Rîdem cu Bulă!


De bunăc seamă, și cu Bubulina, Ștrulă, toată echipa. Un grupaj de peste ocean, de la Virgil Canadezul, și o glumă grafică de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!

ȘTRULĂ:– Bulă, să zicem că ai 5.000 de euro…
BULĂ: – Așa, sună bine…
– Și te sună nevastă-ta și-ți cere 3.000 de euro.
– Așa…
– Apoi te sună amanta și-ți cere 2.000 de euro. Cu ce rămâi?
– Cu 5.000 de euro și două femei supărate.


*****

Un prieten:- De ce i-ați cumpărat soției dv. un cal?
Bulă:- I-a recomandat medicul. A spus că dacă face echitație slăbește.
Prietenul:- Și, care sunt rezultatele?
Bulă: – Până acum a slăbit doar calul.


*****

BULĂ: Mă întâlnesc azi în oraş cu „fosta” şi o întreb:
– Ei, cum e noul tip?
– E de două ori cât tine! mârâi ea, ironic. Dar noua ta femeie?
– Din fericire, ea e doar jumătate cât tine.

*****

Bubulina ajunge acasă toată un zâmbet:

-Bulă, am o veste extraordinară!
– Ia spune, draga mea!
– Bulă, am luat examenul auto! Am luat permisul de conducere!
– Aha…
– De azi, dacă te îmbeți când ieșim în oraș, pot să conduc eu!
– Draga mea Bubulina, în acest caz, te anunț că mă las de băut.

*****

Bulă intră într-o cafenea și întreabă:
– Doamnă, încap 6 cafele în acest termos?
– Da, domnule Bulă. Cum le vreți?!
– Puneți-mi, vă rog, două cu zahăr, două cu lapte și două fără”…


*****

Bulă şi Ştrulă se întâlnesc pe plajă. Ştrulă este înconjurat de o grămadă de femei dotate.
Bulă îl ia frumușel într-o parte și-l întreabă:
– Ce-ai făcut, mă?! Te-ai îmbogățit? Ce-i cu bunăciunile alea pe tine?
– Nu, mă… Știi ce am făcut? M-am dus, mi-am cumpărat un măr și l-am băgat în slip. Toate mor acum după mine!
Ziua următoare:
– Nu funcționează, mă… femeile se îndepărtează de mine în loc să mă acosteze!
– Cretinule, mărul îl pui în față, nu în spate!


*****

Bulă și Ștrulă sunt la barul din cartier și dau pe gât bere după bere. La un moment dat, Ștrulă întreabă:
– Bulă, care este pluralul la „o bere”?
– Două lăzi!

*****

După o petrecere, directorul își cheamă secretara:
– Maricico, mi-e rău. Sunt mahmur, ai vreun leac?
– Șefu’, nu mă prea pricep eu. Dar întrebați-l pe portar, că el e mai experimentat într-ale băutului.
Îl cheamă directorul pe portar și în spune:
– Bulă, am fost aseară la o petrecere și sunt foarte mahmur. Ai vreun leac?
– Da, șefu’! E simplu: Ce-ați băut?
– Vodcă, Bulă. Multă vodcă…
– Duceți-vă la magazinul de jos, luați 500 ml de vodcă și beți. Vorba aia: cui pe cui scoate!
– Păi și mâine nu o să mă simt rău?
– Ba da, dar faceți același lucru și mâine.
– Bulă, păi și până când fac tot așa?
– Până ajungeți portar ca mine, că și eu am fost director ca dumneavoastră!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Rîdem cu Bulă!

  1. Emil zice:

    Ultimul banc imi aminteste doua conversatii. Prima, cu cineva care spunea ca noi vorbim cu un ministru si cu un portar, oricand vrem, in realitate nu exista vreo diferenta. A doua am uitat-o un moment cam lung, lapsus deh, apoi am realizat ca au existat directori care se temeau de viitori portari (Nicu Constantin cel de la arhive contra lui Mihailescu Braila, cel cu probleme de serviciu), acum inteleg eu de ce aveau dreptate. Unul va candida la presedintie, direct, nu prin fostul mic Titulescu, al doilea se va bucura de privelistea Dunarii cand podul-minune se va prabusi ca opera stapanilor lui de mai multe vieti (nu doar de braileni), care mie imi apar ca generatii deloc spontanee ale haiducilor cu probleme la cea mansarda (deloc teatrala, ori frantuzeasca in limbi).
    Bancul vietii (mereu actuale) nu moare, doar se transforma, ca Jana lui Jenica (Gore din Chitila s-a mutat la aparare, din Fierbinti tare, cica si un guvernator se uita la ei, mare minuneseculara)

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.