Și trei dintre povestiriule sale umoristice atît de așteptate săptămînă după săptămînă. Și o ilustrație de sezon de la Dl Dumitru Ion, chiar acum sosită…
NERVI DE CARTIER
Doamna Gurnişt ieşise teribil de nemulţumită de la coafor pentru că acesta îi scurtase prea mult părul la ceafă.
– Acum cine ştie câte luni o să treacă până o se dreagă ce a stricat neisprăvitul ăsta!
Intră bodogănind în casă şi găsindu-l pe Leopold senin, citind ziarul, îl luă în primire pe nerăsuflate: „Sigur că da… Ziarul şi televizorul! Dumnealui nu are familie, n-are soţie, n-are nimic. Dacă ar trăi mama, săraca, i-aş da dreptate, că doar ea mi-a spus că ce-am găsit la tine…”
– Dar bine, Matilduţa, îndrăzni Leopold. Cu ce-am greşit?
– Mai întrebi, domnule? Altele se cofează la Alexander sau la maestrul francez Henry… Numai eu trebuie să fac economie şi să merg la pârlitul de Jean chiorul. Nu mă scoţi la un restaurant sau la un spectacol, nu mi-am cumpărat o rochie de nu ştiu cât timp… Etc.
Leopold se retrase strategic în afara apartamentului, dar devenise un pachet de nervi. Îl zări pe Boris Glazpapier care era foarte bine dispus.
– Sigur că da, izbucni Leopold. Halal preşedinte de bloc ne-am ales. Iarba se usucă, uşa de la intrare stă fără clanţă şi tu zâmbeşti, încasezi taxa lunară şi eşti mulţumit… Halal!
– O să iau măsuri, spuse moale Boris, zău… ce ţi-a venit?
Leopold se simţi uşurat. In schimb Boris constată că îi creşte tensiunea. Îl văzu pe Şimon Şeinerovici care tocmai venea, fluierând, spre casă.
– Fluieră, fluieră, îl mustră cu severitate. Ţara arde şi baba se piaptănă…Matale parcă n-ai locui în casa asta.
– Dar eu cu ce am greşit? se bâlbâi Şimon. Ce s-a întâmplat?
– Auzi întrebare! strigă Boris furios. Pe luna trecută ai plătit? La muncă voluntară ai fost? Ştii numai să arunci chiştocuri de ţigări pe trepte, dar în ce hal a ajuns un bloc în care locuiesc numai intelectuali nu te interesează…
Boris mai continuă câteva minute cu critica, dar de fapt supărarea îi trecuse.
Trecuse… la Şimon! Acesta îşi aminti că nu a cumpărat iaurt pentru cină, se duse la cel mai apropiat magazin şi de cum intră îl luă în primire pe vânzător:
– Uite la ce preţ a ajuns iaurtul! Şi ce, ăsta e frigider? Te miri că totul se strică..
Băcanului îi dispăru zâmbetul amabil şi căută pe cineva să-şi descarce nervii.
Mă găsi pe mine:
– Vii să cumperi de doi bani, dar vrei să-ţi dau rest de la o sută. Toţi au pretenţii, vor lucruri bune dar să fie gratis dacă se poate. Numai răvăşiţi rafturile, dar cumpăraţi pe dracu…
El tăcu uşurat. Eu, în schimb… Sunt un om calm şi civilizat, dar nici chiar aşa. Unde naiba e coaforul care a pocit-o pe madam Gurnişt? Unde se trezeşte dumnealui? Las’ că scriu acum o schiţă umoristică să râdă toată lumea de el!
APĂ DE PLOAIE
Plouă… Vremea asta mohorâtă, cu norii zdrenţuiţi atârnând pe firele de telegraf, mă indispune teribil. Nu degeaba spunea poetul că, în asemenea condiţii, îl apucă o tristeţe iremediabilă. Fenomenul e absolut general, indispoziţia e totală, să te mai miri că unii scriu versuri, că alţii vor să se sinucidă sau iau o poziţie somnolentă în parlament.
Iată-l de pildă pe Cutare. Îl cunosc numai din vedere, dar ne vedem aşa cam aproape zilnic, de câţiva ani, în staţia de autobuz. Salut, salut, uneori un ce mai faci, vorba aia… Astăzi se observă de la distanţă că e amărât din cauza ploii, că starea vremii îl indispune sută la sută.
– Ce mai faci? îl întreb ca să intru în vorbă.
– Bine…, răspunde el posac.
E clar că nu e bine deloc. Ce poate să fie bine?
– Eşti trist pentru că a pierdut echipa dumitale favorită? tatonez eu terenul, mai mult în glumă.
– Da’ de unde…, am jucat pe treizeci de buletine. Cu echipa mea am mers la sigur şi uite ce figură mi-a făcut… Dar nu-i nimic, trece.
– Ce face doamna? întreb politicos.
– Ah, nu ştii? se miră el. Suntem în divorţ. I-a sucit minţile un agent imobiliar… Cam de şase luni mănânc sandviciuri cu tuna de trei ori pe zi. Nu au absolut nici un gust… Omul se satură, crede-mă.
