Emilia Chiscop – În căutarea autenticității


În ziua în care avea loc lansarea volumului Emiliei Chiscop În căutarea autenticității. Dezvăluiri și portrete din orașul meditației active (Editura Junimea, Colecția Dialog XXI, 2019), eu eram internat în spital pentru tratamentul acela în forță despre care am vorbit. Regret cu atît mai mult cu cît nu o mai văzusem pe autoare de mai bine de zece ani, iar acum traversase Oceanul special pentru apariția și lansarea acestei cărți. Ca orice ieșean atent la ce se petrece în urbea sa, citisem aceste interviuri și portrete la apariția lor în Monitorul/ Ziarul de Iași, în urmă cu între mai bine de 20 și aproximativ 15 ani. La ieșirea din spital, am trecut pe la editură și am luat volumul pe care autoarea mi-l destinase. L-am recitit tot, din scoarță în scoarță, cum se spune. Cu același interes, cu aceeași plăcere, fiind adesea uimit de prospețimea pe care textele și-o păstrează. Sau, dacă vreți, autenticitatea, pentru că nu te poți ocupa de căutarea autenticității, dacă nu ești și tu autentic. Sînt cuprinse în carte 18 interviuri și 8 portrete care privesc peste 25 de personalități ale Iașului acelei vremi. Dacă nu iese socoteală, adaug că unele personalități beneficiază și de interviu și de portret – Emil Brumaru, Al. Călinescu, Silviu Lupescu -, că un portret – cel al Grupului disident de la Iași – este colectiv, cu Dan Petrescu în frunte, cum se și cuvine, că despre regretatul Ioan Gînju, căruia autoarea i-a însoțit lunga agonie aproape zi de zi, sînt două portrete complementare.

M-am întrebat dacă meritau păstrate portretul faraonului Cristofor Simionescu – care nu s-a mai arătat dispus să acorde și interviu! – și interviul cu medicul psihiatru, pictor a ses heures!, care s-a dovedit unul dintre cei mai odioși turnători activi în mediile artistice și intelectuale locale, după cum arată zecile de note informative din dosarele membrilor Grupului de la Iași, dar și din alte dosare. Pînă la urmă, răspunsul meu a fost afirmativ, în fond și ele au definit ceva din autenticitatea Iașului, care n-a avut numai lumini, ci și umbre, ba chiar întuneric deplin. Lumea nu e monocromă, nici doar în culorile curcubeului!

Am recitit, cum spuneam, cu interes proaspăt și cu mare plăcere contribuțiile din cartea Emiliei Chiscop și m-am gîndit dacă în zilele noastre ar mai avea cineva atît de multă răbdare în documentare și în așteptarea momentului în care interlocutorul nu mai trage de timp, nu te mai amînă și începe pur și simplu să-ți răspundă. Textele despre regretatul Ioan Gînju m-au impresionat pînă aproape de lacrimi. Și a propos, zece dintre personajele cărții deja nu mai sînt printre noi…

Publicat în Fără categorie | 1 comentariu

1 – 7 7 – Bucharest Jazz Festival!


Pentru că pe 27 voi pleca spre Munchen, trebuie să anunț unele evenimente mai din vreme, cum este și ediția de anul acesta a BJF, despre care mi-a amintit prietenul Radu Lupașcu. Am consultat oleacă programul și mi se pare că veți avea ce asculta…

http://www.bucharestjazzfestival.ro/program

Publicat în Fără categorie | 2 comentarii

Rîdem de revedere! (5). Cu Dorel Schor


Ca să avem o săptămînă bună, e recomandabil s-o începem cu o șediință sănătoasă de rîs cu ajutorul doctorului Schor! Și o glumă grafică de la scriitorul Constantin Arcu…

JAGUAR

   Într-o zi, plimbându-mă aiurea, fără treabă prin oraş, m-am oprit împreună cu o mulţime de gură cască, în faţa unui „Jaguar”, parcat jumătate pe trotoar. Maşina părea grozavă şi toţi îşi dădeau cu părerea ce performanţe bate, cât costă şi cine ar putea fi proprietarul. Când deodată, ce credeţi că bag eu de seamă?!  Numărul de pe tăbliţă era… data mea de naştere!  28091951… Păi, eu m-am născut pe 28 septembrie 1951. 

   Se înţelege că în prima clipă m-am gândit, ca tot omul, că mai bine era limuzina mea şi numărul era cu data de naştere a proprietarului actual, dar după aia m-am zis că nu-i în firea mea să fiu invidios, mai ales când am auzit cât consumă şi cât costă numai asigurarea. 

   Dar o ideie tot mi-a venit, că mie îmi trec prin cap o mulţime de idei mai ales când am timp liber: precis că aşa cum data mea de naştere s-a potrivit a fi numărul maşinii ăsteia elegante, ar putea fi şi numărul de telefon al unui om important, contul bancar al unui bogătaş, numerele câştigătoare la tragerea Loto, numărul de buletin al unui politician, cu alte cuvinte n-ar strica să încerc să intru în legătură, pretextul este original şi, în viaţă, cine nu încearcă, nu progresează.

   Vreau să vă spun că nu degeaba ideile geniale trebuie să le ai la locul potrivit şi la timpul potrivit. Am telefonat,  după cum mi-am propus, şi am dat de un tip care era foarte dornic să facă cunoştinţă cu mine, dar încă înainte de a mă vedea, mi-a cerut un împrumut.

   La bancă, am făcut-o pe prostul şi am spus funcţionarei numărul de cont, la care ea a verificat şi s-a uitat la mine cum te uiţi la un bandit: „Contul e închis din cauză că toate cecurile emise în ultimele trei luni n-au avut acoperire…”

   La loto, oricum joc săptămânal numerele astea, plus data de naştere a soţiei şi niciodată n-am reuşit mai mult de două numere, iertaţi-mi jocul de cuvinte. Cât despre politicieni, am renunţat chiar înainte de a încerca, mai ales după scandalurile din ultima vreme care m-au învăţat că e mai sănătos să te afli la oarecare distanţă…

   Totuşi, ce vreau să vă spun? Că, într-adevăr, nu există dreptate socială. În timp ce, cu aceleaşi numere, un nenorocit nu-şi poate onora cecurile şi altul trăieşte modest de la data naşterii, altul se plimbă cu Jaguarul, scoate ochii oamenilor muncii cu luxul şi cu risipa şi nici nu plăteşte taxele fiscale pentru că, mai mult ca sigur, e un mafiot ordinar…

NECAZURI LA SERVICI

– Dragă domnule Marcu, cu experiența dumitale, m-am gândit că ai putea să-mi dai un sfat bun, o ideie, că doar experiența naște idei…

– Dar ce s-a întâmplat?

– Am niște necazuri la servici, niște neînțelegeri cu șeful.

– Cu șeful! Mie-mi spui ce înseamnă niște neînțelegeri cu șeful? Îți mănâncă sufletul, te paște toată ziua, nu-ți dă pace o minută. Îmi amintesc că în urmă cu vreo treizeci de ani, eram nou la slujbă, așa ca tine și am avut un schimb de păreri cu șeful. După aia mi-a făcut zile fripte doi ani de zile. Culmea este că eu aveam dreptate și el o știa. Știa!

 – În cazul meu…

– Lasă cazul tău. În urmă cu treizeci de ani, în primul rând, că nu era situația de acum. Era cu totul altă situație. Ca să nu mai spun că și nevastă-mea, Sonia… O știi pe Sonia? Dacă nu, să-mi aduci aminte să-ți fac neapărat cunoștință. O femeie tare, știi ce înseamnă o femeie tare? Ei bine, nevastă-mea e o femeie tare. Ea mă împingea pe la spate: Nu te lăsa! Dar vezi că nu-i întotdeauna cum vrei tu sau cum vrea nevasta…

– La mine, de fapt…

– La tine… La tine nu știu despre ce este vorba, dar nici pe departe nu se poate compara cu situația de acum treizeci de ani. Unde mai pui că banditul era unul de-ai noștri, un bârladean, domnule, cine ar fi crezut, că doar se spune că moldovenii sunt oameni cumsecade. Doi ani m-a sărat și pipărat, țin minte că într-o dimineață, nici nu intru bine și mă cheamă urgent…

– La fel și șeful meu…

– Lasă-l pe șeful tău. Poți să spui că e la fel dacă nu l-ai cunoscut pe al meu? Mă cheamă urgent, cum îți spun, și eu mă duc urgent cu sufletul la gură și când intru îmi spune să aștept, să iau loc în antecameră și stau, domnule, și aștept acolo o oră, două, trei și până la urmă, ce crezi? Uitase cu totul de mine. Ha? Ce zici?

– Păi ce să zic? Eu mă frământ acuma cu…

– Nu te mai frământa cu asta, că tot nu ajută. Vrei să știi cum s-a terminat povestea mea? Am ajuns la concluzia că e bine să nu te bagi, să nu te legi la cap dacă nu te doare, să stai în banca ta, cum se spune… 

 – Aș vrea o părere despre cazul meu.

– Cazul matale? Ce importanță are cazul matale? Eu n-am avut cazul meu? Fiecare are cazul lui. Dacă ai vrea să asculți cazul fiecăruia, nu mai termini niciodată. Pe când așa… Ce mă interesează pe mine cazul matale, nu știi? Un caz acolo!

PREMIUL NOBEL PENTRU GHICIT

 Suntem dispuşi în formă de stea de mare. De fapt, madam Gurnişt e steaua, în jurul ei ne aflăm numai vecinii bărbaţi şi o ascultăm curioşi.

   – Prietenei mele din Ierusalim i s-a întâmplat o nenorocire mare, ceva de necrezut. Soţul ei era într-o deplasare în Cipru…Nu ştiu ce şi cum devine cazul şi se întoarce dumnealui mai devreme… Tocmai când se afla la ea în vizită un prieten din tinereţe, un turist din America…

   – Cunoaştem noi, zice sec Boris Glazpapier. Capitaliştii ăştia, dacă au bani, cred că totul e de vânzare… Femei, sentimente, apartamente… Ştim noi!

   – Da’ de unde, îl întrerupe madam Gurnişt. O veche dragoste… Dar soţul nu-l cunoştea şi de aici toată nenorocirea. Ia să văd dacă ghiciţi ce s-a întâmplat.

   – I-a împuşcat pe amândoi! presupune Eliahu Iliescu. A mai fost aşa un caz acum doi ani, s-a spus şi la televizor, pac, pac şi gata.

   – Crezi matale, punctează steaua. Altcineva? Cine are altă părere?

   – Păi, opiniază Leopold, presupun că soţul i-a iertat, dar ca să-i pedepsească pentru toată viaţa, s-a sinucis.

   – Tu să taci, îi strigă nevasta. Mormolocule… S-auzim o variantă logică.

   – Eu cred, zice Simon Şeinerovici, că dacă era un om inteligent, l-a obligat pe american s-o ia pe respectiva soţie de nevastă. Cea mai bună răzbunare asta ar fi… Ha, ha, ha…  S-o ia ăla!

   – Ha, ha, ha, îl îngănă madam Gurnişt. Crezi că americanii sunt fraieri? Ce părere ai matale? se adresă lui Menaşe.

   – Păi, ştiu şi eu, bolboroseşte Menaşe. Întâmplarea asta e adevărată?

   – Cum mă vezi şi te văd.

   – Atunci,  probabil că tipul care era în vizită s-a retras discret şi de atunci soţul o omoară cu reproşuri. Cum femeia vrea ceva, să-şi cumpere pantofi, sau o bluză sau mai ştiu eu ce, dânsul îi închide gura cu aventura cu americanul. Şi-a asigurat omul liniştea. Vine el acasă târziu, nu poate să-i spună nevasta nimic. Bea o bere, două cu amicii şi ea vrea să-i facă scandal, imediat îi aminteşte de…

   – Nţţ, ţuţuie madam Gurnişt. Cine ghiceşte ia premiul Nobel.

   – Ştiu eu! se înghesuie domnul Oiţerman. Probabil că are loc o discuţie între soţ şi american şi din discuţie rezultă că de fapt ea are pe altcineva, un al treilea. Atunci cei doi fac o asociaţie…

   – Nooo, îl anulează madam Gurnişt. Că e femeie serioasă.

   – Ştiu eu, intervine Marcu. Dânsa îi iubeşte pe amândoi, nu se poate decide şi atunci se îmbolnăveşte de leucemie. Un bărbat şi o femeie…

   – Asta era „Love story”, precizează Menaşe.

   – Hai că m-am prins, sare Boris. Americanul nu era bărbat…

   – Dar ce?

   – O americancă…Una din alea. O capitalistă pervertită. Atunci soţul face un infarct aflând că nevastă-sa preferă femei şi…

   – Tâmpenii, îl opreşte decisă madam Gurnişt. Cine ştie ce reviste idioate citeşti matale. Cum, chiar nimeni nu ghiceşte? Nimeni nu vrea premiul Nobel?

   Am considerat că a venit momentul să intervin:

   – Au părăsit-o amândoi partenerii. Şi soţul şi americanul!

   – Aşa e! exclamă dezumflată madam Gurnişt. Cum naiba ai ghicit?

   – Mi-a spus madam Brodiciche, prietena matale. Că ea povesteşte fără întroducere. Ce se aude cu premiul Nobel?

   – Să ţi-l dea madam Brodiciche, pleoscăie ea dezamăgită. Auzi ce ideie, să-mi strici mie poanta tocmai la sfârşit!

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Jurnal de pîrît (37). Pronunțări la primul termen


Poate vă amintiți că, la termenul din 12 iunie a. c, au rămas cîteva chestiiuni în pronunțare. Instanța a acceptat cererea noastră de respingere a calității de martor a Dlui Andre Pleșu, iar pe 20 iunie, a anunțat acceptarea calității de martor a Dlui Cătălin Dănuț Cioabă. Pentru că s-a creat un dezechilibru între părți, a trebuit să renunțăm și noi la un martor. La încheierea din 20 iunie, instanța a luat act de păstrarea drept martor din partea noastră a Dlui Dan Radu Rușanu.

Rămăsese de asemenea în pronunțare proba interogării părților, care a fost respinsă. Sigur că regret asta, dar instanța e suverană și ce a decis e bun decis. Regretele mele nu sînt legate de faptul că sînt antrenat cu interogatoriile de dinainte de 1989, nici pentru că aș fi ținut să-mi pun adversarii – persoana fizică și persoana juridică! – la drum, ci pentru că unele lucruri ar fi putut fi mai bine clarificate prin declarațiile obținute, prin răspunsurile formulate sub jurămînt. Prin urmare, în momentul de față, ambele părți au la dispoziție proba cu înscrisuri și proba testimonială… Instanța a fixat următorul termen din proces pe 10 septembrie a. c. ora 9…

În formularea de pe portal.just.ro, desfășurarea de pînă acum a procesului este prezentată astfel

Publicat în Fără categorie | 11 comentarii

Rîdem de revedere! (4). Multe, bune, cu titluri


Prin urmare, de la prietenul Cezar Straton. Îmi pare rău că nu l-am văzut în vizita mea de la Suceava, dar era plecat în Apuseni la un concurs de drujbe! Nu știu dacă a fost concurent sau membru în juriu… Și o glumă grafică, dar cu premeditare de la Radu Lupașcu…

Șogor. Doi prieteni discuta:- Eu nu pot trai fără nevastă-mea Ana. – Nici eu!

Viagra. De ce Viagra nu s-a impus încă total pe piață? Pentru uzul casnic e prea scumpă si pentru jocurile în deplasare nu e necesară…

Culori. Ce-i albă și are 30 cm? – Nimic, toată lumea știe că, dacă are 30 cm, este neagră.

Confesiune. Soțul își ia inima în dinți si se hotărăște să-i spună soției că are o amantă. Îi cumpără flori, pregătește o cină romantică, după care trec la o partidă de sex. Când era plăcerea ei mai mare, el îi spune: – Știi, dragă, eu mai am una…La care soția, în pragul juisării, răspunde: – Ce bine! Bagă-mi-o în fund…

Test. Se duce una la doctor să facă niște analize și, neavând timp să se ducă după rezultate îl trimite pe bărbatu-su. – Cum se numește soția d-voastră? – Elena Popa! Se uită doctorul și vede că erau două femei cu același nume: una bolnavă de diabet și una de sida. Se gândește un pic și zice: – Luați două ciocolate mari și dați-i-le să le mănânce. Dacă nu moare, să n-o f**ți!

Lipsă. Știați că lipsa îndelungată de sex provoacă tristețe și alte chestii, pe care nu vi le mai spun, că-mi vine să plâng…?

Dilemă. Un cuplu în vârstă de 80 de ani fac amor, după o lungă perioadă de abstinență. El geme, respiră greu, își dă ochii peste cap. Ea: – Ce ai, Ioane!? El: – Nu știu dacă am orgasm, sau dacă mor…

Pre-orgasm. El: – Te-am rugat să nu mai țipi așa când juisezi, din trei motive: 1. Poate să te audă bărbatu-tău! 2. Îmi spargi timpanele! 3. Nu ești Sharapova!

Defrișări. Ion: – Mărie, bag seama că m-ai înșelat cu Verestoy Attila, că te văd complet defrișată acolo, jos!

Disciplină. Ce este aceea ”disciplină de serviciu”. Talentul de a părea întotdeauna mai prost ca șeful.

Păpușă. Tatăl își laudă noua secretară: – E atât de drăguță, ca o păpușă. Fetița lui îl întreabă: – Tati, dar închide ochii când o culci pe spate?

Demitere. – Când te-au pus pe liber – după alegeri – din postul de director, ai rămas măcar cu ceva? – Desigur: cu secretara. Gravidă.

