„In schimb, eu stiu ce inseamna sa fii un intelectual, adica un individ cerebro-spinal; sa ai mintea atit de plastica cit este posibil si coloana vertebrala atit de dreapta cit e necesar” (Michel Foucault, 1967)
În ziua în care avea loc lansarea volumului Emiliei Chiscop În căutarea autenticității. Dezvăluiri și portrete din orașul meditației active (Editura Junimea, Colecția Dialog XXI, 2019), eu eram internat în spital pentru tratamentul acela în forță despre care am vorbit. Regret cu atît mai mult cu cît nu o mai văzusem pe autoare de mai bine de zece ani, iar acum traversase Oceanul special pentru apariția și lansarea acestei cărți. Ca orice ieșean atent la ce se petrece în urbea sa, citisem aceste interviuri și portrete la apariția lor în Monitorul/ Ziarul de Iași, în urmă cu între mai bine de 20 și aproximativ 15 ani. La ieșirea din spital, am trecut pe la editură și am luat volumul pe care autoarea mi-l destinase. L-am recitit tot, din scoarță în scoarță, cum se spune. Cu același interes, cu aceeași plăcere, fiind adesea uimit de prospețimea pe care textele și-o păstrează. Sau, dacă vreți, autenticitatea, pentru că nu te poți ocupa de căutarea autenticității, dacă nu ești și tu autentic. Sînt cuprinse în carte 18 interviuri și 8 portrete care privesc peste 25 de personalități ale Iașului acelei vremi. Dacă nu iese socoteală, adaug că unele personalități beneficiază și de interviu și de portret – Emil Brumaru, Al. Călinescu, Silviu Lupescu -, că un portret – cel al Grupului disident de la Iași – este colectiv, cu Dan Petrescu în frunte, cum se și cuvine, că despre regretatul Ioan Gînju, căruia autoarea i-a însoțit lunga agonie aproape zi de zi, sînt două portrete complementare.
M-am întrebat dacă meritau păstrate portretul faraonului Cristofor Simionescu – care nu s-a mai arătat dispus să acorde și interviu! – și interviul cu medicul psihiatru, pictor a ses heures!, care s-a dovedit unul dintre cei mai odioși turnători activi în mediile artistice și intelectuale locale, după cum arată zecile de note informative din dosarele membrilor Grupului de la Iași, dar și din alte dosare. Pînă la urmă, răspunsul meu a fost afirmativ, în fond și ele au definit ceva din autenticitatea Iașului, care n-a avut numai lumini, ci și umbre, ba chiar întuneric deplin. Lumea nu e monocromă, nici doar în culorile curcubeului!
Am recitit, cum spuneam, cu interes proaspăt și cu mare plăcere contribuțiile din cartea Emiliei Chiscop și m-am gîndit dacă în zilele noastre ar mai avea cineva atît de multă răbdare în documentare și în așteptarea momentului în care interlocutorul nu mai trage de timp, nu te mai amînă și începe pur și simplu să-ți răspundă. Textele despre regretatul Ioan Gînju m-au impresionat pînă aproape de lacrimi. Și a propos, zece dintre personajele cărții deja nu mai sînt printre noi…
Pentru că pe 27 voi pleca spre Munchen, trebuie să anunț unele evenimente mai din vreme, cum este și ediția de anul acesta a BJF, despre care mi-a amintit prietenul Radu Lupașcu. Am consultat oleacă programul și mi se pare că veți avea ce asculta…
Ca să avem o săptămînă bună, e recomandabil s-o începem cu o șediință sănătoasă de rîs cu ajutorul doctorului Schor! Și o glumă grafică de la scriitorul Constantin Arcu…
JAGUAR
Într-o
zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o
mulţime de gură cască, în faţa unui „Jaguar”, parcat jumătate pe
trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe
bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că
bag eu de seamă?! Numărul de pe tăbliţă era… data mea de naştere!
28091951… Păi, eu m-am născut pe 28 septembrie 1951.
Se
înţelege că în prima clipă m-am gândit, ca tot omul, că mai bine era limuzina mea
şi numărul era cu data de naştere a proprietarului actual, dar după aia m-am
zis că nu-i în firea mea să fiu invidios, mai ales când am auzit cât consumă şi
cât costă numai asigurarea.
