Jurnal de pîrît (24). Iaru. Florin Iaru

Nu mă miră deloc gestul de simpatie și solidaritate al lui Florin. Ne leagă o prietenie atît de veche încît, dacă am pune laolaltă memoriile noastre puternice, tot nu cred că i-am putea stabili începutul. Oricum, fotografia pe care o atașez este realizată în 1980 cînd, cu prilejul unui eveniment din cadrul „festivalului artei și creației studențești”, s-a adunat la mine acasă, o parte a generației mele, cu întăriri din cea precedentă. Vodcă, vin sec, bere și multe hohote de rîs. Dar întîlnirile noastre au fost destul de dese înainte de 1990 și chiar dacă mai puține probabil, n-au lipsit nici cele de după. Cînd ajungeam la București, o vizită la subsolul Cărții Românești, librăria, era obligatorie. De altfel, în iunie 1983, la vreo lună după debutul marii anchete începute în 18 mai și practic neîncheiate pînă în 22 decembrie 1989, Florin și Tudor Jebeleanu au făcut primul shooting cu mine, de care am avut parte în viața. Am fost mișcat, era perioada în care prietenii mai vechi de-ai mei traversau strada ca să nu fie nevoiți să mă întîlnească, dar asta avea să fie și mai spectaculos în toamna anului 1989. Oricum dacă pe 21 decembrei mai eram nebun, inconștient, dușman al poporului, de pe 22 am devenit, o bucată de vreme desigur, curajos și lucid, ba chiar „eroul nostru”. Ultima formulă a folosit-o și o persoană care, după cum aveam să constat în dosarele de urmărire, mă turnase le greu! Și nu că mă turnase, a făcut-o la modul cel masi abject, inventînd spuse și fapte de-alemele. Cum terminase psiholgia cu un an înaintea mea, le dpăsea securoilor și sfarturi profesionale – să aibă grijă cum mă ia, că sînt reactiv, pot avea ieșiri necontrolate, chiar violente. Ceea ce era exact, doar că, după studii de psihologie, cîțiva ani de yoga și buddhist aspirsnt, acestea erau cît se poate de bine controlate, premeditate, făceau parte din strategia mea de apărare. De unde se vede că ersm un psiholog ceva mai bun decît el. Oricum, le-am povestit prietenilor mei tot, cum am povestit tuturor celor interesați. Secu spusese să nu vorbim cu nimeni despre anchetă, dar eu mi-am dat seama din instinct că trebuie să se știe, era secretul lor mizerabil, nu secretul meu! Dar mai înainte de asta, la începutul verii lui 1982, am sărbătorit împreună cu Florin, Madi, Traian T. Coșovei, Ion Stratan, Bogdan Ghiu, poate și alții, pe banii regretatului văr George, succesul meu la concursul de debut în poezie de la Albatros, Am sărbătorit o după-amiază și o seară, pentru că a doua zi dimineață, nu mai eram cîștigător. Devenise un ins, despre care nu auzisem pînă atunci, nu aveam să aud nici după aceea, dar care urma să însoțească, ca translator, trupele românești trimise de Ceaușescu în Mozambic și Angola, ca să-i antreneze pe „luptătorii revoluționari” de acolo. În liftul cu care mă ducea la Sîntimbreanu ca să-mi explice răsturnarea de scor, regretata poetă Gabriela Negreanu plîngea. La Sîntimbreanu, normal, m-am pus pe urlat din toți rărunchii, iar giganticul tot ridica ochii spre tavan ca să înțeleg că ordinul venise de sus. Că era de sus sau din lateral, puțin mă interesa pe mine, mai important este că debutul meu în poezie s-a amînat cu vreo șapte ani, iar cînd s-a produs, din volumul meu rămăsese cam o treime din manuscris. Cît a scos cenzura și cît delicatul poet Florin Mugur, redactorul de carte, nu voi ști niciodată. Dar îmi asum vina de a fi acceptat să debutez cu un volum mutilat. Așteptasem prea mulți ani și nu mai reușeam să scriu poezie, că blocarea debutului mă blocase și pe mine. Oricum, a doua zi după victoria dispărută, am băut cu băieții – și fetele – și înfrîngerea. Dincolo de orice, generația mea, poate din pricina împrejurărilor, a fost una foarte solidară. La bine și la rău. Nu contează că pe Florin, sau pe alții, îl/ îi văd rar, știu că sînt acolo și că mă pot baza pe ei. Pe Iaru. Florin Iaru. Dacă tot spunea că adoptă uneori tactici de Sherlock Holmes, iată l-am făcut un detectiv mai modern. Mulțumesc, Florin…

https://www.catavencii.ro/desenul-din-covorul-juridic/