Cu rîzboiul ăsta nenorocit, am postat cam rar poezie în ultima vreme. Noroc că am primit mesaje poetice noi și m-am uitat în dosar. Rezervele sînt bune. îi rpg pe expeditorii din ultimelezile să aibă puțină eăbdare. Poemul Alexei este ultimul pe care îl am, dar cum veți vedea, e pe măsura celorlalte publicate….
*
mi-e silă și mie crede-mă
dar altfel nu știu cum să fac
ca să eliberez tristețile ăstea
lipite ca niște noduli de stomac
sunt dependente
de cafea și țigări și aproape
că mă imploră în fiecare dimineață
să le scriu
uneori le găsesc cuvinte potrivite
și par mai frumoase așa îmbrăcate
cu haine elegante
ce bine arată
ziua în care te-am pierdut
în rochie neagră pe foaia asta imaculată
suplă
de parcă a uitat că e bătrână
câți ani au trecut Adi de atunci?
tu zici 12
dar nu-i adevărat
nu vezi ce tânără
e dimineața în care ai uitat
să te mai întorci?
poate
ar fi mai bine
să sun la 112
dar ce adresă să le spun
ar suna puțin cam straniu:
sunt la masa din bucătărie
și vorbesc de-o oră
c-o bucată de pământ
@ntonesei's blog 
d frumoasa ca de obicei poezia Emei si cum spune ea o rasfatam spunandu-i ca ne place.
trimiterea la partea fizica a existentei noastre are aici darul de a ne face s asimtitm pericolul si frica, apoi vin fraze duioase iar finalul da intreaga masura a tragediei.
asa de simplu pare ceea este foarte frumos
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Absolut de acord, nepoată…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi place, mi-aminteste un titlu – Duios Anastasia trecea. Aici, sedea.
IRR.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă uit pe e-mail-uri și văd postarea dvs. Inspiraţia sau nu știu ce mă face să-i citesc Artemei poezia cu glas tare. După o scurtă pauză îi citesc și ei ce aţi scris despre ea. La care mă întreabă uimită:
– Asta e poezia mea?
😅😅😅
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și cînd colo e chiar a ei…
ApreciazăApreciază