Iunie 1997, Regele și Regina la Iași


1

În iunie 1997, în calitatea mea vremelnică de președinte al județului Iași, am fost una din gazdele Majestăților Lor Regale, Regele Mihai și Regina Ana. Din acea vizită, mi-au rămas nu doar amintiri de neuitat, ci și vreo 35 de fotografii. Am ales 12. Pe de o parte, pentru că e un număr semnificativ, pe de alta pentru că nu toate sînt reușite tehnic. În fine, am cenzurat cu bună știință o fotografie din Catedrala Mitropolitană, pentru că Excesivdemultpreafericitul are o expresie a feței atît de sardonică încît compromitea gîndul cu care propun acest remember. Am căutat plicul cu pozele de la vizita Regelui și a Regine de cînd mi-a sosit trista veste a despărțirii sale de această lume. Nu cu intenția de a le posta, ci pentru o mai bună rememorare de uz personal. Le-am găsit dimineață și am coborît să le scanez undeva în apropiere. Am mai ezitat cîteva ore. Atît de mulți îl evocă acum pe Rege, îi plîng moartea, chiar dacă i-au fost inamici declarați, încît n-am vrut să pară că mă bat cu pumnul în piept că l-am cunoscut, am vorbit cu el, am luat de cîteva ori masa și l-am însoțit în mai toate momentele periplului Său ieșean. M-am decis totuși să fac acesată postare, pentru că n-a fost o vizită secretă, la ea au luat parte zeci de mii de ieșeni, în diversele sale momente. Pe de altă parte, este un fragment de istorie fericit, demn de a fi reamintit acum cînd sîntem cu toții întristați…

9

L-am așteptat pe Rege la intrarea în județ dinspre Vaslui, unde l-am întîmpinat, aș spune oficial, fiind pe atunci în funcția în care eram. De altfel, pe toată durata vizitei, ne-am comportat conform protocolului dedicat șefilor de stat. Alături, este reprezentantul guvernului în teritoriu, prefectul Florin Vitan. Le-am adresat urările de bun venit și le-am prezentat alte oficialități care veniseră să-l întîmpine – parlamentari de Iași, consilieri județeni, membri ai partidelor democratice etc. N-a fost vreun PSD-ist. Asta e, ei au devenit pro-monarhiști abia la moartea Regelui! Cum vedeți din prima poză, Regele a sosit la granița județului la volanul mașinii și după scurta escală la „frontieră” a condus pînă la Iași. Pe toată durata vizitei, Familia Regală a locuit la hotelul Mitropoliei, la doi pași de Primăria Iașului. L-am însoțit cum spuneam pe Rege la întîlnirile cu oficialitățile civile și religioase, în cele cîteva plimbări prin centrul orașului, la mitingul cu zeci de mii de participanți, la Universitate, în Aula Universității Tehnice sau la „fabrica” de vin din Bucium. Acolo Regina a dat o probă a umorului său. Gazdele i-au oferit Regelui o casetă din lemn fieruită cu o selecție din cele mai vechi și mai bune vinuri ale lor. Cînd au vrut să-i dea și cheia – vinurile bune trebuie păzite! – Regina a exclamat: „Cheia la mine!”… După micul dejun din cea de-a doua zi a vizitei, am avut o întîlnire privată cu Majestatea Sa. Trebuia să dureze jumătate de oră, dar ne-am întins la vorbă aproape o oră. Nu din cauza mea, probabil am avut teme de discutat. Îmi amintesc că mi-am notat într-un carnet concentratul discuției, dar nu găsesc carnetul! Cea mai mare parte a pozelor aparține artistului fotograf Adrian Cuba. Cele de pe stradă și de la miting sînt anonime, probabil făcute de colegii mei de la PAC

PS O amintire nostimă – Cine mă cunoaște știe foarte bine că mă îmbrac sport sau casual. Cu prilejul vizitei Regelui, am umblat aproape trei zile cu costum și cravată! Ba chiar am folosit două costume, de zi și de protocol, și tot atîtea cravate. De obicei, stăteau, laolaltă cu cămășile aferente, în camera mea de refugiu de la birou. Le îmbrăcam, pentru cîteva ore, numai la vizitele unor demnitari străini. Pe președintele Emil Constantinescu, în escală la Iași după un Forum Crans Montana, l-am întîmpinat în pulover și haină sport de iarnă. Asta e! Deși era vara, la vizita Regelui, nu mi-a fost cald deloc, n-am transpirat! Culmea e că mă simțeam bine în costume!

8

11

2

10

6

7

3

5

4

12

 

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

53 de răspunsuri la Iunie 1997, Regele și Regina la Iași

  1. Vasilica Ilie zice:

    De ce, nu? Este o amintire frumoasă. Foarte bine aţi făcut că aţi publicat aceste fotografii…

    Apreciat de 1 persoană

  2. corina1111 zice:

    Pe mine m-a emotionat mult acest album. Mai ales prima poza cu Regele nostru la volan. Cat de simpla si fireasca poate fi demnitatea. Alaturi de Regina zambind. Pe blogul dvs. cad fulgi de nea peste masina.

    Apreciat de 1 persoană

  3. mihaela grancea zice:

    Sunteti, din nou, un om fericit. Intalnire istorica, documente istorice! Multumesc pentru impartasire.
    Si cum doreati sa zambeasca preafericitul? Cineva care stie ce dosare s-au dus la CNSAS…imi spunea ca 90% dintre preotii ortodocsi erau securisti

    Apreciat de 1 persoană

    • Poate cu chiar 90%, dar destui. Și nu doar dintre cei ortodocși, Secu era democratică!

      Apreciază

      • mihaela grancea zice:

        proportional …democratica.

        Apreciat de 1 persoană

      • mihaela grancea zice:

        Dincolo de toate, am vazut chipul Regelui intr-o fotografie de la o intalnire cu E Rizea. Era transfigurat, impresionat.
        Ma tot intreb de ce Emil Constantinescu si guvernele CDR nu au incercat restaurarea monarhiei…in 97, in 98. Ca mineriada tot a fost, cea din 99. Valul de emotie publica putea fi valorificat in 97. Sau „i-au invins securistii”. Cred se putea realiza asa ceva. Istoria presupune si „ore astrale”, dar este bine sa le prinzi.

        Apreciat de 1 persoană

      • Problema este că nu avem posobilitatea democratică a restaurării monarhiei, Constituția iorgovan-iliesciană închizînd chestiunea alegerii formei de guvernămînt. Chiar dacă toți românii ar fi pentru întoarcerea la monarhie, tot ar trebui o răsturnare revoluționară a republicii.

        Apreciază

  4. Larsen Elena zice:

    Modestia dvs autentica, rarisima floare !Cati dintre revolutionari, patrioti, cunoscatori ai istoriei si prin urmare admiratori ai monarhiei si al Regelui care-i deplang acum disparitia nu sunt farisei ? Ce nogot de imagine ar fi facut altcineva cu aceste amintiri !!!!! Va multumim cu emotia de a va fi alaturi aici.

    Apreciat de 1 persoană

  5. virtgil Diaconu zice:

    felicitări pentru această frumoasa amintire și punerea ei in pagina.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Vasilica Ilie zice:

    Astăzi a plecat la cele veşnice şi maestrul Radu Cârneci…

    Apreciat de 1 persoană

  7. Dana (Mara) zice:

    Multumiri pentru aceste imagini frumoase si senine unde se vede ca distinsii oaspeti chiar s-au simtit bine.
    Pacat ca nu s-a putut fructifica momentul acela favorabil cind putea sa fie o masa critica pentru inclinarea balantei spre Monarhie. Dar ramine speranta.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Laurentiu zice:

    Regele ramine Rege. Si, adevarat, MS Regina avea un simt al umorului deosebit. In ochii MS Regelui am vazut, in cele citeva dati in care L’ am intilnit (ce onoare si bucurie pe mine !) unda unei tristeti. Nu ti s’ a parut la fel ?

    Apreciat de 1 persoană

    • Ba da, Laurențiu, avea acea reisteșe chiar și cînd zîmbea. Dar era extrem de discretă, aproape ascunsă… Dat fiind că eram cel mai francofon dintre gazde, sau poate că toți voiau să atragă mai ales atențis Regelui, am discutat mult cu Regina și de cîteva ori am rîs în hohote…

      Apreciază

  9. Laurentiu zice:

    Se vedea in ochi. Of, inca nu intelege poporul ce a pierdut…

    Apreciat de 1 persoană

  10. mihaela grancea zice:

    …Posibilitate democratica de rasturanare a republicii…neocomuniste…Romania nu era un stat democratic, chiar daca avea constitutie…era posibila o lovitura de stat.

    Apreciat de 1 persoană

  11. mihaela grancea zice:

    CDR-ul, ca era pe val. In 24 de ore.

    Apreciat de 1 persoană

    • Asta insemna razboi civil, nu vreo revolutie. In intrevederea mea privata cu Regele, din 1997, l-am înteebat de ce nu a atwerizat pur și simplu pe 22 decembrie 1989 pe Otopeni pentru a cere revenirea la starea constituțională a României de dinainte de suspendare Constituție din 1923. Mi-a răspuns clar și chiar scurt: Din motive de război civil… Cred că știa exact ce spune. Iar între 1990 și 1997, propaganda antimonarhică a ajuns la proporții mai mari decît pe vremea vechiului regim… Un Rege nu se joacă nu se joacă sîngeros cu poporul său, că nu e vreun Ion Iliescu, care s-a cățărat la putere pe un morman de morți și schilodiți, ceea mai mare parte produși după instalarea sa, pe 22 decembrie seara… Odată cu Regele, problema a dispărut. Nu văd cine ar face o Revoluție ca să ajungă Duda prinț consort! Că pe Principele Nicolae s-a îngrijit să-l scoată din joc!

      Apreciază

      • mihaela grancea zice:

        Poate. In Decembrie 1989, nu era posibil, era confuzie, dezinformare. Comunistii din esalonl II au luat puterea. Eu vorbesc despre 1997. Securistilor le era frica, lumea se saturase de FSN…au vazut devalizarile. De aceea au castigat CDR-ul, Constantinescu….eu, incapatanata cum sunt, cred ca daca era vointa/dorinta…se putea. Dar, CDR-ul a fost uimit ca a castigat si nu a avut 15.000 de specialisti. Si nicio strategie. Ce de fripturisti au mai misunat si in CDR! Am fost uimita, cand in 1995, am vazut in anturajul lui EC un fost prieten de al lui WCT…a disparut apoi…poate si cu ajutorul meu.
        Nu eram monarhista, dar in Romania astfel se putea asigura in echilibrul politic institutionalizat. Imi doresc un rege cu drept de veto.
        Dar, baltim. PSD-ul e un stricator de tara, liberalii sunt compromisi. Imi plac teribil USR-istii cu metodele lor nonconformiste de a lupta politic, de a castiga imagine. In sfarsit, un partid pe gustul meu!

        Apreciat de 1 persoană

      • Victoria CDR a fost la limită. iar cît s-au săturat românii reiese din cît a durat – și durează – guvernrarea FSN – PDSR – PSDR – PSD…

        Apreciază

      • mihaela grancea zice:

        CRD a dezamagit teribil, in Ardeal i-am votat multi. Dar a dat guvernari slabe si in afara de meritele politicii externe, s-a continuat devalizarea. S-a furat intens si ei nu au facut nimic. Neputinciosi. Nu a declarat EC ca l-au invins securistii? EC a fost de buna credinta, dar altii…..

        Apreciat de 1 persoană

      • Păi, toți au furat! Iar acum dau legi speciale pentru a-i scăpa pe hoți de pușcărie…

        Apreciază

  12. mihaela grancea zice:

    Da, asa este. Din nefericire. Si se repeta mereu.
    Si am aflat, acum cateva minute, ca PSD-ul vrea sa faca un miting in „onoarea Regelui”. Isuse, imi vine sa vomit! Tocmai ei! Vremuri absurde!

    Apreciat de 1 persoană

  13. Dana (Mara) zice:

    http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339
    Am recitit articolele 151 cu revizuirea Constitutiei si cel mai important cel art.152 cu limitele care insereaza printre cele necontestabile si forma de guvernamint – republica. Au facut-o intentionat. Dar daca este vointa politica si masa critica necesara restaurarii Monarhiei poate ca se poate transa elegant prin apelul la Curtea Constitutionala (poate si Comisia de la Venetia la nevoie) in sensul de a pune de acord art.152(limitele) cu art.2(suveranitatea) in problema punctuala a formei de guvernamint. Iar dupa revizuirea constitutiei (art.152) sa se purceada la un referendum pe aceasta tema. Poate si una dintre nepoate sa aiba un parcurs frumos si sa cistige increderea romanilor. Eu sint optimista. S-a vorbit de acea umbra de tristete discreta, dar marcanta. Sa ne amintim pe linga multele incercari politice ale vremii si trauma despartirii atit de brutale de Regina mama Elena trimisa in exil. Si Eugen Ionescu a fost despartit tot atit de brutal de mama pe care o adora. Poate de aici si intransigenta morala care pare dura, dar este corecta.