– Bine că nu ai probleme cu fiscul, îl încurajez eu cu mult tact. Cu fiscul e mult mai complicat decât cu nevasta. Nevastă mai găseşti…
– Cine spune că nu am probleme? pronunţă el rar. Am probleme şi încă cum! Mi-au recalculat o diferenţă care, împreună cu amenda, cu dobânda şi cu conexarea se ridică la de trei ori venitul meu oficial.
– Lasă că te descurci, îl asigur prietenos. Îeşi dumneata din buclucul ăsta. Bine că eşti săntos… Cum spune proverbul? Importantă este sănătatea. Fii matale sănătos, că restul…
– Proverbul spune, este el de acord, numai că uite ce se întâmplă: dimineaţa am nişte dureri de şale că abia mai pot coborâ din pat. La prânz mă supără stomacul, probabil de la tartinele astea insipide, iar seara mă doare capul şi nu pot să adorm pînă mult după miezul nopţii.
– Ehei, dumneata stai bine, îl asigur eu competent. Am o mătuşă căreia i-a slăbit vederea până într-atât că nu mai poate să-şi facă ordine în hârtiile personale. Şi pe un vecin de-al meu, unul de la etajul patru, l-a pocnit cineva cu o sticlă în cap…Ce ştii dumneata? Sunt cazuri şi cazuri…, n-ai voie să te plângi… în plus…
– În plus am împrumutat nişte bani unui cumnat şi acum nu mi-i mai înapoiază. Nu vrea. Susţine că-l calomniez din cauza divorţului.
– Tipul divorţează?
– Nu el. Eu… El e cumnat din partea ei şi nu mai vrea pur şi simplu să-mi înapoieze banii. Nu mai spun că mi-a dispărut cartea de credit, mi s-a defectat televizorul, mi-au apărut furnici în bucătărie, liftul nu funcţionează, am început să chelesc, mi-au tăiat gazul, am două procese pe rol, sufăr de claustrofobie şi plouă… Plouă!
– Da, domnule, spun eu solidar. Te înţeleg foarte bine… Trebuie să sperăm însă că ploaia va înceta, cerul se va însenina şi temperatura medie va creşte.
– Şi până atunci, vrea el să ştie… Ce mă fac eu până atunci?
– Nu pune la inimă, îl sfătuiesc eu sincer. Nu da atenţie! Fii tare!… Fă-te că plouă!
NU PREA AVEM TIMP
Săptămâna trecută am fost la o nuntă. Şi pe cine credeţi că am întâlnit? Pe Manole, prietenul meu din copilărie. Nu-l mai văzusem de aproape un an, Chiar i-am spus-o, îmbrăţişându-l:
– Nu te-am mai văzut de aproape un an de zile. Ce-i cu tine? Pe unde trăieşti? De ce nu dai şi tu măcar un telefon?
– Parcă tu ai dat vreun telefon? mi-a întors-o el amabil. Adevărul este că am fost foarte ocupat anul acesta. În primul rând, poate nu ştii, am lichidat afacerea cu şerveţelele aromate pentru că e mare concurenţa şi m-am lansat în baloane flexibile. Copii sunt cei mai buni clienţi, baloanela alea sunt lunguieţe şi subţiri, poţi să le răsuceşti cum vrei… Şi se sparg! Ha, ha, ha! Afacerea prosperă.
– Orişicât, am acceptat, dar un telefon…
– In al doilea rând, am făcut o excursie de vreo două luni în orientul îndepărtat. Plus că vreo două săptămâni m-am pregătit înainte de asta, m-am documentat adică: geografia, monumentele, ce să îmbrac, ce să cumpăr, chestii din astea, mărunte dar îţi iau o mulţime de timp. Şi tu?
– Eu am fost trei zile la un congres ştiinţific în Honolulu, am mărturisit modest. Aşa că n-am avut timp să-ţi telefonez.
– Trei zile nu sunt două luni, mi-a reproşat Manole.
-Adevărat, am acceptat. Congresul a ţinut trei zile, dar ştii cum se întâmplă, dacă eram acolo am vizitat împrejurimile: Australia. insula Paştelui, Venezuela, Costa Rica şi Luxemburgul. După congres am fost foarte obosit. Până mi-am revenit, înţelegi, numai de telefoane nu mi-a ars…
– Ei, să lăsăm…Dar mai dă un semn de viaţă, fă-mi o vizită cu soţia, mai stăm şi noi de vorbă ca pe vremuri, la o cafea. Adevărul e că orişicât am fi de ocupaţi, pentru un vechi prieten trebuie să găsim timp.
M-am îndreptat spre masa mea şi i-am spus soţiei:
– Am stat acum de vorbă cu Manole. Aş vrea să ne facem timp o dată şi să-l vizităm.
– Foarte bine, mi-a spus ea, locuieşte departe? În ce oraş?
– Ei, nu prea departe. De fapt, nici nu trebuie să luăm maşina, ajungem în zece minute pe jos. Locuim doar în acelaş oraş…Totul e să găsim timp!
