Cercul Poeților Apăruți (2) – Florentin Sorescu: Uneori și sălciile plângătoare înfloresc a doua oară


Am postat acum ceva vreme cîteva poeme din puternicul volum amaretto de Florentin Sorescu. Am primit recent cîteva poeme noi, nu mai puțin puternice, probabil dintr-un volum în pregătire. Public astăzi unul dintre ele, dar vor urma…

Uneori și sălciile plângătoare înfloresc a doua oară

– 57 de noduli mi-au scos, zise el,
ăștia m-au lăsat gol pe dinăuntru
sunt ca o salcie plângătoare căreia gerul
i-a îngheţat toţi mugurii
în plină primăvară.
– Lasă, mă, îi răspund,
se poate trăi și așa
fără muguri. Am mai văzut eu sălcii
deasupra apelor
stând așa, răzleţite
ca niște măicuțe
cărora le-au plecat copiii. Dar se poate trăi
și așa.
– Ţie îţi dă mâna să vorbești, spune el
mai încrâncenat parcă decât înainte.
Tu te-ai operat de pleoapă, nici acum nu știu
pentru ce: s-o deschizi sau s-o închizi
mai bine?
– Dă-o-n mă-sa de pleoapă, îi răspund, 

în fond, ce contează?
Și dac-o ai, și dacă n-o ai, pân’ la urmă
tot închizi ochii.
– Mă, tu ai făcut operaţie estetică, ai vrut să fii frumos,  să te iubească femeile,
nu ca mine, să-mi dea târcoale
doamna cu coasa.
– Lasă, mă, că ăștia au instrumente sofisticate,  n-o să te lase așa.
Nu te lasă ei să trăiești, darămite să mori.
Ţi-au scos ei 57 de noduli,
dar ţi-au lăsat unul de prăsilă.
Uneori și sălciile plângătoare
înfloresc a doua oară.
– Așa o fi mă, frate-miu, tu le vezi mai bine
de când te-au operat la ochi. Dar cu plămânii
e altceva. Nu mai poţi respira
când ţi se umplu de găuri.
Erau și nodulii ăia
buni la ceva, nu lăsau aerul să iasă
anapoda. Când respir
mi se taie respiraţia
ca atunci când primești un pumn
în plex.
Iar nodulul ăla care a mai rămas
este asigurarea mea
de moarte. Nu știu dacă
pricepi.
– Și totuși ce ne-am fi făcut, îi răspund,
dacă nu ne-am fi operat?
Ar fi să mai fentăm și noi viaţa
că ea prea a făcut mișto
de noi.
Au și poveștile astea
tâlcul lor.
Nu se face să plecăm de aici
ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat.
– Așa e mă! zice el. Așa e.
Dar uneori mi se pare
că și Dumnezeul ăsta în care
ne-am tot pus speranțele
s-a umplut de noduli.
Iar noi nu suntem decât niște metastaze
răspândite prin trupul Lui

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (2) – Florentin Sorescu: Uneori și sălciile plângătoare înfloresc a doua oară

  1. Florentin Sorescu zice:

    Mulțumesc!🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Adela Efrim zice:

    Îmi place cinismul cu care Florentin ia în bășcălie moartea, de fapt pe ea o lasă ultima, celelalte, chinuitoare, „operații estetice” ce cosmetizează durerea ca pe o pradă, de fiecare dată altfel, le subliniază cu marker fosforescent și apoi le pune drept post-it-uri pe panou la care mai trage cu coada ochiului din când în când, bravo Florentin!

    Apreciat de 3 persoane

    • Florentin Sorescu zice:

      Mulțumesc, Adela Efrim!
      Dupâ vreo 10 operații la Chirurgie Plastică și Reparatorie oi fi invățat și eu🙂

      Apreciază

  3. seahorse zice:

    Emoționant poem! In final și Dumnezeu se contaminează de viața noastră!…

    Apreciat de 1 persoană

  4. dulce-amar, puţín spus… gust complet! contaminant până sus!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Florentin Sorescu zice:

    Și acest poem ar fi trebuit să facă parte din „Amaretto”, însă mi s-a părut prea crâncen și am renunțat. În plus, s-a vădit a fi, din păcate, unul premonitoriu. A fost scris la câteva luni după ce fratele meu, Antonius, căruia i-am dedicat volumul, a fost operat pe plămâni de unde i-au fost extirpați 52 de noduli (nu 57, așa cum greșit am reținut când am scris poemul). Unul (sau, poate, mai mulți) a fost inoperabil, ducând filnamente la fisurarea/ spargerea aortei care alimentează plămânii. Privit și din această perspectivă sună chiar straniu poemul, mai ales acum, după ce…
    Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase!

    Apreciat de 3 persoane

  6. elsadorvaltofan zice:

    în fond, ce contează?
    Și dac-o ai, și dacă n-o ai, pân’ la urmă
    tot închizi ochii.
    O definitie sincron a binomului viata-moarte. Ironia nu lipseste, cea mai buna paranteza patrata pentru binomul cu pricina. Ideea de final a metastazelor este superba. Absolut de acord ca despre staze, homeostaze si metastaze e de scris. Excelent!

    Apreciat de 2 persoane

  7. Poetry855 zice:

    confesif indirect… am folosit in ”Jucam Lenin”…
    stil verstil, ofertant… de care Florentin se foloseste din plin
    si ii vine ca o manusa…

    Apreciat de 2 persoane

  8. Vitalie Vovc zice:

    asa e, ma, frate!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.