C. P. A. – Radmila Popovici: Alb și negru


N-am mai postat un poem de-al prietenei noastre Radmila nici eu nu mai știu de cînd. De la penultimul volum? Greșesc, am postat și din ultimul, dar e ceva vreme de cînd a apărut. Așa că am profitat de un mail în care mă felicita pentru poemul postat dimineață de mine și am făcut ceea ce trebuia să fac mai demult. I-am cerut un poem. Și am primit acest dar minunat…

alb și negru





când am obosit

de cuvinte

am hotărât să citesc

lucrările marilor pictori





nu a fost la început

cuvântul





la început a fost

întunericul





apoi a venit

lumina cu umbrele

și penumbrele

care au născut





culorile

culorile au învățat

să cânte și numai

după aceea să





vorbească

nu a fost la început





cuvântul

la început a fost

imaginea care nu avea





nevoie de sunete

ce e raiul

dacă nu pictura





cuiva cuminte

ce e iadul

dacă nu lucrarea





unui geniu nebun

ce e lumea dacă nu

un amestec de





nebunie și splendoare

am adormit într-o

pictură

și m-am trezit

oarbă de

alb și negru


			
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la C. P. A. – Radmila Popovici: Alb și negru

  1. Emanuiel Pavel zice:

    Rai și iad, moduri de înspăimântat mințile labile întru folosul câturvora.
    Nu stiu dacă ultimul este bine scris.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Felicitări Radmilei, pe care am tradus-o cu ceva timp în urmă; felicitări și ție, dragă Liviu, pentru că ne ții la curent cu multe noi apariții!

    RADMILA POPOVICI

    Apreciat de 3 persoane

  3. Poetry855 zice:

    o legenda personala despre nastere, evolutie si transformare

    Apreciat de 2 persoane

  4. ontelusdangabriel zice:

    ***// cu niște picături de realitate conceptuală
    liminar literalmente
    tânguirilor
    și seducătoare tendințe în sericicultură
    parcă pentru a evidenția o anumită
    creștere
    aparent doar impresii
    însă cumularea lor urmată de
    universala convertibilitate
    știi cum se face
    îți reprezinți mental joncțiunea dintre chestii incompatibile
    ori destul de rar puse laolaltă
    din acea comoditate a gândirii
    fiindcă ea gândirea este adevăratul alien
    pe lângă care poveștile cu ozn-uri pălesc
    când ai un asemenea instrument
    ocultarea lui emoțională nu ai cum să
    n-o asociezi diferenței dintre
    mozart și salieri
    și se mai întâmplă
    se prea întâmplă ca o emoție să ia fața sinuosului și anonimului drum al rațiunii
    iar cauza nu-i biata carne
    fentă facilă
    ci înălțimea amețitoare pe care se află gândirea
    un om gândind nu e doar demonstrația fără greș a infinitului
    îți reamintește în ce măsură posibilitatea întrece
    probabilul
    vedetă a vieții
    brusc umbrită
    cu niște picături de realitate conceptuală

    Apreciat de 1 persoană

  5. Mihai zice:

    Un poem (eseu) filosofic: viziunea demiurgică e de fapt imaginea unor imagini create.
    La început a fost imaginea.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Scepticus Scepticus zice:

    Frumos poem. Si totusi cuvantul este cheie. Logos. Pentru ca fara comunicare nu ajungi sa-ti dezvolti simțul frumosului. Înainte de a pune imagini pe pereții de la Altamira, din Tassili sau Australia oamenii au comunicat. Si pentru a vorbi nu avem nevoie de un suport material.
    Dar divaghez. E un poem frumos.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Anonim zice:

    Vorbirea e un lux cita vreme comunicarea exista si fara „Logos”. In schimb, vederea auzul, tactilul, mirosul sint esentiale. dar, pe modelul vorbirii, au aparut peste tot articole de lux – desenul, muzica, mingiierea (si uleiurile parfumate, da).
    Ultimul vers e din alt film.
    IR

    Apreciat de 1 persoană

  8. auracreitaru zice:

    Un poem bine scris: IMAGINAL și DEDUCTIE … aparent sofism dar nevinovat și duios demers artistic! Dar cine poate afirma cu precizie care dintre vibrații a fost mai întâi în univers? Sunetul (vorbitul) sau lumina (rogvaiv)

    Apreciat de 2 persoane

Comentariile sunt închise.