Dar o
ideie tot mi-a venit, că mie îmi trec prin cap o mulţime de idei mai ales când
am timp liber: precis că aşa cum data mea de naştere s-a potrivit a fi numărul
maşinii ăsteia elegante, ar putea fi şi numărul de telefon al unui om
important, contul bancar al unui bogătaş, numerele câştigătoare la tragerea
Loto, numărul de buletin al unui politician, cu alte cuvinte n-ar strica să
încerc să intru în legătură, pretextul este original şi, în viaţă, cine nu
încearcă, nu progresează.
Vreau să
vă spun că nu degeaba ideile geniale trebuie să le ai la locul potrivit şi la
timpul potrivit. Am telefonat, după cum mi-am propus, şi am dat de un tip
care era foarte dornic să facă cunoştinţă cu mine, dar încă înainte de a mă
vedea, mi-a cerut un împrumut.
La bancă,
am făcut-o pe prostul şi am spus funcţionarei numărul de cont, la care ea a
verificat şi s-a uitat la mine cum te uiţi la un bandit: „Contul e închis
din cauză că toate cecurile emise în ultimele trei luni n-au avut
acoperire…”
La loto,
oricum joc săptămânal numerele astea, plus data de naştere a soţiei şi niciodată
n-am reuşit mai mult de două numere, iertaţi-mi jocul de cuvinte. Cât despre
politicieni, am renunţat chiar înainte de a încerca, mai ales după scandalurile
din ultima vreme care m-au învăţat că e mai sănătos să te afli la oarecare
distanţă…
Totuşi, ce vreau să vă spun? Că, într-adevăr, nu există dreptate socială. În timp ce, cu aceleaşi numere, un nenorocit nu-şi poate onora cecurile şi altul trăieşte modest de la data naşterii, altul se plimbă cu Jaguarul, scoate ochii oamenilor muncii cu luxul şi cu risipa şi nici nu plăteşte taxele fiscale pentru că, mai mult ca sigur, e un mafiot ordinar…
NECAZURI
LA SERVICI
– Dragă domnule Marcu,
cu experiența dumitale, m-am gândit că ai putea să-mi dai un sfat bun, o ideie,
că doar experiența naște idei…
– Dar ce s-a
întâmplat?
– Am niște necazuri la
servici, niște neînțelegeri cu șeful.
– Cu șeful! Mie-mi
spui ce înseamnă niște neînțelegeri cu șeful? Îți mănâncă sufletul, te paște
toată ziua, nu-ți dă pace o minută. Îmi amintesc că în urmă cu vreo treizeci de
ani, eram nou la slujbă, așa ca tine și am avut un schimb de păreri cu șeful.
După aia mi-a făcut zile fripte doi ani de zile. Culmea este că eu aveam
dreptate și el o știa. Știa!
– În cazul
meu…
– Lasă cazul tău. În
urmă cu treizeci de ani, în primul rând, că nu era situația de acum. Era cu
totul altă situație. Ca să nu mai spun că și nevastă-mea, Sonia… O știi pe
Sonia? Dacă nu, să-mi aduci aminte să-ți fac neapărat cunoștință. O femeie
tare, știi ce înseamnă o femeie tare? Ei bine, nevastă-mea e o femeie tare. Ea
mă împingea pe la spate: Nu te lăsa! Dar vezi că nu-i întotdeauna cum vrei tu
sau cum vrea nevasta…
– La mine, de fapt…
– La tine… La tine
nu știu despre ce este vorba, dar nici pe departe nu se poate compara cu
situația de acum treizeci de ani. Unde mai pui că banditul era unul de-ai
noștri, un bârladean, domnule, cine ar fi crezut, că doar se spune că
moldovenii sunt oameni cumsecade. Doi ani m-a sărat și pipărat, țin minte că
într-o dimineață, nici nu intru bine și mă cheamă urgent…
– La fel și șeful
meu…
– Lasă-l pe șeful tău.
Poți să spui că e la fel dacă nu l-ai cunoscut pe al meu? Mă cheamă urgent, cum
îți spun, și eu mă duc urgent cu sufletul la gură și când intru îmi spune să
aștept, să iau loc în antecameră și stau, domnule, și aștept acolo o oră, două,
trei și până la urmă, ce crezi? Uitase cu totul de mine. Ha? Ce zici?
– Păi ce să zic? Eu mă
frământ acuma cu…
– Nu te mai frământa
cu asta, că tot nu ajută. Vrei să știi cum s-a terminat povestea mea? Am ajuns
la concluzia că e bine să nu te bagi, să nu te legi la cap dacă nu te doare, să
stai în banca ta, cum se spune…
– Aș vrea o
părere despre cazul meu.
– Cazul matale? Ce importanță are cazul matale? Eu n-am avut cazul meu? Fiecare are cazul lui. Dacă ai vrea să asculți cazul fiecăruia, nu mai termini niciodată. Pe când așa… Ce mă interesează pe mine cazul matale, nu știi? Un caz acolo!
PREMIUL
NOBEL PENTRU GHICIT
Suntem dispuşi
în formă de stea de mare. De fapt, madam Gurnişt e steaua, în jurul ei ne aflăm
numai vecinii bărbaţi şi o ascultăm curioşi.
–
Prietenei mele din Ierusalim i s-a întâmplat o nenorocire mare, ceva de
necrezut. Soţul ei era într-o deplasare în Cipru…Nu ştiu ce şi cum devine
cazul şi se întoarce dumnealui mai devreme… Tocmai când se afla la ea în
vizită un prieten din tinereţe, un turist din America…
– Cunoaştem
noi, zice sec Boris Glazpapier. Capitaliştii ăştia, dacă au bani, cred că totul
e de vânzare… Femei, sentimente, apartamente… Ştim noi!
– Da’ de
unde, îl întrerupe madam Gurnişt. O veche dragoste… Dar soţul nu-l cunoştea
şi de aici toată nenorocirea. Ia să văd dacă ghiciţi ce s-a întâmplat.
– I-a
împuşcat pe amândoi! presupune Eliahu Iliescu. A mai fost aşa un caz acum doi
ani, s-a spus şi la televizor, pac, pac şi gata.
– Crezi
matale, punctează steaua. Altcineva? Cine are altă părere?
– Păi,
opiniază Leopold, presupun că soţul i-a iertat, dar ca să-i pedepsească pentru
toată viaţa, s-a sinucis.
– Tu să
taci, îi strigă nevasta. Mormolocule… S-auzim o variantă logică.
– Eu
cred, zice Simon Şeinerovici, că dacă era un om inteligent, l-a obligat pe
american s-o ia pe respectiva soţie de nevastă. Cea mai bună răzbunare asta ar
fi… Ha, ha, ha… S-o ia ăla!
– Ha, ha,
ha, îl îngănă madam Gurnişt. Crezi că americanii sunt fraieri? Ce părere ai
matale? se adresă lui Menaşe.
– Păi,
ştiu şi eu, bolboroseşte Menaşe. Întâmplarea asta e adevărată?
– Cum mă
vezi şi te văd.
– Atunci,
probabil că tipul care era în vizită s-a retras discret şi de atunci
soţul o omoară cu reproşuri. Cum femeia vrea ceva, să-şi cumpere pantofi, sau o
bluză sau mai ştiu eu ce, dânsul îi închide gura cu aventura cu americanul.
Şi-a asigurat omul liniştea. Vine el acasă târziu, nu poate să-i spună nevasta
nimic. Bea o bere, două cu amicii şi ea vrea să-i facă scandal, imediat îi
aminteşte de…
– Nţţ,
ţuţuie madam Gurnişt. Cine ghiceşte ia premiul Nobel.
– Ştiu
eu! se înghesuie domnul Oiţerman. Probabil că are loc o discuţie între soţ şi american
şi din discuţie rezultă că de fapt ea are pe altcineva, un al treilea. Atunci
cei doi fac o asociaţie…
– Nooo,
îl anulează madam Gurnişt. Că e femeie serioasă.
