Kocsis Francisko propune – Un poem de Orbán Ottó


Spre sfîrșitul anului trecut, am publicat aici, tot în traducerea prietenului nostru Francisko. im extraprdinar poem al acestui mare poet maghioar, despre care, din păcate, la noi nu se știe mare lucru. Între timp, traducătorul a primit de la soția poetului dreptul de traducere și publicare în România a operelor regretatului autor. Acum, sînt în măsură să recidivez. Și o voi mai face, dacă Francisko îmi va mai trimite teaduceri. Vă puteși reaminti detalii despre marele poet maghiar fin introducerea cu care Francisko a însoțit prima traducere postată aici…

Orbán Ottó

Tocmai acum, când poezia nu e la modă

(Most, mikor a vers épp kimegy a divatból)





Tocmai acum, când poezia nu mai e la modă

şi nu mai există război mondial, ci doar o lume-n război,

sunt din nou la modă ideile fixe,





ca întotdeauna, dacă ideile veritabile nu sunt destul de eficiente.





Într-o criză profundă a intrat şi romanul, pe bune;

cordialul cititor, Pământul, se holbează prosteşte la un ecran –

bineînţeles că poezia îşi doreşte întoarcerea la bălmăjeală,





de parcă n-ar putea curăţa cartofi decât cu rădăcina cuvântului.





E mai puţină speranţă şi mai mult cinism

decât în alte epoci? Nu prea cred. Dar e prea multă nepăsare;

e-n zadar plusul de cunoaştere dacă a şti valorează mai puţin azi





decât ieri încrederea în speranţe nefondate.





O, speranţa nefondată! Focul acelui verde de smarald!

Fulgerul verde trece sfârâind peste dealurile rebegite;

iarbă verde, apă verde, respiraţie verde, sânge verde-n artere





şi noţiuni verzi în cugetul ce înfrunzeşte.





Tinereţea seamănă cel mai mult cu antica pajişte necosită,

stufărişurile-s lozinci: „E liber, pentru că-i natural!”

dar rochia-ncreţită a păpădiei, ca şi secessionul:





o suflă vântul şi se-mprăştie-n zbor.





E pe cale de dispariţie meseria pe care am învăţat-o,

îmbătrânesc, profesional, mă doare-n cot de modă…

Oricum aş lua lucrurile, sunt ridicol,





puţin rotofei, cap de familie cu doi copii, locatar corect,





pe care-l înconjoară în uşa pivniţei o flacără albăstrie,

a luat foc de la vreo scânteie, o nebunie fără miros

că nu există râs fără lacrimi: viitorul e al celui





care nu se dă bătut în ciuda tuturor argumentelor raţionale.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Kocsis Francisko propune – Un poem de Orbán Ottó

  1. alpinus zice:

    Și totuși…poezia, atunci când este cu adevărat poezie, rămâne trandafirul literaturii. Mulțumim pentru dar lui Francisko, lui Liviu și regretatului autor.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Crudul, nudul și din păcate neacceptatul adevăr,
    autorul exprimă plastic ce se întâmplă:
    „prea multă bălmăjeală în poezie”

    Apreciat de 3 persoane

  3. Poetry855 zice:

    toate la un loc, pe ramura unui gand. viata, imginile actuale, sentimentele, prezentul, regretele, toate.
    exact asa traim, nu suntem nici desprinsi, nici abstracti, dar nici redusi la realitate.
    da, poezia oglindeste in felul ei original tot ce simtim, acest flux nesfarsit si amestecat de ganduri aprecieri judecati frumusete nostalgii.
    mi-a placut
    poezie care, desi atat de subietiva, se poate citit oricand… si peste sute de ani, e bine ca exista si ca iata, avem bucuria sa o citim.
    da, da , asteptam volumul

    Apreciat de 3 persoane

  4. ontelusdangabriel zice:

    ***// critica e-o treabă marfă
    stabilește prețu-n piață
    că-i mâncare sau e boarfă
    totul se plătește-n viață

    critica de-ntâmpinare
    o poveste meseriașă
    îți dă una pe spinare
    tai elanul chiar din fașă

    critica de facultate
    e oleacă mai mișto
    știi că ai mereu dreptate
    n-ai văzut un cal maro

    istoria literară
    te privește după moarte
    că-i mai dulce mai amară
    tu oricum ești dat pe spate

    Apreciat de 2 persoane

  5. Anonim zice:

    Pacat ca autoru’i mort dar poezia e vie. Finalul acesteia inalta tot de pin-atunci.
    IR

    Apreciat de 1 persoană

  6. auracreitaru zice:

    Poemul din dar dăruit e surprinzător de bine organizat – pentru cât e de bogat şi amplu în conţinut – în topica plăcută a traducătorului. E raţional dar asortat cu duioşie şi multă tristeţe, dezamăgire, cea care e resimţită în toate de noi trăitorii: „e prea multă nepăsare; / e-n zadar plusul de cunoaştere dacă a şti valorează mai puţin azi”. Fnalul e esenţial şi pozitiv: „viitorul e al celui care nu se dă bătut” Poezie binevenită cu prisosinţă, să aflăm despre autor şi astfel mulţumim traducătorului şi domnului Liviu Antonesei.

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.