11 Poeme de Adela Rachi

Cu Adela Rachi am fost prieten pe Facebook, știam cumva că scrie poezii, dar nu citisem nimic. Ar fi trebuit de vreme ce pe vremea aceea debutase în revista Acolade și publicase două volume – Deșertul albastru, 2015 și luminile altor orașe, 2016, ambele la editura Pleiade din Satu Mare. Trebuie să recunosc că Radu Ulmeanu, directorul revistei sătmărene a avut o mînă foarte bună. A descoperit o poetă născută la Arad, care la absolvirea facultății a lucrat ca jurist în administrația locală timișoreană, pentru a emigra în vara anului 2002 peste Ocean și a se stabili în preajma orașului Chicago. Totul mă îndeamnă să cred că a descoperit poezia acolo – și a descoperit-o bine! La plecare mea de pe FB ne-am pierdut din vedere, dar acum nu multă vreme, alt prieten din rețeaua cu pricina, Miclos Adrian, mi-a trimis un grupaj de poezii, care mi-au plăcut foarte mult, i-am spus lui asta și, probabil el i-a spus poetei. Poate din pricina asta, poate de la vreun comentariu de pe blogul meu, am început să corespondăm prin mail. Cu mari reticențe, mi-a trimis cel de-al treilea volum al ei, aflat în faza de finalizare. Mi-a plăcut foarte mult volumul, are evident în song propriu și un univers liric asemenea. Poate vin din talentul nativ, poate e și rezultatul experienței americane… Am rugat-o să aleagă ea șapte poeme și să mi le trimită, pentru a anunța noul volum care, cel puțin deocamdată, poartă titlul Omul cu 3 inimi. Sigur, iar reticențe, dar mi-a trimis totuși zece poeme, de fapt unsprezece, unul fiind înaintea numărătorii. Voisem să fac un test, să văd care anume șapte poeme vor fi alese de ea. Dar nu-ți mai arde de teste atunci cînd întîlnești o poezie care îți place! Enjoy!

 

 

„Experience is voluntary” (Michael Palmer)

 

 

 

un bănuț pentru gândul tău

cu el să-ți cumperi o sanie adevărată

pentru o iarnă lungă și grea

caii de la sanie acoperiți cu pături călduroase vor necheza așteptând

vor scoate aburi pe nas fără nicio putere magică

povestea asta umblă cu o altă poveste după ea

nu știu încotro s-o apuce

în zdrențe cerșind pe la mese în timp ce orașul

își serbează ziua poveștilor

la fiecare zece minute se rostogolește de trei ori peste cap

 

 

1.

 

de foarte mulți ani omul cu patru inimi nu poate să adoarmă

își studiază pielea cu o lupă mică vișinie primită într-una dintre vizitele sale la muzeul științei și industriei

ca să nu se mai gândească la ce se va întâmpla în dimineața de după moartea sa

își împarte cunoscuții în diferite categorii

oamenii copleșiți de numărul planetelor

oamenii care par mereu hotărâți să rezolve totul până la sfârșitul zilei

oamenii care spun fuck tot la al doilea cuvânt

și cei care îți arată fără să-i întrebi cât e ceasul

fiindcă a venit cu un micuț diamant deasupra orei 12

după prea multe nopți de nesomn

și-a cumpărat o pensulă vopsele acrilice

și abțibilde cu nori

de la winsor & newton

acum stă

și se miră cât de frumos plouă în camera lui

 

 

 

2.

              my life makes no sense spuse deodată femeia din fața lui
e ca și cum ai citi o poveste cu multe pagini rupte încerci
să ghicești apar personaje cu adrese necunoscute
fără nicio legătură între ele
devii agitat îl cauți pe dumnezeu îți cauți părinții
nici pe ei nu-i găsești
femeia nu purta niciun zâmbet & niciun fel de bijuterii
tu pari unul dintre tinerii aceia norocoși
born with the silver spoon in their mouth
continua să-i vorbească omului cu patru inimi
i-am privit pentru o secundă prefăcându-mă
că-mi șterg ochelarii însă ea m-a văzut
a pocnit scurt din două degete
masa lor s-a făcut pe loc de mărimea unei cutii de chibrituri
nu-i mai vedeam

nu mai puteam auzi ce-și spuneau
mă voi duce să-i cer să mă facă una cu oamenii mici

