C. P. A. – Brîndușa Palade: Defiant


Sînt bucuros să salut revenirea Brîndușei, „după multe săptămîni prozaice”, după cum îmi scrie. Nu trebuie invidiată pentru vacanță, pentru că nu vacanță a fost. Mi-a povesti cîte ceva despre ultimele luni și m-am felicitat că acum mai bin de trei ani am renunțat să mai țin ore. Dar nu asta e important, ci că Brîndușa a revenit – și nu oricum, ci în forță!

defiant





tu chiar nu vezi că nu se schimbă nimeni

e-aceeași violență în natura fostei specii

numite sapiens tot mai rarii oameni

se-ascund de huligani grămadă ca liliecii

suntem fricoși când ne apucă dracii

sărim să mai lovim doar câte o femeie

privighetoarea noastră cântă la ospicii

din furia noastră iese câte o scânteie

din focul iadului doar nu din soarele

apus pe creste dincolo de brazi

unde încing împielițați cuptoarele

și nici nu știi cum e în hău să cazi

ne-ar trebui încă o închinare la rațiune

căci n-am avut religie modernă

doar mistici nebuloase și acțiune

mișcată de cruzimea cea eternă





9 februarie ’22

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la C. P. A. – Brîndușa Palade: Defiant

  1. Radu Mârza zice:

    Bine ați revenit!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Merci, poate că pauzele în care ți se face dor de poezie pot fi totuși benefice. Vrând eu să iau partea plină a paharului 🤫

    Apreciat de 3 persoane

  3. Anonim zice:

    Tist de adevarat dar, mai ales, adevarat de trist! Si totusi, motorul lumii nu e fratia lupilor cu mieii. Si da, poezia e rupta din iad. Din soare, doar vise-heruvime vin.
    Totusi, nu-i totuna? Nu-i soarele – iad incandescent? Iar iadul ce-i, nu soarele cazut?
    IR

    Apreciat de 3 persoane

  4. elsadorvaltofan zice:

    Un poem foarte angajat. Crescendo bine punctat pe fiecare vers, simbolul ospiciului, forțele negre, imagini cu trimitere la Dante.
    Cu toată conceptualizarea, poemul este un bulgare de emoții, fără echivoc plasate între ceea ce se gândește și ceea ce se simte, dând aparentului monolog o forță constanta, stabilitate. Între …violenta naturii fostei specii (superb, la nivel de expresie artistica, gnomic, la nivel de concept, căci, da, putem deja vorbi de fosta specie !) si misticile nebuloase, acțiunea având ca motor cruzimea o elegie modernă. Dar eterna. Excelent.

    Apreciat de 3 persoane

  5. „privighetoarea noastră cântă la ospicii”,
    Versul de sus calibrează poezia,
    definind-o categoric spre cruzimea
    existenței;
    ne zbatem între Iad si religie,
    între frică și neputință…

    Care oare vor reuși?

    Felicitări Brândușa!

    Apreciat de 3 persoane

  6. McStronțiu zice:

    Mișto !

    Apreciat de 2 persoane

  7. Emanuiel Pavel zice:

    Este în natura celor vii, deci și a oamenilor, cruzimea eternă.

    Apreciat de 4 persoane

  8. Poetry855 zice:

    cu ochii ei atenti si mari, era imposisibil sa nu arunce si o privire de ansamblu, nu e asa?
    precisa, clara, si ma bucur ca foarte suparata
    iar la final ne da si teme de meditatie… pentru incuratura de azi
    sunt curioasa aca este rabufnirea rezumat existential sau urmeaza un sir de alte intrebari despre conditia umana

    Apreciat de 3 persoane

  9. @ zice:

    Salutare, vajnică brândușă!
    Vino iar, deschide-ne o ușă,
    Vino iar, deschide-ne o eră,
    Ghidușă pală de atmosferă!

    Apreciază

Comentariile sunt închise.