– Ştiu
eu, intervine Marcu. Dânsa îi iubeşte pe amândoi, nu se poate decide şi atunci
se îmbolnăveşte de leucemie. Un bărbat şi o femeie…
– Asta
era „Love story”, precizează Menaşe.
– Hai că
m-am prins, sare Boris. Americanul nu era bărbat…
– Dar ce?
– O
americancă…Una din alea. O capitalistă pervertită. Atunci soţul face un
infarct aflând că nevastă-sa preferă femei şi…
–
Tâmpenii, îl opreşte decisă madam Gurnişt. Cine ştie ce reviste idioate citeşti
matale. Cum, chiar nimeni nu ghiceşte? Nimeni nu vrea premiul Nobel?
Am
considerat că a venit momentul să intervin:
– Au
părăsit-o amândoi partenerii. Şi soţul şi americanul!
– Aşa e!
exclamă dezumflată madam Gurnişt. Cum naiba ai ghicit?
– Mi-a
spus madam Brodiciche, prietena matale. Că ea povesteşte fără întroducere. Ce
se aude cu premiul Nobel?
– Să ţi-l
dea madam Brodiciche, pleoscăie ea dezamăgită. Auzi ce ideie, să-mi strici mie
poanta tocmai la sfârşit!
Poate vă amintiți că, la termenul din 12 iunie a. c, au rămas cîteva chestiiuni în pronunțare. Instanța a acceptat cererea noastră de respingere a calității de martor a Dlui Andre Pleșu, iar pe 20 iunie, a anunțat acceptarea calității de martor a Dlui Cătălin Dănuț Cioabă. Pentru că s-a creat un dezechilibru între părți, a trebuit să renunțăm și noi la un martor. La încheierea din 20 iunie, instanța a luat act de păstrarea drept martor din partea noastră a Dlui Dan Radu Rușanu.
Rămăsese de asemenea în pronunțare proba interogării părților, care a fost respinsă. Sigur că regret asta, dar instanța e suverană și ce a decis e bun decis. Regretele mele nu sînt legate de faptul că sînt antrenat cu interogatoriile de dinainte de 1989, nici pentru că aș fi ținut să-mi pun adversarii – persoana fizică și persoana juridică! – la drum, ci pentru că unele lucruri ar fi putut fi mai bine clarificate prin declarațiile obținute, prin răspunsurile formulate sub jurămînt. Prin urmare, în momentul de față, ambele părți au la dispoziție proba cu înscrisuri și proba testimonială… Instanța a fixat următorul termen din proces pe 10 septembrie a. c. ora 9…
În formularea de pe portal.just.ro, desfășurarea de pînă acum a procesului este prezentată astfel
Prin urmare, de la prietenul Cezar Straton. Îmi pare rău că nu l-am văzut în vizita mea de la Suceava, dar era plecat în Apuseni la un concurs de drujbe! Nu știu dacă a fost concurent sau membru în juriu… Și o glumă grafică, dar cu premeditare de la Radu Lupașcu…
Șogor. Doi prieteni
discuta:- Eu nu pot trai fără nevastă-mea Ana. – Nici eu!
Viagra. De
ce Viagra nu s-a impus încă total pe piață? Pentru uzul casnic e prea scumpă si
pentru jocurile în deplasare nu e necesară…
Culori. Ce-i
albă și are 30 cm? – Nimic, toată lumea știe că, dacă are 30 cm, este neagră.
Confesiune. Soțul
își ia inima în dinți si se hotărăște să-i spună soției că are o amantă. Îi
cumpără flori, pregătește o cină romantică, după care trec la o partidă de sex.
Când era plăcerea ei mai mare, el îi spune: – Știi, dragă, eu mai am una…La
care soția, în pragul juisării, răspunde: – Ce bine! Bagă-mi-o în fund…
Test. Se duce una la
doctor să facă niște analize și, neavând timp să se ducă după rezultate îl
trimite pe bărbatu-su. – Cum se numește soția d-voastră? – Elena Popa! Se uită
doctorul și vede că erau două femei cu același nume: una bolnavă de diabet și
una de sida. Se gândește un pic și zice: – Luați două ciocolate mari și
dați-i-le să le mănânce. Dacă nu moare, să n-o f**ți!
