Iar eu sînt Marco (4)

Iar eu sînt Marco (4)

Sigur, în poză este Ave și omul care stă de vorbă cu noi, dar astăzi voi scrie eu în numele lui. Nu pentru că nu am mai scris de la începutul lunii și, oricum, am scris mai puțin decît el, ci din alte motive. Ave, acum e este foarte tînăr și cam timid. Nu s-ar lăuda cît de mare s-a făcut și cît de frumos i se conturează coroana, azi cînd mai are cîteva zile, cam o săptămînă, pînă va împlini patru luni.

Dar mai este un motiv, Ave se sfiește să-i spună omului care stă de vorbă cu noi niște lucruri care ar putea să-l supere, să-l deranjeze pe acesta. Dar mi le-a spus mie, iar eu am mai mult tupeu, îl cunosc de o viață pe om și știu ce îl supără cu adevărat, ce îl pune pe  gînduri și ce nu-l deranjează. De altfel probabil știe lucrurile acestea pe care mi le-a povestit Ave, dar preferă să nu se gîndească prea mult la ele.

Ave a aflat primele elemente despre istoria copacilor de la arborii maturi de dincolo de  geam, apoi a cercetat problema mai multe săptămîni prin internetul arborilor. Eu voi concentra ceea ce mi-a spus el în mai multe discuții, cu reveniri și precizări. De la apariția copacilor pe pămînt, vreme de zeci, sute de milioane de ani, aceștia nu au avut dușmani naturali specifici.  Copacii mureau de  bătrînețe, din pricina incendiilor spontane, a erupțiilor vulcanilor sau a prăbușirilor de teren și torentelor de stînci. Pagubele nu erau mari, nici sistematice, astfel încît la un moment dat, cea mai mare parte a suprafeței pămîntului era acoperită  de păduri…

Situația aceasta, pe care arborii o numesc paradisiacă, a durat pănă acum vreo sută  și cincizeci de milioane de ani, cînd pe pămînt au apărut dinozaurii, primii inamici naturali ai lor. Dinozaurii begetarieni se  hrăneau cu copaci, iar cei carnivori îi vînau pe aceștia, alte ființe fiind prea mici pentru a le potoli foamea fără capăt. Domnia dinozaurilor peste pămînt a durat pînă acum circa șaptezeci de milioane de ani. Dacă mai dura, probabil pădurile a fi dispărut cu totul. Din fericire, aceștia au dispărut, Oamenii cred că din pricina lovirii pămîntului de către un mare meteorit sau datorită unei mari glaciațiuni. Dar copacii cred că dinozaurii au dispărut datorită bocetelor lor care au urcat la cer, de unde a venit izbăvirea…

Și iarăsi a urmat o perioadă paradisiacă, copacii îi spun micul paradis, care s-a încheiat la puțină vreme după apariția omului.  Da, omul a fost al doilea mare dușman natural al copacilor – și încă este! Deși este de zeci, sute de ori mai mic decît dinozaurii, efectul său distructiv este chiar mai redutabil decît al acelora. Oamenii nu mănîncă copaci, dar au găsit lemnului din care sînt alcătuiți aceștia o mulțime de întrebuințări – la început, făceau pur și simplu focul, apoi l-au folosit la unelte, construcția caselor și acareturilor, confecționarea de mobilier etc. Au incendiat suprafețe imense de pădure, fie intenționat, pentru a obține terenuri agricole, fie din prostie.  Nici nu mai țin minte toate felurile în care au fost asasinați copacii și exterminate pădurile…

Doar că nu poți face rău lumii în care trăiești fără a-ți face și ție rău, așa că în ultimele zeci de ani, oamenii au început să simtă pe pielea lor ce înseamnă defrișările nebune mereu în creștere de la începuturile erei industriale încoace, clima a înnbeunit, mergînd spre extreme și dispariția perioadelor medii. Oamenii s-au trezit cumva, dar nu se știe dacă nu e prea tîrziu – vorbesc mult despre climă, reîmpăduriri și împăduriri. Dar fac foarte puțin!