C. P. A. – Alexia Ema Burneci: Poem fără titlu


Alexia este una din marile surprize poetice pe care mi le-a oferit pandemia. Am comentat volumul ei de debut, am postat multe poeme de acolo, apoi am postat și altele primite prin bunăvoinâa poeților Florentin Sorescu și Orlando Balaș, care le-au haiducit de pe pagina de Fb a poetei. În vremea din urmă, semnează Artema Burn pe rețea, dar eu cred că după succesul de care s-a bucurat volumul, n-ar trebui schimbată semnătura. Dacă ține la asta, dacă sînt anunțat, o voi schimba. Dar cu părere de rău! Poemul este, cum ne-a obișnuit, excelent.

povestea mea nu e aceea

răspândită printre rânduri inutile

începe abia acolo unde tac

și unde se termină poemul





e o lume a durerii prin care rătăcesc

neînsoțită nu-mi trebuie nici apă

nici mâncare nici eu nu-mi trebuiesc

acolo ești altcineva care țipă pentru tine

plânge în locul tău până ți se face milă de acel altcineva care ești tot tu

străină de tine și de ceea ce îți impui să fii





mergi o zi întreagă până se tocesc bocancii

și pare că nu te-ai pedepsit destul

vezi un pahar cu apă și nu bei nici măcar o gură

ți se face foame și nu deschizi frigiderul

mergi mai departe către dracu să te ia

o vezi pe mă-ta care ține copilul tău în brațe

și știi că pe la mormintele lor n-ai mai trecut

nici măcar rușine nu ți se mai face

viața ți-a șters sentimentul ăsta mișto

sau poate imaginea asta este punctul în care durerea e cuiul din palma lui Isus

îți spui că Isus avea ca și tine două palme

le privești și mormăi în sinea ta

că ar fi prea puțin să-ți bati cuie în ele

te descalți de bocanci și mergi mai departe

îl vezi pe tac-tu ieșit din sicriu

bei o bere cu el și-l minți că mai dai una la întoarcere

barosane te las

mă duc la Eforie Nord

mă așteaptă bărbatu-meu de 10 ani

te mai arunci o dată în mare și speri ca proasta că anul ăsta reușești să-l salvezi

te mulțumești să scoți din apă coroana lui Isus

ți-o pui pe cap și pleci

ai avut și-un frate amărâto

du-te să-i spui și lui ceva

ești obosită știu și încă nu e seară





te doare până nu te mai doare nimic

iar acel nimic care nu mai doare

e chiar lumea aia în care

se termină poemul

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la C. P. A. – Alexia Ema Burneci: Poem fără titlu

  1. Amalia Achard zice:

    Sa asezi eul banal, cel de toate zilele, nepoetic, atât de magistral în poezie, numai o de-alde Alexia Ema Burneci (si cei de „teapa” ei) au asemenea har! M-a lasat fara cuvinte (de-aia spun n’importe quoi). O astept pe Camelia, ea are întotdeauna cuvintele potrivite.
    Chapeau bas, incomparabilă doamnă Alexia Ema Burneci!

    Apreciat de 1 persoană

  2. rameau zice:

    am citit !

    Apreciat de 2 persoane

  3. ontelusdangabriel zice:

    ***// te strecori peste tot
    în corp
    în minte
    în suflet
    un singur lucru nu-i poți anula omului
    liberul arbitru
    dacă nu acționează cum vrei tu
    numești asta manipulare
    răutate
    prostie
    sau altcumva
    dar să admiți că și celălalt are dreptul la liber arbitru
    așa cum ți-l exerciți tu
    iată că nu-ți convine
    omul este o ființă liberă
    sau nu mai este om
    poate astfel se explică tendința de a considera persoane animalele
    deși ele sărmanele nu pot delibera
    n-au for interior
    să cântărească argumente
    exemple
    opțiuni
    conștiința însăși nu există decât în măsura în care se exercită libertatea
    altfel este doar o conștiență răspunzând variabil la stimuli
    de diferite feluri
    și când te gândești că ai modelul probabilității statistice din universul cuantic
    dar cei orbiți de relativitatea generalizată se refugiază în
    determinismul genetic
    sau endocrin
    adică biochimia ar fi-n spatele opțiunii mele
    opțiunii tale
    opțiunii ei
    opțiunii lui
    ce tare această biochimie acoperind idei și sentimente și atitudini
    în sfârșit
    ați prins șpilul

    Apreciat de 2 persoane

  4. Mihai zice:

    Și-a schimbat numele în Burn pentru că arde parcă-n Focul Gheenei pe o muzică serenă,
    https://www.youtube.com/watch?v=auKNHoM9T84 în drum spre scrum.
    Like it.

    Apreciat de 2 persoane

  5. Radu Mârza zice:

    Foarte puternice versuri!

    Apreciază

  6. auracreitaru zice:

    când nu-ţi mai pasă decât de poem, scrii aşa, magistral de liber şi autentic, excelent!

    Apreciat de 2 persoane

Comentariile sunt închise.