Integrarea Moldovei cu ea însăși!

Integrarea Moldovei cu ea însăși!

 

S-a umplut orașul cu corturi în care partidele și candidații independenți adună numărul necesar de semnături pentru participarea la viitoarele alegeri europarlamentare. Trec peste faptul că, în România, sînt cele mai draconice condiții pentru participarea la aceste alegeri, deși problema ar trebui discutată, pentru că frizează un fel de restrîngere a dreptului de a participa la alegeri. Mă opresc însă la o suspectă identitate de program electoral. Dacă te uiți la ce scriu partidele și independenții pe corturile lor, ai senzația că s-au vorbit. Toată lumea vrea autostrada care să scoată Moldova din izolare, unii o și botează A 8, dacă nu cumva e deja botezată mai de multă vreme. Problema care se pune este – ce treabă au europarlamentarii cu o autostradă, rolul lor la Bruxelles este cu totul altul! Bun, unii mai precizează că autostrada trebuie să se facă „cu bani europeni”. Sînt de-acord și cu asta, numai că europarlamentarii nu au nici o treabă cu alocarea fondurilor de către UE!

De bună seamă, ar fi nevoie de căi de comunicație, care să scoată Moldova din izolare. Poate și de o autostradă, deși eu aș miza mai degrabă pe transportul pe calea ferată, și pentru persoane, și pentru marfă, e și aproape nepoluant și ieși mai ieftin, și ca investiție, și ca exploatare. Pentru că una este să faci cu trenul, rapid 5 ore și un sfert, pe ruta Iași – București, minune care se mai întîmpla în anii 90, și alta să faci cel puțin 7 ore! Dar revenind la autostradă, de bună seamă că nu ar strica, ori că se investește ori că nu în infrastructura căii ferate, dar asta nu e treaba europarlamentarilor. Cum nu era treaba lui Popeye să viziteze zilnic șantierul podului de la Mihăileni, luat de inundații, un președinte nu are asemenea atribuții. Sau poate că avea remușcări de pe vremea cînd a fost, de mai multe ori, ministrul transporturilor, și n-a făcut nimic – mai puțin niște cîrpeli prin programul „aici sînt banii dumneavoastră”!

Sigur că este trist că Moldova este izolată și la Sud, spre Muntenia, și la Vest, spre Transilvania, stînd oleacă mai bine cu legăturile spre vecinii de peste Prut, pentru că sînt și foarte aproape! Pentru că nici la Nord lucrurile nu stau cum trebuie. Mîine și vineri am un program poetic la Botoșani și Ipotești. N-am mai fost de cîțiva ani și aproape uitasem dificultățile unui drum de puțin peste o sută de kilometri, într-un județ vecin pe deasupra. Sînt două autobuze mari și late pe zi, unul la 6 și un sfert, celălalt la 16.30. Cu primul aș fi ajuns cu 5 (cinci) ore înainte de primul eveniment, cu al doilea după începerea celui de-al doilea. Sigur, există soluția cu trenul, dar nu una directă desigur. Deci, plec la 6 și cîteva minute și ajung aproape de 10, dar admir vreo oră gara din Verești! Pînă la urmă, asta am ales!

Pe cînd eram președintele județului, m-am luptat, împreună cu regionala CFR pentru terminarea unui tunel, început înainte de 90, care să permită o linie de tren directă între Iași și Botoșani. Am obținut niște miliarde de lei vechi, care s-au adăugat altor, multe, miliarde deja cheltuite. Tunelul nu există nici acum, nici nu mai știu dacă s-a renunțat de tot, dacă a fost astupat sau așteaptă bani în continuare pentru a fi terminat! Sînt peste 20 de ani de cînd acolo se mai lucra… Deci, e bună lupta pentru scoaterea Moldovei din izolare, ceea ce mă miră pe mine este că nu se face nimic pentru integrarea Moldovei în ea însăși! E absolut ridicol să nu existe o legătură convenabilă între Iași și Botoșani. De altfel, nu e cu mult mai ușoară nici cea dintre Iași și Neamț. Dacă n-ar fi zonă turistică în Munții Neamțului, mă tem că lucrurile ar putea sta la fel de prost ca și pe relația Iași – Botoșani!

PS – Sus este harta Regiunii Nord – Est, dacă adăugați, la Sud, Vrancea și Galați, obțineți Moldova de dincoace de Prut…

PPS – Aflu că mai există o autogară de la care ar fi un autobuz pe la 10. Dar e departe de mine,  bașca între timp, mi-am luat bilet de tren! Dar și autogările astea ce secretoase mai sînt!

