Elsa Dorval Tofan & Julien Caragea în tandem


Tocmai a apărut, la editura Eikon, volumul Nimic, nimicuri, insomnii, scris în tandem de prietenii noștri, poeții Elsa Dorval Tofan și Julien Caragea. Am mai citit în ultimii ani vplume publicate în comun de doi poeți, na chiar de treo sau cinci, dar acolo fiecare autor avea partitura sa autonomă. Aici este vorba despre altceva, fiecare poem al Elsei este însoțit de replica lirică a lui Julien. Mai cunosc o sigură experiență similară, un volum publicat acum cîțiva ani publicat de regretata poetă Ana Pop Sîrbu și hermeneutul Ilie Gyurcsik. Acol, lucrurile erau chiar mai complicate, fiecare poem de plecare, primea două replici, una lirică și alta exegetică.

Voi atașa și ceea ce scriu cei doi autori despre felul în care a apărut și s-a desfășurat acest proiect liric comun. Experimentul este foarte interesant – fiecare poem luat în parte este cel puțin bun, partiturile foarte bune, dar prin acest împletit un ochi pe față și unul pe dos, ajungem la altceva, ceva palpitant. Îmi permit să recomand un volum pe care încă nu îl am în fața ochilor grație faptului că acum vreun an am avut aceest la versiunea electronică a  aceatuia și mi-a plăcut – și ideea, și realizarea…

„Ea mi-a trimis câte o poezie și eu am simțit nevoia să-i trimit alta – complementar, în replică, în maniera mea stilistică diferită. Sper că am reușit o simbioză… M-a atras, la Elsa, rectitudinea și perseverența ei de Casandră, confruntată cu incredulitatea unei lumi decăzute și cu absența cronică a sensurilor majore. Capacitatea de a investiga fi lonul tragic al existenței. Alarmele intratabile. O energie vulcanică, direcționată arborescent în microscopii disperate, conținute, în căutarea salvării Ființei asediate de civilizația tehnologică. Dezarmantul discurs al contestării. (Aceasta să fi e poezia ei, zic. Deși s-ar putea să nu-i fi perceput în întregime sensurile.) …Niște nori învălătuciți dimineața. Joși, concrescuți cumva cu oceanul.” Julien Caragea 

„Când în ideea ta altul se recunoaște, când un proiect drag ție se vede îndrăgit de celălalt, când spunerile se succed fi resc, nu mai ești singur. Cuvintele nu se caută, s-au găsit. Împlinite s-au găsit în Prietenie. Să fi i încurajat. Iubit. Să iubești cuvântul chemat ție de către celălalt. Îl auzi, îi răspunzi, simți în tandem. Fondul comun e limba comună care arde, poetizând răni cronice. Nimicuri. Zădărnicie. Haos. Oceanica dimineață în care vulturii duc vești acolo unde porumbeii sunt învinși. Unde ar fi mai bine, unde e țara, unde e locul?” Elsa Dorval Tofan

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Elsa Dorval Tofan & Julien Caragea în tandem

  1. ionfercu zice:

    Elsa, NELINIȘTITA Elsa, e mereu în căutare de formule… altfel. E un fel de simfonie cu doi soliști care se completează fericit.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Amalia Achard zice:

    Felicitari poetilor! (Am avut privilegiul sa citesc si eu volumul si stiu ca le merita din plin).

    Apreciat de 2 persoane

    • elsadorvaltofan zice:

      Urmează partea a doua, știi tu care. Nu s a terminat. Abia acum ne putem sufleca mânecile pentru varianta în franceză pe care ți am încredințat o. Mulțumim, Amalia.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Julien Caragea zice:

    Mulțumiri, maestre, pentru generoasa semnalare!… Într-adevăr, însăși scrierea cărții a fost extrem de palpitantă – ca și cum de fiecare cuvânt al nostru urma să depindă soarta umanității. (E o frumoasă iluzie, pe care probabil fiecare scriitor o încearcă, atunci când dă ceva la tipar.)… Recunoștința mea Elsei, a fost cu adevărat o mare onoare să colaborez cu dumneaei! O experiență unică… Cuvinte de aleasă apreciere dlui Valentin Ajder și Editurii Eikon, au scos cartea într-o ținută grafică ireproșabilă!… Și… cam atât… Că nu suntem la decernarea premiilor Oscar, unde laureații se pierd în jerbe de gratitudine… Cititorul (unul dotat cu sensibilitate și responsabilitate, firește) va decide… Cele bune!

    Apreciat de 4 persoane

  4. Julien Caragea zice:

    P.s. Desigur, Dvs., dna Amalia Achard și dl Ion Fercu faceți oricând parte din acei „cititori de înalt profesionalism” la care mă refeream… Reverențe!

    Apreciat de 3 persoane

  5. Gabriel Chiriac zice:

    Mă bucur pentru amândoi, din toată inima. Cu siguranță că volumul o să ajungă la sufletul multor, multor oameni. Pentru că sufletele se simt.

    Apreciat de 2 persoane

  6. elsadorvaltofan zice:

    Mulțumesc domnului profesor Antonesei pentru promovare. Sunteti extraordinar!

    Mulțumesc pentru aprecieri, lectura colegelor și colegilor autori, criticilor. Domnului Ioan Lascu care a prefațat volumul și l a semnalat în Convorbiri literare. Recunoscători, ii mulțumim pentru încrederea în proiectul comun.

    Acest proiect literar inseamna foarte mult pentru mine, mai mult decât oricare alt volum semnat numai EDT. Sunt o persoana fundamental clădita pe încrederea în importanta actului colectiv. As repeta oricând experimentul.

    A fost pasionant, desigur. Ceea ce nu înseamnă că a fost simplu, calm. Au fost momente tensionate în care, faptul de a fi la o asa mare distanta unul de altul, ne a ajutat sa rămânem în…viata. Am scris pe genunchi în trafic, în pauza de masa, la iesire din tura, Julien, în toiul nopții fumând mult, apoi eu, în noaptea mea, petrecuta în întregime în fata calculatorului. Cu pedala de accelerație la fund. A doua zi, el la școală, eu, la spital, apoi de la început. Sincer, când am terminat eram vidati de orice energie. Dar, mulțumiți. Împăcati. Nu am fi dat drumul, absolut, nu, dacă nu am fi regăsit în final sensul armonia și o forma evidenta de estetism.

    Volumul acesta este ivit din transpirație peste care Inspirația s a așezat…la băut. A ieșit ceea ce se vede. S a ivit o relație umană pe care o definesc ca Prietenia, dar și asa, mi se pare prea puțin.

    Apreciat de 1 persoană

  7. rameau zice:

    Cei doi și mai mulți cititori-poeți sunt invitați la un joc pe care il numesc – le poem esquise – din fragmentele primite voi produce un tablou vizual (cu program IA), deci un experiment inedit.
    mail gadrian40@gmail.com
    multumesc
    Adrian

    Apreciat de 2 persoane

Comentariile sunt închise.