C. P. A. – Alexia Ema Burneci: Două poeme

Am primit mai de mult cîteva poeme de-ale pritenei noastre Alexia. prin gtija powtului Orlando Balaș. dar s-au rătăcit vumva pe ecran. Azi, am dat peste ele, aș că voi posta primele două. ceea ce înseamnă că mai am cîteva! Enjoy!

• 

chipul meu are forma tristeții

nici n-am apucat să-mi dau seama

când s-a transformat așa

sau poate în poza aia e

o altă femeie

pe care nu am puterea

s-o întreb

cei s-a întâmplat

din teama ca nu cumva

s-o tulbur într-atât încât

să-și amintească

cine era

*

uite străine

pentru că m-ai certat

poemul acesta va fi altfel

cândva mi-ai spus că sunt mișto

şi nu înțelegi de ce mă disprețuiesc

când de fapt femeile

dar absolut toate femeile

se aşază înaintea fotografului

îmbrăcate în cele mai frumoase rochii

rostesc cuvinte șutite

din cele mai bune cărți de filosofie

şi plâng cu lacrimile acelea mari şi rotunde

de parcă au exersat plânsul în oglindă dintotdeauna

acest poem e pentru tine

îl scriu întinsă pe pat

şi crede-mă

tot ce este senzual acum

e doar ciorapul rupt în vârf

și zâmbetul trist din colțul ochiului

pentru că da

zâmbesc cu ochii

buzele sunt strânse ca nu cumva

să-mi scape iarăşi o prostie

care te face să-ți fie ruşine cu mine

îți vine să crezi străine

a început să plouă chiar acum

mă întreb dacă ai umbrelă

să te poți ascunde

pentru că uite

penibilă cum mă ştii

am înghițit o linguriță de miere

doar ca să simt

gustul mamei tale