Lipsă. Știați că lipsa
îndelungată de sex provoacă tristețe și alte chestii, pe care nu vi le mai
spun, că-mi vine să plâng…?
Dilemă. Un
cuplu în vârstă de 80 de ani fac amor, după o lungă perioadă de abstinență. El
geme, respiră greu, își dă ochii peste cap. Ea: – Ce ai, Ioane!? El: – Nu știu
dacă am orgasm, sau dacă mor…
Pre-orgasm. El:
– Te-am rugat să nu mai țipi așa când juisezi, din trei motive: 1. Poate să te
audă bărbatu-tău! 2. Îmi spargi timpanele! 3. Nu ești Sharapova!
Defrișări. Ion:
– Mărie, bag seama că m-ai înșelat cu Verestoy Attila, că te văd complet
defrișată acolo, jos!
Disciplină. Ce este aceea ”disciplină de serviciu”.
Talentul de a părea întotdeauna mai prost ca șeful.
Păpușă. Tatăl își laudă noua secretară: – E atât de drăguță, ca o păpușă.
Fetița lui îl întreabă: – Tati, dar închide ochii când o culci pe spate?
Demitere. – Când te-au pus pe liber – după alegeri –
din postul de director, ai rămas măcar cu ceva? – Desigur: cu secretara.
Gravidă.
Ediții. Între angajatori: – Dacă doriți o secretară inteligentă, v-o pot
recomanda pe această doamnă, care este o adevărată enciclopedie ambulantă. –
Da, dar …ediția e prea veche!
Rochiță. Între colegi: – Ce părere ai despre rochița
noii noastre secretare? – Mi se pare că începe prea târziu și se termină prea
devreme…
Împreună. După o grea zi de ”muncă”, o secretară ajunge
acasă, se dezbracă, face duș, apoi se întinde în pat, încrucișându-și picioare
și oftând: – În ssfârșit, împreună!
Pudoare. O secretară tot aducea la remaiat ștrampi
rupți între picioare. – De ce dracu – întreabă excedată baba care îi repara, nu
ți-i scoți atunci când te culci cu directorul tău!? – Știți…n-am ajuns, încă,
atât de intimi…
Secretară. Ce este o secretară deșteaptă? Un cu care – ca șef
– poți să fii oricât de prost vrei.
Sondaj. Conform unui sondaj internațional, atunci când fac sex, femeile se
gândesc la serviciu. Iar când sunt la serviciu se gândesc, evident…la sex!
Pedestru. În infernalul trafic auto speific azi
orașelor noastre, mersul pe jos devine tot mai periculos: riști să ajungi la
timp la serviciu!
Ipocrizie. Pentru tot mai mulți dintre colegii noștri de
serviciu, ipocrizia și turnătoria au devenit un fel de…al doilea job!
Șpil. Fii deștept! Fă-o pe prostul!
Rezon! Serviciul nu-i crîșmă, să stai acolo până seara târziu, și nici
biserică, să te duci acolo dumina!
Lingăi. Periculoși nu-s aceia care mușcă. Periculoși sunt aceia care ling!
Profesii. – Unde mergeți, doamnă? – La Ministerul de
Interne, să fac ordine acolo. – Aha, sunteți de la Dna… – Nicidecum, păcatele
mele! Sunt femeie de serviciu acolo.
Anunț. Patronul către șeful de la ”personal”: – Ce s-a întâmplat cu
anunțul dat de noi la ziar, pentru angajarea unui paznic de noapte? – Da,
domnule, anunțul a avut efect imediat: noaptea trecută ne-a fost jefuit
depozitul de materiale.
Nedumerire. Un cetățean, pe holurile unui minister: – De
ce urlă în halul ăsta doamna ministru Olguța!? Se aude în tot cartierul… –
Vorbește cu Craiova. – Și de ce nu folosește telefonul?
Soluție (i)morală. – Sunt foarte ocupat, i se
plânge un director unui confrate. Nici n-am timp să-mi văd familia, rudele,
prietenii. – Ei, eu am rezolvat cu bine această problemă: i-am angajat pe toți
la firma pe care o conduc.
