C. P. A. – Daniel Marian: (ca într-o rugăciune)


Sînt foarte multe riscuri, cel mai mic fiind cel al patetismului, cînd abordezi liric o temă cu adevărat gravă, cum ar fi de pildă, pierderea unei persoane foarte apropiate. Mi se pare remarcabil faptul că Daniel Marian reușeșre în acest frumos poem să le evite. Cum se întîmplă adesea în cazul său, titlul este situat în final…





mi-e ciudă pe tine prietene

mi-e ciudă de mor și eu

n-o să te las la masa tăcerii

unde nu sunt chelneri nu

te servește nimeni vreodată

cu obișnuitele-ți cuvinte

și cum să te las așa singur

înfiptă lance de umbră când

putem împodobi chiar și

tăcerea după ce-o dregem

și o lăcuim cu rugină

cum se cade în forma crucii

îi punem scaune noi

în caruselul blestemat de

o potecă însuşi blestemul

și iarăși ne-om fi veselind

mereu pierduți regăsiți

vechi cât spitalul militar

în care ne-am făcut nopțile

cu tot cu asistente caverne

nu eram noi bolnavi ci veacul

pe care tocmai să îl trecem

într-o interesantă grădină

zoologică și de plumb ieftin





ca într-o rugăciune

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la C. P. A. – Daniel Marian: (ca într-o rugăciune)

  1. Mihai zice:

    Întunecate poeme de Crăciun de o vreme

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.