Povestea literei P

Nu știu cine a scris această poveste ingenioasă. Mi-a sosit de la Willy Shalev și mă gîndesc că îi poate amuza și pe ceilalți…

Povestea literei P

– Cum te numești, domnule?

– Petre.

– Și ce lucrezi?

– Prepar pește prăjit pentru pescari.

– Bine, dar ce anume faci?

– Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru placul pescarilor pun pahare pentru palincă.

– Dar de ce vorbești numai cu „P”?

– Poftim?

– De ce vorbești numai cu „P”?

– Pot pronunța pe „P” perfect perceptibil.

– Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși.

– Primesc provocarea.

– Pe cât?

– Pun pariu pe patru poli.

– S-a făcut!

– Spune-mi, ce-ți place să mănânci?

– Pastramă, papricaș, pârjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată, pește, plachie, prefer păstrăvi, potârnichi, papanaș, papară.

– Și ce îți place să bei?

– Palincă, pinot, pelin, porto.

– Și la desert?

– Plăcinte, prăjituri, pișcoturi, pepene, prune, pere, portocale, piersici, papanași.

– Dar înghețată obișnuiești?

– Puțin: profiterol, parfait.

– Spune-mi, cum îți petreci timpul liber?

– Primăvara, prefer plimbări prin parcuri, pe poteci, prin pădure, prin poienițe.

– Dar vara?

– Plajă, pescuiesc.

– Și iarna?

– Prefer patinajul.

– Te pomenești că poți să-mi spui și o poezie numai cu litera „P”?

– Pot.

– Asta nu o mai cred. Spune-o!

– Poezia poetului Petru Popescu:

„Prin păduri, peste poiene,

Prin pustiuri, peste pietre,

Păsări, pâlcuri pribegesc

Părăsindu-și puii proprii.

Pe pământul părintesc,

Prima pasăre, pilotul,

Plescăind puternic pliscul,

Plutea privind pământul,

Pajiștea, pădurea, piscul.”

– Off… Văd că am pierdut… Pa! 

– Pardon, pentru pariul pierdut plătești patru poli !

– OK. Plătesc.

– Pune paralele pe portofel !