C. P. A. – Alexia Ema Burneci: Două poeme

Cum scriam ieri, prietenul nostru Florentin mi-a trimis, pe lîngă poemul său, și cîteva poeme de-ale Alexiei. Postez acum două dintre ele, iar pe celelalte le păstrez pentru alte ocazii. Două poeme minunat, cum ne-a și obișnuit poeta…

ba da

de ce să nu afle lumea asta

că m-ai iubit prostule

mai ales acum 

când mă simt urâtă

mult mai urâtă 

decât un cer înaintea ploii

cu părul dezordonat ca rădăcinile

unui copac smuls din pământ

mi-e chipul ca o furtună violentă

surâsul un scris mărunt

și rece

tu îmi spuneai că sunt frumoasă Adi

dar poate ai mințit
nu îndrăznesc să mă uit nici azi în oglindă
dar te-aș privi pe tine prostule

cu ură și deznădejde
pentru că altfel nu-mi explic

de ce fiica noastră

a scris despre toate astea

în teză la română”

mami

aseară am văzut la televizor

că lângă țara noastră a început

un război

eu nu pot să-nțeleg deloc

lumea asta

de aceea mă și întorc atât de des

în mine

și scot acele sunete

care vouă vi se par ciudate

am văzut acolo și niște copii

care se legănau de pe un picior

pe altul

ca mine

când eram mică

și-ți auzeam coșmarurile

atunci când dormeam amândouă

iar tu te ridicai în somn

fără să mă vezi

și-ncepeai să strigi 

că se îneacă Adiță

te rog să mă ierți

dacă te-am supărat 

când am început să țip

dar am văzut o pată roșie

cum se lățește repede repede

pe tot ecranul

și nu se mai termină