Liviu Antonesei – Smerită propunere pentru rezolvarea crizei economice care va urma celei epidemice

Am gîndit textul mult. Am făcut asta ieri, dar l-am scris azi, cam de la 10 la aproape 6 p. m. Sigur, între timp, am mai scris și jucăria postată anterior, am mai răspuns la mailuri, am comentat pe blog, am răsfoit presa electronică. Îmi dau seama că e foarte lung și că plecat la drum cu gîndul unui eseu, am ajuns la un eseu articol, pentru că în partea a doua am avut nevoie de multe exemple și factologie, ca să sprijin argumentația, să nu risc să mă trimită proștii iar la cremenal. Sigur că, la cît de bogată este în proști patria, riscul nu este complet exclus. Și alte riscuri legate de accesibilitatea textului. De aceea, instig la lectură rapidă, preluarea nu este doar permisă, ci chiar dorită, iar dacă se întîmplă ceva cu postarea asta, pot trimite textul pe mail, ca pe vremea cenzurii de război!

Liviu Antonesei – Smerită propunere pentru rezolvarea crizei economice care va urma crizei epidemice

Mereu l-am iubit pe Swift, îl iubesc și acum și mă gîndesc că va fi una din lecturile mele preferate și pe lumea cealaltă, dacă lectura va mai fi o ocupație îngăduită de diriguitorii acelei lumi. Pe cînd eram tînăr și la trup atît de curat cît era cu putință în vremurile acelea în care apa caldă, săpunul, șamponul și detergenții deveniseră produse la fel de rare ca metalele rare, ba poate că eram oleacă mai curat decît media, că procuram de pe piața neagră produsele cu pricina la prețuri similare cu cele ale respectivelor metale, pe urmele marelui Jonathan, am scris o Smerită propunere pentru dezvoltarea biciclismului ca soluție a ieșirii din criză. Criza de atunci, se înțelege, criza finală, de sistem a vechiului regim. Am scris eseul acela din disperarea legată de penuria multilateral dezvoltată, dar și din umanism și patriotism. Pentru că de pe vremea accea îmi iubeam aproapele, iar dragostea de țară vibra constant în pieptul meu, pe atunci încă de aramă, dacă nu cumva de oțel inoxidabil…

Din nefericire, nici o publicație n-a dorit să publice acel eseu, în ciuda umorului cu care îl împănasem, ca să înșel vigilența neabătută a cenzurii. Am mai păcălit eu cenzura, dar atunci nu mi-a mers. Dar asta n-a fost destul, pentru că textul mi-a fost sustras din geanta de umăr care nu mă părăsea niciodată, împreună cu un set de scrisori de dragoste. Sustragerea a fost opera unui coleg de serviciu, pe care l-am regăsit în partea din dosarele de urmărire penală printre turnătorii mei eminenți, harnic și competent, dădea și sfaturi psihologice securiștilor – cum să mă ia pentru că sînt imprevizibil și reactiv. Asta s-a întîmplat într-o zi cînd am fost duși cu turma la muncă patriotică, că volunară nu era! Lipseam constant la asemenea acțiuni, dar atunci era o zi de primăvară frumoasă și era vorba despre Grădina Botanică, pe care mereu am iubit-o și prin care mi-am plimbat mai toate iubitele!

Într-o bună zi, omul nostru a trebuit să plătească pentru multele sale ticăloșii, dar din păcate cumva colateral, soarta lovind în jurul său, în membri ai familiei sale. El însuși a trecut cu bine printr-un cancer la începutul anilor 90 și, din cîte știu, e încă printre noi. Poate că Dumnezeu l-a iertat ca să-i ofere șansa suferinței, a regretelor, a căinței. Nu știu, nu cunosc gîndurile, intențiile și scopurile divinității, mă gîndesc doar că, măcar uneori, Domnul este excesiv de optimist în ce privește natura umană, în general, și ființele omenești în care se întrupează, în particular. Sau cine știe? Dacă sîntem rodul planului său, după cum susțin puzderie de teorii, poate că el știe mai bine decît noi toți cum stau cu adevărat lucrurile cu acea natură și cu ființele care sîntem…

