Da, azi a început a treia săptămînă a acestui război absurd…
Liviu Antonesei: Disparates – Războiul Ucrainei (9)
Intro
Ieri s-au împlinit două săptămîni de cînd a început invazia. O mică veste bună ar fi că de două zile trupele invadatoare și-au încetinit ofensivele pe mai toate direcțiile pe care avansează pe teritoriul ucrainean. Nu e foarte clar dacă este rezultatul eforturilor de apărare ale trupelor ucrainene, un moment de respiro înainte de a reîncepe mai decis ofensivele, sau o combinație a celor două. Oricum, bombardamentele și tirurile de rachete asupra orașelor ucrainene nu au încetat. La Mariuopol a fost bombardată maternitatea, iar numai ieri acolo, conform surselor ucrainene, peste 1200 de civili ar fi fost uciși. În Rusia, continuă protestele, iar populația a început să afle că în Ucraina nu este vorba despre „o operațiune specială”, ci despre o invazie și un masacru al populației civile. Se înmulțesc scrisorile deschise și apelurile pentru încetarea agresiunii, care adună deja zeci de mii de semnături. Embargoul instituit de regim asupra informațiilor independente nu mai are efectul de la început. Cred că au fost de folos și acțiunile hackerilor de la Anonymus, care au spart site-utile FSB, ale ziarelor oficiale și ale televiziunilor de stat, postînd mesaje anti-război și chiar filmulețe cu scene reale din confruntările militare. O mamă și-a văzut fiul prizonier la ucraineni și așa a aflat că era la război, ea credea că e la niște exerciții…
Pe plan internațional, Rusia e mai izolată ca oricînd în istoria sa, iar satrapul de la Kremlin este socotit un paria. Sancțiunile sosesc în pachete și se aplică și Belarusului, Statele Unite și Marea Britanie au instituit embargoul total pe importul de petrol și gaze din Rusia. Nu știu cît importau, dar semnalul e semnificativ. Peste patru sute de firme străine din Rusia și-au închis activitatea. Rușii amenință cu naționalizarea, dar nu prea știu ce cred că pot obține printr-o asemenea măsură. Președintele Zelenski a cerut boicot economic total față de Rusia, dar va renunța Germania la gazul rusesc? FMI a acordat un ajutor de urgență pentru Ucraina de 1,4 miliarde de dolari…
Comunicarea la nivel înalt!
La cel mai înalt nivel civil și militar din Rusia, pe 8 martie, într-un discurs la una din televiziunile de stat ruse, ca răspuns la unele preocupări din societatea rusă privind structura efectivelor combatante expediate în Ucraina, satrapul de la Kremlin a afirmat că nu va trimite recruți sau rezerviști ca să lupte în Ucraina, și că „armata e formată numai din profesionști care îndeplinesc obiectivele stabilite”. Mai clar: „Vreau să subliniez faptul că soldații care efectuează stagiul militar nu participă și nu vor participa la lupte. De asemenea, nu va exista nicio recrutare suplimentară de rezerviști”.
Doar că o zi mai tîrziu, pe 9 martie, Ministerul Apărării Rus dă un răspuns invers preocupărilor din societate: „Din nefericire, am descoperit mai multe situaţii de prezenţă a unor recruţi în unităţi care iau parte la operaţiunea specială în Ucraina. Practic toţi aceşti soldaţi au fost retraşi în Rusia”. Interesant. E o lipsă clară de comunicare între cele două instituții. Sau poate ministerul a vrut să-l pună într-o situație proastă pe satrapul mare strateg? Și cum naiba „a descoperit” ministerul asta? Recruții ăia au ajuns în unitățile cu pricina la ordin, în urma unei repartizări!
Se nasc niște simpatii ciudate!
