De la Rabbi Rafael cetire


Rafael Shaffer – Prim Rabin al Comunităților Evreiești din România:

Sunt pro vaccinare. Am auzit din păcate de multe ori argumentul că credinciosul este apărat prin rugăciune. Omul se poate ruga pentru ce nu e în puterea, în strădania lui. Unde e în puterea lui, nu se cade rugăciunea. E în puterea noastră să ne vaccinărm. După ce ne-am vaccinat și am respetat măsurile, atunci avem dreptul să ne rugăm.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la De la Rabbi Rafael cetire

  1. ionfercu zice:

    Intelepciune de rabin

    Apreciat de 2 persoane

  2. ontelusdangabriel zice:

    ***// eu nu aștept colecția de minuni a viitorului
    și nu intuiesc o soluție în corp pentru imposibilitatea cunoașterii
    iluziile prezentului le înțeleg instant
    dar singurul
    și cel mai prețios lucru ce mi-a fost dăruit
    vă rog să nu mergeți după fenta logică
    este consistența realului
    las interpretările pe seama celor mai evoluați
    vina altora pare că mă obturează
    dar existența principiului relației
    dincolo de orice posibilă concretizare
    mi-arată negreșit așternerea sensului
    încât
    eu accept mut ca o lebădă
    și nedreptăți și urât și infinit și moarte

    Apreciat de 1 persoană

  3. Gabriel Chiriac zice:

    Scurt și la obiect. Nimic căldicel, exprimare clară și fără echivoc – „Sunt pro vaccinare.”

    Apreciat de 2 persoane

  4. Radu Mârza zice:

    Foarte clar, foarte pertinent, foarte cu bun-simț!

    Apreciază

  5. McStronțiu zice:

    Ițic: Rașela oare e virgină?
    Rabinul: Toată lumea zice că da.
    Ițic: Dar oare o să fie bună la pat?
    Rabinul: Unii au zis că nu, alții au zis că da.

    Apreciat de 2 persoane

  6. Scepticus Scepticus zice:

    Din pacate Marele Alb tace.

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.