 

 

 

 

se face noapte aici te ridici și pleci

murmuri ceva atât de șters

de parcă ziua asta a respirat printr-un singur plămân

și acela bolnav

de parcă cineva a tors lumina

în fâșii subțiri subțiri

de fum

îți simți sufletul ca o nuia

două picături cad dintr-un ochi în același loc

fără să se pornească dezastrul

din urmă se aude un tropăit

sunt numai norii negri care se joacă

cap pajură

cap pajură

ce-ți pasă mergi mai departe fără biografie

o poveste de-o singură pagină

un fundal invizibil dintr-un desen

îți ridici umerii și-ți spui america a dispărut

nici canada nu mai există

o tristețe îți lucrează în sânge ca o morișcă

să nu mai contezi pe tine

lucrurile bine proporționate sunt foarte utile

se distrug destul de ușor

 

un greiere a intrat într-o casă

și toată noaptea a cântat acolo

 

 

 

 

 

4.

 

dacă privești atent bulevardele și autostrăzile în mișcare

nu mai înțelegi de unde a început totul

faci un semn în locul în care ai stat și-ai privit

te îndepărtezi

aerul lovește cu putere într-un piept sănătos

lăsându-i urme adânci

un câmp brăzdat de-a latul

un singur anotimp

nu-ți fie teamă

va rămâne locul acela

în care ai stat și-ai privit

 

în casa în care a copilărit n-a avut niciodată un ceas de perete

ferestrele dădeau direct înspre stadionul new york giants

apoi omul cu patru inimi ne-a mai povestit

câte ceva despre munca lui de detectiv FBI
nu e ca în filme (ne-a spus el dezamăgit)
și-n tot timpul ăsta nu s-a uitat

nici măcar o singură dată la mâini
eu m-am uitat și pot spune că mâinile lui arătau altfel decât ale noastre
cu toții stăteam la aceeași masă
înghițeam în același ritm

nici afară vremea nu dădea mari semne

 

 

 

 

la miezul nopții am mâncat o felie de doboș

mâinile mi s-au făcut albastre

venele camuflate răspundeau numai la gesturi

sincronizate închideam pumnii

îi deschideam în semn de fidelitate față

de filmul acela color din copilărie în care eroul zbura

totul o să fie bine îmi spuneam

din ziarul de pe noptieră ies două

peisaje de primăvară & doi hoți

cărându-și în spate copacii cu scorbura neagră

it happened again

zice omul cu patru inimi

am să mă las de furat

mâinile mele sunt făcute pentru cioplit lumânări

am să las copacul ăsta aici

în mijlocul intersecției și-am să fug

totul o să fie bine

își spunea

mi se pregătește ceva

și cineva deja știe

 

 

 

6.

 

râsul prietenului lui mă scotea din sărite

capul îi arăta ca un ceainic
mi-a trecut brusc pofta de spaghetele din farfurie
de salata verde

de cele două mandarine roșiatice
detaliile sunt mai enervante

decât o masă de prânz delicioasă
servită cu tacâmuri din plastic
în fața ta stă celălalt

un om trist

o mărturisește chiar el
la ce-ar ajuta să-i mai pui întrebări
he simply cannot let go of his past
intră într-o încăpere ticsită cu zeci de mese goale
îl vezi cum nu se poate hotărî
la care din ele
să nu se așeze

 

 

