Anul trecut, cam pe la mijlocul pandemiei, prietenul nostru, poetul, prozatorul și pictorul Constantin Severin a publicat un foarte frumos volum de poezii inspirate de mari artiști ai lumii, Viețile pictorilor. Unul din aceste poeme, cel dedicat lui Kandinsky, a fost selectat pentru ediția pe mai a World Literature Today. Pe lîngă linkul spre versiunea engleză de acolo, adaug poemul și în românește/
https://www.worldliteraturetoday.org/2022/may/wassily-kandinsky-constantin-severin
WASSILY KANDINSKY
am întrezărit oazele copilăriei cu case de turtă dulce și păpuși matrioșka
sub ochii oblici ai prințesei mongole Gantimurova bunica mea
apoi m-am apropiat de artă cu neliniștea și sensibilitatea unui muzician
și am inhalat muzica sferelor în prăvălia cu ceaiuri a tatălui
prin aburii samovarului am văzut cum sunetul se îngână cu spiritul
iar în casele cu culori de basm ale mujicilor din apropierea Moscovei
parcă intram în fiecare odaie ca într-o pictură hipnotică
în tinerețe m-am avântat în lumile parabolice din ochii cailor mongoli
și m-am lăsat cutreierat de galopul haletant al Călărețului Albastru
care ducea cu sine apocalipsa globală a unei generații dezintegrate
însă pictura și femeile pe care le-am iubit Anna Gabriele și Nina
m-au ajutat să-mi regăsesc vibrațiile sufletului și busola privirii interioare
am fost mereu un luptător singuratic îmbrăcat uneori în haine bavareze
dar nu am uitat sunetul galben al trompetei din piața Kremlinului
l-am admirat pe Cézanne pentru harul de a recunoaște oriunde viața sinelui
și am imaginat o pictură în care trăirile artistice nu sunt vizuale ci sufletești
o artă în care Duhul Sfânt se coboară prin sunetul cromatic ca un fulger
am păstrat din muzică ritmul construcția matematică și repetiția tonurilor
și am făcut să țâșnească pe pânză sufletul sonor al viitorului
cu riscul de a fi numit adeseori făcător de reclame escroc și cârpaci
mi-am continuat calea dincolo de natural spre abstracție și spre natura interioară
între formă și culoare se joacă esența interiorității tale hialine
culoarea este clapa ochiul este ciocănelul și sufletul este pianul cu corzi
în multe compoziții culoarea moare dacă sunetul interior dispare
un tablou nu e un obiect ci o făptură în care palpită viața
fisurile trupului și sufletului se oglindesc pe pânză și în ochii privitorului
e frumos doar ceea ce pornește dintr-o nevoie interioară și acută
din rădăcinile atavice și sacre ale poveștilor din copilăria omenirii
a picta e o pierdere de suflet de parcă ți-ai sfâșia muzica din tine
memoria trupului e fulgerată intim de vibrația culorilor
și totul devine o lumină însângerată rescrisă cu note muzicale
din care se țes enigmatice universuri geometrice și biomorfe pe pânza albă
cu cât mai înspăimântătoare devine lumea cu atât mai abstractă e arta (1)
ca să uit asediul răului am intrat sub pielea evanescentă a culorilor
și am simțit gustul muzicii și adâncimea emoției de dincolo de noi
Suceava, 15 noiembrie 2020
1). Afirmația preluată de Kandinsky în cărțile sale aparține pictorului Paul Klee, prietenul și colegul său de la Bauhaus
@ntonesei's blog 