Ediții. Între angajatori: – Dacă doriți o secretară inteligentă, v-o pot recomanda pe această doamnă, care este o adevărată enciclopedie ambulantă. – Da, dar …ediția e prea veche!

Rochiță. Între colegi: – Ce părere ai despre rochița noii noastre secretare? – Mi se pare că începe prea târziu și se termină prea devreme…

Împreună. După o grea zi de ”muncă”, o secretară ajunge acasă, se dezbracă, face duș, apoi se întinde în pat, încrucișându-și picioare și oftând: – În ssfârșit, împreună!

Pudoare. O secretară tot aducea la remaiat ștrampi rupți între picioare. – De ce dracu – întreabă excedată baba care îi repara, nu ți-i scoți atunci când te culci cu directorul tău!? – Știți…n-am ajuns, încă, atât de intimi…

Secretară. Ce este o secretară deșteaptă? Un cu care – ca șef – poți să fii oricât de prost vrei.

Sondaj. Conform unui sondaj internațional, atunci când fac sex, femeile se gândesc la serviciu. Iar când sunt la serviciu se gândesc, evident…la sex!

Pedestru. În infernalul trafic auto speific azi orașelor noastre, mersul pe jos devine tot mai periculos: riști să ajungi la timp la serviciu!

Ipocrizie. Pentru tot mai mulți dintre colegii noștri de serviciu, ipocrizia și turnătoria au devenit un fel de…al doilea job!

Șpil. Fii deștept! Fă-o pe prostul!

Rezon! Serviciul nu-i crîșmă, să stai acolo până seara târziu, și nici biserică, să te duci acolo dumina!

Lingăi. Periculoși nu-s aceia care mușcă. Periculoși sunt aceia care ling!

Profesii.  – Unde mergeți, doamnă? – La Ministerul de Interne, să fac ordine acolo. – Aha, sunteți de la Dna… – Nicidecum, păcatele mele! Sunt femeie de serviciu acolo.

Anunț. Patronul către șeful de la ”personal”: – Ce s-a întâmplat cu anunțul dat de noi la ziar, pentru angajarea unui paznic de noapte? – Da, domnule, anunțul a avut efect imediat: noaptea trecută ne-a fost jefuit depozitul de materiale.

Nedumerire. Un cetățean, pe holurile unui minister: – De ce urlă în halul ăsta doamna ministru Olguța!? Se aude în tot cartierul… – Vorbește cu Craiova. – Și de ce nu folosește telefonul?

Soluție (i)morală.  – Sunt foarte ocupat, i se plânge un director unui confrate. Nici n-am timp să-mi văd familia, rudele, prietenii. – Ei, eu am rezolvat cu bine această problemă: i-am angajat pe toți la firma pe care o conduc.

Câștigător. Bulă candidează pentru postul de purtător de cuvânt al unui ministru. După o săptămână, primește prin poștă următorul răspuns: ” Acest curriculum vitae pe care l-ați trimis este plin de exagerări, de banalități, de jumătăți de adevăr și de multe minciuni. Sunteți angajat! Puteți începe lucrul de luni?”

Demisie. – Vasile, de ce ți-ai dat demisia de la fabrica de explozibil? – Erau mult prea zgârciți. La ultima explozie mi-au tăiat din salariu timpul cât am stat în aer!

Accident. Atunci când secretara a rămas – din imprudență – gravidă cu șeful, putem vorbi de un accident de muncă?

Decizii. Am avut un șef atât de capabil, încât lua singur inclusiv…deciziile colective.

Devotament. Un gropar mi-a spus că pentru șeful lui ar lucra și duminica. (Vasile Ghica)

Email. Un șef tânăr, specialist în IT, către angajați: – Sunt un tip deschis dialogului. Oricare dintre voi poate trimite observații, chiar critice, pe adresa: ”ocauticu lumanarea@sefumail. com”.

Angajare. Managerul: – De unde ești? Aplicantul: – Din Canada. – Și de ce ai emigrat în SUA? – Pentru că în Canada sunt numai jucători de hochei și femei ușoare! – A, da!? Și soția mea este din Canada! – Da? Și la ce echipă joacă?

Premoniție. – Vreau mai demult să vă cer ceva, îi șoptește directorul secretarei. – Să știți, șefu – răspunde ea, ușor îmbujorată – că și eu sunt de mult de acord cu cererea dumneavoastră!

Ieftin. Cele mai ieftine lucruri pe care banii le pot cumpăra subt oamenii.