 

omul cu patru inimi s-a oprit din crescut

și-a desfăcut canapeaua și s-a întins

sunt multe nopți în șapte ani

și cu mult mai mult întuneric în spațiile mici

între timp în orașul lui supereroii

au devenit ilegali

razele lunii rămâneau împlântate în luciul podelei

ca niște cuțite de vânătoare

a calculat totul cu mare exactitate

3 tone de mărgele de carnaval a urcat singur

pe acoperișul clădirii din new orleans

zi și noapte a muncit

să-și facă un râu colorat

a stins lumina a ascultat exploziile

capetele hidrei

nu se mai opreau din crescut

a doua zi nu-și mai recunoștea faptele

nici mersul

pe partea cu soare

pe partea cu sânge

 

 

 

 

nu s-a mai petrecut nimic
oamenii își trec fericirile de pe ciornă pe unde apucă
diminețile vin și se duc de parc-ar fi păsări
omul cu patru inimi stă la marginea apei
prins în gândul că și ceea ce este nu este

același gând pe care-l poartă din copilărie
când moartea fura de prin case și curți
bucăți mari de lumină
pentru „muzeul ei de pe fundul oceanului”
nu era nimic de făcut
poate o poezie își zise cu voce șoptită
să-ți facă niște legături serioase

între tine și tine pentru ce-a mai rămas

să muști din ea până te saturi
să-ți amintești de gustul ei
atunci când de nimic altceva nu-ți vei mai aduce aminte
privind cu nepăsare

la limbile de foc
care te vor urmări de la prăvălia din colț
până acasă

 

 

 

 

era destul de plăcut pentru un început de decembrie

“aerul căldicel

ca ieșit din roțile unei mașini”

comparație făcută de-un poet american

 

într-o altă țară mai mică cineva a dezgropat

un profet

nu știu de ce l-a dezgropat

nu știu de ce era profet

i-a sărutat craniul și-a băut de-acolo cu pumnul

apă cu mocirlă

a sorbit-o ca pe-o apă sfântă

zicea el

iar cei care l-au crezut

erau foarte supărați pe ceilalți care nu l-au crezut

asta mi s-a părut foarte tulburător

va veni o vreme când ne vom urî între noi

pentru mult mai puțin

nu vom mai dori să ieșim

din coșmar

 

acolo unde odată  mama ținea ciocolata neagră

toate sertarele sună a gol

 

 

10.

 

în jurul meu totul se dizolvă de dimineață îmi fac timp

pentru câteva exerciții

încep ușor și simplu prin a mă întreba fără să ridic din sprâncene

fără să mă pufnească râsul

de ce-am fost lăsați aici

liberi

sub soarele harnic ca un lucrător din clasa de mijloc

ni se pregătește a doua zi

a treia zi mereu următoarea

all work and no play

în mumbay oamenii poartă măști chirurgicale pe gură

să nu înghită insecte atunci când respiră

“cine le hrănește insectele?”

în mijlocul lumii ești

adormit

ca ciobanul endymion într-o peșteră din mt. latmus după sărutul selenei

în mijlocul lumii

însă ții fereastra închisă

vrei să-ți duci mâna la frunte

lași asta pe mâine

 

 

 

11.

 

james dean a murit într-un accident la volanul unui porsche
lângă cholame california
drumul sub roțile mașinii o pârtie neagră

 

trecem pe sub gâturile subțiri ale macaralelor
care ne păzesc orașul in weekend

 

suntem liberi. am scăpat din camera de gândit

 

numai copiii și bătrânii îți vor răspunde
dacă-i intrebi
cât de departe e departele

fără să încerce să schimbe subiectul

 

aici a fost odată un lac. încă există.

 

aici în loc de nisip au fost pietre mari
ca niște oase de dinozauri
învelite în ceață

 

aici muntele drept
păstrăvul iute și apa adâncă

 

dimineața te trezești brusc. știi cine ești
dar nu mai știi unde

 

aici a fost odată
un drum cu multe direcții
o oază de verdeață
iubirea. un caleidoscop
sticla colorată lumina și mătasea fină
încă există