Pentru că aștept un poem video al unei poete, sînt nevoit să-mi încalc regula alternării autorilorîn funcție de gen. Mă autodenunț grabnic pînă mă pun la zid gardenii gînditii libere. Iat dacă e să pătimesc, cred că e bine ca asta să se întîmple din pricina unui prieten vecchi, atît de vechi încît începutul prieteniei noastre se pierde în negura vremurilor, poetul și cantaautorul Dinu Olărașu. Pe la începutul pandemiei, că așa sînt artiștii foarte socotiți!, a scos un splendid album Bun – iată că rimează! – din care voi posta acum piesa Harababura, dar voi mai reveni. Dar n-aș spune că pandemia i-a tulburat creativitatea. Recent a pubicat un nou volum de poezii, pe care îl socotesc admirabil de asemenea. Că așa e Dinu, ne-a obișnuit cu lucruri admirabile si așa ne ține! Volumul se numește freamăt (Vladimir Olărașu coperta, Liliana Nicola Olăraşu și desenele) poate fi citit ca un poem amplu alcătuit din secvențe. Nici asta nu se petrece prima dată în poezia sa… Bun sosit în Cerc, Dinu!
Mi-era teamă că blogul nu va respecta așezarea în pagină, simetrică față de mijlocul aceteia. și cum de ce îți este teamă, asta pățești…

începe ziua, începe uite materia
nu sunt simboluri
nu-s mile nu-s milimetri niciunde
sau alte rostogoluri
vor încăpea în poemă în boemă
aici în urzeală aici în război
cum în urnele pădurii încap da
da şi frunzele uscate şi frunzele noi
într-o singură zi toate
să nu le fie frică
încap toate frunzele în miliarde de urne
oamenii n-au ce să mai zică
O poezie gnomica pe fiecare vers! Excelent!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îmi pare rău că nu, nici tehnic, nici etic, posta tot volumul, dar voi recidiva….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bun venit în Cerc! Ce dor mi s-a făcut să îi ascult și piesele!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E întreg albumul pe YT….
ApreciazăApreciază
Poet născut …! Am scris despre Freamăt cu bucurie …!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur, mă duc să citesc…
ApreciazăApreciază
cam aceeasi idee despre starea care produce poezie, dar iata ce diferit
ApreciazăApreciază
si muzica, da! 🙂
ApreciazăApreciază
Superb. Imagine și text.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hehei! Ma bucur sa-l gasesc pe Olarasu aici! I-am publicat primul album. Uite cum imi revin amintiri din vremurile in care produceam albume… „Pur si simplu” se numeste primul sau album si mie mi-a placut mult. Poate ca am selectat piesele dupa gustul meu, nu stiu, ba chiar am si facut orchestratia pentru una din ele. Am rugat prieteni sa vina sa inregistreze, violonista Irina Gheorghiu si saxofonistul Cristian Soleanu, Gyuri a vorbit cu prietenul sau, oboistul Dorin Gliga… ba parca doua piese am… ce conteaza acum. Am inregistrat in studioul condus de Adrian Ordean, la Migas, cum ii spuneam noi pe scurt. Chiar o sa caut pe YT sa vad daca gasesc piese din „Pur si simplu” sau chiar albumul intreg, cine stie?… Cum acum toata lumea posteaza orice, fara sa tina cont de drepturile de autor sau cele de productie, e foarte posibil.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumoasa amintire…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am uitat sa zic! m-a luat surpriza pe dinainte, asta cu amintirea… Felicitari lui Dinu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană