Rîs de vară (1). Cu personalități

Rîsul de vară e un rîs din inimă însă neagitat, că nu avem interes să ne încălzim și mai tare pe căldurile astea. Începem ședința de sfîrșit de săptămîni cu întîmplări nostime cu personalități istorice, ba chiar și contemporane. Postarea anterioară n-am pus-o sub semnul rîsului, că e mai degrabă de plîns să vezi performanțele, naționale ca să spun așa, elevilor noștri. Mulțumiri Dnei Mihaela Georgescu pentru grupaj…

„Văd că azi ţi-a mers bine!

Omul politic englez Neville Chamberlainnu se despărţea niciodată de umbrela sa. Într-o zi însă o uită acasă. Când coborî din trenul  care-l ducea la Londra, fu cât pe ce să ia umbrela unui călător. Necunoscându-l, acesta l-a apostrofat tăios. Chamberlain îşi ceru scuze şi, pentru a evita repetarea unui asemena incident, cumpără în ziua aceea …trei umbrele.

Pe când se întorcea cu trenul spre casă, nimeri din nou în acelaşi compartiment cu călătorul de dimineaţă. Văzând umbrelele, acesta spuse:

– Văd că azi ţi-a mers bine!

*****

Politica şi mustaţa

La scurtă vreme după ce îşi lăsase mustaţă,Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu.

– Domnule, i s-a adresat o doamnă care stătea lânga el, ţin să te anunţ că nu-mi pasă cât de negru sub unghie nici de politica şi nici de mustaţa dumitale.

– Fiţi fără nici o grijă,doamnă, i-a răspuns Churchill, n-aveţi nici o şansă să ajungeţi vreodată în contact nici cu una, nici cu alta!

*****

Vinovatul

Voluminosul scriitor Chesterton s-a certat cu sfrijitul Bernard Shaw şi i-a spus:

– Domnule, dacă cineva vă priveşte cu băgare de seamă îşi închipuie lesne că în această ţară a izbucnit o foamete cumplită.

– Da, a venit replica lui Shaw, dar are să vă tragă la răspundere numai pe dumneavoastră. Cine vă priveşte îşi dă seama că sunteţi singurul vinovat!

*****

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste

Una din cele mai galante declaraţii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a făcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei lui.

Ducele i-a trimis… ooglindă!

*****

Francisc I şi femeia urâtă

Curând după ce a părăsit închisoarea din Madrid, regele Francisc I a întrebat o femeie urâtă, în glumă, de când s-a întors din “ţara frumuseţii”.

– M-am întors, sire, i-a răspuns ea, chiar în ziua în care v-aţi înapoiat de la Pavia.

*Pavia, locul unde francezii sunt înfrânţi în 1525 de trupele imperiale ale lui Carol V şi Francisc I este luat prizonier

*****

Să mor în locul tatălui meu!

După bătălia de la Actium, Octavianus a trecut în revistă prizonierii pe care voia să-i execute. Printre aceştia se afla un duşman îndârjit al său, anume Mitellus. Fiul acestuia, care luptase sub comanda generalului lui Octavianus, Marcus Vipsanius Agrippa, i s-a adresat astfel:

– Tatăl meu a fost inamicul tău şi îşi merită moartea. Eu te-am servit însă cu credinţă şi merit o răsplată. Dă-mi voie, ca recompensă, să mor în locul tatălui meu!

Octavianus l-a iertat pe Mitellus şi nu a primit jertfa fiului său.

*****

Tot ai să regreţi!

Socrate a fost întrebat de un prieten:

– Ce să fac, să mă căsătoresc sau nu?

– Ori te căsătoreşti ori rămâi burlac, peste zece ani tot ai să regreţi!

*****

Între funia călăului şi mireasă

În Evul mediu era obiceiul ca atunci când cineva era dus la spânzurătoare şi funia se rupea, osânditul să fie graţiat, Dumnezeu arătând în acest fel că era nevinovat.

Mai era, de asemenea, eliberat dacă o femeie se găsea să-l ia de bărbat. Atunci căsătoria avea loc chiar sub ştreang, preotul de spovedanie oficiind unirea celor doi, iar călăul fiindu-le naş. Suveranul elibera un document de iertare care dura cât dura şi căsnicia. Dacă cei doi divorţau, cel iertat o vreme era dus iar la ştreang.

Se înţelege că urâtele locului nu pierdeau nici o execuţie, în dorinţa de a-şi găsi alesul. Dar şi atunci se întâmpla să fie respinse.

Se spune că un tâlhar cerut în căsătorie la locul execuţiei a fost atât de îngrozit de urâţenia celei care îl ceruse de soţ, încât i-a strigat călăului: “Atârnă-mă, atârnă-mă iute cumetre!”

Un caz de iertare la ştreang îl reprezintă celebrul haiduc Iancu Jianu. O doamnă din înalta societate, Sultana, prietenă cu Ralu Caragea, fata domnitorului Ioan Gheorghe Caragea, l-a salvat de la execuţie pe Iancu Jianu cerându-l de bărbat, nunta având loc chiar sub locul spânzurătorii.

*****

Alege cum vrei să mori

Bufonul regelui Frederic II a fost amestecat într-un complot împotriva acestuia. Adus în faţa lui, regele i-a spus:

– Pentru ca ai fost un “nebun” bun, îţi dau voie să-ţi alegi singur moartea.

– De bătrâneţe, Majestate, a răspuns prompt “nebunul”.

*****

Dacă aţi fi…

Lady Astor i-a spus într-o zi lui Winston Churchill:

– Dacă aţi fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea.

– Dacă aţi fi soţia mea – i-a răspuns el –cu siguranţă aş bea-o!

*****

Şi oamenii politici plâng, nu-i aşa?

Plânsul în public nu-l întâlnim doar la oamenii politici de la noi. Adolphe Thier, preşedintele celei de-a treia republici franceze, a plâns în momentul în care Parlamentul l-a desemnat Eliberator al patriei, în 1877.

Richard Nixon a plâns în momentul în care republicanii l-au desemnat candidat la vicepreşedinţia SUA, în 1952. Se pare că a jucat teatru, pentru că într-un interviu din 1977, afirma că el  “nu a plâns niciodată, mai cu seama în public”.

Nikolai Rijkov, premierul sovietic din timpul lui Gorbaciov, a plâns când a vizitat Armenia devastată de cutremurul din 1988, fapt pentru care presa l-a numit bolşevicul plângăcios.

Bill Clinton a plâns şi el la prima investitură, lacrimile năpădindu-l atunci când a observat că obiectivul camerei de luat vederi era aţintit asupra lui!

Nu s-a lăsat mai prejos nici actualul preşedinte american,Barack Obama, care, negru fiind, a plâns aflând că a ajuns la Casa Albă!

*****

Mare paguba!

Cind se ducea la repetitii la “Scala” din Milano, tenorul italian Enrico Caruso (1873-1921) cumpara ziare mereu de la acelasi vanzator.   Intr-o dimineata, insa, cantaretul trecu mai departe fara sa se opreasca.

– Signore, ati uitat sa cumparati ziarele! – striga vanzatorul.

– N-am uitat, insa n-am portmoneul la mine.

– Nu-i nimic, signore! O sa-mi platiti maine.

– Si daca mor pana atunci?

– Ei, mare paguba! 

*****

Vă cred, dar…

Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.

Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.

– Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.

– Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!”

*****