Reclame

21, 22 Martie – Poezie la Botoșani, Ipotești

Joi și vineri voi merge la mai multe evenimente poetice la Botoșani și Ipotești. La cel de la Liceul Laurian, voi fi într-un dialog poetic cu prietenul Radu Andriescu, iar La Uvertura Mall. va avea loc un recital cu mai mulți participanți. Vineri vom fi la Ipotești…

 

17 Martie, Paris – Pe Champs-Elysées după furtună

Duminică, am avut avionul spre seară, așa că dimineață, am făcut o plimbare spre Champs-Elysées și am străbătut la pas cam tot bulevardul, dinspre capătul opus Arcului de Triumf. După violențele, incendiile, jafurile și distrugerile dia circa 20-25 de magazine – numai ale firmelor mari, gen Hugo Boss, Yves Rochas, Omega etc – marele bulevard prezenta un fel de peisaj după bătălie, de parcă ar fi trecut cete de tătari puse pe jaf și incendiere, nu niște manifestanți „pașnici”. Văzusem sîmbătă dimineața cîteva grupuri mici de „veste galbene” – care de fapt sînt de un verde fosforescent! – mergînd prin preajma hotelului meu spre locurile de adunare. Păreau veseli, bine dispuși. Uitîndu-mă la ei, n-aș fi crezut că după-amiaza și seara lucrurile aveau să degenereze în explozia aceea de violență. Duminică dimineață, unele vitrine și uși fuseseră înlocuite, locul altora era ținut de panouri mari de placaj. Magazinele atacate erau înconjurate de benzi pentru stopat trecerea instalată de poliție. Pînă acum, se reproșase poliției și CRS-ului intervențiile prea în forță, de sîmbătă seara  reproșurile vizează neintervenția. Un șef al unui sindicat polițienesc a declarat că poliția ar fi putut stopa violențele, dar că ordinul necesar nu a fost dat de cei în drept. Prefectul Parisului a fost demis, guvernul anunță planuri pentru un control mai bun al violențelor stradale. Unele voci, în media., vorbesc despre faptul că violențele au fost lăsate să se dezlănțuie pentru a-i compromite pe cei de la „vestele galbene”. Oricum, înaintea violențe,or de sîmbătă, popularitatea lor în sondaje coborîse prima oară sub 50%. Cît o fi acum, vom afla zilele astea… Nu am făcut poze duminică dimineață. Voi ilustra cu poze de presă luate în timpul evenimentelor…

În poza a cincea, casa incendiată. La parter, este un sediu de bancă. La etajul I, locuia o familie salvată în ultima clipă.

 

Silviu Gongonea – Cântec postapocaliptic

Nu ai prea des ocazia să afli modul în care se naște poezia unui alt autor. E greu adesea să afli sursa și în cazul unei poezii proprii. Excelentul poet Silviu Gongonea îmi oferă pentru a doua oară în ultima vreme o asemenea ocazie. Prima oară a fost inspirat, ca să spun așa, de fotografia cu dirijorul Leonard Boga și cu mine, realizată la prima noastră întîlnire. De data aceasta este, poate, și mai interesant. Imaginea pe care am postat-o luni la povestirile lui Dorel Schor era una amuzantă, cu umor. Iar lui Silviu i-a ieșit un foarte frumos „cîntec postapocaliptic”, Felicitări, dragă poete…

 

Cântec postapocaliptic

 

Acum regret că nu am ochi de insectă

când toate se îndepărtează de mine și

devin tot mai mici și îmi trimit semnale

din altă realitate

Acum când frumusețea mi se servește cu cinism

în secvențe infinitezimale

de către un oftalmolog hâtru

Regret că nu am antenele și trupul unui gândac de bucătărie

mi-aș fi propriul buncăr antiatomic

m-aș delecta cu modele și tehnologia de-o clipă

să casc gura la postere cu fete dezbrăcate

cât mai multe pe un centimetru pătrat

Una dintre ele să-mi devină soție

să facem sute de copii

încât să umplem toate apartamentele

din conserva noastră unsuroasă & primitoare

Am fi singura specie de pe planetă

ne vom bronza la radiațiile postapocaliptice

vom contempla apusul în pocnet de floricele

după care le vom mânca încet

până când viața o va lua sau nu

de la capăt.

16 martie, Paris – Lansare la Salon du Livre

Mai întîi să precizez că hotelul meu era situat la vreo sută de metri de La Tour Eiffel, mai puțin de un km de Arcul de Triumf și Champs Elysee și, în direcția opusă, la 4 – 5 stații de autobuz. Din pricina bătăliilor din zona CE, autobuzul 80 nu circula, habar nu aveam unde e metroul, așa că am luat un taxi, la dus, aproape 10 Euro, la întors, fix 10. După ce am luat prînzul prelungit cu Alexandre și Dietmar, m-am dus la salon, ceva mai devreme. Și bine am făcut, primul întîlnit a fost Vitalie, cum am mai spus, apoi am dat nas în nas cu poetul Nicolae Tzone, editorul meu, cu Sorin Barbul, traducătorul meu eminent, cu alți scriitori români din țară sau de la Paris, criticul și teoreticianul de artă Georges Banu. Ștefan Lemny, colegul meu de promoție, de la istorie, de o bună bucată de vreme șeful departamentului Secolul Luminilor la Biblioteca Națională, a Franței desigur, pe care nu-l văzusem de la începutul anilor 90, prozatorul Stelian Tănase, poeta Magda Cârneci, poetul Robert Șerban, într-o poză lîngă mine la lansare, și mulți alții. Șerban era dintre lansații evenimentului Vinea, ca și Ion Pop, Doina Uricaru, Maria Șleahtischi, Lucian Vasilescu, Tudor Banuș. Poeții au fost prezentați de editor, dar și de Felix Nicolau și alți critici. În opinia mea Tratatul de navigație – numele evenimentului Vinea – a fost bine scris de noi toți! Pe alți scriitori i-am văzut prin avioane sau la hotel… Cu Al Călinescu și Horia Zilieru, am mers pe două avioane la dus, cu cel din urmă și la întors. În avionul spre Paris, au urcat Bogdan Hrib și Ion Pop, la întoarcere pînă la București, Dl Pop mi-a fost iarăși însoțitor. Prin hotel, pe străzi, prin salon. am mai dat ochii cu Bogdan Ghiu, Gabriela Adameșteanu, Adriana Babeți, Tania Radu, plus echipa vioaie de la ICR București și Paris, care au organizat împreună pavilionul României, prezența cărții românești la Salon du Livre. Sibur, eu scriu aici despre eveimentul la care am participat, dar de-a lungul celor patru zile, s-au desfășurat la standul României 20 de evenimente, o expoziție permanentă cu „chipuri ale scriitorilor români” și un performance continuu al artistului Valeriu Pantilimon/

Cum spuneam acum două postări, Chablis băut cu băieții m-a dus într-o formă bună! Așa că am participat la un un pic de economie de timp – programul editurii Vinea cu zece cărți noi lansate oricum a durat două ore și jumătate! – așa că am renunțat la lectura în română a lungii mele balade, urmată de lectura în franceză a lui Sorin Barbul, producîndu-mă direct în franceză, cu un foarte scurt discurs și lectura cu pricina. După reacțiile sălii, mi-am dat seama că a mers bine! Ce înseamnă un vin bun!

De altfel, o sală receptivă în genere, cu un public destul de numeros și amestecat – români ca noi din țară, români de la Paris și destui francezi…

Alchemia 1, 2019

Să dăm cuvîntul editorului, care ne explică schimbările introduse începînd cu acest număr: „Revista Alchemia, acum într-o nouă prezentare, mai simpatică, mai elegantă şi mai lesne de citit. Un număr despre urzeli, la propriu şi la figurat. În plus, rezultatele concursului nostru de cărţi imaginare, cu tot cu coperţile acestor capodopere amuzante şi şocante deopotrivă.    

Mai nou avem şi o variantă optimizată pentru citirea pe telefon. Revista Alchemia #1/2019 – Urzeli

https://issuu.com/sashsegal/docs/zz_alchemia_1_2019

Vă dorim lectură plăcută şi vă mulţumim că ne sunteţi aproape şi ne împărţiţi cu cei dragi.”

Înre-adevăr, noua formulă de tehnoredactare e mai friendly, editoarea a gîndit foarte bine. Cum e foarte bună și ideea unei ediții pentru lectura pe telefon, cum toată lumea umblă cu smart-urile de parcă ar face parte din corpul propriu! Cît pruvește conținutul e, ca de obicei, la mare înălțime, ca să nu mai spun căam văzut o mulțime de prieteni scriitori, mulți și prieteni ai blogului. Mulțumesc pentru preluarea unui text. despre Emil Brumaru, la care țin foarte mult…

16 Martie, Paris (1). Cînd îți vezi prietenii prima oară!

Iată, drumul rapid la Paris, n-a însemnat numai lansarea volumului 5 ballades  rock, ci și întîlnirea, pentru prima oară, cu niște prieteni, întîlniți mai întîi pe Facebook, dar care au rămas prieteni și după ce eu am părăsit rețeaua, acum vreo patru ani. Legătura cu Alexandre Spahiu și Dietmar Kulcsar a început acum șapte, poate chiar opt ani și între timp nu ne-am văzut niciodată. Am profitat de drumul acesta și ca să ne vedem – sîmbătă m-au luat de la Hotel de la Paix de pe Rue du Gros Caillou – amuzant nume de stradă pentru ceva care avea vreo sută de metri lungime și era foarte îngustă! – și am mers la un restaurant thai de pe Avenue Bosquet, unde am mîncat foarte bine, am băut un rose în deschidere și vreo trei sticle de Chablis de-a lungul mesei și după masă, cale de vreo trei ore. Și mai ales am sporăvăit și am rîs cu poftă. Poza cu ei este făcută de mine, cele cu mine și Dietmar sînt făcute de Alexandre. Cred că vinul a avut un rol pozitiv în prestația mea de la lansarea care a avut loc la ora 18 la Salon du Livre, despre care voi face o postare specială…

Pe Vitalie Vovc l-am descoperit ca pe un minunat poet și un excelent analist al vieții politice, sociale și culturale tot acum o mulține de ani, dar pînă sîmbătă nu ne văzusem. Interesant este că prima persoană pe care am văzut-o cînd am ajuns la standul României, organizat de ICR a fost fratele Vitalie. Ne-am recunoscut instantaneu, am scos exclamații, ne-am îmbrățișat, am stat de vorbă. Pozele din timpul lansării mele sînt făcute de el. Poza de aici este făcută, cu telefonul lui, de altcineva…