Am detestat mereu, desigur din motive diferite, două categorii, să le spun profesionale, pe oligarhi și pe hackeri. Cei dintîi, și-au cumulat averile imense prin rapt din avuția publică și favoruri politice, Ceilalți afectează siguranța cyberspațiului, uneori mai și fură. În mod ciudat, de cînd a început invazia din Ucraina, constat că mi-a apărut un fel de simpatie pentru ambele categorii, Sigur, oligarhii ruși prin apelurile tot mai insistente, dar lipsite deocamdată de succes, la stoparea invaziei, își apără mai întîi averile personale, yachturi, vile, conturi din Vest, „pașapoartele de aur”, pe cale de a fi desființate de UE, dar în același timp, ei știu mai bine decît geniul de la Kremlin ce efect vor avea sancțiunile economico-financiare asupra șandramalei economice a Rusiei, gata să cadă în prăpastie. Cu tot cu satrap, cu tot cu oligarhi și din păcate, cu tot cu populația Rusiei.
Pentru oligarhii ucraineni, care își pun averile la dispoziția ajutorării populației și a armatei ucrainene am o simpatie și mai mare. Patronul de la Șahtior Donețk a fost acuzat multă vrene că este susținător, chiar prieten al lui Putin. Acum două zile a făcut una din cele mai violente declarații împotriva satrapului și a invadării țării sale. Și-a pus întreaga avere, estimată la peste 7, 5 de miliarde de dolari, la dispoziția ajutorării populației și a susținerii efortului de război al armatei țării sale. Iar fostul președinte Poroșenko nu s-a limitat la sprijinul financiar ci, încă de la începutul agresiunii, s-a prezentat împreună cu un grup de apropiați, cu arme la purtător, ca să participe la luptele pentru apărarea Kievului.
Acum hackerii. E limpede că fără atacurile celor din Grupul Anonymus, accesul populației din Rusia și la alte informații decît cele ale propagandei oficiale, ar fi fost și mai reduse decît să pui mesaje contra invaziei pe site-urile propagandei oficiale, ba chiar și pe cel al temurului FSB, să postezi acolo și scurte filme cu imagini din răboiul „care nu există” conform Kremlinului, recunosc, sînt acțiuni care-mi stîrnesc un fel de admirație. Ceea ce s-a mai petrecut doar cu prilejul Wikileaks, cînd am aflat destule despre porcăriile politrucilor lumii, ba chiar și despre alor noștri.
Dacă războiul ține mult, sper să nu devin vreun admirator frenetic al acestor categorii!
Litovoi
Prin cnezat, la Litovoi,
O șoșoacă și-un șoșoi,
Ridică la brazi cocenii,
S-aducă Putin cecenii.
Mache le dă matrafox,
Din sfânt potir ortodox.
Teodosii sporesc taina
Războiului din Ucraina,
Sfântul kaghebist Kirill
Sviatoslav — ortotrotil.
ApreciazăApreciat de 5 persoane
Chiar misto…
ApreciazăApreciază
***// și astăzi
amintindu-mi aniversar de colegul beniamin sîngeorzan
plecat dintre noi
dar și în multe dintre săptămânile din urmă
după cum cred că în multe ce vor fi
mă gândesc la acel om incredibil
părintele nicolae steinhardt
și la jurnalul fericirii
îi înțeleg pe coreligionarii săi
nemulțumiți de gestul convertirii sale
după Shoah
dar pentru mine
e un mister deplin
mai cu seamă că în tinerețe avea opțiuni seculariste
avem integrala operei sale în douăzeci și două de volume
mulțumită editurii polirom
un exemplu de umanitate
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Probema este ca la razboi cei care sufera sunt oamenii de rand fie ca sunt soldati fie ca sunt civili. Nici pe Putin nici pe Zelinsky nu prea ii doare la basca (ma rog Zelinsky mai putin) Am vazut niste reportaje cu copii care plangeau de foame si speriati. Oricat as fi de partizan sa zicem nu poti sta deoparte la asemenea privelisti . Asa ca cei care sustin pe Putin sa o lase mai moale
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cei care il sustin pe Putin sa se duca dracului impreuna cu el!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Si eu gandesc la fel insa am incercat sa fiu politicos. Dar tot acolo ii trimit si eu.
