C. P. A. – Adela Rachi: pe lumină


Tocmai am primit vestea bună că Adela nastră cea de peste Ocean și-a terminat noul olum de poezii. Nu mai știu dacă e al patrulea sau al cincilea, dar din ceea ce am văzut pînă acum este un volum foarte bun. Vestea a sosit însoțită de două poeme pe care nu le știam. Îmi plac foarte mult, așa că postrz unul ai, iar cu al doilea ne vom bucura peste cîteva zile…



pe lumină

cum aș putea face o rugăciune din poemul acesta?
fiecare respirație ne întoarce spre Tine fără să știm
pe lumină. în mijloc de zi
atunci mă pierd
și tot atunci aș vrea să mă regăsesc
fie și numai pentru câteva secunde
dar orele se repetă la nesfârșit
suferințe de neimaginat trec granițele
în flăcări
și totuși câtă ipocrizie tristețea aceasta
care nu e a noastră
glonțul nu lovește aproape
sângele nu ne stropește hainele
curate
trupul plin de dorințe.
închid ochii și simt gustul primitor


al întunericului
mai ales cum se întinde peste tot ceea ce încă există
orbirea oamenilor care se laudă chiar cu orbirea
(formula perfectă a Fericitului Augustin)
iar tu de ce ești aici?
ai venit să plângi alături de mine?
spațiile dintre coloanele de tancuri –
scena improvizată a unui regizor ratat
sub șinele lor
o iarbă nevinovată se stinge
ploaia nu mai coboară.
un bici înnecăcios
pedepsește o parte din cer
și păsările se rostogolesc
undeva deasupra norilor
timpul se descompune pe caldarâm
sfârșitul nu mai poate fi imaginat
așa cum o făceam altădată
memoria

— un vulcan Stromboli cu erupții slabe
nu mai distruge nimic în afara
restului de suflet
stau aici printre o nebunie de gânduri
cumpăr un buchet de flori
și nici măcar nu știu pentru cine


Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la C. P. A. – Adela Rachi: pe lumină

  1. ontelusdangabriel zice:

    ***// dacă substratul unei identități este ceva negativ la adresa altora
    care nu au respectiva identitate
    înseamnă că ne putem pierde echilibrul
    și-atunci acea identitate e doar mască a răului din noi
    poți să fii ce vrei
    poți să refuzi să fii ceva sau cineva anume
    dacă aceste alegeri te tulbură
    te înrăiesc
    degeaba totul
    drame și tragedii ce se petrec în lume
    insularizând oamenii
    rămânând cu iluzia dreptății lor
    unice
    netransmisibile
    această incredibilă nevoie de a suferi
    pentru că nu-l suferi pe celălalt
    omul
    o entitate nefericită
    neterminată

    Apreciat de 1 persoană

  2. Horia zice:

    Felicitări, Adela! 🥂

    Apreciat de 2 persoane

  3. Adela Rachi zice:

    Va multumesc!! 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  4. Poetry855 zice:

    Adela, pe lumina, vede bine frumusetea, tristetea lumii,
    ipocrizie tristețea aceasta/ care nu e a noastră/ glonțul nu lovește aproape/ sângele nu ne/ stropește – facand aluzie, parca, la o discutie mai veche despre poezia de razboi, antologata deja, de catre unii poeti.
    orbirea oamenilor care se laudă chiar cu orbirea = iata si boala secolului, poetic spus
    versul final, un frate al celui eminescian = de plange demiurgos doar el si-aude plansu-si

    poezie din acea specie care scobeste dupa adevar, cel din spatele a ceea ce se vede, si care imi place, desi, aparent, este antiblagian 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Adela Rachi zice:

      Multumesc mult! Ce ti-e si cu poetii astia, cumva mai grabiti decat ceilalti sa raspunda la tristetea provocata de mai orice, d’apoi la ororile unui razboi absurd! (Nu sunt toate absurde??!!) Doar ca nu esti acolo, nu ai pierdut mama, tata, frati, sange, etc. Si-atunci nu e cumva ipocrizie? Sorbi din cafea si scrii la volum… Ce trist e pe lume! Si totusi, ramane o durere difuza, un fel de rana invizibila. De-acolo poate sa iasa, intr-o buna zi, poezia. Cine stie…cine stie…

      Apreciat de 2 persoane

      • Poetry855 zice:

        tristetea ramane nu poti fi insensibil la imagine…. dar poate poetul gaseste o cale sa povesteasca despre asta. tristetea neputintei, a marginaliilor care sunt empatice, si, eventual despre nedreptate.
        si oricum ceva incubare, digerare a subiectului cred ca are loc. in timp…

        Apreciat de 1 persoană

  5. Poetry855 zice:

    chiar foarte putini isi pun problema ipocriziei, a faptului ca uneori ce ne trece prin cap este doar un reflex de a reproduce mentalitatile vremii, alteori ale educatiei, cand parintii vporbesc prin gura noastra, ba chiar lecturile, sau epoca, sai specia uneori,
    chiar este o problema, cat suntem de noi insine cand deschidem gura.
    in cele mai fericite cazuri ne dam seama dupa

    Apreciat de 2 persoane

Comentariile sunt închise.