22 Octombrie – lansarea albumului „Aproape” al trupei Luna Amară


…la București, la Muzeul Țăranului Român. Pe lîngă comunicat, postez și vidoclipul piesei Doar noi doi, lansat în avanpremieră. Mulțumesc lui Radu Lupașcu pentru informație. Am ascultat trupa aceasta mult, începînd de prin 2003, cînd, ca și mine, au sprijinit URR, tentativa tinerilor manageri de a schimba ceva în politica din România. Prima dată, am ascultat un demo, apoi primul album oficial, apoi cam tot. În primăvara lui 2004, i-am ascultat live într-un club din Cluj, împreună cu tinerii de la URR și Victor Rebengiuc – a fost electrizant. Mihnea Blidariu are și un foarte frumos volum de povestiri, editat de Casa de Pariuri Literare.

la-small-013

 

În așteptarea noului album Luna amară, „Aproape”, formația clujeană a lansat videoclipul „Doar noi doi”! Realizat de către Dorin Marcu (Resize Media), clipul este o explorare a unei stări și ascunde o serie de detalii interesante sub aparența unei simplități în execuție.”Este al doilea videoclip la care lucrez cu Luna amară și, contradictoriu cu Pietre în Alb, am lucrat de trei ori mai puțin ca timp dar a fost de cinci ori mai solicitant din cauza conceptului de one-take. Cred că cea mai bună frază pentru a caracteriza conceptul clipului este o vorbă foarte dragă mie, It ain’t simple being cool, but it’s cool being simple.” – Dorin Marcu, regizor

Piesa a fost înregistrată la Luna Recording Studios, inginer de sunet Oliver Vegh, mix și master de Dan Georgescu. Mai apare de asemenea cvartetul Les Nuages (Andrada Codorean – vioara I, Roxana Tuță – vioara II, Bianca Comșa – violă, Adela Moldovan – violoncel), partitura pentru coarde fiind scrisă de Dorin Ghiuță.

doar-noi-doi-cover

Albumul „Aproape” urmează a fi lansat pe 22 octombrie prin Universal Music România. Concertul de lansare de la București va avea loc pe 22 octombrie la Clubul Țăranului, trupa urmând a pleca ulterior într-un turneu național cu mai multe date. Urmăriți pagina de Facebook Luna amară și site-ul oficial pentru mai multe informații despre turneul „Aproape”! „Terasa interioara (încălzită) a Clubului Țăranului din București va găzdui o lansare altfel, atât din punct de vedere al scenografiei, cât și al muzicii. Luna amară continuă să fie aproape de cei care ne urmăresc și vrem să le oferim, prin acest nou material de 7 piese, o nouă călătorie – prin lume, prin gânduri, prin sine.” – Mihnea Blidariu

Luna amară: Nick Făgădar – chitară, voce Mihnea Blidariu – chitară, voce Șerban Onțanu-Crăciun – chitară Sorin Moraru – bass Răzvan Ristea – tobe

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.