Am salutat în ediția trecută incredibilul come back poetic al lui Soril Miavoe, după o pauză de vreo treizeci și cinci de ani. Am postat atunci și trei poeme din Dopuri de plută, volum apărut nu de mult la editura RoCart, și m-am bucurat foarte mult de primirea entuziastă. Era în fond și un semn că nu mă înșelasem în numele unei vechi prietenii de la distană. Revidivez acum cu un alt excelent poem din volum…
Așa credeam
Până să mă găsească ei pe mine
va mai dura, oho,
știu niște versuri, niște mlaștini,
atâtea planete
de care ei nici nu știu că există,
atâta muzică,
peșteri despre care n-au auzit,
hățișuri și meandre,
plauri plutitori,
am unde să mă ascund.
Așa credeam
apoi când pământul mi-a ajuns
până la ochi
iar sacul în care eram
fusese legat la gură
nu știau că m-au scăpat
în una din ascunzătorile mele secrete.
Nu știau că din țărână am venit
oricând am unde mă întoarce,
va mai dura, oho,
până să mă găsească ei pe mine.
@ntonesei's blog 
Pur si simplu superb! Am mai spus-o si data trecuta? Nu-i nimic, o mai spun, si tot nu-i de-ajuns.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Total imprevizibil! Și foarte frumos.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Da, superb, tulburator………..,
ApreciazăApreciat de 3 persoane
un eu liric supravietuitor mortii…
in forme cu totul neasteptate pare un zeu a carui exstenta scapa de sub cercetarea oricui.
da sigur ca este impresionant, cu siguranta nou
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Refrenul va mai dura, oho e o promisiune. De necedare si de vitalitate. Tarana care acopera este si tarana ivirilor. Viata, moarte. Un dualism foarte bine articulat, intr-un corset poetic cu nerv. Excelent!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un menestrel pentru toate curțile.
Să fie primit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană