Acum vreo săptămînă, v-am făcut cunoștință cu poetul Dorin Croitor, bucovinean de obîrșie care, după studiile de omgomerie ieșene, s-a stabilit la București. V-am făcut cunoștință tîrziu pentru că eu însumi abia aflasem, în ciuda faptului că are mai multe volume publicate, iar asta numai grație poetei Amalia Achard, care mi l-a semnalat. Postez astăzi alte trei poeme, cu promisiunea că voi recidiva…
| Doamne, dă-ne coșmarurile numai în vis, și visurile frumoase în realitate! Poate că nu am dormi prea strașnic, dar am fi fericiți! *** E târziu și am s-o iau spre casă, nu-mi plac terasele cu mese șubrede, care cedează la primul sofism. Nu-mi plac nici chelnerii care servesc minorii propriei lor adolescențe. Nu-mi plac clienții care cântă de dorul iubitelor pe care pe care le-au părăsit din orgoliu. Nu-mi place nici numele terasei: „La regretul sclifosit” Halal! *** Mi-am scos la mezat visele în talciocul gălăgios al indiscrețiilor ca să-mi cumpăr o pereche de aripi din bazarul de peste drum, cel cu naivități asumate. Nici că se putea o afacere mai despovărătoare! Acum zbor spre nu știu unde, acum visez nu știu ce, dar știu că sunt liber… |
@ntonesei's blog 
***// se depărtau încet
zgomotul estompa oarecum emoția
pietrișul ajutând la stabilitatea căii ferate devenise parcă mai ruginiu
aerul curat de dimineață stimula simțurile și
tonusul însuși al călătorului
prins între obligativitatea itinerariului și explozia de gânduri
acum singurul zgomot ce mai putea fi sesizat
al bătăilor inimii
constatau pe măsură ce se depărtau de acel loc că
interpolarea așa-zisului cronicar l-a determinat pe redactor să
renunțe la câteva rânduri
acesta dând asigurări că o asemenea practică nu are
nimic de-a face cu regimul terifiant al croșetelor din cărțile predecembriste
însă
și liniștea din gară
vocile tremurânde ale bagajelor
pe care nu oricine le putea auzi
când ajunseră la linia orizontului
naratorul înțelese cu o anumită nemulțumire că acesta era și finalul textului
redactorul nu a comentat în vreun fel
ApreciazăApreciat de 1 persoană
***// ortega y gasset vorbind despre dezumanizarea artei după primul război mondial
frumos ca sintagmă
dar atât
dacă putem vorbi despre dezumanizare ea este în altă parte
deși radicalitatea are un iz ideologic
și într-o parte
și în toate părțile
după ce te răcorești strigându-ți disperarea constați că realul este tot acolo
chiar un pic mai vesel
mai întremat
o undă de îngrijorare ar putea fi declanșată de imixtiunea juridicului și a financiarului
în total contrast cu gratuitatea artei
dar ca să trăiască
fie și o zi
artistul îngăduie și aceste concesii
după ce a îngăduit altele
în viața de zi cu zi
acolo unde semne ale dezumanizării apar cu duiumul
unele slăbesc
altele devin atotputernice
încât artistul să fie nevoit să le pună în creația sa
textele cu realități urâte ale lui arghezi din flori de mucigai sunt chiar înduioșătoare
comparate cu nu știu ce film
vizualizabil sau nu pe netflix
ce să mai spui atunci despre cadavrele din războaie
și alte oribilități
întâmplate cotidian
din preistorie și până în zilele noastre
frumosul artistic rămâne totuși o formă de escapism
indiferent de realul transfigurat
dezumanizarea câtă este și cum este vine din om și contextul în care trăiește
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumiri! Pun emoțiile apariției acestor versuri pe blogul dumneavoastră alături de cele trăite acum vreo 40 de ani, când debutam cu un grupaj de poezii în plina de faimă locală revistă Viața Politehnicii… eram tânăr și credem, ca și acum, că poetul nu trebuie să vorbească despre poezie, trebuie să o vorbească… Cu profundă admirație!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sau sa fie vorbit de ea. Cu placere. Cam pe arunci tineam o rubrică în VP, la invitatia lui Constntin Iftime…
ApreciazăApreciază