Câștigător. Bulă candidează pentru postul de purtător de
cuvânt al unui ministru. După o săptămână, primește prin poștă următorul
răspuns: ” Acest curriculum vitae pe care l-ați trimis este plin de exagerări,
de banalități, de jumătăți de adevăr și de multe minciuni. Sunteți angajat!
Puteți începe lucrul de luni?”
Demisie. – Vasile, de ce ți-ai dat demisia de la
fabrica de explozibil? – Erau mult prea zgârciți. La ultima explozie mi-au
tăiat din salariu timpul cât am stat în aer!
Accident. Atunci când secretara a rămas – din
imprudență – gravidă cu șeful, putem vorbi de un accident de muncă?
Decizii. Am avut un șef atât de capabil, încât lua singur
inclusiv…deciziile colective.
Devotament. Un gropar mi-a spus că pentru șeful lui ar lucra și
duminica. (Vasile Ghica)
Email. Un șef tânăr, specialist în IT, către angajați: – Sunt un
tip deschis dialogului. Oricare dintre voi poate trimite observații, chiar
critice, pe adresa: ”ocauticu lumanarea@sefumail. com”.
Angajare. Managerul: – De unde ești? Aplicantul: – Din Canada. – Și
de ce ai emigrat în SUA? – Pentru că în Canada sunt numai jucători de hochei și
femei ușoare! – A, da!? Și soția mea este din Canada! – Da? Și la ce echipă
joacă?
Premoniție. – Vreau mai demult să vă cer ceva, îi șoptește directorul
secretarei. – Să știți, șefu – răspunde ea, ușor îmbujorată – că și eu sunt de
mult de acord cu cererea dumneavoastră!
Ieftin. Cele mai ieftine lucruri pe care banii le pot cumpăra
subt oamenii.
Deosebire. Care este deosebirea între salariul unui muncitor din SUA
și cel al unuia din România? Primului, la fiecare sfârșit de lună, îi mai
rămâne ceva din salariu. În cazul celui din România este exact invers.
Ședințe. Timpul alocat unei probleme pe agenda unei ședințe este
invers proporțional cu importanța acesteia.
Atitudini. Logică japoneză: ”Dacă cineva o poate face, pot și eu.
Dacă nimeni nu a putut să o facă, o voi face eu.”. Logică românească: „Dacă
cineva o poate face, să o facă el. Dacă nimeni nu a putut, de ce ar trebui s-o
fac eu?”
Lene. Lenea este mama tuturor obiceiurilor proaste. Dar, până
la urmă, este și ea o mamă și trebuie s-o respectăm.
Telefon. Cel mai important nu este să știi, ori să poți. Esențial
este să ai telefonul celui care știe și poate.
Mărire. Două prietene: – Mâine sunt decisă să merg la patron și
să-i cer o mărire de salariu! – Sper că știi ce te așteaptă!? Toți șefii
bărbați sunt la fel… – E adevărat. Dar mai bine o fac o dată pe lună cu șeful
meu sexagenar, decât în fiecare săptămână cu brutarul, măcelarul și lăptarul.
Ipocrit. Ce este un ipocrit? Un om care vine vesel, luni
dimineața, la serviciu.
Legi. Legea lui Otto: Întotdeauna faci ceva lipsit de
importanță atunci când șeful trece prin biroul tău. Legea lui Harry: Atunci
când nu știi ce să faci, mergi grăbit și ia-ți o mină îngrijorată. Corolarul
coridorului: Poți să te duci oriunde dacă ai o mină sobră și duci sub braț un
dosar.
Capcană. Prima capcană a geniului: niciun șef nu va păstra un
subaltern care are întotdeauna dreptate.
Dolar. Oricât de jos s-ar duce dolarul, apleacă-te și ia-l,
înainte de a o face altul.
Șefi (de serviciu). Cel puțin jumătate dintre ei se cred mai
deștepți decât directorii lor, ar vrea să le ia locul, dar nu au curajul să-i
conteste pe față. Așa că se mulțumesc să-i critice pe la ”bericile cu colegii
de suferință.”
Sărăcie. Inflația asta m-a făcut atât de sărac, încât după ce mă
îmbrac – îndeosebi iarna – am impresia că mă mut!
Categorii. Lumea este formată din leneși, care doresc să fie bogați
fără să lucreze și din proști, care sunt dispuși să lucreze fără să se îmbogățească.
Imprudență. Am fost odată la un restaurant atât de scump, încât când
am vrut să comand felul doi, mi-au cerut adeverință de salariu!
Înlocuire. – Domnule prim-ministru, aseară a murit secretarul de
stat X. – Dumnezeu să-l ierte! Dar…pentru asta m-ai sunat la ora 3
dimineața!? – Păi…m-am gândit că poate mî puneți în locul lui… Sunt de
acord. Să se facă ziuă și aranjez eu cu groparul…
Boală. Doi șomeri se plimbă pe stradă. Deodată, zăresc firma
unui cabinet de Medicina Muncii. – Vezi, zice unul dintre ei, ți-am zis eu că
munca e o boală!
Nedreptate. Un șomer caută de lucru prin mica publicitate. Într-o zi,
citește pe prima pagină a unui cotidian, un titlu scris cu majuscule: ”Doi
francezi sunt căutați în România pentru viol”. Șomerul: – Nu-i corect! Cele mai
bune locuri de muncă sunt oferite tot străinilor!
Cum spuneam, momentul care îmi place cel mai mult la festivalul de la Udești este „recitalul din căruță”, care se petrece în ograda Casei Memoriale Mircea Motrici, pentru inventarea și păstrarea căruia trebuie să-i mulțumim Dnei Motrici, ceea ce și fac. Au recitat ma întîi poeții laureați ai festivalului prezenți la festivitatea de premiere de la Căminul Cultural, apoi, ca să spun așa, poeții consacrați, că doară n-o să spun bătrîni! Eu am recitat cele trei poeme diin ciclul Visul unei nopți de toamnă și cred că n-am rămas de căruță. După ce mi-am spus poeziile, Mircea Pînzaru-PIM mi-a făcut un portret pe pagina de gardă a cărții. A procedat la fel cu toți poeții care au dorit asta, de altfel, a fost democrație, nu favoritism!
Liviu Antonesei – Visul unei nopți de toamnă
Ziua crucii. Visul unei nopți de toamnă
Nu știu de ce eram în trenul acela antic,
hodorogit,
de la București spre Giurgiu, parcă eram la
clasa a treia,
cu bănci tari, din trenul de vacanță al
copilăriei mele,
și nu mai țin deloc minte chipul însoțitorului
meu,
nici nu știu de ce ne-am rătăcit într-o
fabrică părăsită,
cu utilaje ruginite și dezmembrate, cu geamuri
sparte
și podeaua lunecoasă, cu bălți de motorină,
totul cenușiu
și verde industrial, mai puțin niște țevi roșu
strălucitor,
ca niște vene pe o hartă în culori a trupului
omenesc –
ne-am cățărat pe scări rupte, pe schele
mișcătoare,
ne-am strecurat prin înguste tuneluri de
ventilație
și la ieșire eram singur și gardieni în
uniforme vișinii
cu petlițe negre au vrut să mă prindă, să mă rețină…
Am scăpat prin fugă, am evitat gara și
șoseaua,
vedeam deja fotografia mea în mîinile tuturor,
mergeam pe un drum ascuns de porumbul înalt,
mult mai înalt decît mine, mergeam spre nord,
sau spre ceea ce socoteam eu că ar putea fi
nordul.
Și deodată, s-au deschis cerurile, chiar s-au
deschis!
Și toți morții mei de parte femeiască puneau
răsaduri
în straturi perfecte de pămînt negru, parcă
trase cu rigla –
bunica Ruxandra și sora ei, bunica Elisaveta.
care venea iarna încărcată cu mere ionatane și
nuci,
într-o desagă mai mare, mai grea decît ea
însăși
și care spunea pișama sau bijama la ceea ce
noi,
toți, fără excepție, numeam pijama, și bunica
Zenovia,
care la nașterea mea a spus că broasca asta nu
va trăi
nici trei zile și mult va mai suferi mama mea,
Ana,
și sora Zenoviei pe care n-am cunoscut-o, și
Olimpiada,
sora tatei, și Elena, nașa mea, sora mamei, și
nu știu
de ce lipseau celelalte mătuși la care mult am
ținut.
