Rîdem, bine?! (4). Om bogat, om sărac


Două grupaje de la sriitorul Dorel Schor, pe care le-am pus împreună pentru că ambele sînt despre bani, mai mulți, foarte mulți, și mai puțini… Și un desen de la Dl. Dumitru Ion. Fetele par să știe cum stau lucrurile cu banii…

 

IMG-20170703-WA0009Oameni bogați, foarte bogați

 

  1. Un tip elegant iese dintr-un magazin select împingând un coş plin

cu şampanie, caviar, mezeluri fine etc. Când să le bage în portbagajul BMW-

ului, observă un individ slab, prăpădit, care umbla de colo-colo rupând ierburi de la

marginea drumului.

– Dar ce faci, domnule, acolo?

– Adun iarba ca să mănânc. Trebuie să duc şi la copii, că nu mai avem nimic.

– Cum aşa? Păi atunci, uite cartea mea de vizită şi vino să mâncaţi la mine acasă!

– E frumos din partea dumneavoastră, domnule, dar am opt copii, plus nevastă…

– Şi mai bine! Veniţi cu toată familia!

– Sunteţi foarte generos! Numai că, din copii, unii sunt căsătoriţi, au şi ei copii…

– N-are-a face, să vină toţi! La mine acasă iarba e uite-aşa de înaltă, dacă sunteţi

mulţi, în trei ore terminaţi!

  1. O doamnă, foarte, foarte fiţoasă, care locuia într-un cartier de lux, merge cu un Porsche Cayenne la medicul său. Intră în biroul medicului şi strigă:

– Doctore, e groaznic, am fost înţepată de o viespe.

– Haideţi doamnă, calm, spune medicul, probabil nu e mare lucru…

– Dar doctore, tu nu-ţi dai seama, este extrem de … cum să spun … este ingrozitor de jenant, ştii…

– Dacă mi-aţi spune întâi unde aţi fost muşcată…?

– Aaaa, asta nu! În niciun caz!

– Dar sunt doctor, puteţi să-mi spuneţi!

– Nu, pentru că trataţi toate prietenele mele şi dacă ar afla viaţa mea socială ar fi distrusă…

– Dar eu respect secretul profesional, nu voi spune nimănui, ziceţi!

Atunci doamna se apropie de doctor, se asigură că nu mai e nimeni în camera şi-i şopteşte:

– Într-un magazin cu reduceri, de la periferie…

  1. – Bărbaţii bogaţi refuză să se considere bătrâni.

– Nici femeile tinere nu acceptă să se simtă sărace.

 

 

  1. Nevasta nemulţumită:
    -Mulţi din cei pe care i-am refuzat când m-am căsătorit cu tine sunt astăzi mult mai bogaţi decât eşti tu.
    Soţul:

– Păi, de aia sunt.

  1. Doi politicieni: – Hai să numărăm banii pe care i-am furat.

– Nu-i nevoie. Aflăm imediat de la ştiri.

  1. Un renumit post de televiziune ia un interviu unui milionar.

– Cum aţi făcut avere?

– Aveam un singur leu în buzunar. Am cumpărat două mere, le-am spălat, le-am şters şi le-am vândut cu doi lei.

– Şi apoi?

– Apoi am cumpărat patru mere.

– Şi după aceea?

– A murit mătuşă-mea şi mi-a lăsat un milion de dolari!

  1. Cum schimbă banii femeia şi bărbatul.

O femeie, când are bani, devine independentă faţă de bărbaţi…

Un bărbat, când are bani, devine dependent de femei…

  1. Bunica, pe patul de moarte, îşi cheamă nepotul şi-i spune:

– Eu pot muri în orice moment aşa ca vreau ca tu sa mosteneşti averea mea: ferma mea în care am vila, herghelia de cai, tractorul, toate animalele de casă plus cele 5 milioane, toate vor fi ale tale.

– Wow!, exclama nepotul. Multumesc bunico, nu ştiam că ai aşa o avere. Unde este ferma de care vorbeşti?

Bunica răspunde, dându-şi ultima suflare:

– Pe Facebook….

  1. Referitor la petrecerea burlacilor dinaintea nunţii regale din Marea Britanie, cineva a afirmat: „Trebuie să te simti ciudat îndesând bani în chiloţii striperiţelor când fiecare bancnota are imprimată poza bunicii tale pe ea.”

 

La bani mărunți…

– Salut John , poţi să-mi împrumuţi 300 de euro ?
– Îmi pare rău, dar n-am bani la mine!
– Dar acasă?
– Acasă ? …..acasa toţi sunt bine, sănătoşi, mulţumesc de întrebare!
***

***
Unui avocat îi este cerut sfatul de către un cămătar.
– Cum îmi pot primi înapoi cele 30 de milioane pe care le-am împrumutat, dacă eu mi-am pierdut chitanţa care dovedea împrumutul?
– Scrieţi-i …… o scrisoare ……. şi ….. spuneţi-i să trimită cât mai repede cele 60 de milioane pe care i le-aţi împrumutat.
– Bine, dar o să-mi răspundă furios că i-am împrumutat doar 30 de milioane !
– Pai asta vrem de la el ! O dovadă scrisă că vă datorează 30 de milioane …
***
Doi tipi merg pe malul mării. Unul zice:
– Hei, uite, am găsit 10 euro!
– Bravo!…  Stai aşa, de ce i-ai aruncat?
– Sunt falşi !
– De unde ştii?
– Unde ai mai văzut tu … 10 euro scrişi cu doi de zero?
***
– Împrumută-mi 100 de euro, te rog.
– Îmi pare rău, am numai 50.
– Bine, fie… Dă-mi numai 50… Cu restul de 50 ai să-mi rămâi dator.
***
La înmormântarea unui bancher, de sicriu se apropie un prieten, deschide portmoneul, ia de acolo 200 de dolari şi-i pune înăuntru, apoi pleacă în tăcere.
Se apropie altul, scoate de asemenea 200 de dolari şi-i pune în sicriu, după care pleacă suspinând.
Vine al treilea, scoate carnetul de cecuri, completează unul pe 600 de dolari, îl pune, ia cei 400 dolari şi pleacă oftând din greu.
***
Q Care este diferenţa dintre un forint şi un dolar?
A Un dolar.
***
Două tinere, vecine de compartiment, stau de vorbă într-un tren.
– E atât de plictisitor să trăieşti când nu ai niciun ban…
– Păi, care e problema? Găseşte-ţi un amant, îţi va da 500 de dolari pe lună.
– Ei, na! Unde să găsesc un astfel de amant? Cine mi-ar putea oferi atâţia bani?
– Atunci caută-ţi doi amanţi, care iti vor da câte 250 de dolari.
– Şi asta e mult.
– Atunci patru a câte 125 de dolari…
Deodată, vecinul lor de compartiment, care moţăia pe locul de la geam, deschide un ochi şi spune:
– Doamnelor … vă rog să mă treziţi când ajungeţi la 20 de dolari.
***
– De ce eşti atât de trist?
– Mi s-a furat portmoneul.
– La poliţie ai fost?
– Am fost … Şi degeaba … Cică nu ei mi l-au furat…
***
Amanta secretară îi reproşează iritată directorului de bancă:
– Dacă nu ai încredere în mine, atunci mai bine nici nu mai lucrez aici !
– Cum nu am încredere, iubito? Doar ţi-am dat să păstrezi până şi cheia de la seif !
– Ce să-ţi povestesc! Şi dacă vrei să ştii, nici măcar nu se potriveşte !

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.