Deosebire. Care este deosebirea între salariul unui muncitor din SUA și cel al unuia din România? Primului, la fiecare sfârșit de lună, îi mai rămâne ceva din salariu. În cazul celui din România este exact invers.

Ședințe. Timpul alocat unei probleme pe agenda unei ședințe este invers proporțional cu importanța acesteia.

Atitudini. Logică japoneză: ”Dacă cineva o poate face, pot și eu. Dacă nimeni nu a putut să o facă, o voi face eu.”. Logică românească: „Dacă cineva o poate face, să o facă el. Dacă nimeni nu a putut, de ce ar trebui s-o fac eu?”

Lene. Lenea este mama tuturor obiceiurilor proaste. Dar, până la urmă, este și ea o mamă și trebuie s-o respectăm.

Telefon. Cel mai important nu este să știi, ori să poți. Esențial este să ai telefonul celui care știe și poate.

Mărire. Două prietene: – Mâine sunt decisă să merg la patron și să-i cer o mărire de salariu! – Sper că știi ce te așteaptă!? Toți șefii bărbați sunt la fel… – E adevărat. Dar mai bine o fac o dată pe lună cu șeful meu sexagenar, decât în fiecare săptămână cu brutarul, măcelarul și lăptarul.

Ipocrit. Ce este un ipocrit? Un om care vine vesel, luni dimineața, la serviciu.

Legi. Legea lui Otto: Întotdeauna faci ceva lipsit de importanță atunci când șeful trece prin biroul tău. Legea lui Harry: Atunci când nu știi ce să faci, mergi grăbit și ia-ți o mină îngrijorată. Corolarul coridorului: Poți să te duci oriunde dacă ai o mină sobră și duci sub braț un dosar.

Capcană. Prima capcană a geniului: niciun șef nu va păstra un subaltern care are întotdeauna dreptate.

Dolar. Oricât de jos s-ar duce dolarul, apleacă-te și ia-l, înainte de a o face altul.

Șefi (de serviciu). Cel puțin jumătate dintre ei se cred mai deștepți decât directorii lor, ar vrea să le ia locul, dar nu au curajul să-i conteste pe față. Așa că se mulțumesc să-i critice pe la ”bericile cu colegii de suferință.”

Sărăcie. Inflația asta m-a făcut atât de sărac, încât după ce mă îmbrac – îndeosebi iarna – am impresia că mă mut!

Categorii. Lumea este formată din leneși, care doresc să fie bogați fără să lucreze și din proști, care sunt dispuși să lucreze fără să se îmbogățească.

Imprudență. Am fost odată la un restaurant atât de scump, încât când am vrut să comand felul doi, mi-au cerut adeverință de salariu!

Înlocuire. – Domnule prim-ministru, aseară a murit secretarul de stat X. – Dumnezeu să-l ierte! Dar…pentru asta m-ai sunat la ora 3 dimineața!? – Păi…m-am gândit că poate mî puneți în locul lui… Sunt de acord. Să se facă ziuă și aranjez eu cu groparul…

Boală. Doi șomeri se plimbă pe stradă. Deodată, zăresc firma unui cabinet de Medicina Muncii. – Vezi, zice unul dintre ei, ți-am zis eu că munca e o boală!

Nedreptate. Un șomer caută de lucru prin mica publicitate. Într-o zi, citește pe prima pagină a unui cotidian, un titlu scris cu majuscule: ”Doi francezi sunt căutați în România pentru viol”. Șomerul: – Nu-i corect! Cele mai bune locuri de muncă sunt oferite tot străinilor!

Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

22 06 – Liviu Antonesei – Visul unei nopți de toamnă, Recitalul din căruță


Cum spuneam, momentul care îmi place cel mai mult la festivalul de la Udești este „recitalul din căruță”, care se petrece în ograda Casei Memoriale Mircea Motrici, pentru inventarea și păstrarea căruia trebuie să-i mulțumim Dnei Motrici, ceea ce și fac. Au recitat ma întîi poeții laureați ai festivalului prezenți la festivitatea de premiere de la Căminul Cultural, apoi, ca să spun așa, poeții consacrați, că doară n-o să spun bătrîni! Eu am recitat cele trei poeme diin ciclul Visul unei nopți de toamnă și cred că n-am rămas de căruță. După ce mi-am spus poeziile, Mircea Pînzaru-PIM mi-a făcut un portret pe pagina de gardă a cărții. A procedat la fel cu toți poeții care au dorit asta, de altfel, a fost democrație, nu favoritism!

