Liiceanu a demisionat din GDS! Update!


Printr-o scrisoare adresată membrilor grupului, GL își anunță demisia din Grupul pentru Dialog Social, motivînd-o cale de aproape 11 pagini. Scrisoarea are punctul de plecare în faptul că „ Ceea ce mi-ați permis să spun vineri la sfârșitul întâlnirii noastre se cere rotunjit și completat.”. GL pleacă de la ideea că „supraviețuirea Grupului trebuie judecată după patru criterii: ideologic, administrativ, psihologic și etic” și analizează laborios aceste dimensiuni, ajungînd la problema criteriilor pentru admiterea în GDS, așa cum fuseseră definite în 2012 de către Andrei Pleșu. Apoi, își exprimă dezamăgirile provocate de grup în vremea din urmă, aduce critici unor membri actuali, unii numiți, penrru alții folosind aluzii, pe care nu le înțeleg întrutotul.

Acum, ce să spun? E o știre interesantă. Luat de condei, era să scriu bună, dar mi-am amintit că GL & H mi-au deschis deja un proces, a cărui sentință o aștept în cursul zilei de azi. În rest, îmi amintesc că acest grup, ce mi se părea promițător la început, a pierdut pe drum membri foarte marcanți, inclusiv toti disidenții anticomuniști reali, de la Gabriel Andreescu la Mircea Dinescu și Radu Filipescu, fără a-l uita pe extraordinarul Ion Vianu… Iar ideea creață a atribuirii unui titlu de onoare procurorului Lazăr, a provocat un val mărișor de demisii. Sic transit… Pînă acum, n-am văzut să fi anunțat cineva în presă știrea.

Update! Eu m-am sfiit să public scrisoare, date fiind niște calificative folosite de epistolier la adresa unor oameni la care țin. Văd că a descoperit și presa vestea și nu se sfiiește să publice scrisoarea…

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Liiceanu a demisionat din GDS! Update!

  1. Laurentiu zice:

    Asta cine mai e ?

    Apreciat de 1 persoană

  2. eduardantoniu zice:

    Inca un proces.

    Apreciat de 1 persoană

    • Sper ca nu mie!

      Apreciază

      • eduardantoniu zice:

        Nu tot tie insuti. Ci lor. Fiindca tot ei vor fi gasiti vinovati de demisia lui insusi, pana la urma.

        @horiapatrascu – inca nu e publicata. Pe situl GDS, inca apare ca „nembru”. De vorbit, in acest sens, de pilda, cu Andi Lazescu de la „Ziarul de Iasi”, caci si el e tot „nembru”.

        Apreciat de 1 persoană

      • Păi, nu am nevoie să mai votbesc cu nimeni, deja am dat știrea, știu scrisoarea… Mai aveam un citat exact, finalul: „Închei aici. Mă despart de câteva decenii din viață cu tristețea cuvenită, dar și cu stenica senzație de liniște că am părăsit un loc urât. Plec plin de drag pentru cei care-mi vor rămâne prieteni și de azi înainte, adică de când am devenit – semnez! – un fost membru al Grupului pentru Dialog Social.
        Gabriel Liiceanu
        1octombrie 2019”.

        Apreciază

  3. horiapatrascu zice:

    de unde ați aflat? unde poate fi citită scrisoarea? Aștept cu interes decizia tribunalului. Probabil că prin această demisie încearcă să atenueze impresia pe care o va face pierderea procesului cu dumneavoastră. Să creeze o altă știre care să o facă pe aceea că a pierdut mai puțin importantă. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Sinr primul care dau stirea, am primit-o de la un prieten, vechi memru, care mi-a povestit scrisoarea, dindui citeva mici citate. Are drepptate, scrisarea este pina una alta privata. Poate o publica expeditorul, poate vreunul din destinatari…

      Apreciază

  4. vasilegogea zice:

    …da, grupul de dialog… solitar!…

    Apreciat de 1 persoană

  5. Dan HERFORD zice:

    „..a pierdut pe drum membrii foarte marcanți, inclusiv toti disidenții anticomuniști reali, de la Gabriel Andreescu la Mircea Dinescu și Radu Filipescu, fără a-l uita pe extraordinarul Ion Vianu…Draga Liviu,doresc cu respect sa-ti atrag atentia,ca 1(primul) dintre membrii GDS care a inteles muuuuult mai rapid despre ce asa zis „dialog social” este vorba si care si-a dat demisia a fost bunul meu prieten din copilarie Regizorul Alexandru TOCILESCU „Toca” (porecla pusa de mine!!).Pe la inceputul anilor 90 dupa ce el a revenit din Germania in Romania,a facut parte din GDS.Intr-o vara ,in vacanta de vara profesorala,m-am intalnit cu Toca care printre altele,in discutiile avute despre implicarea lui in societatea noua mioritica,mi-a mareturisit ca (ad literam” ” Am iesit din gasca alora de la GDS,i-am bagat in pizda masii cand mi-am dat seama ca de fapt este o Gasca de Dialog Social si nu un grup de si cu interese nobile!”.Alexandru Tocileasc u le spunea direct,fara batista la gura,deoarece el a fost toata viata lui un Artyist si nu linge-n cur!Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!A plecat mult prea devreme dintre noi!

    Apreciază

  6. Dan Jordan Herford zice:

    „…a pierdut pe drum membrii foarte marcanți, inclusiv toti disidenții anticomuniști reali, de la Gabriel Andreescu la Mircea Dinescu și Radu Filipescu, fără a-l uita pe extraordinarul Ion Vianu…Draga Liviu,doresc cu respect sa-ti atrag atentia,ca 1(primul) dintre membrii GDS care a inteles muuuuult mai rapid despre ce asa zis „dialog social” este vorba si care si-a dat demisia a fost bunul meu prieten din copilarie Regizorul Alexandru TOCILESCU „Toca” (porecla pusa de mine!!).Pe la inceputul anilor 90 dupa ce el a revenit din Germania in Romania,a facut parte din GDS.Intr-o vara ,in vacanta de vara profesorala,m-am intalnit cu Toca care printre altele,in discutiile avute despre implicarea lui in societatea noua mioritica,mi-a mareturisit ca (ad literam” ” Am iesit din gasca alora de la GDS,i-am bagat in pizda masii cand mi-am dat seama ca de fapt este o Gasca de Dialog Social si nu un grup de si cu interese nobile!”.Alexandru Tocileasc u le spunea direct,fara batista la gura,deoarece el a fost toata viata lui un Artyist si nu linge-n cur!Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!A plecat mult prea devreme dintre noi!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Simona Deleanu zice:

    Totusi e pacat ca GDS pierde tot mai multi membrii marcanti si importanti, o parte semnificativa dintre membrii fondatori. Critici din interior i-au fost aduse in mai multe randuri in ultimii 10 ani sau chiar mai bine. Ba chiar s-a evidentiat o profunda lipsa de solidaritate, in anumite momente – nu mai intru in detalii, ca stim cu totii ca perioada celor doua mandate prezidentiale ale lui Traian Basescu a nascut tot felul de discutii si de „injunghieri” publice. Pe de alta parte, cred ca ar trebui sa constatam ca odata cu aceste plecari, poate si din cauza lor, poate si din alte motive mai mult sau mai putin evidente, GDS si-a pierdut din rolul important de for civic, intelectual, ale carui opinii si pozitii contau si erau importante in „economia” spatiului public.
    Dar nu pot sa nu va intreb, in cele 11 pagini din scrisoare, G.L. aduce critici corente, constructive, dar mai ales, justificate? Iar aceste critici sunt atat de grave incat sa nu existe nici o solutie de compromis si de dialog, ramanand doar demisia?

    Apreciat de 1 persoană

  8. Fercu zice:

    Numai din GDS🙁?🤔

    Apreciază

  9. gyll zice:

    Fratele meu alb! Toate bune și frumoase, în „trend” cu ce și cum se produce Dinescu în societate post 1989 eu nu pot să îi pun eticheta decât ca și ginere al unui securist. Am să îți expun, în viitor, și motivele.

    Apreciat de 1 persoană

  10. dorobreja zice:

    Mare jale, n-am cuvinte…

    Apreciat de 1 persoană

  11. mihaela zice:

    A aparut si pe hotnews. Ce de criterii.
    Nostalgii dupa un loc urat? Contradictoriu.
    Bafta la proces!

    Apreciat de 1 persoană

  12. Ion Vianu zice:

    Felicitări amicale!
    Ion Vianu

    Apreciază

Comentariile sunt închise.