C. P. A. – C. Suditu: Lumina mea zace într-o baltă de întuneric

Iată, am căutat iarăși în caseta cu giuvaerurile prietenului nostru Constantin și am mai scos o piatră prețioasă. Enjoy!

Lumina mea zace într-o baltă de întuneric

Târziu târziu de tot se făcu lu

mină

aş fi vrut să mă dau jos din pat însă

lianele se prinseseră de umerii mei în

floriţi

ca un zâmbet copt

ca un ochi liniştit

ca un vapor pe marea adormită şi

creşteau creşteau în jurul gâtului meu şi al braţelor

până la picioarele bine înfipte într-un fel de vis

alăptat cu ţâţe formidabile de către lupoaica nemuritoare

mă aşteptau sfîrcurile unor dealuri efervescente în

cupa uzată a unei ploi greu încercate indusă în eroare

de către inducătorul în eroare de serviciu de printre

norii cei bătrâni cu experienţă

la o adică aş fi reuşit coborârea dacă

mi-aş fi ţinut creierii în palme inima între degete

ca pe ţigară ochii printre cuvinte în gura plină cu spini

şi fruntea departe departe de tot undeva

cu pânzele ridicate pe nişte valuri pipăind întunericul

să-mi afle un punct de sprijin

norocul meu că statuia care trecea prin spaţiul a

cela

îmi spune nu coborî vântul a fost mutilat de e

oliene

totul s-a prăbuşit în afară de patul tău şi de

tine

peste tot numai zdrenţe şi pene de vânt

palmele lui pipăie întunericul transparent

să nu cobori mai bine caută jugulara luminii şi

muşc-o

retează jugulara luminii cu dinţii vei fi în si

guranţă

uite cum eu îmi duc lumina în braţe de ieri şi

de piatră

să te poţi deschide în jumătate îmi spune

să-ţi poţi pipăi lăuntrul trădat şi răstignit

şi trece retez jugulara luminii cu

dinţii

o aşez întinsă lângă mine

mă deschid în jumătate îmi palpez lăuntrul şi

cu urechile pipăind întunericul 

plec

eu într-o parte celălalt în alta fără să ne spunem ce

va

lumina mea chiar zace într-o baltă de în

tuneric