    Apreciat de 1 persoană

  14. dezideriududas zice:

    Liviu, mai jos, comunicatul este al lui Dorin Popescu, pe care l-ai cunoscut și tu odată…Am re-scris cu majuscule, integral, două cuvinte în comunicatul transcris :

    Nr. 153 din 5 decembrie 2017

    COMUNICAT DE PRESĂ – ULTIMUL MARE REGE AL ROMÂNIEI

    România a pierdut astăzi nu numai un Mare Rege (și ultimul, al Ei), ci și un simbol, aproape irepetabil în întreaga noastră istorie, al demnității, modestiei, echilibrului, curajului și dragostei de Țară, un om politic de o noblețe sufletească și mărinimie rar întâlnite în spațiul românesc.
    Este simptomatic că Centenarul Reîntregirii începe cu plecarea la Ceruri a Celui care a moștenit Coroana direct de la creatorii României Mari.
    Cu plecarea Sa din această lume, poporul român pierde singurul mare om politic din această Țară care putea să răspundă astăzi năzuințelor noastre morale și spirituale, într-un moment istoric crucial pentru România.
    Pentru mulți dintre noi, Regele Mihai a fost busola noastră etică, un simbol al demnității, un răspuns la speranțe, un reper moral nealterat, o legătură directă cu Dumnezeu și un semn al credinței noastre într-o Țară mai bună.
    Niciunul din liderii noștri politici de astăzi nu răspunde cu adevărat nevoilor și speranțelor acestui popor. Niciunul dintre aceștia nu se ridică la înălțimea generației de bărbați de stat care au construit România Mare, împreună cu Regele Ferdinand, în urmă cu aproape un veac. Numeroase sunt împrejurările în care acest popor și-a exprimat, în lunile și anii din urmă, această tristețe, dar vocea sa a răsunat în pustiu. Sperăm că semnul morții Sale va mobiliza resursa anemiată de încredere, speranță și dragoste de Țară care va fi rămas poporului român.
    Avem nevoie, astăzi mai mult decât oricând, de noi repere și eroi politici, iar Moartea Regelui nostru poate recapacita virtutea noastră de a construi.
    IERTARE, MAJESTATE, pentru exilul, moral și fizic, la care V-am supus în ultimii 60 de ani! Dragostea Voastră de Țară, cinstită și dreaptă, sprijinul Vostru neclintit pentru România, curajul de a apăra numele și ființa Ei în momente tragice, modestia și echilibrul, magia unică a discursului din aula Parlamentului, forța uriașă – și împovărătoare pentru noi – a dragostei Voastre față de ființa noastră națională, ne pot vindeca și pe noi, ne pot împăca. Ne pot ridica.
    Avem nevoie să Vă știm viu în credința noastră încercată. Rămâneți, Majestate, de acolo, de Sus, alături de această Țară și de poporul român, spre a le alina suferințele și a le șterge obrajii de lacrimi!
    Rămas-bun, Majestate! Dumnezeu să Vă odihnească în pace! Dumnezeu să ocrotească poporul care Vă pierde!

    Constanța, 5 decembrie 2017

    Dr. Dorin POPESCU
    Președintele Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House Constanța

    Apreciat de 1 persoană

  15. Dan Gogleaza zice:

    Felicitări dragule, eşti cel mai fericit dintre pământeni, mă bucur sincer pentru că ai avut şi trăit această onoare, prin tine l-am atins şi noi. Îţi mulţumim pentru imagini.
    Un regalist de primă oră cu „acte”! (Nici-o grijä nu acte de la Secu, ci de la Paris!
    gogo

    Apreciat de 1 persoană

  16. mihaela grancea zice:

    Recitind, am constatat ca nu v-am raspuns la o intrebare. Evident, nu iau in calcul o monarhie cu principesa Margareta ca regina si Duda drept print consort. Eu, utopica cum sunt, ma gandeam la Principele Nicolae. ar fi ff bun in calitate de rege constitutional.

    Apreciază

  17. mihaela grancea zice:

    E logic, nu? E „de drept”, e charismatic, natural. Am fi mai multi fericiti…

    Apreciat de 1 persoană

  18. Dan Gogleaza zice:

    Cu asta şi rămânem frate Liviu,
    cu amintirile şi fericirea trăirilor. Numai sentimentele adevărate ating eternitatea!
    Monarhia la noi? Never!
    Nu am avut nostalgia absolutului şi nici nu se lipesc de noi absolutismele. Ştii ce zic când mi-s întrebat ce face diferenţa între germani şi români? Simplu, în două cuvinte: vremelnicia versus temeinicia. Vremelnicia e la modă, o aveam în sânge acum a devenit scopul suprem!
    Sic transit gloria mundi!
    cma, dg

    Apreciat de 1 persoană

  19. Paganel zice:

    Bun găsit!

    Foarte frumoase amintiri, dar și mai de preț sunt fotografiile. Eu nu am avut inspirația de a avea la mine, atunci, pe Ștefan cel Mare, un aparat de fotografiat… Am rămas cu amintirea acelor momente frumoase, de neuitat și cu sentimentul de bucurie de nepovestit… Mulțumesc pentru aceste gânduri, rânduri și fotografii.
    Dumnezeu să-i odihnească pe Majestatea Sa, Regina Ana și pe Majestatea Sa, Regele Mihai!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.