Am haiducit acest descîntec de dragoste dintr-un episod al serialului România deleuzeană, un serial excelent pe care sociologul Ștefan Ungurean îl susține de mai mulți ani în publicația România socială. Poate vă amintiți că tot de acolo am preluat și eseul profesorului Septimiu Chelcea, care face parte dintr-o carte în curs de apariție. Din episod, am aflat ă descîntecul a fost cules de eminenta cercetăroare Ștefania Cristescu-Golopenția, de la Anica Sărghie…
Descîntec
„ Lună, luninoasă,
arată-ne ursâtu nostru-n casă.
Na-ț brâu neu,
Șî dă-ne frâu de la calu tău.
Să-ncalec pe dânsu
șî să mă pornesc
pin pădure fără sănie
pin sat fără rușâne.
De-oi găsi ursâtu meu
ședzând la masă
cu ghici de foc să-l ard
șî să-n caleșe pi cal
șî să purșede pi cale
pi cărare
să s-arate iubiții lui în cale.
Mai dzâșe ie, da am uitat. Brâu șeala iera de chedică de la mort. După ce șiatără la lună, apoi pune brâul sub cap șî i s-arată apăi ursâtu”
@ntonesei's blog 
Ca un fagure de miere…..
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Este!
ApreciazăApreciază
Sunt cam pierdut in lumea artei pure.cred ca n-am inteles mesajul
:Sa s-arate iubiții lui in cale”?
Pare culeasă din „folclorul nou contemporan” cel cu Diversity and Inclusion. Sau te pomenești că e tocmai invers, descantecul vrea sa devoaleze (iaca am comis și eu un frantuzism) păcatele ascunse ale iubitului?
ApreciazăApreciază
e asa de veche, e precrestina, samanica, e un fragment dintr-un ritual vrajitoresc menit sa aduca iubitul spre cea care il doreste.
dar aici, in spatele celor cateva versuri sta o intreaga procedura ascunsa, din practica solonarilor si a vrajitorilor si imi aduce aminte de misterioasele afirmatii din basmele stra-stra vechi, in care timpul este anulat, iar dorinta puternica face legaturi in alt spatiu, in care lucrurile se petrec dupa alte legi,
atmosfera este ca cea din poeziile eminesciene cu strigoi..
eu as zice ca finalul spune ca dorul iubitei este atat de mare incat ar vrea sa isi intoarca iubitul dintre morti,
ApreciazăApreciază