După vizita de mai de dimineață a lui Kyre, meapătrt trbuir d verm ce e cu annțul lui Mahai…

ANUNȚ
Ca urmare a noii organizări a Poliţiei, în urma aprobării bugetului pe anul 2021 şi în cadrul intensificării campaniei de luptă anti-corupţie, prin ordinul 17245/2021 al M.A.I., se va renunţa la reținerea pe stradă sau de la domiciliu în cazul unor infracţiuni. Ca urmare, persoanele cu cetăţenie română, de sex masculin sau feminin, vinovate de: infracţiuni contra bunelor moravuri, încălcări cu caracter penal ale codului rutier, furt, tâlhărie, viol, vătămare, omor prin imprudenţă, ucidere din culpă sau omor deosebit de grav, nerespectarea regulilor pe timp de pandemie, sunt obligate ca în termen de trei luni de la data faptei sau a ultimei fapte să se prezinte la cea mai apropiată secție de Poliţie pentru pedepse între 0-10 ani şi la Inspectoratele Județene de Poliţie pentru pedepse de peste 10 ani, având asupra lor următoarele documente:
– certificat de naştere – copie şi original;
– carte de identitate sau adeverinţă de identitate sau pașaport;
– livret militar, dacă e cazul;
– card de sănătate;
– declaraţie despre împrejurările şi motivul infracţiunii (în cazul comiterii mai multor infracţiuni, se prezintă câte o declaraţie pentru fiecare în parte) cu indicare de martori;
– declaraţie a părţii vătămate, sau a rudelor supravieţuitoare, dovedind că nu au fost de acord cu vătămarea;
– dosar şină;
– timbru fiscal în valoare de 5 lei.
Neprezentarea în termen a persoanelor vizate se pedepseşte cu amendă între 1.000 şi 15.000 lei.
😃😃😃!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙈🙈🙈🙈🙈🙈👏👏👏👏👏👏Minunat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană