Ehei, a fost odată ca niciodată, o vreme cînd țineam rubrici în cotidienele naționale, să tot fie vreo douăzeci de ani cînd am început asta și aproape zece de cînd am renunțat. Pe vremea aceea, în care am scris la Cotidianul, apoi la Adevărul, pentru a-mi încheia cariera de jurnalist național pe platforma Vox Publica, pe vremea aceea, deci, articolele mele erau adesea însoțite de comentariile unui grup „de tovarăși”, Neamțu Țiganu, InimăRea, Dacă_nu_bu, Anca Vlase și Virgil Glăvan. Sigur, erau mulți comentatori, dar aceștia mi-au atras atenția, fie prin acuitatea observațiilor, fie prin jocurile de cuvinte, fie prin limbajul oleacă mai dezbrăcat dar nu indecent, fie prin umor. Atunci, nu-i cunoșteam, între timp, pe unii dintre ei i-am cunoscut, pe „nepoata Anca” și pe Virgil încă nu. Unii dintre ei m-au urmat pe blogurile care au urmat, unii și pe acesta. Ceva mai rar, desigur.
Pe Neamțu Țiganu – pseudonimul e o un fel de capodoperă lingvistică – l-am cunoscut în carne și oase acum vreo opt ani, dacă mă ajută memoria, la Koln, unde participam la o întîlnire cu publicul românesc, dar erau și nemți, din zonă, o întîlnire organizată de colegul meu de facultate Dan Goglează, care conduce o asociație culturală a românilor din zonă. L-am cunsoscut însă în ipostaza de Mihail Calomfirescu, fost inginer proiectant de avioane în țară. În slujba cea mai întinsă din Germania, inginer de proiectare a trenurilor de mare viteză, experiența din țară i-a fost de mare folos. Este vorba și despre transferul unor soluții tehnice din aviație la trenurile cu pricina. Asta am aflat din memoriile sale, a căror lectură am început-o ieri dimineață cînd am luat cartea de la poștă și am încheiat-o acum jumătate de oră. O carte – Și noi am construit avioane IAR 93, 99, supersonicul 95, Editura Ștef, 2018 – din care de altfel am învățat o mulțime despre aviația românească și dinspre perspectiva istorică, dar și din cea a trecutului relativ recent. Nu știam, de pildă, că înainte de război, România era o forță importantă în construcția de avioane, probabil s-au produs peste 20 de tipuri. Odată cu ocupația sovietică, astfel de preocupări tehnologice și industriale au dispărut, urmînd să revină de-abia după 1965 – 66. Nu știam iarăși că inginerii noștri munceau în condiții de acces inexistent la documentațiile occidentale, fiind nevoiți să tot reinventeze roata. Date fiind condițiile, e lucru de mirare că totuși construcția de avioane din România comunistă a avut unele succese. Oamenii au înlocuit și documentațiile la zi, și relativa înapoiere tehnologică.
Sigur, e important că am citit o carte interesantă și că mi-am completat o sumă de lacune, dar mai important este că am citit o carte încîntătoare, scrisă parcă de un scriitor experimentat, nu de un „inginer de avioane”. Sigur că exercițiile de acum 20 – 10 ani au avut rolul lor în antrenarea scrisului, sigur că și blogul autorului a avut un rol similar. Dar mai este nevoie și de talent. Altfel, nu ies portretele care îi ies lui MC, altfel nu s-ar produce un excelent aliaj între o anume melancolie nostalgică și un umor cît se poate de sănătos. Neamțu Țiganu mărturisește la începutul cărții că în prima versiune cartea avea peste 500 de pagini și a trebuit să mai reducă și concentreze, „din motive economice”. Aș fi preferat să nu facă asta. Sau să ne scrie și o carte, măcar la fel de lungă, despre experiența germană, care nu este mult mai scurtă decît cea de-acasă… În fond, pe lîngă grădinărit și joaca cu nepoții, scrierea cărților poate fi o preocupare la fel de plăcută. Bine ai venit Mihail Calomfirescu, îmbrățișări Neamțu Țiganu! Să ne revedem sănătoși!
Scrii pe coperta a IV-a: „Am scris această carte să-mi iasă avioanele din cap”. Am dubii că ți-au ieșit de tot avioanele din cap, dar dacă s-a petrecut asta, ar mai fi și trenurile de mare viteză de scos din cap!
Interesant. Dar, de ce oamenii nu isi folosesc numele real. Trebuie, in general, sa iti asumi responsabilitatea celor spuse.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi, majoritatea pseudonimelor se stiau. Dar cele amintite de mine erau și foarte plastice, iar Neamtu Tiganu cumva oximoronic…
ApreciazăApreciază
Doamnă, nu e chiar așa. Un blog (ori site-ul unui ziar) nu e condică de reclamații. Acum lucrurile s-au mai rânduit în mediul on-line, dar, atunci, la rubrica „nume” de azi scria „nick-name”, adică un ceva cu care să te loghezi. Așa s-a născut „Dacă_nu_nu”, un nick-name care, cred eu, exprima și o rezervă asupra celor expuse în comentarii. Că noi știm de la Socrate că adevărul are multe fețe, deci… să-ți asumi ce? Păreristica? Bășcălia, pe care-o practicam inclusiv între noi?
În plus, noi nu eram o trupă de comando cu misiune de exterminatori. Eram niște unii care ne hlizeam și discutam despre orice, de la prozele lui LA, la politică, vreme, literatură, pictoriale, cheie franceză (apropo, oare Boier Gogea mai știe ceva de Anselm?).
Chiar și-așa, cu nick-name, să știți că nu s-au supărat cei luați la refec. Dimpotrivă, ei s-au amuzat, cum aveam să constat mai târziu. Știți cine s-a supărat, în schimb? Acoliții lor. E ca și dvs. v-ați fi certat cu mine, dar eu nu m-am supărat, ba mai mult, am păstrat bunele relații. În schimb s-a supărat pe dvs. administratorul blocului, căruia-i mai lăsam câte-un bacșiș când plăteam întreținerea… 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ha, ha, ha!
ApreciazăApreciază
L-am felicitat pe dol Calomfirescu (aka Neamțu Țiganu) pe site-ul Domniei sale.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte bine ai făcut, Master. Carte se citește efectiv cu încîntare și îți pare rău cînd se termină…
ApreciazăApreciază
Imi pare rau ca nu o stiu. Banuiesc ca prezinta si contextul din epoca in care se construiau avioane.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, și chiar foarte bine, cu nuanțele necesare…
ApreciazăApreciază
Uf, mi-a scapat degetul. Probabil este o carte de memorialistica. O sa o caut sau o sa comand de pe internet. Multumesc pentru semnalare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, e memorialistică. Am mai văzut cărți de la Ștef prin librării, pe la tîrguri, ar trebui să aibă o pagină de net. Îl întreb, chiar aici!, pe Neamț…
ApreciazăApreciază
Mihaela „dragostea mea”, zic asa ca si pe sotia mea de peste 40 de ani tot Mihaela o cheama… cartea se poate comanda doar prin pile, scrie la E-mail avioane@gmx.de si voi explica cum si ce.
Desigur pt iesieni, editura Stef e din Iasi, ieste facilitati…
wow, sunt absolut coplesit, sunt zapacit, nu stiu ce sticla sa desfac, unu rosu, molan, sec, merge!? Nevasta zice sa pocneasca sampania…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, nu samoanie, poate sa aiba zahar, dar rosu, pina spre negru, sec, la temperatura caemrei, beau cu voi!
ApreciazăApreciază
Felicitari Neamtule , ca ai ajuns la varsta memoriilor si ai avut ce pune pe hartie .
O sa ma duc si la el pe blog
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Le merită din plin, e o lectură atît de păcută încît îți pare rău că se termină cartea…
ApreciazăApreciază
Eu am mai citit din cand in cand pe blogul lui despre aventura lui cu IAR. Daca pastreaza aceasi voiosie si in carte cu siguranta este o placere sa o citesti
ApreciazăApreciază
Ha-haaa, ce haios suna, nici nu stii cum sa zici „Bravo, bai, Tigane!”, „Felicitari, Neamtule!”, sau „Respect Neamtu Tiganu”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La așa formulă oximoronică, cred că ultima ta adresare e cea mai potrivită!
ApreciazăApreciază
sa mi-o imprumuti si mie
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu siguranta, e foarte interesanta,
ApreciazăApreciază
Sincere felicitari! Ma simt o norocoasa ca si eu ma numar printre cei care au savurat comentariile respective la vremea lor, „live” cum am zice in termeni actuali. Este consacrata deja sintagma simpatica „nefasta” in locul „nevestei” si tin minte portretul plin de savoare facut femeii de serviciu autoritare. Nu am mai intrat de mult pe blogul dinsului.
Pacat ca nu s-au pastrat comentariile spumoase de pe platforma Vox Publica de la textele in serial din „Despre dragoste. Anatomia unui sentiment”. Erau cu sutele, tonice, spumoase,spirituale care te inveseleau contagios. Domnul Vasile Gogea a avut o initiativa inspirata de a salva intr-o carte comentariile unice ale domnului Luca Pitu care era unic jonglind in stilul caracteristic cu cele mai amuzante si spontane pseudonime. Un ca un nevinovat „ghiocel” – vorba domnului Tudoran nu am stiut la inceput cine este comentatorul fabulos de pe blogul domnului Gogea care imi si raspundea fin ironic de citeva ori. Mai tirziu mi-a confirmat domnul Gogea ca era regretatul Luca Pitu. Pentru mine, o modesta anonima a fost si este o experienta unica care m-a ajutat sa cresc spiritual, sa imi temperez anumite reflexe de a gindii in clisee. Ma opresc aici inainte de a incheia cumva patetic cu ” va multumesc ca existati” dar acesta este adevarul. Nu cred ca mai este in spatiul virtual de la noi un loc al dezbaterilor atit generos,de sincer si autentic.
Succes blogul este mult mai sarac pentru ca comenteaza atit de rar acum domnul @Inima Rea, Neamtu Tiganu, Daca nu nu, No name. Poate ii convingeti sa revina, desi cred ca va vegheaza si va citesc constant blogul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu pot să încerc să-i conving, dar nu-i pot forța. Și mie îmi lipsesc adesea, și încă InimăRea mai intră uneori. Pe de altă parte, oamenii nu sta degeaba, scriu cărți, ceea ce mi se pare excelent…. Ehei, Luca era cu totul unic în comentariile sale pe blogul lui Vasile. E minunat că le-a salvat. Nu mai știu ce e pe Vox Publica, dar și eu cred că e păcat că au șters arhiva aia, se putea face o carte…
ApreciazăApreciază
Ca să folosesc metafora de mai jos, magisterul Luca Pițu era singurul care rămânea câteodată în aria curenților ascensionali….Părea că se rupea cerul, dar el nu era de acord. Probabil, în alta viata, fusese neamț, iar în alta, țigan, atât timp cât apare, din nou, în acest context. Imposibil să fii și țigan și neamț într-o singură viață, de unde performanța d-lui ing. Mihail Calomfirescu. Cum ar veni, unde postează Neamțu Țiganu, întotdeauna sunt cel puțin doua vieți ( paradigme, valori,…)…., în dezbatere.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Absolut….
ApreciazăApreciază
Îl felicit și eu pe dom’Mihail, inginer de avioane ! Când ne-o fi mai rău, nouă inginerilor, așa să ne fie!
Un inginer de planoare
PS : « Cand mi-o fi mai rau asa sa-mi fie,
Sa cant si sa rad de bucurie;
Vreau sa-mi mearga toate
Numai ca pe roate, sa nu mai aud de ani
Chiar daca ei zboara, va spun asta seara
Mult noroc si la multi ani.” ( preluare versuri.ro )
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să ne trăiască NT și să ne mai scrie!
ApreciazăApreciază
Ei, Neamțule Țiganule, pasăre rară, țucu-ți io areapa cea de Zburător, iată-mi-te la debut în volum! Apoi cum să nu-mi turez io motoarăle, și numa ca să las o urmă de reacție?! Că prea mi-ai făcut-o! Auzi domne: Mihail Calomfirescu. Să mor io de-am știut cine ești (macar că LA m-a prelucrat înainte, „vezi că-ți trimite NT o carte”.). Am cetit dedicațiunea, am întors cartea pe-o parte, da când am întors-o pe ceialaltă și-am cetit: „…să-mi iasă avioanele din cap”, am zis: „Ne-am dat dracu!”
Mă, da frumos nume ai. De unde l-ai luat? De la nemți ori de la țigani? Că așa am zis și io: nu să există pe lumea asta neamț ori țigan să nu-l cheme cel puțin Mihail și batâr un pic Calomfirescu…
Acuma, că mi-am ostoit un pic entuziasmul, vreau să spun ceva: fraza omului spune totul despre el. Cu toată exprimarea ta șugubeață – păcat că ai abandonat stilul „țigănesc”, dar, trebuie să recunosc, era și greu să-l practici la nesfârșit, mai ales în scris, cum se întâmplă să fie pe net – se vedea de la o poștă talentul. Și nu doar talentul, ci și educația. Oricât ar face omul pe nebunul, fraza deșteaptă sare în ochi. Mă bucur că am avut fler.
N-am citit cartea din doască-n doască, dar, din cât am citit, m-am ales cu oarece învățături. Citez:
„În treacăt fie spus, nu e ușor să instalezi tunurile. Trebuie avut în vedere că la trageri se produce un recul destul de important care frânează avionul și-n plus îi dă un moment în jurul axei Y, moment cu atât mai mare cu cât axa tunului se află mai departe de CG, iar în cazul IAR 93, cu CG relativ sus și tunurile foarte jos, era destul de mare. În plus, gazele produse la trageri îneacă motorul și-i micșorează, momentan, tracțiunea, existând chiar pericolul stingerii flăcării.” (p. 119)
Mie-mi spui? 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ei, iaca NT a mai izbutit o minune, a adus-o pe Daca_nu_nu aici și a pus-o să scrie unul din comentariile de pe vremuri, de care îmi era dor… Să fie primit, M!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
daca_nu_nu, ma bucur ca te-ai ales cu invataminte utile in orice gospodarie. Ai grije sa nu sa se stinga flacara, ca tare-i rau.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tot ce-mi vine-a spune despre Neamțul Țignul este că un panseu de-al lui e motto-ul cărții mele Casă pe pămînt. Ba, nu mai e ceva: După ce i-am trimis cartea – Cîteva idei despre fericire (scoasă de Liviu Antonesei la Timpul lui) mi-a trimis o poză cu ea în bradul de Crăciun.
Așa că aflați boieri dumneavoastră cum că injinerul ista-i român de-aleasă sensibilitate – așa țigan-neamț cumu-i prin Jermania. Și mă mai bucur dară că avem a citi despre avionul invizibil românesc – pagini de istorie fantastică dintr-o realitate de ni se pare ireală azi.
i
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, da, NT e, de fapt, foarte sensibil, umorul, joaca cuvintelor sînt mici arme de protecție…
ApreciazăApreciază
Chestia cu care ma mindresc cel mai tare e ca am reusit sa-i fac pe daca_nu_nu si pe InimaRea sa reapara in aceasta lume minunata. Ca asa pot deveni chiar arogant, cum a devenit nefasta-mea de cind e sotie de scriitor. A trebuit chiar sa-si ia pantofi noi, cica acum are alt statut. Culmea e ca e aroganta chiar cu scriitorul..
Nici nu stii cit de mult ma bucur ca te vad pe tine si pe daca_nu_nu. Mi-era, cum zice nepoata, bunicule vino repede la mine, mi-e dor de tine de ma topesc. Mai ales la virsta mea, cind dispare cineva mai mult timp intri la tot felul de ginduri negre.
In primul rind te SOMEZ sa-mi trimiti adresa ta pe e-mail la avioane@gmx.de am intrebat de adresa ta dar nu am obtinut-o. Cred ca stii de ce!
In al doilea rind, te SOMEZ din nou, sa-mi spui cum se poate procura noua ta carte, evident de dat asta comercial.
Si-n cartea mea e dat un citat dintr-o conversatiea a noastra mai veche.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
1: corneliatudor1.@yahoo.com Sînt pe-o mînă cu nefasta, că adresa mea nu mai place Yaho-ului.
2. Noua mea carte e Damele din pălărie – singurică. Dac-o vrei, totuși, ți-o trimit.
Mi-a spus Liviu ce și cum dar mi-s cam delăsător, chit că mă tratez uneori – fără tragere de inimă, normal!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi, n-o să te contrazic cu delalsator…
ApreciazăApreciază
Bunicule, cred ca la vremea aia semnam ” San Blass” 😛
Mi-am amintit ca ti-am trimis un mail de Craciun -cred ca prin 2008 sau 2009 -si nu mai am textu´ ala…desi l-am pastrat multi ani… era despre Mos Craciun plecat in Andorra dup-o sticla de Larressingle :))) Ulterior, nu ma laudam cu textu´ meu ci cu raspunsul tau :)))
Ce vremuri, a que si? 😛
Blogul ti-l citesc aproape in fiecare dimineata la cafea.. Vreme sa zic doua vorbe n-am decat rar spre deloc…da´ o veni ea apa calda si la tzava noastra :))
Felicitari Tiganului,olé sus huevos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
San Blass!? O tempora,
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) Ca sa vezi :))) Intre timp ti-am invadat tara de adoptie 😛
Daca nu stai (prea) departe de mine (undeva intre München si Passau) poate ne vedem la un Rioja Gran Reserva 😛 sa-ti povestesc cum pe vremuri imi zburase capu-n nori din cauza avioanelor 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact, o tempora!
ApreciazăApreciază
fi-miu sta la Wolzach, si ma duc des la el. Da-mi un e-mail, te rog, pe avioane@gmx.de
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu vine nimeni in Canada ? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe de tot?1
ApreciazăApreciază
Knock, knock! D-l Liviu!
Conviu (vorba unui fost şef când se căznea sa-mi dea dreptate) cu Dvs, e tare amicu’!
În spirit şi slova a fost depistat scriind comentarii scurte, de impact buimac, pe “Blogul roz de cazarmă” al Simonei Tache (o prietenă comună, ştiţi Dvs.!), presărate ici-colo cu aluzii “aviatice”. Aşa a lăsat să-i fie cunoscute puţin câte puţin preocupările tehnico-inginereşti, dar şi savuroase poveşti, între care, pe cea cu damigeana de 20 L de vin roşu vărsată pe (un singur) covor cu ocazia unei petreceri, cât de cât studenteşti, dar plină de speranţă (cum ar veni … plină de speranţe, prietenii ştiu), aş pune-o cu C/P în orice portofoliu de umor scriitoricesc cu ştaif. Şi da, cele două mari iubiri, scumpa nepoţică şi prunii din grădină.
Aflu din comentariile de aici ca are un dosar mult mai consistent, ceea ce-l califică drept recidivist, lucru care nu mă miră, ba din contra, confirmă ideea că ingineria este capabilă să modeleaze şi alte materiale “decât” metalele. Era o formulare mai dibace, cu retortele, dar nu-mi vine acum. Şi nemetalele, să nu iasă cu polemici.
“In the flesh” a fost întâmpinat recent (mai 2018) la Berăria H de un grup mic şi vesel, ovaţionat, pupat, sorbit din ochi şi din urechi, pozat etc. N-a venit cu mâna goală, aşa că din traista de proiectant a scos câte un exemplar din cartea cu pricina pentru fiecare dintre cei prezenţi, cu autograf personalizat, drept o modestă răsplată pentru ajutorul acordat la desemnarea celei mai inspirate şi sugestive variante de copertă, cum dealtfel s-a şi constatat. Tentativa de a-i sabota decolarea in lumea scriitoricească de sorginte inginerească n-a avut succes, omul evitând cu eleganţă virajele cu multe grade.
https://www.simonatache.ro/2018/05/23/concerte-pe-stadioane-pentru-bebelusi/#comment-945994
Cu un ochi la butelie (a ramas român, cu toată lauda lui de ţigan neamţ!) şi cu unul la “nefastă” (că uitai sa vă spun, Domnul Autor ţigan a venit însoţit de distinsa doamnă Calomfirescu şi de un grup de prieteni simpatici … unul bântuit tot de avioane, prin America … boală grea, ncsf), până la urmă a cedat şi a dat cep kerosenului. Degeaba încearcă să denatureze unii (din cei prezenţi la H) precum că “bine că ne-a dat cărţile până să faca plinul”, omul a “chilotat” discuţia conform procedurilor, inclusiv scena de final, cu pupături, carţi de vizită şi ideea de promisiune ca altă dată (în august?) o s-a facem (pista) şi mai lată. Cred că 1435 îi convine. Neamţu ştie ce şi cum!
Vă mulţumesc şi eu, în numele lui şi al grupului vesel, pentru această delicată şi plină de farmec recenzie!
Anonim
(Mă ştie ‘mnealui!)
ApreciazăApreciază
@ Virgil – « Nu vine nimeni in Canada ? »
In Canada v-am dat „canadiene”….Nu va ajung ?
P.S. Din tara in care avioanele planeaza iar planoarele se viseaza supersonice, va transmitem ca noua ne sunt deajuns nefestele….Vorba „romaneasca” ( sau s-a dat si asta cu ungurii ? ), „ traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul ”…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unei ciori 🙂 poti sà-i scoti avioanele din cap,insà zborul,nu! De aici,probabil,si comentariul domnului DT „Eu tocmai v-am felicitat pe site-ul dvs. Sus! Cât mai sus și mai rapid!”
ApreciazăApreciat de 1 persoană