C. P. A. – Marina Maria: Urechea mea arată diferit în fiecare zi


Am postat ieri două foarte bune poeme ale foarte tinerei poete, Celestina Copil, elevă la Liceul Andrei Șaguna din Brașov. Dar lunea trecută, șs un eveniment organizat pr xoom de scriitoarea Carmen Gheorghe, am mai cunoscut și altă foarte tînără poetă de la același liceu. Mă refere la Marina Maria. Postez aci un amplu poem în proză, dar voi recidiva cu alte poeme în săptămîna care urmeazî. Enjoy!

Am o aluniță poziționată atât de bizar pe urechea din stânga, încât arată ca o a cincea gaură. Primele două mi-au fost făcute la naștere, într-o sală infectă de spital ce nu mai văzuse gresie albă de dinainte de 89.Urlam cu o putere de zici că din ultimele vieți trăite pe pământ nu m-am reîncarnat cu înțelepciuna, ci numai cu plămânii. Au fost făcute prost, evident – lobii îmi erau grei sub orice povară, oricât de mică . Mi le-am corectat singură cu un pistol de piercing, cea mai proastă metodă imaginabilă, iar acum am câte două găuri distincte în fiecare ureche, despărțite doar de un filament amărât, care dacă s-ar rupe, ar face-o fără vreun ultim strigăt.

Ciudățenia cea mai mare se află, totuși, pe urechea dreaptă: undeva sus, fix la malul dintre piele și primele valuri de păr șaten-murdar, am o gaură inexplicabilă. Femeile bătrâne, rudele uitate, vecinele de peste deal, toate se hlizeau lângă țarcul meu, zicând că mă trag dintr-un neam de oameni pește. Că acea găurică este ultimul semn al unor branhii slinoase, și dacă le-ar lăsa mama să mă vadă sub scutec, ar găsi numai solzi sidefați. Îmi cer scuze, tanti, buni, că nu mi-a crescut nicio coadă până acum.

Urechea mea arată diferit in fiecare zi.O ating, o simt tare; dar nu solidă, cum ar vrea să se pretindă, ci ca o bucată de cârpă aruncată pe un gard în toiul iernii. Poate că noaptea dezgheață, se desfășoară printre așternuturi de parcă ar aparține unui elefant, doar ca să-și reia poziția de drept dimineața. Niciodată corect, totuși.

Câteodată o văd ca pe o jucărie, și încerc să mă opresc din a mă întinde să îmi ating timpanul, altă stofă înghețată imperturbabil în spațiu și timp, doar ca să văd cum se simte. Sau să mă adâncesc ca Tezeu în labirinturile tari și moi, și să văd a cărei cute din creier aparține mâneca asta ciudată. Poate tot encefalul mi-e o rochie mototolită strâns, și prin urechi îmi ies mânecile suflecate stângaci, cu o croială imprecisă. Poate căîntr-o lume ideală costumul s-ar completa cu niște mănuși satinate, cu degete lungi care mi-ar atârna până lângă bărbie. O altă cârpă neuronală, o împletitură de in și sinapse la fel de frumoasă cât și nefolositoare. Oscioarele specifice țin materialul strâns, ca niște nasturi imposibili: lipiți, dar nu cusuți.

Când eram mică, mereu îmi țineam mâinile pe urechi, de frică să nu-mi intre vreo insectă nesuferită pe una și să se rătăcească pe drumul până la ieșire, pe cealaltă. Dormeam într-o liniște absolută, cu coate amorțite și o presiune uriașă pe cap: strâns, strâns, strâns. După ani de aplatizare și închistare, canalul urechii a rămas doar un hol fără uși, plin de ecouri, și niciodată de voci.

Când aș observa dacă mi-aș pierde complet auzul? La o săptămână, două, trei, la câteva luni, sau niciodată? Aș putea să rămân în intimitatea unei camera obscura, unde să mi se proiecteze în față doar partitura încâlcită a tot ce am vrut vreodată să aud?

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la C. P. A. – Marina Maria: Urechea mea arată diferit în fiecare zi

  1. rameau zice:

    Profetie: va creste si se va indrepta spre alte gauri, firesc psiho-poetice.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mihai zice:

    Imagini puternice (ca o bucată de cârpă aruncată pe un gard în toiul iernii), obsesia urechelniței ce cotrobăie prin labirinturi intime, găuri enigmatice la tot pasul (merg pe mâna lui rameau), fidelă deocamdată unei poziții și proze gotice; ce forță are adolescența!
    Quo vadis?

    Apreciat de 1 persoană

  3. Poetry855 zice:

    astept cu nerabdare urmatoarele poezii
    aici, note expresioniste si suprarealiste
    partea a doua este mai interesanta, as zice, acesta fiind un semn bun, pentru ca presupune ca se concentreaza tot mai bine pe masura ce scrie, si nu invers, nu se pierde
    mult succes

    Apreciază

Comentariile sunt închise.