Acum, este iar criză, una legată de lighioana microscopică și chinezească, deja însoțită de cea economică, iar aceasta la apogeu va fi ceva ce n-a mai cunoscut planeta aceasta nici începînd cu 1929, încheiată în fapt prin 1939, nici începând cu 2008-9, căreia criza actuală îi va fi firească, dacă este ceva firesc!, continuare. Și cum e criză, cum zburdă în mine umanismul și patriotismul, de nu cumva chiar paneuropenismul și mondialismul, doamne iartă, multe am de dus în spate! Și cum vine o criză, acum chiar două la pachet, cum zburdă sentimentele astea generoase în mine, cum mă apucă „smeritele propuneri”. Îmi pare rău că a dispărut cea din anii 80, mi-ar fi putut servi drept model, așa trebuie să inventez tot, că nu-mi amintesc decît ideea generală, bună pentru criza de atunci, dar nepotrivită pentru cele noi…

De unde plecăm? De la evidența că actuala clasă politică a lumii nu va rezista, populațiile nemulțumite o vor arunca la coșul de gunoi al istoriei. Sper doar că nu va fi un proces isteric, că nu-i vor arunca și fizic pe acești incompetenți siniștri, aceste triste exemplare antropologice, ci unul calm politic și, de bună seamă, juridic. Acești sinistroizi vor trebui trecuți prin tribunale și trimiși la o binevenită meditație asupra prostiilor și ticăloșiilor lor. De bună seamă că liderii transnaționali, care acum se declară și ne declară nepregătiți pentru a face față situației, vor trebui să dea cu subsemnatul în fața unui tribunal internațional, poate al unuia după modelul Nürnberg, pentru că victimele nu vor fi mai puține. Dacă sînteți nepregățiți, de ce morții voștri v-ați aruncat în fruntea Europei? Numai după cașcaval și privilegii de care înainte aveau parte doar regii și prinții? În loc să elaborați planuri strategice pentru întîmpinarea riscurilor și amenințărilor de acest fel – și avertismente ne-au dau SIDA, Ebola, SARS – marile voastre probleme erau forma roșiei și dimensiunile castraveților, ca să nu mai vorbesc despre persecutarea fascistă a fumătorilor. Numai despre banala varză ați izbutit să comiteți peste 60 de pagini! Nu adaug toate varietățile de varză că se sparie gîndul, vorba cronicarului! Tot unui asemenea tribunal vor trebui să facă față și plutocrații care v-au creat și care vă mînuie din sfori ca pe niște păpuși ce sînteți! Sigur, mai ales cei care profită și de actualele crize, și nu vor ieși gata falimentari la capătul acestora.

Cît despre politrucii din liga a doua, cei naționali, vor trebui să înfrunte mînia propriilor lor popoare. Încă o dată, cum detest violența, mai ales pe cea fizică, sper că mînia se va exprima în limbaj politic și juridic, nu cu armele și bîtele. Condamn din start orice manifestare de violență împotriva oricui, inclusiv ideea nebunească de a recurge la armată și forțe paramilitare, pentru a scălda în sînge revoltele previzibile. Acești nătărăi trebuie să plătească, dar conform legii, a legii comune, nu în anomie sau prin legislație excepțională, încropită ad hoc. Cum ar putea rămîne nejudecați liderii chinezi care au ascuns două luni epidemia, zădărnicind astfel posibilitatea de a o stopa și contribuind la exportul acesteia în cele patru zări? Cum ar putea să nu dea socoteală alde Trump și Johnson, care au rîs vreo două luni de pandemie pînă să ia primele măsuri. Nu mai spun că ultimul, ca și liderii olandezi nu s-au gîndit să lupte cu ea, ci au mizat criminal pe așa-zisa „imunitate de turmă”. Da, e traducerea devizei Imperiului Britanic, care nu mai există, și a celei a partidului conservator, care va ieși zdruncinat. Frumos, să moară cîti e nevoie, numai noi să trăim! A renunțat la tîmpenia asta nu din vreun umanism regăsit, ci atunci cînd și-a dat seama că nici la Brexit, nici la parlamentare  nu l-au votat junii și-și asasina propriul eletorat! Iar Rățoiul, prin tentativa de a pune monopol pe vaccinul german a comis și un fel de infracțiune trans-națională! De Micron, ce naiba să mai spun? Știa la finele lui ianuarie tot ce se știa despre virus și contagiozitatea acestuia, dar a organizat alegerile anticipate! Acum Franța galopează să întreacă Italia și Spania la numărul de infectați și de morți!

Bun, și după ce au tergiversat cît au putut luarea unor măsuri eficiente, băieții ăștia s-au descoperit brusc războinici. Parcă sînt niște soldăței de plumb care brusc au schimbat tabăra. Au lucrat cot la cot cu virusul și acum au trecut de partea poporului! În ultima clipă, dacă nu chiar mult prea tîrziu, toți luptă, pînă și Dna Merkel, deși de obicei mai blîndă și, pe deasupra, aflată în carantină. Oricît de incredibil pare, s-a trezit și Ficusul nostru național și luptă și el, nu oricum, neicusorule, nu doar pentru nația neglijată atîta vrene, ci pentru tot mapamondul. Că doar e mare și mult prea odihnit! Mă uit la el, mă amuz, dar mi-i și cumva milă, că doar sînt umanist, când îl văd cum se strofoacă să transmită bietului norod niște mesaje mobilizatoare, atît de terne și inutile, fără măcar meritul informațional al celor transmise de celebrul Comitet. Mai că i-aș recomanda să se ducă la ski, dacă stațiunile din Austria n-ar fi așa de contaminate. Da, acolo lăcomia chiar a bătut pandemia care și-a luat revanșa! Știu eu, poate în Norvegia, Islanda, Țara de Foc, că vor fi fiind mai ocolite de lighioana asta așa de insidioasă!

Și pentru că am ajuns la oițele noastre, să vedem cum stăm noi și ce am avea de făcut. Pentru început, constat că formula „norocul românesc”, cu care se încheia capitolul despre primul război mondial dintr-o celebră enciclopedie interbelică, pare adevărată, cel puțin pînă acum. Virusul a sosit cu o întîrziere de trei săptămîni față de Italia, de pildă și, deși „italienii” noștri s-au străduit cît au putut, o fac și acum, a evoluat mult mai calm decît în alte părți. Numărăm deocamdată cu sutele bolnavii și în unități morții din țară, cazurile fiind asociate cu comorbidități grave. Naiba știe, poate că tratamentul care merge la Timișoara merge și în alte părți, poate vreunul din multele vaccinuri la care se lucrează iese mai repede, poate că vremea călduroasă va domoli virusul, poate vor fi de ajutor și măsurile de îngrădire a răspîndirii vor avea vreun efect, deși „italienii” bîntuie din neam în vecin, se țin de chefuri și îi doare în bască de autoizolare, iar popalăii încă mai țineau duminică slujbe cu sute de oameni, pe care îi împărtășeau cu o linguriță unică, nu de unică folosință. Acum, dacă au fost trumiși în judecată, poate se mai liniștesc. În angajamentul citit azi, n-am încredere, mereu își iau angajamente pe care le încalcă! Prin urmare, până acum, ne-a ajutat norocul chior! Dar fiind chior, s-ar putea ca la un moment dat să nu ne mai vadă! Avem noroc, deocamdată, și cu economia, avantajul relativei subdezvoltări. Sigur că au fost lovite mai ales marile capacități productive, dar poate ajutorul guvernamental le va ajuta să nu decedeze. Mai ales că, în diperare de cauză, a dat liber la depășirea deficitului bugetar și sare și cu ceva bani. Bursa e destul de mică, iar singurul domeniu în care sîntem efectiv buni, industria IT, nu cade, ci crește, ajutat și de munca la domiciliu – și a celor din domeniu dar și a celorlați, delocalizați. Să fie primit!

Dar pandemia va trece, criza economică va crește, sigur după proporțiile economiei noastre, dar va crește. Nu ne vom prăbuși ca marile economii, că nu avem de unde. Ce vom face? Cu clasa noastră politică pare cel mai simplu. Avem și aici norocul că atît de mult s-a discreditat în timpul ultimelor trei guverne PSD și nu știu exact cîte liberale, că se va cam autodizolva de la sine. Asta nu înseamnă deloc că vinovații de top pentru situația în care ne-au prins crizele succesiv/ cumulate nu vor trebui să dea socoteală. Sigur, unul dintre vinovați e deja la pușcărie, dar pentru fapte mărunte față de promovarea și prăbușirea a trei guverne și distrugerea, prin gravă compromitere, a propriului partid. Dar vinovații de „zădărnicirea răspîndirii molimei” sînt mult mai numeroși, începînd cu pomenitul Ficus și partidul său de suflet. Joaca iresponsabilă de-a „guvernu mieu” și anticipatele cînd virusul ne intrase pe ușă e vina lor. Nu mai spun că era să ajungem la un Cîțu premier! Nu că LuCovid Orban ar fi vreo lumină, mai ales că de o bucată de vreme conduce guvernul din autoizolare! Dar toate jocurile astea au însemnat pierdere de timp, cheltuire de energii, ba chiar contribuții directe la răspîndirea virusului, de-ar fi să ne gîndim numai la amiralul fără flotă!

