Thanas Medi – EA (poveste scurtă)

Ieri, în introducerea la prima postare cu poeziile lui Visar Zhiti, l-am amintit și pe Thanas Medi, importnt prozator albanez, cu origini aromâne, care trăiește și scrie, în albaneză desigur, de peste douăzeci de ani la Atena. Poate vă amintiși că, înaintea Crăcoiunului, i-am prezentat aici primul romantradus în românește, Ultimul cuvînt al lui Sokrat Buba (Eikon, 2020). Articolul e aici

Lecturi pandemice (10) – Thanas Medi, un mare prozator albanez

Între timp, am aflat de la Oana Glasu, traducătoarea sa ăn românește, că a ma terminat tălmăcirea unui roman, iar acesta a fost depus la editură. Abia așteptsă apară. Dar am aflat și că Thanas Medi are în lucru un nou roman. Dar scriitoului nu=i place să stea deegaba! În pauzele de lucrului la roman, mai scrie și cîte o povestire. În general scurte, cum e și bijuteria pe care o postez mai jos, în traducerea Oanei Glasu desigur!

EA

(poveste scurtă)

de Thanas Medi

A venit din nou, cum vine întotdeauna, de ani de zile. Voia doar să mă vadă, să schimbăm două cuvinte. Nimic nu s-a schimbat la ea, timpul pare să fi înghețat pentru ea la vârsta cea mai delicată și mai explozivă a viselor; aceeași statură, aceeași talie, aceleași sprâncene precum fulgerul, aceleași bucle pe care nu le-am atins niciodată. Aceiași ochi care presară dor, dojană și puritate. La fel de timidă, sobră, frumoasă, fragilă .. Vrea să spună multe cuvinte, tainice și palpitante, dar ele parcă ar durea-o, le scoate cu cleștele. Se sting pe buze. Sunt grele plumb și se opresc într-un abis întunecat și deplin, acolo unde, posibil, rămâne și sufletul. Cele mai grele se zvârcolesc printre gene, se dizolvă în lacrimi, se îneacă în lumină. Se reunesc într-o singură frază, în cinci litere cu totul, care ard precum jarul și nici eu însumi nu le pot rosti. Le evităm deopotrivă, le lăsăm pentru mai târziu, pentru data viitoare când ne vom întâlni, pentru niciodată, cum o fi mai bine, ca să nu fie spuse nicicând. De vreme ce s-ar rosti, lumea s-ar zgudui,  râurile s-ar umfla, munții s-ar prăbuși, ar fi cutremur. Farmecul s-ar sfârși ..

      Cu înfiorare în ochi, parcă vrăjiți, vorbim despre alte lucruri. Despre lucruri deșarte, fără nici un înțeles, dar care au sens pentru că le spunem  noi. Despre iarba arsă de arșița lui iulie, soarele, precum țestul deasupra capului, dogoarea fierbinte a pământului crăpat, pasărea care se grăbește să se ascundă în frunze, fluturele care poate aduce vreo ultimă dorință a morților, umbra copacului sub care am ales să ședem, holda cu spice, având capul plecat, din apropiere,  singurul mac care transpiră puțin mai încolo. De el parcă ne-am teme fără motiv, îl ignorăm, îl pomenim  într-o doară, ne grăbim să ne îndepărtăm de el, prefăcându-ne că nu există. Ca și cum nu ne-ar arde cu propria-i roșeață, nu ne-ar asalta cu dorință arzătoare. Arzând astfel, ea tace, cu privirea îndreptată neîncetat într-acolo ..Se mulțumește doar să-l mângâie cu ochii și o văd cum devine mai frumoasă. Cum zâmbește pierdută, cum i se aprind pomeții mai tare, cum sudoarea îi curge pe liniile gâtului. Cum îi tresaltă sânii sub pânza subțire, cum i se usucă buzele ca după o sete prelungă. Ca după o speranță ce o amăgește mereu .. O trec fiorii, intră în panică ca nu cumva să se fi expus, să fi făcut ceva rușinos. Se grăbește să plece ..

     Trecu prin mijlocul holdei, se opri lângă macul singuratic și îl atinse mai suav decât cea mai blândă adiere. Îi rupse petalele una câte una, le strânse în pumn, apoi le aruncă în aer. O boare dulce le aduse încoace, la mine. Sporite, înmulțite deodată. Transformate în litere, în cuvinte, în taine nerostite, care ard precum jarul. Cerul se îmbrăcă cu .. „Te iubesc!” . Se aprinse ca o văpaie..

     Ea a venit din nou, în vis, altfel nu poate veni. Deasupra are un munte de marmură ..

Notă: în limba albaneză la Te iubesc se spune Të dua, de aceea era o propoziție cu 5 litere!