15-16 09. Craiova: Festivalul de Literatura si Dramaturgie „Patrel Berceanu”


Poetul Nicolae Cpande ămi reamintește că mîine și poimîine se va desfășura ediția din acest an a festivalului dedicat memoriei regreratului poet și om de teatru, coleg de generație la care am ținut foarte mult deși ne-am văzut rar. Programul:

Festivalul de literatură Patrel Berceanu – ediția a II-a, 2022, Craiova, 15-16 septembrie

Teatrul Național „Marin Sorescu” și Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România organizează în perioada 15-16 septembrie 2022 cea de-a II-a ediție a Festivalului de literatură și dramaturgie „Patrel Berceanu”. Proiectul este inclus în programul Mnemosyne – Muze@Poezie – al managerului Teatrului Național „Marin Sorescu”.

Prima ediție desfășurată în anul 2019, în colaborare cu Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Băilești, a dezbătut opera literară a scriitorului Patrel Berceanu (1951-2006) și a prilejuit evocarea acestuia de către scriitorii participanți, precum și golul lăsat de plecarea sa timpurie.

Ediția curentă a festivalului își propune să aducă în discuție inclusiv activitatea de teatrolog a lui Patrel Berceanu, un eminent cunoscător al teatrului românesc. Astfel, pe 15 septembrie, în spațiile Teatrului Național „Marin Sorescu” va avea loc dezbaterea cu tema „Teatrolog și secretar literar – memoria vie a scenei”, cu accent pe activitatea și cărțile de profil ale lui Patrel Berceanu. Vor participa invitați din țară, critici de teatru și teatrologi, precum și scriitori, actori, muzicieni din Craiova. Teatrul Național Craiova va reedita într-un volum monografiile spectacolelor Titus Andronicus și Ubu rex cu scene din Macbeth (regia Silviu Purcărete)concepute și scrise de Patrel Berceanu.

Data de 16 septembrie este rezervată poeziei, discuțiilor privind receptarea critică în postumitate a operei sale, lansărilor de carte. Poeții craioveni vor susține lecturi scurte din poezia lor, iar actorii Naționalului craiovean vor recita din poezia lui Patrel Berceanu. Vor avea loc câteva prezentări de carte ale autorilor invitați.

Ziua va culmina cu o conferință susținută de poetul Vasile Baghiu, invitat special la Adunarea Poeților 2022. El va susține conferința Metaversul himeric al poeziei.

*

Programul evenimentelor

 Joi, 15.09.2019, Craiova

– 15,45 – Deschiderea Festivalului de Literatură și Dramaturgie „Patrel Berceanu” – ediţia a II-a – Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova (foaier).

–  16.00-18.00 – Masa rotundă: „Teatrolog și secretar literar – memoria vie a scenei”. Participă Doru Mareș, teatrolog, scriitor (București), Victoria Balint, teatrolog Teatrul „Regina Maria” (Oradea), Codruța Popov, consultant artistic Teatrul Național „Mihai Eminescu” (Timișoara), Gabriela Riegler, Relații Publice, Muzeul Național al Literaturii Române (București), Mădălin Guruianu, consilier imagine, „Opera Comică pentru Copii” (București), Emil Boroghină, societar de onoare al TN „Marin Sorescu” (Craiova), Nicolae Marinescu, director Ed. „Aius” (Craiova).

Moderator, Nicolae Coande

 Lansarea monografiilor de spectacol: Patrel Berceanu, Titus Andronicus & Ubu rex cu scene din Macbeth, Ed. Aius, 2022.

 Prezentarea volumului Ariel din spatele scenei, coordonatori Elisabeta Pop, Raluca Sas Marinescu (Presa Universitară Clujeană, 2021)

Vineri, 16.09.2022

             11.oo – Evocare a scriitorului Patrel Berceanu – scriitori, critici literari, poeți (include recital un poem al participanților).

Moment muzical: Mircea Suchici.

            12,oo – Spectacol-lectură susţinut de actori ai Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Portret în timp” – evocări, recital de poezie cu participarea actorilor: Eugen Titu, Angel Rababoc, Nicolae Vicol.

  13.00 – Decernarea Premiului pentru Poezie „Patrel Berceanu.

            17,00 – Conferință Vasile Baghiu – „Metaversul himeric al poeziei” (Adunarea Poeților 2022) .

Lansări de carte Ionel Ciupureanu (hangare, Casa de Editură Max Blecher, 2022) Vasile Baghiu (Respirație asistată, Ed. Eikon, 2021), Claudiu Komartin (17 poeme de dragoste și un pantoum, imperfect, Casa de Editură Max Blecher), Nicolae Coande (Tequila Verano/Vara Tequila, Ed. Autograf MJM, 2022), Mihai Firică (Anilos perdidos en oceanos desconocides/ Inele pierdute în oceane necunoscute, Ed. NoteBook poiesis, Chile, 2022), Marius Ghica (Paul Valery, Caiete, Ed. Humanitas, 2022), Ana Paraschivescu (Bărbații noștri de nisip, Ed. Aius, 2022), Constantin Barbu (Cele zece elegii care sfârșesc poezia, Ed. Revers 2022)

Prezintă: Nicolae Coande, Mihai Firică.

Organizatori: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Craiova. Partener al festivalului, PEN Club România.

 *

Patrel Berceanu s-a născut la 19 aprilie 1951 în Băileşti. În 1980 a obţinut licenţa la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (secţia Teatrologie-Filmologie). În perioada studenţiei a frecventat cenaclul „Amfiteatru”, iar mai târziu a fost unul dintre participanţii activi de la cenaclul „Ramuri” condus de scriitorul Marin Sorescu. A fost un admirabil secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova (1990-2006), în linia edificată de nume ca Liviu Rebreanu, Adrian Maniu, Ion D. Sîrbu, dar și director al Teatrului „Colibri” din Craiova și secretar al Filialei Craiova a USR (1994-1996). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru UNITER şi membru al secţiei române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.

A debutat publicistic cu poezie în Preludiu (suplimentul literar si artistic al „Scânteii tineretului”, nr. 31/1969). Un an mai târziu a debutat editorial cu volumul de poezie „Sentimentul baricadei” (Ed. Scrisul Românesc, 1976). A colaborat la revistele „România literară”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Viaţa studenţească”, „Teatrul”, „Vatra”, „Familia”, „Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului”, „Viaţa Românească”, „Tribuna”, etc. În străinătate, a publicat în revistele „Belvedere” (Franţa, 1995) şi „Wiener Festwochen” (Austria, 1993). După debut, Patrel Berceanu a publicat volumele de poezie „Poeme în mărime naturală” (Ed. Scrisul Românesc, 1983), „Întâmplarea cea mare” (Ed. Eminescu, 1984), „Lacrimi civile” (Ed. Scrisul Românesc, 1991), „Planetă de poet”, antologie (Ed. MJM, Craiova, 2003), precum şi monografiile teatrale „Titus Andronicus – monografia unui eveniment teatral” (Ed. Aius, 1997) şi „Ubu Rex cu scene din Macbeth” (Ed. Aius, 2000). Împreună cu Doina Pologea, soţia sa, a semnat volumul „Noi povestiri după piesele lui Shakespeare” (Ed. Dionysos, 1992). Este prezent cu poezie în antologiile „Young Poets of a new Romania” (Forest Books. London & Boston, 1991), „Day after Night” (Criterion Publishing, SUA, 1999), Sorescu’s Choice, (Bloodaxe Books, Irlanda, 2002).

Este deţinătorul următoarelor premii: Premiul Revistei „Luceafărul” (1974), Premiul Revistei „Amfiteatru” (1976, 1980), Premiul Revistei „Ramuri” (1984), Premiul U.T.C. (1984), Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România (1991, 1992). În 2004 i s-a conferit din partea Preşedinţiei României Medalia Meritul Cultural clasa a III-a, categoria F – pentru „Promovare a culturii”. A participat la Simpozionul liderilor de teatre din Europa de Sud-Est (Budapesta, 1993), la Reuniunea ataşaţilor de presă din cadrul Convenţiei teatrale europene (CTE, Paris, 1999) şi la Seminarul teatrului universitar şi şcolar (Universitatea din Corsica, Bastia, 1999). În 1994 a beneficiat de un stagiu de cercetare la Centrul dramatic naţional din Caen (Franţa).

S-a stins din viață pe 2 mai 2006, în București.

La prima ediție a Festivalului i s-a tipărit antologia de poezie, „șase feluri de frică, șapte feluri de curaj”, ediție îngrijită de Doina Pologea (Ed. Aius, 2019). La prima ediție, premiul pentru poezie a fost înmânat poetului Marian Drăghici.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.