Am ajuns să laud un primar, o primărie, un consiliu local!


Sintagme literare - mai 2017

Cred că, în viața asta deja lungă, mi s-a mai întîmplat o singură dată – acum vreo cinci-șase ani, l-am lăudat pe Boris Johnson, pe atunci primar al Londrei și fără tîmpeniile pe care i le-a băgat Nigelul în cap. Pentru modul exemplar în care primăria Londrei sprijinea evenimentele culturale ale orașului, între care și Festivalul de film românesc. De data asta, mă refer la instituțiile administrative ale comunei bănățene Dudeștii Noi, iar meritele sînt tot culturale. De mai mulți ani, apare acolo o excelentă revistă de cultură, grație eforturilor unui mic colectiv condus de poetul Geo Galetaru, și anume Sintagme literare, căreia i-am prezentat o ediție recentă, dar mai apare anual un Almanah Sintagme Literare, iar din cînd în cînd volume de poezie, toate bucurîndu-se de sprijinul finaciar al administrație locale din comună. De bună seamă, îi felicit pe edili, îi felicitat pe cei care au lansat și întrețin proiectul, felicit o comună care se îngrijește mai mult de cultură decît foarte multe orașe cu pretenții. Asta e! Cum oamenii de acolo, cu Geo Galetaru în frunte, mi se par excesiv de discreți, m-am gîndit să dau eu de veste despre munca lor… Eu nu știam nimic despre aventura culturală din Dudeștii Noi pînă cînd n-am primit vestea de la poeta Ana Pop Sîrbu…

PS Revine memoria! Pe la jumătatea anilor 90, l-am mai lăudat și pe primarul Constantin Aruștei, care în colaborarea cu Monitorul de Iași, edita săptămînalul Monitorul de Holboca, sub redacția prozatorului și traducătorului eminent din rusă Radu Părpăuță. Iar publicație nu era deloc blîndă cu primarul și primăria cînd era cazul, fără să sufere repercursiuni! Bun, trebuie spus că resprectivul primar era matematician autor de cărți în domeniu, dar și de cărți de/ despre pescuit! Din păcate, cînd a ieșit din mandat, a dispărut și săptămînalul. Sper că la Dudești aventura va continua indiferent de cine va mai fi primar…

Almanah 2015

Almanah 2016

Geo Galetaru Alfabetul

Geo Galetaru Fericirea

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Am ajuns să laud un primar, o primărie, un consiliu local!

  1. mihaela grancea zice:

    Surprinzator. Bravo!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Geo Galetaru zice:

    Mulțumim, domnule Liviu Antonesei!

    Apreciat de 1 persoană

  3. ANA POP SIRBU zice:

    Am debutat impreuna cu d l Geo Galetaru,intr-o culegere colectiva „Popas intre poetii tineri „,edit.Dacia din Cluj,1984.Drumurile de ceata comunista au fost pentru unii muma.Pentru noi..Dar Geo este acum nu numai un poet cu Opera ci ,mai ales ,un poet foarte bun.Felicitari amandurora !

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.