Stiti cum se zice. Nivelul maxim de politete este cand il trimiti pe unul in p… masi si a doua zi il intrebi daca a ajuns cu bine 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu am fost mai direct! Conu Paleologu numea injiratura aceea „injuratura ontologica”. Avea dreptate vorbeste despre fiintare si desfiinatre…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ne ducem, ne ducem stimabile, nu voim sa facem deranj.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nuțin pe nimeni legat…
ApreciazăApreciază
Da nush cum se face, ca nici la dracu’ n-am ajuns inca si nici in aia a ma-sii. Pasamite ne-om fi abatut din drum cum ar zice Svejk…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pesemne. E vreo gtaba?
ApreciazăApreciază
Gata am ajuns cu bine. E scandal mare, romani peste tot. Daca nu era ff cald, as fi zis ca nici n-am plecat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
doua nopti nu am putut sa dorm.
donezi trimiti ajutoare si ce crezi ca e necesar, dar imaginea baietelului plecat singur pe drum nu m-a lasat sa dorm. ingrozita am citi comentarii ca ar fi propaganda. dar nu ma intereseaza, copilasul acela exista!!! si plange….
el a fost trimis peste granita singur de catre tatal sau care era pe frunt. mama nu mai avea. imbracat frumos cu un paltonas albastriu cu o caciulita cu mot pe cap, ghemotocul mergea si plangea cu un plans parca revoltat si tanguit in acelasi timp.
trimis de razbboi in necunoscut la vreo 4 ani.
asa ceva iti zdruncina gandurile. sper, sunt sigura de altfel, ca s-a gasit cineva ca aiba grija de el dar grija este doar pentru nevoile esentiale, de sufletelul lui mic deznadajduit cine sa poata avea grija? oricat l=-ai mangaia, oricat l-ai tine in brate, nu ai cum sa il impaci…..
nu va uita niciodata dar niciodata aceste momente. si nici nu stim daca isi va reintalni vreodata tatal. nu ne ramane decat sa speram.
si ca el, sunt multi. multi
asta este razboiul, de fapt
un prezent cu viitorul schimbat taiat mutilat ireversibil.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Am mai citit asta…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
era pentru articolul tau de aici
am gresit localtia. 😦 imi cer scuze
daca as fi putut, l-as fi sters dincolo
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Avem un nou personaj de prim plan – Marin Gherman, roman din Cernauti – ziarist si nu numai. Aseara, l-am auzit la RRC, azi il vad in Libertatea. Pe urmele lui Friedman, zice sa privim calm scenariile post conflict.
IR
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pour la bonne bouche, din evz; Guvernul pregătește un cadru legislativ menit să permită introducerea cenzurii pe rețelele de socializare și în mass-media. Informațiile legate de corupție, incompetență, furt, asociate reprezentanților autorităților statului vor fi monitorizate cu atenție, iar cei care le distribuie vor fi catalogați drept surse de dezinformare sau agenți ai propagandei rusești. Nu întâmplător, în timp ce românii privesc cu îngrijorare la ceea ce se petrece în Ucraina, la nivelul guvernului se iau tot felul de măsuri controversate.
IR
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ar fi mai simplu să se lase, representantii autoritatii vreau sa spun, de aceste proaste obiceiuri?
ApreciazăApreciază
Guvernul pregătește un cadru legislativ menit să permită introducerea cenzurii pe rețelele de socializare și în mass-media. Informațiile legate de corupție, incompetență, furt, asociate reprezentanților autorităților statului vor fi monitorizate cu atenție, iar cei care le distribuie vor fi catalogați drept surse de dezinformare sau agenți ai propagandei rusești. Nu întâmplător, în timp ce românii privesc cu îngrijorare la ceea ce se petrece în Ucraina, la nivelul guvernului se iau tot felul de măsuri controversate.
IR din evz
ApreciazăApreciază
Păi, ve avem altceva de făcut? Dacă le privim nervos ne ajută la ceva?
ApreciazăApreciază
Asta-i problema: poti privi nervos conflictul, si calm – urmarile sale? Din postura de observator, zic.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cit e cpnfșict e indecis…. De altfel. incerc sa urmresc pe cit de cașm e omeneste posibil/
ApreciazăApreciază
Sorry, credeam ca-ncepuse deja, fiindca nu aparea publicat. Fa tu cele cuvenite, te rog!
ApreciazăApreciază