Sînt bucuros să salut revenirea Brîndușei, „după multe săptămîni prozaice”, după cum îmi scrie. Nu trebuie invidiată pentru vacanță, pentru că nu vacanță a fost. Mi-a povesti cîte ceva despre ultimele luni și m-am felicitat că acum mai bin de trei ani am renunțat să mai țin ore. Dar nu asta e important, ci că Brîndușa a revenit – și nu oricum, ci în forță!
defiant
tu chiar nu vezi că nu se schimbă nimeni
e-aceeași violență în natura fostei specii
numite sapiens tot mai rarii oameni
se-ascund de huligani grămadă ca liliecii
suntem fricoși când ne apucă dracii
sărim să mai lovim doar câte o femeie
privighetoarea noastră cântă la ospicii
din furia noastră iese câte o scânteie
din focul iadului doar nu din soarele
apus pe creste dincolo de brazi
unde încing împielițați cuptoarele
și nici nu știi cum e în hău să cazi
ne-ar trebui încă o închinare la rațiune
căci n-am avut religie modernă
doar mistici nebuloase și acțiune
mișcată de cruzimea cea eternă
9 februarie ’22
@ntonesei's blog 
Bine ați revenit!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și în forță!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Merci, poate că pauzele în care ți se face dor de poezie pot fi totuși benefice. Vrând eu să iau partea plină a paharului 🤫
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Se poate si asta. Ieri, am scris si eu primul poem de anul acesta. Vom vedea mai tirziu ce-a iesit…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Tist de adevarat dar, mai ales, adevarat de trist! Si totusi, motorul lumii nu e fratia lupilor cu mieii. Si da, poezia e rupta din iad. Din soare, doar vise-heruvime vin.
Totusi, nu-i totuna? Nu-i soarele – iad incandescent? Iar iadul ce-i, nu soarele cazut?
IR
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Joia neagra?
https://www.cotidianul.ro/fantoma-a-strigat-comentariu-de-gheorghe-piperea/
ApreciazăApreciază
Chiperea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un poem foarte angajat. Crescendo bine punctat pe fiecare vers, simbolul ospiciului, forțele negre, imagini cu trimitere la Dante.
Cu toată conceptualizarea, poemul este un bulgare de emoții, fără echivoc plasate între ceea ce se gândește și ceea ce se simte, dând aparentului monolog o forță constanta, stabilitate. Între …violenta naturii fostei specii (superb, la nivel de expresie artistica, gnomic, la nivel de concept, căci, da, putem deja vorbi de fosta specie !) si misticile nebuloase, acțiunea având ca motor cruzimea o elegie modernă. Dar eterna. Excelent.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Angajat existențial, nu ideologic. De asta și e foarte bun.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Desigur.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru comentariul atât de precis. Da, pornește de la o emoție, mă bucur că se percepe asta.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu va mulțumesc
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„privighetoarea noastră cântă la ospicii”,
Versul de sus calibrează poezia,
definind-o categoric spre cruzimea
existenței;
ne zbatem între Iad si religie,
între frică și neputință…
Care oare vor reuși?
Felicitări Brândușa!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Le merită din plin!
ApreciazăApreciază
Mișto !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Foarte bun!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este în natura celor vii, deci și a oamenilor, cruzimea eternă.
ApreciazăApreciat de 4 persoane
cu ochii ei atenti si mari, era imposisibil sa nu arunce si o privire de ansamblu, nu e asa?
precisa, clara, si ma bucur ca foarte suparata
iar la final ne da si teme de meditatie… pentru incuratura de azi
sunt curioasa aca este rabufnirea rezumat existential sau urmeaza un sir de alte intrebari despre conditia umana
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Salutare, vajnică brândușă!
Vino iar, deschide-ne o ușă,
Vino iar, deschide-ne o eră,
Ghidușă pală de atmosferă!
ApreciazăApreciază