne simtim acasa si la bashtina celuilalt – nu e intamplator. Substratul comun celtic, cu extindere pana dupa Cucuteni 5000, a lasat urme pe care el le re-descopera aici, ca si mine acolo, la el. Avem doar limbi materne difrite. Asa a fost sa fie.
A rezonat imediat cu Sighet si a cantat ceva traditional despre un pastor al lor, „dizident”, din nord.
Coșbuc a stiut si el ce’a stiut, atunci cand a publicat „Lordul John” acum 120 ani (poimaine).
Vizionarea documentarului si’a atins si la mne scopul intentionat de realizator Abia sa m’am putut bucura si eu in ziua anversara celei n care sudul cacialmist a pacalit Iashul la 1859.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi, cred că v-am nimerit cam pe toţi cu această postare în aceastaă zi! Să fie primit!
ApreciazăApreciază
Fiind din Bacau, colegii de facultate din Brasov imi spuneau „moldovean din Cluj”…Sunt un deziderian adevarat si m-am nascut la o aruncatura de bat de ID Sarbu, deci n-aveam/n-am accent…., ceea ce nu se poate spune despre cei din „dulcele Iesi”….La Liviu m-am convins. La cate vorbe stie…., unele si cretane, ar putea sa le zica oricum, ba chiar sa le si ajusteze cu creta, da’ nu, ni’ca, tot te prinzi….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ce postare, dl Liviu Antonesei..chiar de sărbătoare! Mulțumim frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere!
ApreciazăApreciază
Multumesc!Ai reusit sa ma scoti din „groapa de potential”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere! Foarte bine!
ApreciazăApreciază
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/22275/Sufletul_satului
Multumiri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere…
ApreciazăApreciază
Astăzi, dimineaţă, ca din senin, mi-au ieşit în cale câteva fişe din Lucian Blaga, 1972, „Isvoade”, Ed Minerva.
Am inceput ziua cu nostalgia acelor ani, ai fişelor după orice lectură şi o termin cu acest „apogeu exuberant” – expresia tot de la Lucian Blaga este .
Spre a-ti mulţumi, transcriu o frază : „vedem satul aşezat înadins în jurul bisericii şi al cimitirului, adică în jurul lui Dumnezeu şi al morţilor” !
Nu al morţii!
Eroul filmului a rostit mereu aceste idei. Într-atât de mult că însuşi Lucian Blaga s-ar emoţiona!
Doar Petru, cum îşi spune singur Peter, putea înălţa Crucea pe locul de noi ades uitat, doar el putea fi aşa de „plecat de acasă”, de „nebun”, de mare scormonitor la rădăcinile neamului ce e gata să uite de sine!
Pe de altă parte, e a doua oară în acest an, când îmi lungeşti noaptea făcând-o aşa de mult folositoare.
Mulţumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că de cele două bucurii produse!
ApreciazăApreciază