Liviu Antonesei – Visul unei nopți de toamnă





Ziua crucii. Visul unei nopți de toamnă





Nu știu de ce eram în trenul acela antic, hodorogit,

de la București spre Giurgiu, parcă eram la clasa a treia,

cu bănci tari, din trenul de vacanță al copilăriei mele,

și nu mai țin deloc minte chipul însoțitorului meu,

nici nu știu de ce ne-am rătăcit într-o fabrică părăsită,

cu utilaje ruginite și dezmembrate, cu geamuri sparte

și podeaua lunecoasă, cu bălți de motorină, totul cenușiu

și verde industrial, mai puțin niște țevi roșu strălucitor,

ca niște vene pe o hartă în culori a trupului omenesc  –

ne-am cățărat pe scări rupte, pe schele mișcătoare,

ne-am strecurat prin înguste tuneluri de ventilație

și la ieșire eram singur și gardieni în uniforme vișinii

cu petlițe negre au vrut să mă prindă, să mă rețină…





Am scăpat prin fugă, am evitat gara și șoseaua,

vedeam deja fotografia mea în mîinile tuturor,

mergeam pe un drum ascuns de porumbul înalt,

mult mai înalt decît mine, mergeam spre nord,

sau spre ceea ce socoteam eu că ar putea fi nordul.

Și deodată, s-au deschis cerurile, chiar s-au deschis!

Și toți morții mei de parte femeiască puneau răsaduri

în straturi perfecte de pămînt negru, parcă trase cu rigla –

bunica Ruxandra și sora ei, bunica Elisaveta.

care venea iarna încărcată cu mere ionatane și nuci,

într-o desagă mai mare, mai grea decît ea însăși

și care spunea pișama sau bijama la ceea ce noi,

toți, fără excepție, numeam pijama, și bunica Zenovia,

care la nașterea mea a spus că broasca asta nu va trăi

nici trei zile și mult va mai suferi mama mea, Ana,

și sora Zenoviei pe care n-am cunoscut-o, și Olimpiada,

sora tatei, și Elena, nașa mea, sora mamei, și nu știu

de ce lipseau celelalte mătuși la care mult am ținut.

Și într-o vitrină gigantică, era mama, poate că este

ceva malițios în asta, înconjurată de partea bărbătească

a casei decimate de vreme și vremuri, bunicul Theodor,

căruia în sat i se spunea Toader, bunicul Andrei,

poreclit Americanul din pricina călătoriilor lui,

nașul Gheorghe și vărul George, cea mai bună ființă

din lume, și tata, poate că el era cel mai bun pămîntean.





Și el m-a întrebat dacă vreau vin și i-am arătat stîngaci

sticla de lapte și el mi-a spus cu vocea aceea sigură

și atît de rar folosită „niciodată vin după lapte” și eu

am înțeles asta și am lăsat sticla de lapte jos, lîngă picior

și am luat vinul, iar pe etichetă scria Adevărul,

am priceput, pricep și acum aluzia, dar nu știu de ce

literele erau precum cele din ziarul cu același nume…





Am dus sticla la gură să beau și m-am trezit brusc,

deși nu era un coșmar, toți aveau fețele zîmbitoare,

cum e fața tatei mereu înainte de a mă apuca somnul,

dar m-am trezit și nu știam și nici acum nu știu

cine pe cine așteaptă, dacă așteaptă – și nici unde!

Și mă gîndesc la CK, iar în spatele inițialelor.

nu, nu se ascunde Calvin Klein, ci un om care,

fără voia lui, fără voia noastră, a preluat ștafeta,

un om care poate înțelege mai bine decît pot eu

înțelege despre ce este vorba în visul acesta….

15 Septembrie  2018, în Iași





Povestea scribului care ne-a furat fericirea





Amarnic de frumoasă este vara care se prelungește

în toamna aceasta care a început, vara indiană,

după o tradiție care a trecut de curînd Oceanul…

Soarele e mai blînd, dar are încă puterea necesară

pentru a susține vitalitatea, hibernarea pare departe,

cu ploile ei nevrotice și zăpezile moi și murdare,

verdele e încă stăpîn în frunzișuri, dar petele roșii,

galbene și castanii încep să ocupe paleta, de parcă

un pictor aruncă culorile după logica întîmplării –

vor începe și școlile înalte și boboacele au inundat

deja străzile în ținute subțiri, lăsînd hectare întregi

de piele arămie descoperită la îndemîna ochilor

nu lacomi, cît fericiți de un spectacol fermecător.





