Spre sfîrșitul anului trecut, am publicat aici, tot în traducerea prietenului nostru Francisko. im extraprdinar poem al acestui mare poet maghioar, despre care, din păcate, la noi nu se știe mare lucru. Între timp, traducătorul a primit de la soția poetului dreptul de traducere și publicare în România a operelor regretatului autor. Acum, sînt în măsură să recidivez. Și o voi mai face, dacă Francisko îmi va mai trimite teaduceri. Vă puteși reaminti detalii despre marele poet maghiar fin introducerea cu care Francisko a însoțit prima traducere postată aici…
Orbán Ottó
Tocmai acum, când poezia nu e la modă
(Most, mikor a vers épp kimegy a divatból)
Tocmai acum, când poezia nu mai e la modă
şi nu mai există război mondial, ci doar o lume-n război,
sunt din nou la modă ideile fixe,
ca întotdeauna, dacă ideile veritabile nu sunt destul de eficiente.
Într-o criză profundă a intrat şi romanul, pe bune;
cordialul cititor, Pământul, se holbează prosteşte la un ecran –
bineînţeles că poezia îşi doreşte întoarcerea la bălmăjeală,
de parcă n-ar putea curăţa cartofi decât cu rădăcina cuvântului.
E mai puţină speranţă şi mai mult cinism
decât în alte epoci? Nu prea cred. Dar e prea multă nepăsare;
e-n zadar plusul de cunoaştere dacă a şti valorează mai puţin azi
decât ieri încrederea în speranţe nefondate.
O, speranţa nefondată! Focul acelui verde de smarald!
Fulgerul verde trece sfârâind peste dealurile rebegite;
iarbă verde, apă verde, respiraţie verde, sânge verde-n artere
şi noţiuni verzi în cugetul ce înfrunzeşte.
Tinereţea seamănă cel mai mult cu antica pajişte necosită,
stufărişurile-s lozinci: „E liber, pentru că-i natural!”
dar rochia-ncreţită a păpădiei, ca şi secessionul:
o suflă vântul şi se-mprăştie-n zbor.
E pe cale de dispariţie meseria pe care am învăţat-o,
îmbătrânesc, profesional, mă doare-n cot de modă…
Oricum aş lua lucrurile, sunt ridicol,
puţin rotofei, cap de familie cu doi copii, locatar corect,
pe care-l înconjoară în uşa pivniţei o flacără albăstrie,
a luat foc de la vreo scânteie, o nebunie fără miros
că nu există râs fără lacrimi: viitorul e al celui
care nu se dă bătut în ciuda tuturor argumentelor raţionale.
Și totuși…poezia, atunci când este cu adevărat poezie, rămâne trandafirul literaturii. Mulțumim pentru dar lui Francisko, lui Liviu și regretatului autor.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cînd mă gîdesc că pînă prin decembrie nu știam nimic…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Crudul, nudul și din păcate neacceptatul adevăr,
autorul exprimă plastic ce se întâmplă:
„prea multă bălmăjeală în poezie”
ApreciazăApreciat de 3 persoane
O bălmăjire care bu0l cuprinde…
ApreciazăApreciază
toate la un loc, pe ramura unui gand. viata, imginile actuale, sentimentele, prezentul, regretele, toate.
exact asa traim, nu suntem nici desprinsi, nici abstracti, dar nici redusi la realitate.
da, poezia oglindeste in felul ei original tot ce simtim, acest flux nesfarsit si amestecat de ganduri aprecieri judecati frumusete nostalgii.
mi-a placut
poezie care, desi atat de subietiva, se poate citit oricand… si peste sute de ani, e bine ca exista si ca iata, avem bucuria sa o citim.
da, da , asteptam volumul
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Este perenă cu adevărat, Așrept și eu volumul, iar estimp, alte poeme….
ApreciazăApreciat de 3 persoane
***// critica e-o treabă marfă
stabilește prețu-n piață
că-i mâncare sau e boarfă
totul se plătește-n viață
critica de-ntâmpinare
o poveste meseriașă
îți dă una pe spinare
tai elanul chiar din fașă
critica de facultate
e oleacă mai mișto
știi că ai mereu dreptate
n-ai văzut un cal maro
istoria literară
te privește după moarte
că-i mai dulce mai amară
tu oricum ești dat pe spate
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu mai avem sonet?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pacat ca autoru’i mort dar poezia e vie. Finalul acesteia inalta tot de pin-atunci.
IR
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum spun adesea, finalul e esențial…
ApreciazăApreciază
Poemul din dar dăruit e surprinzător de bine organizat – pentru cât e de bogat şi amplu în conţinut – în topica plăcută a traducătorului. E raţional dar asortat cu duioşie şi multă tristeţe, dezamăgire, cea care e resimţită în toate de noi trăitorii: „e prea multă nepăsare; / e-n zadar plusul de cunoaştere dacă a şti valorează mai puţin azi”. Fnalul e esenţial şi pozitiv: „viitorul e al celui care nu se dă bătut” Poezie binevenită cu prisosinţă, să aflăm despre autor şi astfel mulţumim traducătorului şi domnului Liviu Antonesei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană