C. P. A. – Camelia Iuliana Radu: Criza tiranului la bătrânețe

Ca și în cazul ultimelor poene postate, Brîndușa, Silviu, și poemul Cameliei este unul implicat. Și aidoma, este mai întîi poem, unul putrnic. Asta contează. Voi ilustra cu un desen primit de la profesorul Septimiu Chelcea, care dovedește că ogșinda nu minte niciodată…

Criza tiranului la bătrânețe

Nu mai vrea să convinga a uitat de seductie. Ca o buturugă

veche uscată rigidizată de putere pietrificată în obsesie

pe unde trece însangerează.

Toți fug toți.

Dezvaluirea dinților i se pare firească. Rictus.

Asa începe sfarșitul. Doar știm ceaușescu înnegrit de ură

serios ca un buștean părăsit

a sfârșit printre rechinii pe care i-a crescut. A fost suficient ca unul

să muște și mirosul de sânge i-a incitat pe toți.

Unii nu vor să o recunoască ca boală. Încă mai cred că e strategie.

Obsesia oarbă

cu direcție de vector rigid. Taie ruginită. Infectează.

Una singură. Un țipăt uscat.

Zilele tiranului la bătrânețe sunt numerate oricat de sănătos ar fi.

Steaua lui neagră il aruncă în pași galopanți. Foamea îl înghite.

Cu cat are mai multă putere cu atât îi este mai foame.

Putere. Cu cat obține mai multă. Tot mai rece.

Mechanic.

Uimire! Perplexitate! Blocaj. Ochii privesc și parcă abia acum văd.

Om sa fie? Ce sa fie?