Nu, nu e păcat să te bucuri de frumusețea corpului,

nu e păcat ca femeia să se bucure de trupul ei

și în trupul ei, acestea sînt minciuni recente,

de-abia de acum trei mii de ani, cînd scribul ticălos

a furat textul plăcuței de argilă de la începuturi

și l-a siluit pînă i-a ieșit la socoteală povestea

păcatului dintîi și afurisirea pentru eternitate

a Evei și a frumoaselor sale urmașe…

Cîtă ură, cîtă neputință, cîtă fervoare nebună

pentru a ne destina unei căderi fără capăt!

Vom regăsi oare bucuria, ne vom întoarce

voioși la zeii cei vechi dintre marile fluvii?





17 Septembrie 2018, în Iași





Vidul nostru cel de toate zilele





Merg singuri cu ecranele luminoase în mîini

și urechile astupate de căști minuscule,

nu au ochi pentru frunzele galben-roșcate

de care se leapădă Kavafis și Ungaretti,

doi frați ce se pregătesc de lunga hibernare,

nu simt ultimele raze ale soarelui roșiatic

care-și adună calm oboseala de peste an –

suflete volatile ca neantul în care se scufundă,

iar lor li se năzare că se află în zbor înalt…





Mișcă repede degetele pe touch screen, se cred

liberi și conectați într-o vastă rețea de destine –

tot mai mecanice, identice, tot mai virtuale.

În marșul ritmat al toamnei, sînt singuri,

și despărțiți, rupți de singurătatea esențială,

cărăbuși dopați cu înaltă tehnologie,

de ultimă oră, pentru ultimul chip al vieții,

o viață care tocmai își pierde chipul.





Parcă mai ieri, tata învîrtea manivela argintie

a telefonului de ebonită, să cheme Aviasanul,

să-l ia pe Toni, care mîncase lacom huma cenușie

smulsă din malul abrupt al cătunului Rai…





Numele său făcea fala și hrănea speranța

întregii comune risipite pe dealuri domoale,

precum sînii aceia pe care dacă nu-i văd două zile

mă simt înghițit de neant, mai vid decît oricine!





12 Octombrie 2018, în Iași

Publicat în Fără categorie | 6 comentarii

20 – 22 06, Suceava – Udești: „Rezonanțe udeștene. Festival-concurs de literatură”


Pe 20 seara, am ajuns cu trenul la Suceava – cum avea să spună Ioan Manole a doua zi, „un mit care a venit cu trenul”, ceea ce e adevărat, rămîne în discuție chestiunea cu mitul! -, pentru ca a doua zi să particip la deschiderea festivalului, petrecută la Biblioteca Bucovinei. S-au lansat ultimele cărți ale poetului Adrian Alui Gheorghe, apoi poetul Paul Gorban, directorul Editurii Cartea Românească Educațional, a prezentat ultimele apariții, volume de poezii, de proză, eseuri filosofice, în prezența unora dintre autori: Viorica Petrovici, Nicoleta Dabija, dar ș el însuși. Unii autori au recitat din volumele recent apărute sau inedite, precum Ovidiu Vintilă, Mihaela Grădinariu etc. A doua zi, la Udești, după deschiderea oficială de la Primărie și slujba de pomenire a scriitorilor localnici dispăruți, Eusebiu Camilar, Constantin Ștefuriuc și Mircea Motrici, au fost decernate premiile pentru poezie, proză și reportaj ale concursului, evenimentul încheindu-se la Casa Memorială Mircea Motrici, unde toți poeții prezenți, abia premiați sau învechiți „în bune”, că poezia nu e rea!, au fost supuși probei recitalului „în căruță”. Din păcate, am puține fotografii, haiducite. Aparatul profesionist de acum a făcut figuri, de fapt nu aparatul, cît cardul de 18 GB pe care au intrat vreo zece poze…

Mulțumesc poetului Paul Gorban pentru poza de la recitalul din căruță…

PS Să nu uit – pe 20 seara, am băut un pahar cu prietenul Inimă Rea, care m-a așteptat la gară, apoi am stat de vorbă pe terasa hotelului Balada. Iar pe 22 seara, am băut niște pahare și am luat cina cu foștii mei redactori de la Opinia studențească Doru Mihai Mateiciuc și Romulus Nicolae. Dacă pe primul l-am revăzut în noiembrie la Gaudeamus, fiind lansați grupat de Nicolae Tzone, pe cel de-al doilea nu-l mai văzusem de la începuturile anilor 90! Și printre amintiri, am văzut și cele patru goluri date de echipa under 21 englezilor! Nu ne-am uitat și la cele două primite!

Publicat în Fără categorie | 3 comentarii