De fapt, aseară căutam niște hîrtii. Nu le-am găsit, dar am dat peste niște notații făcute =n ultima parte din februarie și primele săpyămîni din martie 1998, într-o vizită în Egipt, la invitația guvernatorului provinciei Assiut. Am dat și peste o pagină, din fericire scrisă destul de mare, cu o descriere cumva prescurtată a morții unei cămile, în apropeierea piramidelot de la Gizah. După aceea, a apărut asta. Yahia era consilierul general al guvernatorului, care ne-a însoțit pe durata întregii vizite, de la Cairo la Assiut, apoi Luxor. Împreună cu el, guvernatorul și un alt coleg de-al lor de la Universitatea din Assiut, am publicat în 2000, la Polirom, o carte despre managementul universitar. Cum mașinăria asta e tot mai aiurea, precizez că prima strofă are opt versuri, a doua zece, iar ultimele trei versuri alcătuiesc strofa a treia… Am reușit să bag spațiile, dar nu pot adăuga poza!

Bătrîna doamnă cămilă…
Acum aproape un sfert de veac,
în soare, în nisipurile de la Gizah,
trăgea să-și dea obștescul ei sfîrșit –
ofta încet, cu ochii deschiși dar orbi
de mai bine de jumătate de viață,
după cum spunea beduinul, în vreme
ce-i mîngîia blana roasă de pe creștet,
că fusese vrednică la purtat turiștii…
Și patruzeci de veacuri de istorie, după
vorba Corsicanului, priveau indiferenți,
întrupați în blocuri de piatră, către ea…
Deodată, a ridicat capul, a privit spre cer
cu ochii săi orbi și a slobozit un muget,
un răget, un oftat sonor și prelung, apoi
a așezat iarăși capul pe sacul de cînepă –
bătrînul i-a închis ochii și a plecat încet
sprijinit în toiagul cu care nu o lovise
vreodată în lunga, aspra lor convețuire…
Yaahia a obervat că și beduinul e orb,
așa este, asta se întîmplă și oamenilor!
Poate va fi cineva să-i închidă ochii…
6 – 7 Iunie 2022, în Iași
Emotia pe care-o cautam în poezie – fie ea si trista. Merci !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu mulțumesc…
ApreciazăApreciază
Că mila încet, încet îl cuprinse pe bătrânul beduin de tragicul destin al cămilei.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, cam așa am perceput…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
***// locuri cu striații
mesagerie vocală permițând ajustări
deși tot mai neclar devine
adumbriri
pentru că oricâte volume ar avea tratatul nu poate epuiza complexitatea fenomenului
am scris despre
într-o formă ce se finalizează cu metascrisul
invariabil
ca-n poezia modernă
în care indiferent de imagini și cuvinte textul este de fapt despre poet & poezie
la urmă considerații asupra istoriei
descoperind cu oarecare uluire că totul se reduce la aproape-nimicul
de la cosmologie și până la nu știu ce specificații ultrasofisticate
și într-adevăr
am luat fiecare domeniu în parte
inclusiv anumite joncțiuni
iar concluziile
cumplite
așezat pe o piatră încălzită de soarele verii
într-o liniște mereu râvnită
vuietul mental
idei ce acroșează alte idei
într-o continuă metamorfoză
am rezolvat și probleme care oficial nu au rezolvare
de exemplu în plin somn mă trezesc și semnalizez
nu mi-e clar cum mă trezesc
dar se întâmplă
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Aproape că vezi scena, piramidele, deșertul, bătrânul și cămila lui. Aproape că simți dogoarea soarelui și fierbințeala nisipului. Și durerea bătrânului beduin. Sunt sigur că o să fie cineva care să închidă și ochii orbi ai bătrânului beduin, Dumnezeu îi are în marea Lui grijă pe toți cei buni cu animalele… Mulțumim pentru împărtășire!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc si eu. Dacă acesta e efectul. nu e rău că am găsit alte hîrtii decît cele căutate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
frumoasa poezie nu folosete nici macar o data cuvantul camila, iar miezul ei, zic eu, este in aceste versuri: Și patruzeci de veacuri de istorie, după/ (…) priveau indiferenți,/ întrupați în blocuri de piatră…
povestea camilei, cea mai blanda fiinta a desertului, este povestea sfarsitului unei lumi traditionale, aproape nomade, si aparitia alteia, sedentare. o lume in care nici beduinul nu isi mai gaseste rostul…
iar sfarsitul imi pare teribil. in aceasta lume, nu se stie daca beduinii si oamenii lor vor primi compasiunea, intelegerea si respectul celor moderni.
si nu stim daca nu cumva, citind inainte poezia despre motanul filozof si AVE, unde lumea este descrisa ca un desert, nu ar fi orba nu doar despre destimul beduinilor, ci chiar despre destinul nostru
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc, Camelia. Da, e un destin comun, camile. beduini, noi toti…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îmi plac teribil poemele cu această geneză, autentică și capabilă să împrumute ceva din ea biografiei mele!
Ave!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc tare mult! Ave!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu dacă Corsicanul folosea cămile, știu ca la anuntul aparitiei mamelucilor a spus: „savanții și magarii la mijloc”. Și nu cred ca a luat cu el în Egipt poeți, poate ii putea și pe ei la mijloc, deși sa fii în aceiași categorie cu măgăriil nu e chiar un titlu de glorie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cine știe dacă golosea ămile, dar nu asta era problema litică!
ApreciazăApreciază
M-ai emoționat din nou, dragă Liviule. Mi-ai amintit de anii cînd realizam documentare în Egipt. Cînd filmam dunele deșertului călare pe o cămilă pe care o îndrăgisem…Poemul tău mi- a răscolit amintirile…Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu îți mulțumec, Radu….
ApreciazăApreciază
Impresionant. Și nu știu de ce, dar dumneavoastră știți, mi-am amintit de alte versuri, fără legătură, poate, dar în aceeași cheie:
„My bones, scripted in light, upon cold soil,
a human braille. My skull, scarred by a crown,
emptied of history. Describe my soul
as incense, votive, vanishing; your own
the same. Grant me the carving of my name.”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumrsc frumos. Și pentru versutile citate…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc mult pentru emoția autentică din retrairea poematica imensă cât mitul facerii și desfacerii universului!
ApreciazăApreciat de 1 persoană