Liviu Antonesei – Povești apocrife cretane din AD 2021 (3)


De data aceasta, dar alaltăieri, se făcea că mă aflu pe plaja golfului protejat de lîngă portul din frumosul oraș Rethymnon…

Jocurile apei și ale memoriei





Văd cu o claritate nepămînteană golful

acela cu apa cea mai linișită de jur-împrejurul

țărmului cu dinți de ferăstrău și stîlpi de piatră…

Îți amintești cum repetam acolo acrobațiile noastre

din copilărie, cu apa mării pînă la umeri?

Și apoi, celelalte acrobații, aduse de trecerea vremii

peste minte, peste inimă și peste trupuri…





Scena balconului fără balcon, în apa caldă

și netedă, sub tipsia fierbinte a cerului –

publicul toropit nici măcar nu putea întrezări

atîta imposibilă frumusețe… Ochii nu pot vedea

ceea ce numai ochiul lăuntric poate să vadă.





27 Augusr 2021, Iași/ Rethymnon

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Liviu Antonesei – Povești apocrife cretane din AD 2021 (3)

  1. Splendidă! Îmi amintesc totul…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Emanuiel Pavel zice:

    Odată……….căci nu cred că mai încearcă încă odată.

    Apreciat de 1 persoană

  3. ionfercu zice:

    ,,Îți amintești cum repetam acolo acrobațiile noastre

    din copilărie, cu apa mării pînă la umeri?

    Și apoi, celelalte acrobații, aduse de trecerea vremii

    peste minte, peste inimă și peste trupuri”…
    Sărut, L.A., sărut!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Francisko zice:

    Tot misterul, toată sugestivitatea trezitoare de melancolii și nostalgii se concentrează în finalul superb: Ochii nu pot vedea/ceea ce numai ochiul lăuntric poate să vadă.
    Îmbrățișări și concediu plăcut.

    Apreciat de 2 persoane

  5. Vasilica Ilie zice:

    …și închipuirile acestea aduc inspirația, de la Iași la Rethymnon :

    ”Scena balconului fără balcon, în apa caldă
    și netedă, sub tipsia fierbinte a cerului –
    publicul toropit nici măcar nu putea întrezări
    atîta imposibilă frumusețe… Ochii nu pot vedea
    ceea ce numai ochiul lăuntric poate să vadă.”

    Apreciat de 1 persoană

  6. Amalia Achard zice:

    Ah, nostalgia, aceasta dulce si totodata trista durere de amintiri! O prelungire a trecutului catre prezent, când mintea refuza sa-l abandoneze pe marginea drumului catre mereu o noua zi, o noua aventura. Firesc: când ti-ai încrucisat pasii macar o data cu fericirea, vrei ca întâmplarea sa recidiveze.
    Nostalgie inofensiva daca-i tranzitorie, pericolasa daca – asa cum e cazul meu – se eternizeaza.

    „Atâta imposibila frumusete” numai ochiul launtric, cel al cunoasterii, poate sa vada. Ochiul launtric al poetului este antrenat sa vada magia absconsa „publicului”. Face parte din însasi definitia de poet.
    Vive les bons souvenirs !

    Apreciat de 2 persoane

  7. Ochii visului nu sunt treji
    totdeauna;
    numai așa depășim iluziile
    și continuăm simplitatea vieții
    aproape mulțumiți.

    Atunci când copilăria
    intră cu noi în apă,
    ne contopim cu ea.

    Ca niște acrobați vom trece
    încercarea cea grea
    și în curând ne vom bălăci
    din nou în apa limpede precum
    visul;

    ce-l vom lepăda acolo!

    Apreciat de 1 persoană

  8. A se citi: Ochii visului ne sunt…

    Apreciază

  9. elsadorvaltofan zice:

    Scena balconului (aparent) fara balcon…sesizabila de ochiul launtric. Revenim inca la asteptare, ca punct de lansare in proiectul urmator. Apocrifele, marea scena pe care acrobatiile vietii defileaza. Memoria este foarte alerta, precisa. Matiasma, ochiul albastru, care pazeste de Rau.

    Apreciază

  10. Poetry855 zice:

    timpul trece prin memoria afectiva, iar aceasta separa praful de stralucire.condensate, amintirile provoaca emotii inca si mai mari. fațeta pe care o dezvaluie murmura inca mai frumos despre insula, cocentrandu=se pe trairi
    daca povestile cretane povestesc despre frumusete, apocrifele ne soptesc ca o poveste a povestii, de ce au fost atat de importante primele cretane

    ceea ce imi place, ma farmeca cel mai mult, la aceasta poezie, este cat de bine reuseste sa faca dintr-o fericire personala una in care cel care citeste se poate regasi.
    chiar este un vehicul care poarta in navod acea adiere fina a trairii omenesti

    Apreciază

Comentariile sunt închise.