Și iată un nou poem de la prozatorul și eseistul Dorin David, pe care pandemia l-a ajutat să se descopere și ca poet. Ca trebui să scriu cîndva un eseu despre relația poezie – pandemie, cazuistică am!
Aladdin
Aladdin se născuse într-o bună zi
în România zilelor noastre
într-o altă bună zi se plimba
pe străzile pline de
gunoaie de tot felul
ale orașului natal
jucînd fotbal cu cutiile
de conserve
una avea o formă ciudată
părea mai degrabă
un ceainic
ce drăcie o mai fi și asta
gîndi Aladdin
aruncînd-o cît colo
în grămada de gunoi a stîlpului
și porni mai departe
gîndindu-se
ce bine ar fi să am și eu undeva
un bec cu leduri…
ăla ar da lumină!
@ntonesei's blog 
daaaaaaa
mi-a placut mult. ironie sfichiuitoare, pe mai multe planuri,
asa, cu o povestioara tip fabula moderna, a atins educatia, societatea, mizeria citadina, tot…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Corect, nepoata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Plăcerea mea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un timp. Ca și ledurile se pot arde. Electronica e imprevizibila. Otelul e imprevizibil. Pe vremuri era inoxidabil acum oxidabil. Dibace întorsătura pe obiectele simbol. Calma ironia. Calma dar usturătoare. Felicitări!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
nici un dram de curiozitate, totul la graamada de gunoi.
ce nu vad, nu exista
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Surprinzătoare poezie! item de descurcăreală a imbecililor funcțional
ApreciazăApreciat de 2 persoane