Prietenul nostru Gabriel a trecut recent printr-o situație mai dificilă. Mă bucur să observ că o depășește inclusiv prin apelul la poezie. Iar noi, cerchiștii, sîntem aici…
Eterna Grădină
Ascuns printre
ramuri dezgolite
de iarnă
un porumbel
alb ca dorul
pentru mama
mă privește în timp
ce încerc să înțeleg
de ce acum putere
iar mâine apus
Un blând gângurit…
și toată deșertăciunea
e azur de liniște
și e pace lină
Tresar – cuprind strâns
cu privirea porumbelul
care zboară spre zări de mister
Și dacă în vânt te vei pierde?
și dacă nu găsești cuibul?
Un foșnet de aripi
duios de aproape
îmi șoptește că sunt
munte, mare și cer
în vreme de iubit
și timp de zidit
Și-i azur de liniște
și-i pace lină
pentru că-i firesc
ca într-o zi
frunzele să cadă
@ntonesei's blog 
forma picurata a poeziei
culorile
cititul rar
cuvintele
dar mai ales zabovirea pe amanunte,
cu reveniri,
vin si imbraca ideea si o primim ai usor
altfel, ne=am revolta, din isntinct
la atata pace in cadere
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că ai surprins bine, nepoată…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lirism înduioșător, metafore și sintagme „porumbel alb ca dorul meu de mama”, pentru ca apoi” deșertăciunea sa devină „azur de liniște și pace lina”… Poem lăsând o dara tristă de amintire, dar finalul vine cu susținere a împăcării; căci viața își are legile ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, e o poezie de cale ușoară cuiva plecat…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un mesager venind si plecând printre cele văzute si nevăzute, fragil, duios, consolator `memento mori`.Tot poezia săraca…
Mfloarea
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce altceva? Cine altcineva?
ApreciazăApreciază
Versuri de o sensibilitate acută…
ApreciazăApreciază
Vă mulțumesc, domnule Antonesei! Mulțumesc membrilor C.P.A.!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Plăcerea mea…
ApreciazăApreciază