C. P. A. – Viorel Ploeșteanu: Din „66 de poezii cantabile”

Viorel Ploeșteanu, împreună cu Dorina Șișu, alcătuiesc nucleul a ceea ce am numit acum mai mulți ani Grupul de la Dublin, probabil cel mai activ grup de scriitori români din diaspora. Împreună cu un mic colectiv de acolo, dar mobilizînd scriitori desțărați din întreaga lume, au lansat mai întîi revista Itaca, apoi Biblioteca Diaspora, un repertoar mereu în creștere al scriitorilor de limbă română care domiciliază în afara țării, iar acum vreo trei ani editura Itaca, care a debutat cu două ample antologii, una dedicată poeziei și alta prozei ale autorilor diasporeni. Pe cea de proză am și prefațat-o. Dar ei nu sînt doar niște excelenți promotori ai literaturii de limbă română scrisă în lume, ci și doi foarte buni scriitori, Dorina prozatoare, Viorel poet, dar asta nu înseamnă că nu mai „păcătuiesc” și în alte genuri. Pe Viorel Ploeșteanu l-am citit în Itaca, în antologia de poezie amintită, dar acum am la dispoziție un întreg volum – 66 de poezii cantabile, Editura Itaca, Dublin, 2022. Da, poezii muzicale, cantabile, dar mai ales poezii foarte bune, așa că mă gîndesc să împărtășesc vestea bună și cu ceilalți. Public azi trci poeme din acest excelent volum, dar voi recidiva, mai am în depozitul meu electronic! Felicitări, Viorel Ploeșteanu, lectură plăcută tuturor

• 

Gheață subțire

Iubirea-i o gheață subțire,
Iar noi ca nebunii sărim.
În vrăbii lovim, ne e-n fire,
Cum gheața iubirii lovim.

Și dacă-ntr-o zi se va sparge
În apele reci înecăm
Și vrăbii și rupte catarge,
Iar noi pe sub gheață ne dăm.

Vin munții năvalnic la vale,

Noi nu mai putem să-i oprim.

Iubirea e ruptă de șale

Și noi o mai rupem puțin.

Hai, du-te, mai scrie o lume

Și ad-o să ne-mpărtășim!

Iubirea e pusă pe glume,

Iar noi în iubire glumim.

Cad stele din cer în neștire.
Privindu-le, cer vrem să fim.
Iubirea-i o gheață subțire,
Iar noi ca nebunii sărim.

Iubire ascunsă

Iubito, e timpul, hai să mergem acasă!

E târziu în oraș și lor nici că le pasă.

Este gara aproape și un tren pentru noi

Care merge doar noaptea, între vineri și joi.

R: Să nu așteptăm dimineața,

E valsul de toamnă al nopții.

Privește, se lasă și ceața,

S-ascundem iubirea ca hoții!

Uite, lumile fug, trenul lasă în spate

Întâmplări netrăite, ca spuma de lapte.

Drumul ăsta ne duce între nori și stafii

Unde tu, dimineață, jumătate să-mi fii.

R:

Și dacă la capăt va ajunge doar unul

Să nu lași să dispară povestea. Nebunul

De timp se agață, ca o frunză de viață.

Tu ascunde iubirea, că restul se-nvață!

R:

Se sfâșie de coajă

Se sfâșie de coajă copaci. Sinucigașii

Tresar în somn cu teama că n-ar putea muri.

În cârciumi rău famate se-mbată iar borfașii

Și niciun cal, să-l capeți, nu l-ai mai potcovi.

Se sfâșie de coajă și pâinea, de-i necoaptă,

Din gustul ei de rânced iluzii se hrănesc.

Doi vulturi se înfruptă și mestecă în șoaptă

Din trupurile noastre ciuperci de humă cresc.

Se sfâșie de coajă și rana. Iar trec anii…

Pe galbenul din suflet doi bani măcar nu dau.

Bătând noroiu-n sate se duc la spovedanii

Cei ce în toamna vieții speranță nu mai au.

Copaci în miez de toamnă se sfâșie de coajă,

Urlând ca lupii tineri ce încă n-au iubit.

Mă mângâie pe frunte o mână ca o vrajă…

E mâna ta, iubito, sau toamna a murit?