În fine, un mare noroc al nostru este faptul că BOR a acumulat o avere uriașă! Nu era mică nici pe vremea comuniștilor, dar acum a devenit cea mai mare corporație din România. Pentru contribuția directă la propagarea epidemiei, BOR va trebui să plătească. Cei vinovați direct de aceste fapte reprobabile, dar și cei care i-au încurajat, nu i-au înpiedicat, au închis ochii etc. vor trebui să răspundă în fața justiției pămînești, pînă va veni vremea celei din ceruri. Miile de cazuri de contaminare, sutele de morți – e varianta optimistă -, care vor surveni în urma evenimentelor spectacol – marșuri, procesiuni, slujbe, împărtășiri fără respectarea regulilor minime de igienă etc. – sînt ușor de documentat, nu doar pentru că avem filme, mărturii și fotografii, ci și pentru că experiența altor țări, mai avansate în molimă!, ne arată că traseul epidemiologic poate fi stabilit cu exactitate. În sfârșit, ierarhii a căror vinovăție legală nu poate fi dovedită, ar trebui să-și asume uriașa vinovăție morală – să se retragă o vreme la mînăstire și să se căiască. Cum a făcut Patriarhul Teoctist, chiar dacă acela a fost adus înapoi de succesor ca să-și aranjeze succesiunea. Și măcar a fost o gazdă demnă pentru Papa Ioan Paul al II-lea!

Dar plata în ordine juridică și morală e ceva, cea în fața lui Dumneeu e altceva și cu totul altceva este plata în resurse pentru refacerea țării. Cum nu mă aștept ca BOR să procedeze la donații uriașe, cum a procedat biserica din Grecia la vremea marii lor crize, va trebui procedat la o expropiere în interes național. Mai ales că o bună parte a acestei avuții a fost obținută în marginea legii sau de-a dreptul ilegal, datorită slabiciunii statului – și a lăcomiei unor reprezentanți ai acestuia, care ar trebui în sfîrșit anchetați – și prin bunăvoința Justiției. În ciuda faptului că legea restituirilor se referă exclusiv la bunurile confiscate de regimul comunist, cea mai mare parte a bunurilor recuperate fuseseră supuse expropierii averilor mănăstirești din vremea lui Cuza! O altă parte a bunurilor sînt daruri inexplicabile logic și economic ale unor politruci vremelnici, cum ar fi sediul Patriarhiei, fostul sediu al Parlamentului pentru cei care au memoria scurtă, aproape toate hotelurile PCR din județe, sediul studioului de televiziune din Iași, terenuri, acareturi, păduri. Cele potrivite ar trebui rechiziționate pe durata pandemiei, apoi recuperate în termeni legali, inclusiv prin naționalizare. Proprietatea este sacră și inviolabilă deigur, nu însă și cea obținută prin încălcare legii…

Aceste măsuri nu pot fi luate de actualii guvernanți, nici de actuala clasă politică în întregul său care, cum sper, va fi măturată de cele două crize. Sigur că vor avea un răgaz, măcar pînă la finele pandemiei, că înțeleg despre ce este vorba, deci inclusiv că stau sub amenințarea disoluției. Nu-mi fac iluzii, dar nu prea schimbi echipa în asemenea împrejurări. Îi vom judeca, din toate punctele de vedere după ce trece încercarea asta, pardon războiul, uitasem că ei sînt niște războinici, deși am fi avut nevoie de niște minți lucide, ordonate, capabile să ia decizii rapide, adesea instant! Sigur că nu sînt în stare, dar vom vedea la sfîrșit ce facem cu ei. Știm un lucru și mai greu, să găsim ce să punem în loc…

22 – 23 Martie 2020, în Iași