Cercul Poeților Apăruți (1) – Adela Rachi: „era liniște și era bine”


De data aceasta nu încep postările anticipat din pricina programului aglomerat de mîine, acesta nu va fi excesiv de aglomerat, ci pentru că mă grăbesc să dau o veste bună” A plecat la tipar volumul Adelei Era liniște și era bine, din care am desprins poemul ce dă și titlul volumului. Apariția acestuia e o chestiune de zile. Am scris cîteva rîndurri pentru coperta a patra și mă bucur că sînt la locul lor acolo… Ilustrez cu coperta cărții.

era linişte şi era bine

inima mea face nişte zgomote de pagini rupte

de aripi zdrobite

îngerii tăi sunt departe

cu feţele-ntoarse. la ce se mai uită?

ochii ne sunt tulburi





nu ştiu dacă îţi mai plac oamenii

ţi-ai ascuns de noi aceste micuţe plăceri

preferi cuvintele întortocheate

un singur anotimp. anonimii.





eu n-am avut ce să-ţi aduc

pe mine mă sperie rău

furtunul cu apă scăpat liber prin curte

tălpile mele au iubit praful din drum

pe unde treceau odată

caii şi căruţele împodobite cu flori

încă se-aude recviemul

dacă îţi pui urechea la pământ

îl auzi şi Tu

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (1) – Adela Rachi: „era liniște și era bine”

  1. vesbac zice:

    Foarte fain poemul! Dacă întregul volum este la vibrația asta…!? Felicitări și „nașului”!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Superb! Abia aștept să iasă volumul și să-l citesc. Felicitări, Adela!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Fercu zice:

    Da, e poezie.💐

    Apreciat de 2 persoane

  4. Adela Rachi zice:

    Nu se poate multumi omeneste pentru incurajari si sprijin, Maitre; va avea cineva grija, de mai sus de sus, am aceasta certitudine. Da, volumul asta ar fi ramas intr-un folder pentru multa vreme, pana imi treceau mie gargaunii din cap, daca mi-ar fi trecut 🙂

    ce fain, ce extraordinar poate fi cand te „adopta” un scriitor pe care dintotdeauna l-ai admirat! Multumesc pentru tot!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Adela Efrim zice:

    Adela este o poetă de o sensibilitate și profunzime aparte, mă bucur că i-ați fost alături pentru a scoate acest nou volum, uneori este atâta nevoie de acea susținere morală necesară în anumite momente când îți vine să renunți, felicitări amândorura!

    Apreciat de 2 persoane

  6. Suditu Costel zice:

    Felicitări!

    Apreciat de 2 persoane

  7. Julien Caragea zice:

    Un patetism (dat de „neobișnuita forță perceptivă a autoarei”, L.A.) sugerat, presupus, insinuat în expresie; punctând și învigorând atitudinile hieratice. Imagini absolut memorabile („pe mine mă sperie rău/ furtunul cu apă scăpat liber prin curte”; „recviemul/ dacă îți pui urechea la pământ/ îl auzi și Tu”), nu „înghesuite”, ci bine puse în evidență și convergând spre dramaticul efect de final. Un poem foarte bun; am convingerea că și celelalte sunt la fel. Felicitări autoarei! Succes cărții!

    Apreciat de 2 persoane

  8. alpinus zice:

    Da, chiar era timpul ca nefericiții de gărgăunii să-și ia tălpășița. Congratulations!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.