Și într-o vitrină gigantică, era mama, poate
că este
ceva malițios în asta, înconjurată de partea
bărbătească
a casei decimate de vreme și vremuri, bunicul
Theodor,
căruia în sat i se spunea Toader, bunicul
Andrei,
poreclit Americanul din pricina călătoriilor
lui,
nașul Gheorghe și vărul George, cea mai bună
ființă
din lume, și tata, poate că el era cel mai bun pămîntean.
Și el m-a întrebat dacă vreau vin și i-am
arătat stîngaci
sticla de lapte și el mi-a spus cu vocea aceea
sigură
și atît de rar folosită „niciodată vin după
lapte” și eu
am înțeles asta și am lăsat sticla de lapte
jos, lîngă picior
și am luat vinul, iar pe etichetă scria
Adevărul,
am priceput, pricep și acum aluzia, dar nu
știu de ce
literele erau precum cele din ziarul cu
același nume…
Am dus sticla la gură să beau și m-am trezit brusc,
deși nu era un coșmar, toți aveau fețele
zîmbitoare,
cum e fața tatei mereu înainte de a mă apuca
somnul,
dar m-am trezit și nu știam și nici acum nu
știu
cine pe cine așteaptă, dacă așteaptă – și nici
unde!
Și mă gîndesc la CK, iar în spatele
inițialelor.
nu, nu se ascunde Calvin Klein, ci un om care,
fără voia lui, fără voia noastră, a preluat
ștafeta,
Pe 20 seara, am ajuns cu trenul la Suceava – cum avea să spună Ioan Manole a doua zi, „un mit care a venit cu trenul”, ceea ce e adevărat, rămîne în discuție chestiunea cu mitul! -, pentru ca a doua zi să particip la deschiderea festivalului, petrecută la Biblioteca Bucovinei. S-au lansat ultimele cărți ale poetului Adrian Alui Gheorghe, apoi poetul Paul Gorban, directorul Editurii Cartea Românească Educațional, a prezentat ultimele apariții, volume de poezii, de proză, eseuri filosofice, în prezența unora dintre autori: Viorica Petrovici, Nicoleta Dabija, dar ș el însuși. Unii autori au recitat din volumele recent apărute sau inedite, precum Ovidiu Vintilă, Mihaela Grădinariu etc. A doua zi, la Udești, după deschiderea oficială de la Primărie și slujba de pomenire a scriitorilor localnici dispăruți, Eusebiu Camilar, Constantin Ștefuriuc și Mircea Motrici, au fost decernate premiile pentru poezie, proză și reportaj ale concursului, evenimentul încheindu-se la Casa Memorială Mircea Motrici, unde toți poeții prezenți, abia premiați sau învechiți „în bune”, că poezia nu e rea!, au fost supuși probei recitalului „în căruță”. Din păcate, am puține fotografii, haiducite. Aparatul profesionist de acum a făcut figuri, de fapt nu aparatul, cît cardul de 18 GB pe care au intrat vreo zece poze…
Mulțumesc poetului Paul Gorban pentru poza de la recitalul din căruță…
PS Să nu uit – pe 20 seara, am băut un pahar cu prietenul Inimă Rea, care m-a așteptat la gară, apoi am stat de vorbă pe terasa hotelului Balada. Iar pe 22 seara, am băut niște pahare și am luat cina cu foștii mei redactori de la Opinia studențească Doru Mihai Mateiciuc și Romulus Nicolae. Dacă pe primul l-am revăzut în noiembrie la Gaudeamus, fiind lansați grupat de Nicolae Tzone, pe cel de-al doilea nu-l mai văzusem de la începuturile anilor 90! Și printre amintiri, am văzut și cele patru goluri date de echipa under 21 englezilor! Nu ne-am uitat și la cele două primite!
